Nu ştiam însă că, deşi n-a beneficiat de sprijinul ce i se promisese, A. Eremia totuşi a scos de sub tipar monografia respectivă, intitulată „Cahulul în timp şi spaţiu: meleaguri străbune”. Cu un tiraj derutant: doar 150 de exemplare, din care cauză nu putem conta pe faptul că ea va putea fi găsită măcar în bibliotecile publice ale raionului de către cei interesaţi de istoria, geografia şi toponimia localităţilor natale.

Mărturisesc: ştiindu-l drept unul dintre cei mai fecunzi coautori ai ediţiei monumentale menţionate ceva mai sus, bănuiam că A. Eremia va înmănunchea, pur şi simplu, într-un volum aparte eseurile-i despre satele şi comunele cahulene – un fapt mai mult decât binevenit, deoarece, atât de sceptic fiind în ultima vreme, eram şi sunt convins că enciclopedia „Localităţile Republicii Moldova”, concepută în tocmai 16 volume, n-a fost procurată – şi nici nu va fi! – de nici una din primăriile, instituţiile de învăţământ sau bibliotecile noastre.

Să ştiţi că am regretat sincer şi de această dată că supoziţia-mi nu s-a confirmat: călăuzit de principiul „multum in parvo” (mult în puţin) şi tentat de a oferi în rânduri condensate informaţii cât mai abundente, A. Eremia a fost nevoit să renunţe la „divagaţiile-i” ce confereau atâta sentiment şi o intonaţie inconfundabilă eseurilor sale iniţiale, în care evocările aveau, frecvent, o forţă cinetică copleşitoare: „Dintre coline mai impresionant se arată a fi Dealul Mărănzii, dinspre răsărit, cu mulţimea de hârtoape, văgăuni şi râpe, deal pe culmea căruia trecea vechiul şleah al Baimacliei”, scria el, bunăoară, despre unul din toponimele oraşului. Şi în continuare: „Pe aici îşi croiau drum spre pieţele şi iarmaroacele de la Baimaclia, Vişineşti şi Comrat, venind dinspre Bolgrad, Vulcăneşti şi Reni, care cu produse agricole şi animaliere, cu mărfuri fabricate în târguri şi oraşe sau cu obiecte de uz casnic şi unelte de gospodărit meşteşugite de oameni dibaci de prin sate. Urmau acest drum de ţară vehiculele de poştă şi trăsurile pentru călători, trase de caii de menzil, trupeşi şi iuţi la mers, precum şi măjile (carele) grele încărcate cu peşte de Dunăre sau prins în bălţile din lunca Prutului”.

În „Cahulul în timp şi spaţiu” inflexiuni de felul dat am identificat doar în micromonografia oraşului: oricât ar părea ele de accidentale, oricât ai avea senzaţia unei „cenzurări” a emoţiilor, ele captivează: „Valea Mărănzii, Valea Cotihănii, Frumoasa... Sunt văi şi vâlcele de râuri şi râuleţe deosebit de pitoreşti, ademenitoare prin naturaleţea de culori ale crângurilor şi livezilor, ale viilor şi ogoarelor ce suie şi coboară pe costişe domoale de dealuri”.

Cum să nu regret, zic, dacă în micromonografia Chircanilor, expusă doar în spaţiul unei pagini, nu mai găsesc, de exemplu, imaginile din enciclopedia „Localităţile Republicii Moldova”: „Case acoperite cu stuf şi papură, ogrăzi împrejmuite cu garduri de stuf, sâsâiece, saivane, şoproane, coteţe construite din nuiele şi stuf, stoguri din maldăre de pănoagă - stuf tânăr, cosit verde pentru nutreţ, perdele de stuf pe la stâne şi târle, pe la grădinării, pentru straturile de răsaduri, scârte de stuf mărunt şi păpuriş pregătit pentru de foc... Iată peisajul de odinioară al Chircanilor”; dacă în cea a Chioseliei Mari n-a mai fost reprodusă frumoasa legendă din volumul III al enciclopediei, chiar dacă în „Cahulul în timp şi spaţiu” ne oferă, într-un capitol aparte, legendele toponomice ale satelor şi comunelor Câşliţa-Prut, Colibaşi, Cucoara, Giurgiuleşti, Luceşti, Trifeşti, Vadul lui Isac, Văleni...

