Ediţia de Vineri
Cauta...

De ce sunt eliberaţi din funcţie judecătorii?
Ediţia de Vineri Nr.201025 din 02 iulie 2010

Pe data de 20.04.2010 prin dispoziţia Ministrului Justiţiei, Alexandru Tănase, a fost intentată o procedură disciplinară în privinţa judecătorilor Ion Muruianu, Vasile Ignat şi Vasile Cherdivară. Judecătorilor menţionaţi le-a fost imputată săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 22 alin. (1) lit. a), b) şi k) din Legea cu privire la statutul judecătorului şi le-au fost aplicate sancţiuni disciplinare, începând cu mustrare aspră, până la eliberarea din funcţie. Ulterior, judecătorii menţionaţi au contestat hotărârile Colegiului disciplinar.


În opinia mea, hotărârile Colegiului disciplinar sunt neîntemeiate şi au fost adoptate contrar prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, Codului de procedură civilă, bazei normative internaţionale, cu utilizarea vădit tendenţioasă a legislaţiei naţionale care reglementează statutul şi sancţionarea judecătorilor. Consider că hotărârile respective trebuie să fie casate, cu sistarea procedurii disciplinare, din următoarele considerente:

În primul rând, tragerea la răspundere disciplinară a unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) poate fi efectuată prin prisma art.10 alin.(2) din Legea nr. 950 din 19.07.1996, cu privire la Colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor, doar la iniţiativa a 3 membri a CSM. Judecătorul Ion Muruianu, la ziua pretinsei comiteri a abaterii disciplinare şi în perioada examinării cauzei disciplinare, deţinea şi deţine până în prezent funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, fiind membru de drept a CSM şi, respectiv, nu putea fi tras la răspundere disciplinară în baza procedurii intentate de un singur membru al CSM. Aceste prevederi legale au fost ignorate de Colegiul disciplinar prin argumentări inconsistente şi netemeinice.

Ignorând grosolan noţiunile elementare cu privire la faptul că justiţia se înfăptuieşte doar de instanţele de judecată, Colegiul disciplinar, atribuindu-şi arbitrar rolul de instanţă judecătorească, „cea mai supremă din stat” a „constatat” că judecătorii, în mod ilegal şi neuniform, au judecat cauzele atribuite în competenţa lor şi tot acest Colegiu disciplinar a „dat sentinţa de condamnare” a judecătorilor.

Inadmisibilitatea verificării legalităţii şi temeiniciei deciziilor judecătoreşti de către organele extrajudiciare este consfinţită şi prin prevederile legislaţiei naţionale. Astfel, potrivit art. 114 şi 115 alin. (1) din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti, adică prin Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătorii.

De asemenea, Constituţia, prin prevederile art. 119, stabileşte că legalitatea deciziilor judecătoreşti poate vi verificată exclusiv prin folosirea căilor de atac, în condiţiile legii.

Imposibilitatea punerii la îndoială a legalităţii deciziilor judecătoreşti este prevăzută expres în temeiul art. 120 din Constituţie, conform căruia, este obligatorie respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti.

Prevederi certe şi indubitabile privind controlul legalităţii actelor judecătoreşti irevocabile conţine şi art. 19 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia, în pricinile civile, justiţia se înfăptuieşte potrivit reglementărilor legislaţiei procedurale civile şi doar de către instanţele judecătoreşti şi de judecătorii ei, numiţi în funcţie în modul stabilit de lege, iar hotărârile judecătoreşti emise în cauze civile pot fi controlate şi reexaminate numai de instanţa judecătorească competentă, în ordinea stabilită de prezentul cod şi de alte legi.

Conform art. 19 alin. (3) din Legea cu privire la statutul judecătorului, judecătorul nu poate fi tras la răspundere pentru opinia exprimată în înfăptuirea justiţiei şi pentru hotărârea pronunţată dacă nu va fi stabilită, prin sentinţă definitivă, vinovăţia lui de abuz criminal.

