Ediţia de Vineri
Cauta...

Partidul Comuniştilor doreşte un referendum privind demiterea guvernării
Ediţia de Vineri Nr.201010 din 12 martie 2010

Partidul Comuniştilor califică intenţia liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) de a renunţa la dizolvarea Parlamentului drept o tentativă de uzurpare a puterii de stat, a declarat preşedintele PCRM, Vladimir Voronin. În acelaşi timp, el a anunţat că formaţiunea sa intenţionează să iniţieze un referendum prin care populaţia şi-ar exprima votul de neîncredere faţă de actuala guvernare.


În cadrul unei conferinţe de presă, Vladimir Voronin a calificat drept tentativă de uzurpare a puterii de stat intenţia liderilor AIE de a renunţa la organizarea unor alegeri parlamentare anticipate. Drept răspuns, PCRM intenţionează să convoace un referendum naţional prin care populaţia şi-ar exprima votul de neîncredere faţă de actuala guvernare.

„Începând cu ziua de azi noi deja am iniţiat pregătirea referendumului, care trebuie să ofere întregii societăţi moldoveneşti răspuns clar la următoarea întrebare – a fi sau a nu fi acestei guvernări? Noi începem colectarea semnăturilor pentru organizarea unui asemenea referendum. După cum se cunoaşte, pentru aceasta este necesar a colecta în jur de 350.000 semnături”, a declarat Vladimir Voronin.

Liderul comuniştilor a mai declarat că fracţiunea PCRM din Parlamentul Republicii Moldova s-a arătat dispusă să opereze modificări la articolul 78 al Constituţiei, care prevede modalitatea de alegere a şefului statului, cu condiţia dizolvării actualului legislativ şi organizarea unor alegeri parlamentare anticipate.

Întrebat de jurnalişti dacă PCRM va organiza proteste antiguvernamentale, aşa cum a anunţat deja PPCD că va ieşi în stradă, Vladimir Voronin a declarat că, în mod sigur, comuniştii vor protesta. El însă a precizat că, deocamdată, nu poate să precizeze dacă acţiunile de protest vor fi organizate în comun de către PCRM şi PPCD.


Octavian RACU
Vizualizari: 692


Trimite unui prieten

 Comentarii(1):

#1 Scris de Mihai Spinoiu la 13 martie 2010
AHA,LICHELELE pldm-pl-amn-pd-ste se agità,inseamnà cà "putchiul" Constitutional in stil moldovnesc nu are nici o izbindà!Cititorilor forumisti: nu atrageti atentia descreeratilor si pseudo-patriotilor,care nici pe departe nu inteleg ce deserviciu aduc intereselor nationale...Dumnezeu sà-i ierte càci nu stiu ce fac,iar noi fiind crestini avem datoria sà-i iertàm,nu insà si sà-i uitàm.Iar iertarea si uitarea sunt douà notiuni cu sensuri diferite.

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Septembrie 2010
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930
Sondaj
Pe cine ati vota la functia de presedinte al Republicii Moldova, in cazul in care acesta va fi ales prin vot direct?
Marian Lupu
Vladimir Filat
Mihai Ghimpu
Vladimir Voronin
Serafim Urechean
Iurie Rosca
Vladimir Turcan
Valeriu Pasat
Victor Selin
Veaceslav Untila


Vezi rezultatele »