Ediţia de Vineri
Cauta...

Procuratura ca bâtă politică în mâinile pseudodemocraţilor
Ediţia de Vineri Nr.20108 din 26 februarie 2010

Protestatarii paşnici din 2002 sunt persecutaţi de protestatarii violenţi din 2009

Liderul creştin-democrat Iurie Roşca este din nou anchetat de Procuratură pentru protestele anticomuniste din 2002. Amintim că pe 16 februarie 2010. Iurie Roşca a fost citat la Procuratură, unde i s-a adus la cunoştinţă că împotriva lui au fost repuse pe rol două dosare penale.


În primul dosar, Iurie Roşca este acuzat că în timpul unui concert în aer liber organizat de PPCD ar fi maltratat un poliţist. Acest dosar a fost fabricat în 2002 de comunişti şi apoi suspendat tot de ei la insistenţele Consiliului Europei. Iată însă că, la o distanţă de aproape opt ani, dosarul a fost repus pe rol, dar nu de comunişti, ci de guvernarea democrat-liberală, care a acces anul trecut la putere în urma a două scrutine electorale, dar şi ca rezultat al confruntărilor stradale violente cu „regimul dictatorial comunist al lui Vladimir Voronin”. Este un paradox. Cei care anul trecut manifestau zgomotos şi violent împotriva „dictaturii comuniste”, astăzi, ajunşi la putere, îi persecută pe demonstranţii anticomunişti din 2002, care protestau împotriva aceluiaşi regim, cu singura diferenţă că acum opt ani opoziţia creştin-democrată nu a recurs la violenţe, a protestat paşnic, spre deosebire de opoziţia liberală, care a provocat ciocnirile între poliţie şi protestatari, care, la rândul lor, s-au soldat cu sute de răniţi în rândurile apărătorilor ordinei publice (mai puţin în rândurile demonstranţilor), dar şi cu incendierea şi devastarea edificiilor Parlamentului şi a Preşedinţiei.

Acum guvernarea liberal-democrată înfierează comportamentul poliţiei din timpul evenimentelor din aprilie anul trecut. Vladimir Filat, Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, Serafim Urechean (nu şi Marian Lupu şi Dumitru Diacov, în cazul cărora, cel puţin, deocamdată, nu există nici o dovadă că ar fi avut vreo implicare în organizarea protestelor din aprilie trecut), au etichetat acţiunile poliţiei din 7 aprilie 2009 drept represalii, iar pe poliţişti drept criminali. Iată însă că pentru anul 2002 măsurătorul este altul.

Ba mai mult, participanţii la manifestaţiile violente din 2009 sunt prezentaţi în public de către autorităţi drept eroi, martiri, chiar dacă aceştia s-au lăsat manipulaţi de câţiva lideri liberali care doreau să ajungă cu orice preţ la putere, iar în rândurile lor s-au strecurat o mulţime de infractori care s-au dedat unor acţiuni criminale. Primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a şi anunţat că municipalitatea va ridica monumente în centrul oraşului, în Grădina publică „Ştefan cel Mare”, va redenumi străzi în cinstea acestora. Totodată, în cazul organizatorilor protestelor din 2009 Procuratura şi-a retras toate acuzaţiile, absolvindu-i de orice răspundere (singurul bănuit este Sergiu Mocanu, ceilalţi sunt curaţi ca lacrima).

Dar să reţinem că anume liderul PLDM, actualul prim-ministru Vladimir Filat, a fost cel care a înştiinţat în scris autorităţile publice locale din Chişinău că la 7 aprilie 2009 va organiza o manifestaţie de protest. Şi potrivit legislaţiei, el era obligat să menţină caracterul paşnic al protestelor. Însă, Vladimir Filat şi alţi lideri liberali, după ce au aţâţat spiritele şi au provocat mulţimea, au plecat, lăsând masele furioase să-şi facă treaba până la capăt. Pe înregistrările video se vede foarte clar cum mulţimea a început să arunce cu pietre în poliţişti încă în momentul în care liderii liberali instigatori erau în piaţă. Aceştia au dispărut subit abia atunci când deja devenise clar că protestele vor degenera într-o confruntare violentă cu poliţia. Deci, a urmat un scenariu bine calculat. Dar organizatorii protestelor din 7 aprilie nu au compărut în faţa Justiţiei, care este sigura în stare să judece cine este vinovat şi cine nu este? Şi atunci unde este imparţialitatea Procuraturii. Păi unde să fie, dacă ea rămâne a fi la cheremul guvernanţilor, o unealtă de persecutat pe cei indezirabili puterii?