Interdicţia impusă oricărui organ extrajudiciar de a verifica temeinicia aplicării legislaţiei de către magistraţi rezultă şi din prevederile exprese ale art. 1 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, conform căreia, doar Curtea Supremă de Justiţie este instanţa judecătorească supremă care asigură aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti, şi soluţionarea litigiilor apărute în cadrul aplicării legilor.

De asemenea, trebuie să menţionez şi faptul că fiecare judecător, cel puţin o dată în practica sa judiciară, greşeşte, adică adoptă decizii criticabile sub aspect legal, însă, este important ca atunci când este începută o procedură de sancţionare împotriva acestuia, aceasta trebuie să fie desfăşurată în strictă conformitate cu legea.

Desigur, putem crede naiv că anumite cercuri politice aflate la guvernare, prin asemenea metode, încearcă să facă „regulă” în sistemul judiciar din Republica Moldova. Apare însă întrebarea: de ce nu este abordat acest sistem în complexitatea lui, de ce nu sunt studiate cauzele apariţiei problemelor în justiţia moldovenească, de ce nu este reformată încă instituţia Procuraturii, astfel încât procurorii să devină magistraţi, adică mai protejaţi de influenţa politică exercitată? Răspunsul este unul evident, sistemul nu trebuie schimbat, el trebuie supus „noilor elite” în locul celor vechi.

Deci, putem concluziona că intentarea şi desfăşurarea procedurii disciplinare împotriva judecătorilor menţionaţi nu reprezintă altceva decât un caz periculos şi alarmant pentru întreg sistemul judecătoresc şi pentru societate, deoarece în detrimentul principiilor fundamentale privind separarea puterii în stat, prevederilor certe ale actelor juridice internaţionale, contrar normelor exprese din Constituţie, Codului de procedură civilă şi altor legi organice, se pune temelia unei tentative de a controla actul de justiţie din Republica Moldova.

Radu BUŞILĂ,

Preşedintele Asociaţiei Juriştilor Creştin-Democraţi

06. 07. 2010

Vizualizari: 1094


Trimite unui prieten

 Comentarii(26):

#1 Scris de muric la 06 iulie 2010
Apreciez activitatea acestei Asociatii. de fapt unica la moment care ia atitutide si aduce argumente serioase la derapajele antidemocratice care au loc azi, Succese si mai departe!

#2 Scris de viper la 06 iulie 2010
ce mai buni

#3 Scris de Nisporeni la 06 iulie 2010
Eu sunt de acord ci părerea lui Radu Buşilă. Respect şi apreciez poziţia lui, are o statură destoinică, diplomatică şi apreciabilă.

#4 Scris de Jurist la 06 iulie 2010
RADU BUŞILĂ este jurist formidabil cu studii peste hotare, cu o ţinută formidabilă şi cu un respect apreciabil. Succese Radu Buşilă, succese Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi.

#5 Scris de Miculeţ la 06 iulie 2010
Apreciez tot ceia ce face în domeniul înbunătăţirii legislaţiei Republicii Moldova. Personal cunosc iniţiativele legislative înaintate de dînsul cum sunt Legea cu privire la lustraţie, legea cu privire la poliţie, Legea cu privire la autoritataea publică locală etc, şi doresc ca acest jurist să fie un bun apărător al legislaţiei Repubilicii Moldova. BRAVO RADU BUŞILĂ, succese Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi.

#6 Scris de Mihai la 06 iulie 2010
BRA-A-AV-VV-OOO, RADU BUSILA, SALVATORUL NATIUNII.RAHAT CU CRAVATA ORANJ LA GIT. MAI BINE AI SCRI LA CE RASPUNDERE TREBUIE TRAS PIDARUL DE MURUIAN, SAU CORB LA CORB OCHIUL NU SCOATE.

#7 Scris de ok la 06 iulie 2010
Cred ca ar trebui mai des astfel de comentarii juridice pentru a mai dschide ochii la multi destepti, care sa nu creada ca numai ei stiu ce fac in sistemul judecatoresc, afara cu Tanase si co. Succese juristilor!!!

