Nu contează de cine au fost făcute. Nu contează dacă au fost efectuate legal sau ilegal, cu sau fără autorizaţia procurorilor, a judecătorilor. Contează doar că există, că au fost făcute publice, că sunt autentice şi constituie o probă imbatabilă că PLDM-ul lui Vladimir Filat este o grupare mai mult economico-mafiotă decât politică.

Vă întreb unde sunteţi, pentru că, după cum vedeţi… e finita la commedia. A sosit vremea revenirii la viaţa reală. E cam slută treaba, nu-i aşa? Vă tot aud tânguindu-vă, de la o vreme încoace, şi mă cuprinde un soi de amărăciune amestecată cu dezgust. Şi nu Filat e cel care-mi provoacă această stare, nici Plahotniuc, nici Lupu, nici Ghimpu…

Titlul acesta a rezonat cu regularitate în multe cotidiene occidentale în ultimele zile. Motivul e binecunoscut: duminică, undeva între 340 000 şi un milion de cetăţeni francezi, din toate grupurile etnice, rasiale şi religioase ale Republicii Franceze, au inundat străzile Parisului pledând pentru căsătoria şi familia naturală şi împotriva planurilor socialiştilor francezi de legalizare a căsătoriilor şi adopţiilor homosexuale. Poliţia franceză a estimat numărul participanţilor, doar în Paris, la 340 de mii, iar organizatorii – la 800 de mii. Iar alţi observatori au declarat chiar un număr şi mai ridicat, între 1,3 şi 1,5 milioane de participanţi. Veniţi cu trenul, maşina, autobuzul, metroul, sute de mii de francezi s-au întâlnit la Paris pentru scopul comun de a pleda integritatea familiei naturale. A fost cea mai mare demonstraţie în Franţa din 1984 încoace. Cu adevărat remarcabil, uimitor, magnific!

Un articol scris de Mihai Eminescu în ziarul “Timpul”, 1877

Ce caută aceste elemente nesănatoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplină conştiinţă? Ce căuta d. X profesor de universitate, care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atâtea cunoştinţe pozitive pe câte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic şi om de stat? Ce caută? Vom spune noi ce caută.

Iată că, după ce s-a vorbit ani la rând despre reforma Justiţiei, spunându-ni-se că s-a făcut ba una, ba alta, că se face cutare şi cutare, aflăm, în sfârşit, aşa cum ştiam cu toţii foarte bine, că, de fapt, nu s-a făcut şi nu se face nimic. Tocmai de aceea în ultima vreme s-a anunţat şi s-a mediatizat măsura-minune de reformare a putredului sistem judecătoresc din Republica Moldova: majorarea salariilor judecătorilor. Este aceasta o iniţiativă despre care nici nu ştii ce să crezi, în orice caz, este din seria acelora care-ţi ia piuitul. Nu-ţi vine să crezi că nişte oameni zdraveni la minte, mai ales când aceştia se află în fruntea statului, pot propune cu toată seriozitatea aşa ceva. Atunci când vrei să o iei ca pe o glumă, o compari cu situaţia în care o mamă sau un tată îi dă unui copil obraznic, pus mereu pe rele, o jucărie, nişte dulciuri sau câţiva bănuţi în schimbul promisiunii că nu va mai face pozne. Dar dacă iei boroboaţa în serios, atunci nu poţi să nu-ţi dai seama că o astfel de „reformă” înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin, o adevărată bătaie de joc de cetăţeni şi de întreaga sferă a dreptului.