Alta este abordarea în cazul lui Iurie Roşca. El este considerat vinovat şi pasibil de pedeapsă penală, chiar dacă dosarul respectiv este cusut cu aţă albă şi protestele organizate de acesta au fost paşnice, în concordanţă cu normele şi practicile europene. Cum poate fi explicat acest paradox? În opinia mea, foarte simplu. Actuala guvernare doreşte să se răzbune pe Iurie Roşca şi pe ceilalţi lideri creştin-democraţi, care, de-a lungul anilor, au dat în vileag fapte de corupţie, infracţiunile economice şi chiar actele criminale în care au fost implicate şi persoane care astăzi se află în fruntea statului sau în spatele celor cocoţaţi la putere pe bani de sorginte îndoielnică şi cu metode discutabile. Neavând de ce să se agaţe, neavând nimic care ar putea să i se încrimineze lui Iurie Roşca, aceştia au scos din sertarele Procuraturii un dosar duhnind a naftalină şi spirit revanşard.

Amintim că procurorii l-au anunţat pe Iurie Roşca că au în gestiune încă un dosar penal, instrumentat de Procuratură tot în perioada protestelor anticomuniste de masă din 2002. Şi acest dosar este o făcătură. Dar se vede că ura viscerală a umbrit mintea unor potentaţi ai zilei. Atâta cât e, fireşte. Că de unde nu-i, se ştie, nici Dumnezeu nu cere.

De remarcat în treacăt că nimeni dintre exponenţii actualei puteri nu a suflat o vorbă de regret, îngrijorare sau desolidarizare în raport cu tentativele Procuraturii de a lansa contra liderilor creştin-democraţi acţiuni represive în stilul cel mai sovietic şi KGB-ist. Iar tăcerea în aceste cazuri este extrem de elocventă. Astfel stând lucrurile, ce fel de reformă în Procuratură să mai aşteptăm de la puterea de azi. Sunt ei orare în stare să dea curs insistenţelor Consiliului Europei să revizuiască statutul acestei instituţii extrem de importante într-un stat de drept. Şi despre ce fel de independenţă a puterii judecătoreşti mai poate fi vorba dacă Procuratura e folosită ca o unealtă pentru răfuieli politice?

Apropo de independenţa Justiţiei. Aţi observat, stimaţi cititori, cât de acerbă este lupta actualilor guvernanţi contra judecătorilor? Credeţi cumva că ei luptă pentru reformarea sistemului judecătoresc? Pe naiba! Ei se zbat să pună toţi judecătorii sub un control total, exact după modelul procurorilor! Nu zicem că printre judecători nu ar exista şi persoane corupte. Dacă există, să fie trase la răspundere! Dar, - atenţie! –, încă o dată: Procuratura, cea mai sovietică, cea mai birocratizată, cea mai centralizată structură din toate structurile organelor de drept este ţinută în braţe de către falnicii noştri liberali ca un odor scump, iar judecătoriile sunt scuturate ca în 1937.

Închei cu proverbul buturuga mică răstoarnă carul mare.

Sau dacă ăsta supără, mai zicem unul: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!

Nu-i bun nici ăsta?

No bine, măi potentaţilor, mai am unul, special pentru voi: de ce ţi-i frică, de aia nu scapi.


Sergiu PRAPORŞCIC
Vizualizari: 878


Trimite unui prieten

 Comentarii(16):

#1 Scris de logica la 26 februarie 2010
Domnule Anonim,în primul rând mai învaţă,din gramatica limbi române,acordul subiectului cu predicatul.Exemplu din text conţinând dezacord-actuala guvernare a celor patru componente ale AIE nici pe de parte nu sunt....corect- nici pe departe nu este.... Zău,e ruşinos pentru un ziarist să nu cunoască noţiunile elementare.În al doilea rând,în ceea ce priveşte aberaţiile doctrinare ,la care cu atâta sârg puneţi umărul,nu vă este decât defavorabil d-voastră un demers jurnalistic fără conţinut,steril şi de cele mai multe ori anost.

#2 Scris de jenel pt VS ilogig LiberaloPDast la 26 februarie 2010
http://moldovanoastra.md/index.php?view=viewarticle&articleid=5510 Sa va fie voua rusine ca prin pogromurile voastre ati instaurat o dictatura adevarata a mafiei liberalopdaste.

#3 Scris de http://moldovanoastra.md/index.php?view=viewarticle&articleid=5510 la 26 februarie 2010
http://moldovanoastra.md/index.php?view=viewarticle&articleid=5510 Sa va fie voua rusine ca prin pogromurile voastre ati instaurat o dictatura adevarata a mafiei liberalopdaste.

#4 Scris de Ana la 26 februarie 2010
ati mintit si ati furat si nu va veti opri! jos mafia liberalocomunista!Sus inima!

