Ediţia de Vineri
Cauta...
Scandal
Ediţia de Vineri Nr.201115 din 22 aprile 2011

Deja este oficial: Vladimir Filat vrea să-l facă pe Serafim Urechean şef la Curtea de Conturi. Vineri, 15 aprilie 2011, PLDM a făcut prima tentativă de a-l instala pe Urechean în fotoliul de preşedinte al Curţii de Conturi. Tentativa a eşuat, deoarece s-au opus deputaţii din PD. Dar asta încă nu înseamnă că Urechean a rămas fără şanse să devină şef la Curtea de Conturi. Cel mai probabil, Vladimir Filat va mai discuta, va mai negocia cu Vladimir Plahotniuc şi s-ar putea ca, într-un final, cei doi politicieni-miliardari să cadă la înţelegere, iar Urechean să ajungă a se aşeza în fotoliul moale de şef al Curţii de Conturi.


Ediţia de Vineri Nr.201114 din 15 aprile 2011

Pagina de internet a mitropoliei Chişinăului şi a „întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei) anunţă luni, 11 aprilie, că la nivelul respectivei structuri „a fost cercetat cazul slujitorului Chiril Dobreanschi”.


Ediţia de Vineri Nr.201112 din 01 aprile 2011

Centrul de business Ipteh, din centrul capitalei Republicii Moldova, a raportat pentru anul 2010 vânzări de 25,35 milioane de lei (circa 1,5 milioane de euro), în creştere cu 20% faţă de anul 2009.


Ediţia de Vineri Nr.201112 din 01 aprile 2011

Ce a căutat la Chișinău Saif al-Islam (primul din dreapta, la un vernisaj la Chișinău, în ianuarie 2011), fiul dictatorului libian Gaddafi? O explicaţie adecvată aşa şi nu a apărut. Să fi fost doar o vizită de curtoazie pentru a vedea o expoziţie a Nicoletei Stati, fiica controversatului miliardar Anatol Stati?


Ediţia de Vineri Nr.201111 din 25 martie 2011

În timp ce premierul Vladimir Filat şi interimarul Marian Lupu se întreţineau marţi, 22 martie 2011, cu raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru Republica Moldova, Lise Christoffersen şi Piotr Wach, aburindu-i pe aceştia cu tot felul de făgăduinţe privind ataşamentul regimului liberal de la Chişinău faţă de valorile democratice şi respectarea drepturilor omului, într-un alt sector al capitalei, un cetăţean moldovean era eliberat din Spitalul Clinic de Psihiatrie, după ce fusese internat şi deţinut forţat acolo timp de 24 de ore, pentru că, ajuns la limita disperării, a insistat să fie primit în audienţă de un membru al Cabinetului de Miniştri.



Precedente7891011Urmatoarele
Calendarul ediţiilor
«
Septembrie 2010
»
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930
Vremea în Chişinău
Sondaj
Vizitatori
free counters