Dar regretele, având în exclusivitate o notă personală, sunt întotdeauna relative. Contează faptul că, oricât ar fi fost tributar intenţiei de a relata cât mai laconic informaţii definitorii despre cele 57 de localităţi ale raionului, A. Eremia a rămas acelaşi, stilu-i distingându-se printr-o remarcată din capul locului cuminţenie a verbului, cuvintele captându-te prin simplitate, dar, mai ales, printr-o senzaţie de potolire şi negrabă şi, iarăşi mai ales, prin eufonia organică a frazei, faptul dat suscitând o altă senzaţie: cea de intimitate, dar şi de afecţiune inefabilă. Pentru că dragostea pentru „meleagurile străbune” - o dragoste demonstrată, la urma urmei, şi de meticulozitatea manifestată, pe parcurs de decenii, la acumularea şi sistematizarea datelor de ordin geografic, istoric, economic şi demografic ce au avut drept surse de documentare „colecţiile de acte domneşti, cronicele, materialele de arhivă, catagrafiile, recensămintele, notele de călătorie, hărţile vechi etc.” - este mereu discretă şi neafectată.

Mărturisirea lui A. Eremia din „Prefaţă” este explicită în sensul dat: „Patria, în accepţiunea contemporană, este asociată cu ţara de origine şi, bineînţeles, cu locurile de baştină, cu satul şi oraşul în care ne-am născut. Iubirea faţă de neam şi patrie izvorăşte din neţărmurita dragoste faţă de meleagurile natale, din nepotolitul dor de casă părintească. Nostalgia leagănului copilăriei şi tinereţii noastre ne alină sufletul până la adânci bătrâneţe. De fapt, cu patria noastră cea mică începe cunoaşterea şi înţelegerea lumii. Din dragostea faţă de meleagurile străbune este scrisă această carte”.

O monografie scrisă din dragoste, cu competenţă şi răspundere, rostui ei primordial constituindu-l inspirarea şi aprofundarea iubirii de neam şi de patrie prin explorarea sentimentului nativ al dragostei de baştină.

E o carte ce trebuie să aibă, fireşte, cât mai mulţi cititori în raionul Cahul, e o carte de o utilitate incontestabilă pentru cadrele didactice, şi nu numai. Cartea furnizează datele cele mai importante din istoria unei localităţi sau alta, inclusiv cele cu privire la primele lor atestări documentare, conţine informaţii despre notorietăţile acestor vetre sudice. Sistematizând multitudinea numelor topice din arealul raionului - nume topice în care şi-au găsit, vorba lui Iorgu Iordan, un „ecou adesea foarte prelungit, dacă nu permanent şi definitiv” diversele momente istorice, economice, politice din viaţa fiecărei colectivităţi - „Dicţionarul toponimic” este o revelaţie.

Constituind, în fond, şi un dicţionar istoric, geografic, economic, demografic, onomastic etc., „Cahulul în timp şi spaţiu” e şi un îndemn: „Cartea va impulsiona, credem, cercetările aprofundate referitoare la istoria meleagurilor străbune, contribuind astfel la elaborarea unor monografii de amploare privind oraşele şi satele noastre”, scrie A. Eremia în „Prefaţă”.

Dea Domnul!... Dar pentru „a impulsiona”, ea trebuie citită de cât mai multă lume. Pentru a fi procurată de cât mai mulţi, ea trebuie reeditară într-un tiraj mai mare. Dar oare s-ar găsi în oraş şi în raion nişte sponsori eventuali, adică nişte antreprenori inimoşi cu dare de mână şi cu inimă bună? Da, cred că s-ar putea găsi.

Alexandru MANOIL, or. Cahul