Timp de o jumătate de an, după ce, în iunie 1940, armata sovietică a ocupat Basarabia, „teritoriu canonic” pe care şi-l revendica Patriarhia Moscovei şi sucursala sa de la Chişinău, nu s-a ştiut aici de nici o autoritate bisericească rusească. Abia în decembrie 1940 şi-a făcut apariţia Alexie, un arhiereu rus despre care s-a aflat că fusese vicar al Eparhiei Moscovei, drept care i se mai spunea „Alexie Tulski” („de la Tula”). După ce s-a instalat acolo avea să-si zică „Arhiepiscop al Chişinăului şi Basarabiei”, pesemne fiindcă Patriarhia Moscovei nu asimilase încă frauduloasa denominaţie care a făcut dintr-o provincie istorică româneasca, mai întâi o „Moldovă sovietică”, iar mai apoi una „suverană, independentă”.

Sub patriarhul Kiril, Patriarhia „multinaţională”, de fapt, supranaţională şi, astfel, imperială prin (auto)definiţie, a Moscovei şi a întregii Rusii promovează o nouă politică etnolingvistică.

Dragostea Moscovei pentru ucraineni

Primul element pe care l-au remarcat observatorii vieţii bisericeşti din Rusia este că versiunii ruseşti a paginii oficiale de internet a Patriarhiei din preajma Kremlinului i s-a adăugat, în premieră absolută, versiunea în limba ucraineană. Această noutate nu reprezintă, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere, o concesie generoasă făcută credincioşilor şi clericilor ucraineni care nutresc tendinţe de emancipare canonică de tutela Moscovei.

Crucea Mântuirii Neamului Românesc a fost sfinţită duminică, 28 august, pe culmea Zbihara din preajma localităţii Nisporeni, pe malul stâng al Prutului. Având o înălţime de 35 de metri şi fiind construită, în principal, cu cheltuiala soţilor Gheorghe şi Maria Dohotaru, membri ai filialei „Pantelimon Halippa” din Oneşti (judeţul Neamţ) a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”, Crucea Mântuirii Neamului Românesc reprezintă cea mai mare construcţie de acest fel la răsărit de Prut, fiind, totodată, primul monument din Republica Moldova dedicat unităţii tuturor românilor. Costurile lucrărilor de construcţie a Crucii s-au ridicat la 1,3 milioane de lei moldoveneşti.

Puternic angajată politic, Biserica Rusă recidivează în dosarul separatismului din spaţiul ex-sovietic. Patriarhul Moscovei, Kiril Gundiaev, cunoscut ca un nostalgic după fosta URSS, un susţinător făţiş al lui Fidel Castro, căpetenia comuniştilor cubanezi, şi al lui Talgat Tadjuddin, muftiul-şef al Rusiei, ca să aducem în atenţie doar două nume, i-a trimis zilele acestea un mesaj de felicitare lui Aleksandr Zolotinskovici Ankvaba, aşa-zisul „preşedinte” al autoproclamatei „republici Abahazia” din Georgia.

Patriarhul Miron Cristea, în Polonia

În mai 1938, timp de trei zile, întâistătătorul român efectua o vizită de stat în Polonia, ţară renăscută în urma Primului Război Mondial şi care căuta o alianţă cu România în faţa pericolului nazist şi sovietic. Vizita avea o semnificaţie aparte pentru statul român în căutarea clarificării unui sprijin politic tot mai susţinut din partea Angliei şi Franţei, care garantase frontierele Poloniei. Totodată, regele Carol al II-lea îi ceruse patriarhului român să meargă în Polonia într-o perioadă în care căuta să-şi consolideze tot mai mult autoritatea prin acţiunile represive operate mai ales în rândurile legionarilor.