Încă un oficial occidental vine să ne viziteze ţara zilele acestea. Doar că de data asta vizita lui Stefan Fule, comisarul european responsabil cu extinderea Uniunii Europene, nu mai este aşteptată cu aceeaşi nerăbdare şi bucurie solemnă ca altădată de către guvernanţii de la Chişinău, când aceşti înalţi oaspeţi veneau să ne laude, să ne spună că suntem pe calea cea dreaptă, că avem conducători înţelepţi, unu ca unu, şi că am făcut progrese inimaginabile. Cu atât mai mult, cu cât nici guvernanţi nu prea avem, ci mai mult interimari.

Partidul Liberal Democrat, după multe şi laborioase „căutări”, şi-a făcut publică opţiunea pentru şefia Guvernului, evident, actualul premier interimar Iurie Leancă. Şi cum celelalte partide nu au venit cu vreo altă propunere, preşedintele Timofti l-a desemnat, fără vorbă, pe acesta în calitate de candidat, îndemnând deputaţii să voteze un nou Guvern, pentru a readuce stabilitatea în ţară. (Între altele fie spus, şi alegerea şefului statului, tot stabilitate trebuia să ne aducă.) Prim-ministrul desemnat şi interimar are, potrivit Constituţiei, 15 zile la dispoziţie pentru a forma Cabinetul, urmând să solicite votul Parlamentului asupra programului de guvernare.

La plecarea din funcţie a celor doi preşedinţi interimari, Mihai Ghimpu şi Marian Lupu, publicaţia noastră le-a consacrat câte un articol în care am încercat să rememorăm cele mai remarcabile momente şi cele mai vrednice de luat în seamă isprăvi ale înalţilor şi distinşilor demnitari de stat, să apreciem la justa valoare contribuţia inestimabilă pe care au avut-o aceştia la cârmuirea ţării. Atunci când a fost demis Vladimir Filat din funcţia de premier, am evitat să-i facem un panegiric, pentru că exista posibilitatea reinstalării lui în acelaşi fotoliu, în cazul unor negocieri abile pe „principii, valori şi criterii”. Astăzi, după ce Curtea Constituţională a spulberat această şansă, iar desemnarea sa de către preşedintele Timofti nu mai este posibilă, am zis că este cazul să dăm Cezarului ce-i al Cezarului.

Probabil, multă lume se întreabă de ce se tot ceartă politicienii, de ce fac atâta zarvă, de ce ies din Alianţă, trântind zgomotos uşa, dacă în scurt timp urmează împăcarea şi fraternizarea. Să fim înţeleşi corect. Nu că ne-ar plăcea să-i vedem mereu certaţi şi în stare de beligeranţă pe aceştia. Dar ne întrebăm, de ce se bălăcăresc ca la uşa cortului, dacă tot sunt dominaţi de sentimente de dragoste unul faţă de altul. Că doar n-o să luăm în serios afirmaţiile că au vrut să renegocieze „valorile şi principiile”, pentru a ne face nouă viaţa mai bună.

Luni seară, când moderatorii talk-show-urilor politice de la diverse posturi TV se pregăteau să discute cu invitaţii lor despre miraculoasa împăcare de pe scena politică autohtonă şi despre neaşteptata şi unanima (dar foarte suspecta) disponibilitate a democraţilor de a-l vota pe Vladimir Filat în funcţia de prim-ministru, dinspre Curtea Constituţională a venit ştirea-bombă care a dat peste cap discuţiile şi i-a lăsat fără replică pe analiştii, politicienii şi juriştii prezenţi în studiouri.