#8 Scris de nicolae la 06 iulie 2010
bravo baietii,faceti o treaba buna

#9 Scris de costica la 07 iulie 2010
Ca bine a zis Voronin, cel mai de nadejde aliat al PCRM este PPCD. Cu Rosca poti  face orice treaba, ,daca e barbat- e barbat. KGB-ul  cu mina lui Rosca a distrus Frontul Popular. Astazi Rosca s-a dat in umbra de unde prin Radu Busila, Praporscic...dirijaza cu distrugerea fortelor democratice. Domnilor PPCD-isti unde a disparut elanul de alta data a dumnevoastra privitor la ideea nationala, la lupta impotriva comunizmului? De ce domnu Radu (pardon Rosca) nu pomeniti, nu condamnati genocidul comunistilor privitor la crimele comise (impuscari, deportari, foameta organizata, lucrul troicii)? Oare problema lui Muruian e mai principala astazi? Ca jurist ce puteti zice daca si Curtea Constitutionala analizind o problema: 3 sustin ca legea a fost incalcata, dar 2 zic ca a fost respectata? Atunci cu ce puteti demonstra ca tinar-jurist ca aveti dreptate cind faceti o analiza juridica? Cu nimic. Ca si altii eu vad un joc politic murdar.

#10 Scris de bucur la 07 iulie 2010
Ma bucur pentru tinerii juristi care se implica in viata publica, de unde treuie fugariti acei care supun justitia, vind terenul national de la Palanca, asta nui intereseaza pe Costica? Succese Radu!!

#11 Scris de Lenuta ptr costica la 07 iulie 2010
Pina si copiii de la gradinita stiu ca PPCD lucreaza ptr binele tarii, iar imaginea care este la moment e zamislita de massmedia liberalo-comunista. Succese Radu, succese PPCD.

#12 Scris de Costica p/u Lenuta Bucur la 07 iulie 2010
 Draga Lenuta si Bucur parerea unui om se formeza in timp, desigur ea nu poate fi schibata asa usor. Dar aceasta nu inseamna ca noi suntem niste roboti care nu vedem, nu auzim, nu gindim, nu analizam si repetam una si aceesi ce spune numai Rosca, numai Lupu, numai Filat, numai Ghimpu sau Urechian. Asi vrea sa aflu ce credeti despre---Anul 1917. De la venirea Satanii Posii la putere mai intii in Rusia, apoi si in alte tari, lumea mereu e zbuciumata: razboi civil, deportari, nimicirea  intelectualilor, foamete, vrajba intre oameni, lupta cu ,,dusmanii de clasa’’, lupta intre partide (grupari), calamnitati naturale...Cine a impuscat milioane de oameni? Cine a a distrus lacasuri sfinte si ucis slujitpri ai bisericii? Cum de unii preoti au devenit agenti ai CGB-ului? Cum de Intii Statatorii Bisericii au grad de general CGB-ist? Cine a prostit si intunecat mintile oamenilor de nu-si pot reveni nici pina astazi? Cum se intimpla ca preotii in frunte cu Marchel de Balti imbracati in rase pun flori la tancurile celor care au aruncat in aer biserici, sau le-a transformat in grajduri, au impuscat milioane de oameni nevinoveti,cum ar fi si miile de ofiteri polonegi? Cum se intimpla ca unii preoti in biserici tin niste predici care duce la ura si vrajba intre frati? As vrea sa aud si parerea, argumentele celor celor care mereu striga jos cutae, sau cutare,ori sus cutare.

#13 Scris de Lui Costica la 07 iulie 2010
Draga Costica, as vrea sa te documentezi mai temeinic si sa afli cine a venit recent cu un proiect de lege a LUSTRATIEI si chiar la trimis laParlam si guvern si presedentie, AJCD si RADU BUSILA, insa din pacate nici o reactie, de ce oare? pentru ca sint majoritatea din ei din fosta nomenclatura, fosti securisti si comunegi. Bravo juristilor tineri, sucdese, de tineri avem nevoie.!!!

