Ediţia de Vineri
Cauta...
Editorial
Ediţia de Vineri Nr.201040 din 29 octombrie 2010

„Poporul vrea pâine şi spectacol. Acum le are pe toate”, constata analistul politic Igor Boţan, referindu-se la spectacolul oferit de politicieni cu ocazia angajării răspunderii de către Guvernul Filat privind modificarea Legii bugetului pentru anul 2010. Atunci, însă, a fost doar repetiţia generală, adevăratul spectacol a început abia acum, odată cu demararea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie. Şi teamă-mi este că în actuala campanie, dar mai ales după, vor fi favorizaţi doar cei care poftesc spectacol.


Ediţia de Vineri Nr.201037 din 08 octombrie 2010

Republica Moldova este împotmolită într-o criză politică şi constituţională cronicizată. Jocul de-a alegerile şi referendumul nu este o soluţie. După alegerile din 28 noiembrie s-ar putea ca situaţia să se repete, iar blocajul să persiste. Politic vorbind, societatea din Republica Moldova pare a fi condamnată la patimile lui Sisif, scăpătând de fiecare dată când alegerile păreau să o ridice la înălţimea momentului. Anticipatele se reiau şi totul porneşte de la capăt.


Ediţia de Vineri Nr.201033 din 10 septembrie 2010

Surprize şi locuri comune în politica de la Chişinău

Eşecul răsunător al tentativei guvernanţilor de a amenda Constituţia prin referendum a constituit o surpriză aproape pentru toată lumea. Nimeni nu se aştepta că puterea, în ciuda propagandei agresive şi abuzive de la instituţiile publice mass-media, dar şi de la cele private, nu va fi în stare să aducă la urnele de vot nici măcar 30 la sută din alegători. Dacă mai adăugăm aici şi utilizarea pârghiilor administrative, atât la nivel central, cât şi nivel local, a resurselor financiare uriaşe pe care le-au aruncat partidele de guvernământ în încercarea lor de a scoate oamenii la vot (de văzut panotajul stradal pro-referendum din Chişinău, dar şi din restul ţării), atunci surpriza este, cu adevărat, enormă.


Ediţia de Vineri Nr.201033 din 10 septembrie 2010

Alianţa a reînviat, liderii acesteia s-au iertat frăţeşte şi au pornit în alai pe la televiziuni, să-i povestească poporului întunecat cine este vinovat de eşecul referendumului. Acum, când blegul de popor a dat cu piciorul în speranţele lor şi le-a spulberat visurile prezidenţiale (fiecăruia câte un vis al său), aceştia şi-au dat seama că nu mai este rezonabil să-ţi etalezi ostilităţile ori să-ţi stropşeşti partenerii de guvernare. Ba chiar este contraproductiv, pentru că aşa cum se precipită evenimentele, unii ar putea ajunge în viitorul Parlament cu un număr minim de mandate, iar alţii au toate şansele să rămână chiar pe dinafara acestuia.


Ediţia de Vineri Nr.201027 din 16 iulie 2010

Pentru prima dată am văzut în Republica Moldova oameni cerşind bani cu insistenţă, în direct, în faţa câtorva camere de luat vederi, fără nici o sinchiseală, fără a fi pătrunşi câtuşi de puţin de simţul ruşinii, de parcă cerşitul în societatea noastră ar constitui o normalitate, chiar o ocupaţie nobilă. Iar cel care împărţea banii nu era latifundiarul din Pipera, Gigi Becali, ci preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Mihai Ghimpu, tot el preşedinte interimar al Republici Moldova, iar cei care cerşeau cu neruşinare nu erau nişte ţigani din Ferentari, ci ţărani de-ai noştri, gospodari din Nemţeni şi Cotul Morii (raionul Hânceşti), Drepcăuţi şi Criva (raionul Briceni).



12345Urmatoarele
Calendarul ediţiilor
«
Februarie 2012
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829
Vremea în Chişinău
Sondaj
Ce fel de alianta il va alege in Parlament pe viitorul presedinte al R. Moldova?
PL-PLDM-PD
PL-PD-PCRM
PLDM-PCRM
PLDM-PCRM-PD
Vom avea anticipate provocate de PLDM prin demisia premierului Filat


Vezi rezultatele »

Vizitatori
free counters