- Care este scriitorul cu cea mai mare influenţă asupra scrisului sau – de ce nu? – a destinului literar al lui Ioan Mânăscurtă?

- Lăsăm răspunsul la această întrebare pentru altă dată, dar promit că o să-l ai. Ieri a fost ziua lui Victor Teleucă. Poetul, care ar fi împlinit optzeci de ani, a fost omagiat la academie. Cu această ocazie, am spus şi eu câteva cuvinte, pe care vreau să le reproduc în continuare.

- V-am adresat mai multe întrebări. La care binevoiţi să răspundeţi astăzi, dacă tot ziceţi că răspundeţi săptămânal la o singură întrebare?

- Acum câteva zile am trecut prin Floreşti şi mi-am amintit o întâmplare de pe timpul socialismului victorios.

A fost oare necesară moartea unui om pentru ca atitudinea actorilor implicaţi în soluţionarea problemei transnistrene să se schimbe?! L-am întrebat pe preşedintele Asociaţiei Promo-Lex, Ion Manole, despre implicaţiile incidentului din zona de securitate în urma căruia a decedat Vadim Pisari şi despre acţiunile pe care autorităţile constituţionale ar trebui să le întreprindă.

- Domnule Ioan Mânăscurtă, Vă surâde perspectiva unui interviu?

- Da sau ba, va trebui să accept. Odinioară am atacat şi eu mai multă lume cu întrebări şi, îmi amintesc, refuzul cuiva de a-mi răspunde mă întrista. Prima mea carte a fost una de interviuri şi se intitula „Noi şi gândurile noastre”. Am avut ca parteneri de dialog personalităţi remarcabile care au lăsat urme vizibile în ştiinţă şi cultură: Vasile Coroban, Nicolae Corlăteanu, Dumitru Ghiţu, Maria Bieşu, Veronica Garştea, Emil Loteanu, Tudor Gâţu, Boris Melnic...

La finele anului 2011 am inaugurat o rubrică în care vă povestim despre tinerii care la începutul anilor 2000 au găsit o modalitate să se facă ascultaţi. Şi această modalitate au constituit-o protestele stradale prin intermediul cărora şi-au exprimat dezacordul cu intenţiile autorităţilor de a-i lipsi de Istoria românilor. În acea perioadă s-a impus tot mai mult numele Organizaţiei de Tineret a PPCD „Noua Generaţie”.