#14 Scris de Costica p/u Lenuta Bucur la 07 iulie 2010
 Nu e scri de mine dar se da izvorul documentelor ce a stat la baza Ce parere aveti?istorie 1   Bыборы положат конец  лидера Христианско-демократической народной партии Юрие Рошка. За 20 с лишним лет пребывания в политике имя этого персонажа упоминалось, без преувеличения, в тысячах публикаций. Редакция "МВ" взяла на себя труд проанализировать их, и составить на их основе портрет этого уже политического трупа. Комсомольский вожак Рожденный 31 октября 1961 года в Теленештах, Юрие Рошка является сыном секретаря компартии Теленешт, которому пришлось выехать в Кишинев в срочном порядке, подальше от возмездия односельчан, шестеро из которых, благодаря его усилиям, были заключены в тюрьму. Злые языки говорят, что в годы отрочества Рошка предпочитал общаться на русском языке и Бухарест его интересовал ровно настолько, насколько интересовали и советско-зимбабвийские торговые отношения. В 1985-м закончил факультет журналистики Молдавского госуниверситета и до 1989 года был членом ленинского комсомола, выполняя обязанности секретаря одной из ячеек ВЛКСМ. В общем, ординарная история обычного советского парня, который мог бы стать то ли космонавтом, то ли стоматологом, но которого, волею случая и по велению определенных госструктур, закинуло в молдавскую политику. Согласно достоверным источникам, в 1985 году в адрес кишиневского филиала КГБ поступила директива, согласно которой должны были быть отобраны молодые люди, способные в будущем стать лидерами демократических движений: в отличие от остального советского народа, бойцы невидимого фронта прекрасно были знакомы с реалиями жизни и жаждали держать под контролем процесс пробуждения национального самосознания в Молдове, Прибалтике и на Украине. Лидер по характеру,  Рошка вошел в сферу интересов куратора от КГБ Молдавского госуниверситета в 1982 году. Личные качества Рошки представляли определенный интерес для советской государственной безопасности и его не выпускали из виду и после окончания журфака. Согласно информации в прессе, Рошка был завербован КГБ в 1986 году, в период своей работы корреспондентом издания "Тинеримя Молдовей". Куратором будущего лидера ХДНП стал полковник "П", с которым Рошка поддерживал тесные связи вплоть до 1998 года. По закону жанра, Рошка должен был выбрать себе оперативный псевдоним, который должен был красоваться на заглавном листе его засекреченного личного дела. Первым псевдонимом Рошки стал "Будулай". Юрию Ивановичу в тот период очень нравился вышедший в 1984 году сериал с Михаем Волонтиром в главной роли. Согласно нашим источникам, от Будулая на стол куратора "П" начинают поступать отчеты-донесения о подпольных встречах молдавских националистов, с подробной информацией об их местах встреч, тематикой дебатов и личности участников. Автор донесений - "Будулай". В том же 1986 году Рошка зачислен в штаты литературной редакции "Телерадио-Молдова", куда, к слову, простым смертным попасть было очень проблематично, и через короткое время становится секретарем комсомольской организации. Не обладая особым журналистским даром, Рошка себя никак не проявил на телевидении, но по воли случая, КГБ нуждался в доверенных источниках о происходящем в подполье националистов брожении и в мрачных кабинетах безопасности принимается решение внедрить "Будулая" в Движение национального освобождения, что и произошло в 1988 году. 

#15 Scris de Costica p/u Lenuta Bucur la 07 iulie 2010
Acelas lucru se poate spune despre Filat,Ghimpu, Urechean,Lupu ,Braghes, ca is CGB-sti tradatori, dusmanii tarii...Se pot aduce  ,,dovezi’’ cite doriti. Dar oare merita liderii sa ii idializam pina la absurd? Cind Rosca lupta pentru idialurile nationale Bravo lui.Dar cum sa nu vorbest de rau atunci cind a distrus miscarea nationala si a tradat idialurile nationele? Cind a transformat Antena C in post antinational, cind blameaza tot in jur. Oare 61 ani de de la deportarile comuniste sa nu ai un cuvint de spus in memoria genocidului?

#16 Scris de viper la 07 iulie 2010
bravo baieti toti stiu ca vaceti lucruri bune pentru vitorul tarii.sus PPCD

#17 Scris de dracula la 07 iulie 2010
Apreciez mult opinia lui Badu Busila, fata felul cum sunt sanctionati si eliberati din functie judecatorii din Rm.

