La această concluzie ajungi dacă citeşti relatarea ziariştilor de la publicaţia „Viaţa Liberă”, care au parcurs întreg traseul contrabandiştilor pentru a se convinge dacă este posibil să te deplasezi prin zona de frontieră fără să fii observat de patrule. Misiune imposibilă pentru ziariştii români. Şi atunci, cum a fost posibilă operaţiunea contrabandiştilor, care au avut de cărat o cantitate uriaşă de ţigări până la malul Prutului, pe sectorul de frontieră controlat de grănicerii moldoveni, au încărcat marfa şi au trecut-o cu barca pe celălalt mal, controlat de poliţia de frontieră română.

(Urmare din numărul anterior)

Sanatoriul ”Nufărul Alb”

Un obiect pe care Confederaţia era cât pe ce să-l piardă este Sanatoriul “Nufărul alb” din Cahul. Ani de-a rândul, Confederaţia s-a judecat cu colectivul de muncă, condus de medicul-şef Vasile Scutelnic. După crearea, în 2001, a unui SRL în baza sanatoriului, în care sindicatele aveau 20 la sută, iar colectivul de muncă, condus de Scutelnic - 80 la sută, lucrurile par să fi scăpat de sub controlul Confederaţiei. Veniturile sanatoriului au început să nu mai ajungă la CNSM. Aşa că aceasta a cerut prin judecată anularea constituirii SRL-ului. După ani buni de procese, Oleg Budza ne informează că recent, CNSM a câştigat procesul la Curtea Supremă, aşa că sanatoriul urmează să fie reînregistrat ca proprietate a sindicatelor.

Grija pentru drepturile angajaţilor pe care ar avea-o sindicatele din Republica Moldova este doar un mit. Preocuparea de bază a liderilor sindicatelor, nereformate din perioada sovietică, este cum să scoată cât mai mulţi bani din patrimoniul care la destrămarea Uniunii Sovietice valora, potrivit unor surse, peste 200 de milioane de dolari. În ultimii cinci ani, Sindicatele au vândut proprietăţi de peste 120 de milioane de lei. Înstrăinarea hotelurilor sau bazelor de odihnă s-a făcut exclusiv prin negocieri directe şi nu prin licitaţii.

Crimele grave, omorurile la comandă, maltratările şi intimidările au devenit aproape o banalitate în peisajul cotidian al statului nostru guvernat, de ceva timp şi după cum am fost anunţaţi, în baza unor principii şi valori democratice. Una peste alta, a venit peste noi şi vestea graţierii unor criminali-recidivişti, condamnaţi pentru omoruri, furturi şi escrocherii de proporţii, de către preşedintele interimar Marian Lupu.

Cea mai mare afaceristă din istoria criminalisticii moldoveneşti, Larisa Focşa, a fost recent condamnată la (numai) 12 ani de închisoare, deşi risca real până la 25 de ani de puşcărie. Ea nu numai că a „uşurat” buzunarele multor persoane credule, conturile a zeci de firme particulare şi întreprinderi de stat (din Republica Moldova şi România) de peste un milion de dolari, dar mai este bănuită şi de moartea suspectă a câtorva cetăţeni, cărora trebuia să le restituie sume impunătoare, „împrumutate” anterior. Pătimiţii (peste 200 de oameni), care nici până în prezent nu şi-au primit datoriile de la Focşa, susţin că ea are „pile” în instituţiile de stat şi în lumea interlopă, de aceea a ieşit aproape basma curată (având în vedere posibilele amnistii pentru femei-condamnate), comparativ cu cele săvârşite.