Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei a expediat, ieri, 26 ianuarie 2012, pe numele lui Marian Lupu, preşedinte interimar, Vladimir Filat, prim-ministru, Valeriu Streleţ, preşedinte al fracţiunii parlamentare a PLDM, Ion Hadârcă, preşedinte al grupului liberalilor din Parlament, şi Dumitru Diacov, preşedintele grupului de deputaţi PDM, o serie de scrisori prin care solicită întrevederi cu aceşti demnitari de prim-rang din coaliţia de guvernământ, se arată într-un comunicat al CACD.
Scrisoare deschisă adresată domnului Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale
Domnule Preşedinte,
Mă adresez dumneavoastră pe această cale, deoarece aţi refuzat să aveţi o întâlnire cu membrii Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei. Aşa cum cunoaşteţi, în Republica Moldova s-a produs uzurparea puterii de stat. Articolul 2 al Constituţiei stabileşte că uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului, iar articolul 339 din Codul Penal prevede pedepse deosebit de aspre pentru această crimă.
Scriitoarea Herta Müller, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în 2009, a cerut retragerea postumă a celei mai importante distincţii germane acordate în trecut dictatorilor Nicolae Ceauşescu şi Iosip Broz Tito.
Dacă aş spune că ceea ce se întâmplă în Republica Moldova e ceva ieşit din comun, nu aş avea dreptate. Atacurile raider, cum a fost botezat fenomenul preluării ilegale a bunurilor unor întreprinderi, a companiilor întregi, inclusiv de stat, au devenit ceva firesc pentru spaţiul dintre Prut şi Nistru. Totuşi, lucrurile se precipită şi, dacă avalanşa nu va fi oprită, praful se va alege din ceea ce a mai rămas din ţara asta.
Luând act cu îngrijorare de acţiunile metodice întreprinse de actualul regim de distrugere a instituţiilor democratice, de încălcare flagrantă şi sistematică a Constituţiei, de adaptare a întregului cadru legislativ la interesele guvernanţilor,
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | Urmatoarele |