#18 Scris de viper la 07 iulie 2010
tot e clar , ministrul justitiei Alex Tanase, se razbuna pe cei judecatori care nui aranjaza pe toti memrii aliantei , ca ei sa poata fura mai usor.

#19 Scris de Lenuta ptr Costica la 07 iulie 2010
La toata lumea de buna credinta este clar ca atuncea in 2005 a fost pus la bataie un singur lucru. Sa votezi cu Voronin impotriva lui Putin, sau sa votezi cu Putin impotriva lui Voronin. http://www.etpress.ru/?content=article&id=110 si multe alte articole demonstreaza ca doar PPCD este incomod Rusiei sa-si faca mendrile la noi in Moldova. PPCD a ars stegul si portretul lui Putin, PPCD a fost unicul partid care a inceput sa se revolte si a impus pe toti sa respinga memorandumul lui Kozak- planul lui Putin. http://www.regnum.ru/news/1226145.html Contind pe un dialog cu Vladimir Putin, prim-ministru al Republicii Moldova Filat ar fi trebuit să înceapă cu scuze personale şi oficiale pentru întreruperea brutala şi fără precedent a "Memorandumului Kozak" în 2003. Întrucât, prietenii de azi ai lui Filat şi cu participarea lui personală în rol secund în anul 2003, în faţa Ambasadei ruse de la Chişinău, au ars în mod public portretul preşedintelui rus Vladimir Putin şi au călcat în noroi drapelul rus. ( În 2003, actualul prim ministru al Moldovei Vladimir Filat a fost un simplu membru al Partidului Democrat. Deşi PDul făcea parte din Comitetul pentru Apărarea Independenţei şi a Constituţiei a RM, constituînd 8 partide din opoziţie şi 18 ONGuri, scopul fiind respingerea semnarii "Memorandumului Kozak", dar avea o atitudine destul de constructive fata de Memorand, exprimată de liderul partidului Dumitru Diacov în felul următor: (((((“ Partidul Democrat nu se expune împotriva propunerii Russiei în privinţa Memorandumului Kozak, dar crede ca anumite puncte trebuiesc schimbate”))))). Acţiunele lîngă Ambasada Russiei urmate de ardere portretului presedintelui rus Vladimir Putin şi a steagului rusesc au fost organizate de (((Iurie Roşca))) liderul Partidului Popular Creştin Democrat, cu susţinerea PSD şi PSL(din 2008 Oleg Serebrian vicepreşedinte a PD); în ultima clipa ex- preşedintele a RM, liderul PCRM Vladimir Voronin a refuzat sa semneze Memorandumul care anterior fusese acceptat; în urma alegerilor parlamentare din 2005, deputaţii ai partidelor lui Roşca, Serebrian, chiar şi deputaţi a PDului lui Dumitru Diacov au dispus voturile care nu se ajungeau pentru alegerea presedintelui in al 2 tur. (((((Se pare că ex-preşedintele Rusiei nu a uitat încă umilirea Mondiala din 2003, atunci când, după un efort fara precedent din partea Rusiei privind rezolvarea definitivă a problemei transnistrene, câteva ore înainte de ceremonie şi de vizita oficială lui Putin la Chişinău, rezolvarea situatiei a fost intrerupta))). Printre altele atuncea în 2003 Vlad Filat şi tovarăşii săi din coaliţia actuală, sa opus public soluţionării definitive a problemei transnistrene. / / / În general, aceste cvasi-state ca Republica Moldova, în ciuda pseudo-instituţiilor şi decoratiilor sunt sortite la instaurari permanente din extern a puterii guvernamentale , în ţara lor. Aş dori să reamintesc cititorilor că (Iurie Rosca, Vlad Cubreacov si Stefan Secareanu impreuna cu sustinatorii PPCD. Pe data de 25 noiembrie 2003 cind comunistii si partidele liberale erau de acord cu Memorandumul Kozak, cu planul de distrugere a Independentei Moldovei si legalizarea prezentei militare ruse, doar PPCD a fost unicul initiator in crearea COMITETULUI pentru APARAREA INDEPENDENTEI si a CONSTITUTIEI, tot PPCDul a scris proiectele de documente ale acestui organizm si a fost inima acelor demonstratii stradale de proportii care pina la urma au respins planul de incorporare a tarii noastre in orbita intereselor geopolitice rusesti. Oare nu Lupu si PDastii lui au facut alianta cu Edinaia Rosia lui Putin si mafia AIEstica bate cu pumnul in piept ca o sa-l faca presedinte ??? http://www.youtube.com/watch?v=xiSFPXU7j8I&feature=related Ghimpu da dare de sama lui Putin http://www.youtube.com/watch?v=J8K4MaynlbA Ghimpu Antiromanul http://www.youtube.com/watch?v=dbOT4EpFURA Liberastii nu vor sa recunoasca l. romana ca l. de stat. http://omg.md/Content.aspx?id=4966〈=3 Lupu vrea istoria moldovenilor. http://www.eurasianhome.org/xml/t/opinion.xml?lang=ru&nic=opinion&pid=1479 PD alianta cu Edinoia Rossia. http://regnum.ru/news/1233045.html Rusii au dat in bara cu presedintele ales de ei pt Moldova. http://www.flux.md/articole/7041 PLDM vor l. Rusa de stat http://www.flux.md/editii/200961/articole/6958 Urecheanu duce doru dupa URSS http://www.tiras.ru/2009/09/12/posolstvo-rossii-posetila-pravjashhaja.htm l AIE bea sampanie in cinstea ocupantilor http://www.flux.md/editii/2009100/articole/8514 Filat fraierul lui Smirnov

