Ediţia de Vineri
Cauta...
Actual
Ediţia de Vineri Nr.20124 din 03 februarie 2012

De zile bune, de când cei trei feţi-frumoşi ai politicii moldoveneşti şi-au anunţat intenţia de a mai pune de un referendum, o mulţime de experţi, politologi şi analişti le explică de zor acestora, pe la televiziuni şi prin alte medii de informare, de ce nu este bine şi de ce nu au voie să recurgă la acest gen de „soluţionare” a aşa-zisei crize politice. Criză care, de fapt, nu este nici politică, nici constituţională, ci una a orgoliilor, incompetenţei şi nihilismului juridic. Explicarea acestor lucruri elementare şi-ar avea rostul, dacă ar fi vorba de nişte persoane neştiutoare de carte, care nu au nimic de a face nici cu legea, nici cu puterea. Or, în cazul de faţă, cei care se prefac a nu şti ce scrie în Constituţie sunt chiar politicienii, cu largi şi profunde viziuni democratice şi proeuropene, care pretind să guverneze şi să facă legea.


Ediţia de Vineri Nr.20123 din 27 ianuarie 2012

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, nu înţelege cum poate activa un Parlament care nu poate alege şeful statului. Despre aceasta el a declarat la sesiunea APCE de la Strasbourg, răspunzând la întrebarea reprezentantului grupului politic al Stângii Europene Unite, deputatul comunist Grigore Petrenco, dacă sunt adevărate recomandările Comisiei de la Veneţia făcute Moldovei referitor la modificarea Constituţiei, transmite Agenția de Presă INFOTAG.


Ediţia de Vineri Nr.20123 din 27 ianuarie 2012

Pe data de 25 ianuarie, membrii Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei (CACD) au avut o întâlnire cu preşedintele Companiei publice “Teleradio-Moldova”, Constantin Marin. În cadrul întâlnirii, membrii CACD şi-au exprimat criticile faţă de maniera tendenţioasă în care a fost reflectat mitingul de protest din 22 ianuarie curent de către Televiziunea Naţională. Ei i-au cerut conducătorului acestei instituţii media să li se ofere dreptul la replică drept urmare a reportajului lipsit de corectitudine, care a dezinformat opinia publică şi a cauzat prejudicii de imagine organizatorilor protestelor contra guvernanţilor.


Ediţia de Vineri Nr.20123 din 27 ianuarie 2012

Membrii Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei au lansat un apel către comunitatea partenerilor externi ai Republicii Moldova, chemând să ia atitudine faţă de acţiunile coaliţiei de guvernământ de la Chişinău, întreprinse în vederea menţinerii cu orice preţ la putere. Unul dintre membrii Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, Alexei Tulbure, care este şi membru al Partidului Democrat, a dat citire apelului, într-o conferinţă de presă, organizată vineri, 20 ianuarie 2012.



Precedente7891011Urmatoarele
Calendarul ediţiilor
«
Septembrie 2010
»
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930
Vremea în Chişinău
Sondaj
Vizitatori
free counters