Majoritatea parlamentară a învestit săptămâna trecută, în cadrul şedinţei plenare a Legislativului, noul Guvern al Republicii Moldova. După şedinţa în plen, şefii Cabinetului de Miniştri au depus jurământul în faţa preşedintelui interimar al ţării, Mihai Ghimpu.
La aniversarea a 20 de ani de la decretarea sărbătorii naţionale „Limba Noastră cea Română”, mai mulţi preoţi din cadrul Mitropoliei Basarabiei au depus flori, luni, 31 august, la monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Cred că aceşti 18 ani sunt un început important de cale, din momentul în care Republica Moldova şi-a redobândit independenţa şi suveranitatea şi a pornit pe calea edificării statalităţii sale.
Volumul de mărfuri realizat de unităţile comerciale în perioada ianuarie-iulie curent s-a diminuat cu aproximativ 5 la sută faţă de perioada similară a anului trecut, valorând 10 miliarde 730,4 milioane de lei.
Un accident periculos s-a produs, azi dimineaţa, in faţa unui bloc de locuinţe din sectorul Buiucani al capitalei. Asfaltul de sub maşina Regiei municipale "Autosalubritate" s-a surpat, punând, astfel, în rericol sanătatea şi vieţile angajaţilor regiei şi locatarilor blocului.
| Precedente | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
