- Aţi efectuat pentru prima dată un turneu în Albania, cum a fost?

    - Într-adevăr, am fost pentru prima dată într-un turneu în Albania, prima impresie a fost, bineînţeles, turistică, Albania este o ţară foarte pitorească. Problematic pentru noi a fost să obţinem vizele, până în ultima zi nu eram siguri că vom reuşi să perfectăm toate vizele. Pentru acest turneu a fost nevoie să obţinem patru vize şi, până la urmă, am decis să mergem prin Serbia şi Muntenegru, şi am pornit pe traseul stabilit iniţial, dar am ajuns în Kosovo! Şoferul a încurcat drumul, bine că aventura noastră prin Kosovo nu a fost una tristă, dar la vama de acolo am fost avertizaţi din start că la întoarcere nu avem ce căuta pe acelaşi drum. Într-un final, am ajuns la destinaţie, atâta doar că am întârziat un pic şi am ajuns exact în ziua în care trebuia să jucăm spectacolul. Din fericire, am reuşit să ne concentrăm şi spectacolul nostru a fost primit foarte bine de public.   

    - Această participare a dvs. la Festivalul Internaţional de Teatru „SCAMPA” din Albania poate fi numit un schimb reuşit de experienţă culturală?

    - Cu certitudine. A fost o experienţă interesantă. Deşi suntem şi noi balcanici, albanezii sunt totuşi... mai balcanici! Au un temperament foarte pronunţat, de parcă ar fi spanioli. Lor le-a plăcut foarte mult „Principesa Turandot”, singura lor obiecţie a fost că ar fi dorit ceva mai mult temperament în acest spectacol.

    - La plecare mi-aţi spus că din toate spectacolele a căror înregistrare video aţi trimis-o la preselecţie, ei au ales „Principesa Turandot”. Aţi înţeles de ce anume această piesă?

    - Da, pentru că această piesă, deşi scrisă de un italian, este aproape de cultura lor. E o ţară în care predomină atât creştinismul, cât şi islamismul, dar sunt mai aproape de simţirea şi cultura balcanic-aziată, în pofida faptului că limba lor este de origine latină. Influenţa altor popoare a lăsat amprente clare în cultura lor şi, în special, nuanţele orientale, probabil acesta a fost motivul pentru care au ales „Turandot”. Dar le-a plăcut şi „Opera de trei parale” după Brecht. Directorul artistic al festivalului a învăţat cântecele din spectacol, a vizionat spectacolul pe caseta pe care noi am expediat-o pentru preselecţie şi a spus că la anul îşi doreşte să ne vadă la Tirana cu „Opera de trei parale”. În luna decembrie, directorul acestui festival va veni la Chişinău, la Teatrul „Luceafărul”, şi cred că vom pune bazele unei colaborări fructuoase. Paradoxal, Albania nu este o ţară cu mult mai dezvoltată economic decât Republica Moldova, dar are multe festivaluri de teatru. După anul nou vom monta o piesă pentru un festival care se desfăşoară vara în Albania, este vorba de un festival al pieselor antice. Directorul festivalului va veni aici pentru a vedea acest spectacol.

    - Să înţeleg că odată cu acest turneu, aţi schimbat şi voi planul montărilor care fusese stabilit încă la începutul stagiunii?

    - Nu, acest spectacol îl vom realiza în afara montărilor preconizate deja.

    - Ce spectacole aţi reuşit să vedeţi la acest „SCAMPA”?

    - Din păcate, nu am reuşit să vedem prea multe. Am văzut un spectacol al Teatrului Naţional din Tirana, e un spectacol curios, dar am observat că teatrele naţionale din toate ţările au ceva comun.

    - Mă refer la montări sau, mai bine zis, la redarea viziunilor regizorale, sunt mai mult verbale. Nu vreau să supăr pe nimeni şi nu zic că e neapărat ceva rău. Predomină textul în aceste spectacole. Acelaşi lucru l-am observat şi în Turcia şi, repet, cât de latină ar fi limba lor, ei rămân, până la urmă, nişte orientali. În scenă erau plasate trei instrumente muzicale, în genul filmelor indiene, în Turica am văzut ceva asemănător, deşi mi-a părut destul de interesant. S-a cântat pe viu, cu instrumente vii şi, cu mici excepţii, mi-a plăcut acest spectacol.

