Spiritul comunitarist a fost întotdeauna caracteristic omului nostru. Ţăranii se asociau atunci când era nevoie de construit o fântână, de instalat o troiţă la marginea drumului, de înălţat o casă pentru o familie tânără. Când eram mic şi plecam pe la bunici, mai exista obiceiul CLĂCII – când mahalale întregi se adunau pentru a face împreună o lucrare frumoasă. De acolo omul îşi întărea sentimentul de solidaritate cu semenii săi, căpăta încredere că orice s-ar întâmpla, cei din jurul său îi vor da o mână de ajutor.

În cele două sute de ani de când Basarabia a fost ruptă din trupul Moldovei şi ocupată de ruşi, ea s-a confruntat mereu, fie conştient, fie – de cele mai multe ori – mai degrabă, inconştient, doar din nevoia negrăitoare a sufletului, cu problema apartenenţei sale la un neam, la o ţară, la o patrie. După afirmarea, în secolul al XIX-lea, a naţionalismului constructiv românesc şi, mai cu seamă, după ce acesta trecuse pe malul stâng al Prutului, în limbajul comun începuseră a se întâlni tot mai des formule de tipul „românismul basarabenilor”, „Basarabia – fiică a României”, „legătura basarabenilor cu Patria-mamă România” etc.

Războiul, deocamdată – slavă Domnului! – non-violent şi doar mediatic, pe care îl poartă cele două grupări politico-economice din cadrul AIE, PD şi PLDM, s-a extins şi la nivel de instituţii. Iată că, în mod cu totul surprinzător, miercuri, 9 noiembrie, Procuratura Generală, controlată de PD, mai exact de Vladimir Plahotniuc, a emis un comunicat de presă prin care somează Ministerul Educaţiei, care, conform algoritmului, i-a revenit partidului premierului Vladimir Filat, „să excludă practicile de colectare de la părinţi a mijloacelor băneşti în instituţiile de învăţământ prin intermediul asociaţiilor/comitetelor de părinţi”.

Fiind solicitat să comenteze proiectul de lege care ţine de modificarea Legii cu privire la Procuratură, iniţiat de PLDM, precum şi reacţia Procuraturii la acest subiect, formulată într-un comunicat de presă, Iurie Roşca a ţinut să remarce următoarele:

De când ne ştim, e plin discursul public de văicăreli la adresa sorţii crude de care are parte această “biată ţhărrrişoara nhoastrrră”. Toată lumea se taie pe burtă, încet şi trist, îşi smulge metaforic părul din cap, face precum intenşii de pe vremuri, profeţind dezastrul, catastrofa, anihilarea, neantul, apocalipsa, maică. Toate ne put, nimic nu ne convine. Trăim o stare de opărire perpetuă, continuă, neîntreruptă. Suntem perpetuu ofuscaţi.