#20 Scris de Lenuta ptr Costica la 07 iulie 2010
http://www.regnum.ru/news/1226145.html Se pare că ex-preşedintele Rusiei nu a uitat încă umilirea Mondiala din 2003, atunci când, după un efort fara precedent din partea Rusiei privind rezolvarea definitivă a problemei transnistrene, câteva ore înainte de ceremonie şi de vizita oficială lui Putin la Chişinău, rezolvarea situatiei a fost intrerupta. Nu in zadar toate fortele obscure bat doar in PPCD, pt ca asa este comanda "stapinelor" din afara tarii.

#21 Scris de tirex la 07 iulie 2010
Am intrat pe site-ul oficial al Academiei de Poliţie din Bucureşti, pot spune că mi-a produs o impresie foarte bună, şi cred că nu oricine absolveşte o astfel de şcoală, respect pentru cei care au absolvit-o şi au revenit acasă pentru a schimba ceva aici, iar pentru Radu si ca el respect!!!

#22 Scris de logica la 07 iulie 2010
o precizare pentru Radu Buşilă; terminarea studiilor la Academia de poliţie din Bucureşti este calea cea mai uşoară de a obţine competenţe în drept.Dacă vrei să fi un bun avocat,jurist,judecător sau procuror siguranţa ţi-o dă terminarea studiilor şi cu masteratul aferent,la o facultate de drept cu prestigiu;în cazul României,facultăţile din Bucureşti,Cluj,Timişoara şi Iaşi.

#23 Scris de logica la 08 iulie 2010
Buşilă,deşi mai are caş la gură,emite pretenţii de mare cunoscător în ale legii.Băieţică,ca să fi credibil fă oleacă de ucenicie pe lângă un barou de avocaţi sau angajază-te în administraţia publică şi o să observi după un timp cum cobori cu picioarele pe pământ.

#24 Scris de VIPER la 08 iulie 2010
SE VEDE CA AU CALCAT PE BEC

#25 Scris de VIPER la 08 iulie 2010
SE VEDE CA AU CALCAT PE BEC

#26 Scris de vioiper pentru (logica) la 08 iulie 2010
Se vede ca esti fan al aliante propaste a guvernarii ACTULE, asaca degraba o sa stati iar la curul aliante .

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Februarie 2010
»
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
Vremea în Chişinău
Sondaj
Ce fel de alianta il va alege in Parlament pe viitorul presedinte al R. Moldova?
PL-PLDM-PD
PL-PD-PCRM
PLDM-PCRM
PLDM-PCRM-PD
Vom avea anticipate provocate de PLDM prin demisia premierului Filat


Vezi rezultatele »

Vizitatori
free counters