    - După această vizionare puteţi afirma că aţi dibuit estetica şi tendinţele colegilor dvs. albanezi în materie de teatru? 

    - Nu am văzut suficiente spectacole ca să dau un verdict. Deşi pot afirma că există şi la ei aceleaşi contradicţii între tradiţionalism şi postmodernism. Am discutat mult cu teatralii de acolo. Pentru ei contează foarte mult teatru-idee, dar nu se pot rupe de text. În Albania există şi teatre de experiment, dar pentru a formula o concluzie clară, trebuie să mai văd ceva spectacole ale colegilor albanezi.

    - Revenim la începutul discuţiei noastre, ce a însemnat pentru dvs. acest turneu în Albania, în afară de descoperirea unei culturi noi?

    - Acest turneu a fost important şi prin descoperirea unei noi culturi şi a unei destinaţii turistice, aşa cum aţi menţionat. A doua zi, după spectacol, gazdele festivalului au organizat şi o conferinţă de presă pentru noi.

    - Statisticele afirmă că în Albania se află ilegal sute de moldovence, presa nu a pomenit acest lucru la conferinţa pe care aţi susţinut-o?

    - Nu, poate ei nu deţin asemenea informaţii sau poate nu au vrut să ne jignească şi s-au oferit doar la aspectul cultural. Sincer, ne-am gândit şi noi că ni se vor acorda întrebări a căror răspuns nu ţin de competenţa noastră, dar am avut discuţii strict profesioniste, cu profesionişti în domeniul teatral. La conferinţă ne-au spus că au fost curioşi să vadă spectacolul nostru, sala a fost plină, de altfel, am avut plăcerea să jucăm pe o scenă nouă, într-o sală de teatru splendidă. După conferinţa de presă am fost rugaţi să jucăm un fragment din „Opera de trei parale” şi am făcut o demonstraţie pentru jurnalişti. A fost, de fapt, un miniconcert cu muzică din acest spectacol. Ceea ce pot afirma cu siguranţă e că s-a conturat o colaborare a teatrului nostru cu câteva instituţii teatrale din Albania.

    - De ce acest interes al lor pentru noi?

    - Probabil, pentru că suntem apropiaţi ca şi temperament, dar şi căutări, aspiraţii. Ne-au spus că sunt foarte interesaţi de o colaborare pe viitor. Ei colaborează foarte mult şi cu teatrele din România, directorul artistic al festivalului SCAMPA, Adonis Philippe, montează spectacole în România, poate că vom realiza şi noi un schimb cultural cu el. Ceea ce m-a ma uimit la ei a fost interesul pentru absurd, în Europa se renunţă deja la acest gen de teatru, probabil că ei nu au trăit la momentul oportun această modă şi acum încearcă s-o recupereze. Teatrul absurdului este o etapă importantă într-o mişcare teatrală, mai cu seamă în contextul căutărilor. Teatrul absurdului nu a pierdut din valoare, dar felul în care acesta a fost redat a fost, pe alocuri, superficial, poate astfel se explică o revenire la el. Apreciez teatrul absurdului, dar nu jocul de-a absurdul, ci absurdul vieţii, redat printr-o metaforă subţire, cu rafinament. Esenţa absurdului o redă, poate, cel mai bine Eugene Ionesco.

    - Întorşi de la Tirana, să înţeleg că vă aşteaptă matineele de Crăciun şi Revelion.

    - Da, vom monta în luna decembrie un spectacol pentru copii, avem o înţelegere cu regizorul Corneliu Păvăloi din România şi sper că pe 20 decembrie vom avea posibilitatea să punem în scenă acest spectacol şi să demarăm matineele. Iar după anul nou voi începe şi eu o montare, dar nu voi divulga acum despre ce e vorba, pentru că e ceva la ce mă gândesc de mulţi ani şi sper că voi reuşi acum să realizez această idee.

    - Nu ne daţi nici un indiciu?

    - Nu vreau să divulg surpriza, am tăinuit-o atâta timp că a devenit un fel de informaţie strict personală de care nu sunt pregătit să mă despart.

    - Sper că vom afla primii despre ce e vorba.

    - Vă mulţumim că aţi acceptat invitaţia noastră şi vă dorim mult succes.

    - Şi eu vă mulţumesc şi vă aştept cu drag la teatru.