Zilele acestea, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, s-a aflat într-o vizită îndelungată în Occident, având tot felul de întrevederi cu tot felul de birocraţi de la Consiliul Europei şi de la Uniunea Europeană. Nimic de reţinut din călătoria preşedintelui Parlamentului, cu excepţia unui singur fapt: în plenul Conferinţei preşedinţilor de parlamente din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Marian Lupu a cerut încheierea perioadei de monitorizare a Republicii Moldova de către Consiliul Europei.

Parlamentarii AIE au votat pentru scoaterea în afara legii a simbolurilor comuniste. Unii au făcut-o deoarece cred sincer că aşa este normal, alţii din calcul politic. Mă refer aici la partidul premierului Filat, dar, în special, la democraţii lui Lupu, mai bine zis ai lui Plahotniuc. Faptul că joi, deputaţii PLDM şi PD au votat pentru interzicerea simbolurilor comuniste nu înseamnă decât că acestea se tem de rivalitatea PCRM în viitoarele alegeri parlamentare.

Pe 24 iunie, s-au împlinit 100 de zile din momentul în care Parlamentul l-a ales pe Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al ţării. Bineînţeles, toată lumea s-a dat cu părerea despre prestaţia acestuia. Un şir lung de comentarii linguşitoare la adresa preşedintelui, a puterii, în totalitatea ei, dat fiind că Timofti este emanaţia lui Filat şi Plahotniuc, mai puţin a lui Ghimpu. M-am întrebat mirat cum poţi să apreciezi pozitiv, laudativ, activitatea cuiva, mai ales a primei persoane în stat, dacă aceasta este ca şi inexistentă. Faptul că Timofti are două mâini, un nas şi două fese este evident, dar că el este preşedintele Republicii Moldova nu este evident. Deşi este şeful statului, el, practic, rămâne a fi un anonim, nici măcar nu toată lumea îl cunoaşte, nu toţi îl pot recunoaşte dintr-o fotografie de grup. Oamenii nu ştiu cum gândeşte preşedintele ţării (dacă acesta, în general, gândeşte), cum vede el această ţară în următorul an al mandatului său, în al doilea, la sfârşit de mandat.

„Barometrul Opiniei Publice”, realizat în perioada aprilie-mai 2012, la comanda Institutului de Politici Publice, nu ne aduce, practic, nimic nou: aceleaşi probleme, aceleaşi percepţii şi aceleaşi paradoxuri.

Joi, în ţara noastră a fost marcată ziua Mondială a Libertăţii Presei. Deşi au lipsit manifestaţiile pompoase şi oribile pe care le desfăşurau în alţi ani cu acest prilej autorităţile şi unele ONG-uri, zise de media, totuşi, nici de data aceasta, nu s-a trecut fără măcar câteva declaraţii bombastice.