#5 Scris de Anonim la 26 februarie 2010
Dragi cititori fideli ai "FLUX"-lui!Democratia si produsele acesteia sunt cele mai potrivite pentru tara noastrà,dar cà ele au fost compromise de "falsii amici" imbràcati ca lupu in straie de oaie...Cu mare regret constat,ca cetàtean loial a acestei tàri,R.Moldova, cà actuala guvernare a celor patru componente ale AIE nici pe departe nu sunt cei ce se se contine in denumirea de "Aliantà pentru Integrarea Europeanà". Cit priveste cititorii cu viziuni intepàtoare si veninoase in adresa PPCD si liderilor acestora,sfatul meu este sà và documentati bine,bine,apoi sà recurgeti la insirarea opiniilor pe pagina electronicà a ziarului.Nu luat exemplul "logicii",càci nu are "nici un gram" in capul ei de asa notiune...La fel,sfatul meu pentru "cainii turbati" este sà-si caute de treabà la redactiile lor si sà-si verse zoile impotriva PPCD acolo pe paginile lor "curate" ale "jurnal"-lui,"timpul"-lui, "ZgD",etc.Presa liberà nu inseamnà si sudàlmi,etichetàri nefondate la adresa persoanelor.Codul deontologic al ziaristului presupune un alt comportament decit cel al lui Contiu,dar si al lui Tànase,Bogatu,Budeanu...

#6 Scris de Anonim la 26 februarie 2010
Stimati prieteni,cititori ai paginii electronice"FLUX"Cititi informatia din gazeta de bulevard "jurnal" ca sà convingeti cine dà comezi Procuraturii sà redeschidà dosarele clasate acum 8 ani...Fiti ateniti cat de bucurosi sunt cà lui Iurie Rosca i s-au redeschis douà dosare cusute cu atà,pentru cà nu au alte motive.Rusine "brigadirilor" din AIE pentru aceastà farsà politicà! Liderul Partidului Popular Creștin Democrat, Iurie Rocșa, riscă de la 2 până la 8 ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat de maltratarea a doi polițiști, în timpul protestelor anticomuniste din 6 aprilie 2002. Iurie Roșca a fost audiat în această dimineață, la Procuratura municipiului Chișinău, în legătură cu un dosar care a fost dechis în 2002 și suspendat în 2003, după care, în 2008, a fost repus pe rol. Solicitat de jurnal.md, procurorul Daniel Baraliuc, care l-a audiat astăzi pe Iurie Roșca, a precizat că, la acest moment, Roșca are calitatea de bănuit și riscă de la 2 până la 8 ani de închisoare. Procurorul Baraliuc a mai spus că în acest dosar vor fi audiate mai multe persoane, printre care și persoane publice. Iurie Roșca a calificat repunerea pe rol a acestui dosar drept o metodă de „repirimare a politicienilor imcomozi”. Rugat să comenteze afirmațiile lui Iurie Roșca, premierul Vlad Filat a menționat că „are lucruri mult mai importante de făcut”.

#7 Scris de Lucretia la 26 februarie 2010
Da eu cred cà Filat intr-adevàr are "lucruri mai importante de fàcut".Am vàzut in presà cà se va construi o puscàrie de peste 21 mln.lei.Ii dorim succese!

#8 Scris de Anonim la 26 februarie 2010
"logicii"ilogice!Nu am cand sà-mi perfectionez gramatica l.romane.Sunt plugar si nu ziarist,dar sincer sà-ti spun mii rusine cand iti vàd "iesirile" cu aburi de "logicà",cand citesc "creatiile jurnalistice" ale unor pretinsi specialisti in domeniu.Nu cred cà in tàrile cu adevàratà democratie isi pot permite luxul cu asa "specialisti" pregàtiti si scoliti in "lagàrul socialist".Sfatul meu este sà te opresti,meditind profund la ceea ce se intamplà in societate dupà venirea la putere a AIE si fà putinà comparatie...Cu ce sunt mai buni AIE de cat comunistii?Eu unul nu vàd si nici argumente nu gàsesc pentru ai apàra catusi de putin.Din contra lucrurile degradeazà cu o vitezà inemaginabilà,asa cà uneori ai^poate si dreptate cà calci prin stràchini,sustinandu-i orbeste pe "falsii democrati".Oare ce se intampla cu un Presedinte de Tarà,de exemplu a Canadei,ori a altei tàri,dacà uita telefonul mobil in hotel in altà tarà,asa cum s-a intamplat cu Mihai Ghimpu,fiind in Portugalia?Eu unul cred cà urma demisia imediatà si neconditionatà.Ce in R.Moldova se poate ca la carma tàrii sà ajungà clovnii?

#9 Scris de Vergel pt logica LiberaluPDastu la 27 februarie 2010
http://moldovanoastra.md/index.php?view=viewarticle&articleid=5510 Mafia LiberaloPDasta a organizat pogromuri si apoi a nanit politai sai maceasca pe pogromisti, iar apoi ii ridica in ranguri.

#10 Scris de http://moldovanoastra.md/index.php?view=viewarticle&articleid=5510 la 27 februarie 2010
http://moldovanoastra.md/index.php?view=viewarticle&articleid=5510 Mafia LiberaloPDasta a organizat pogromuri si apoi a nanit politai sai maceasca pe pogromisti, iar apoi ii ridica in ranguri.

#11 Scris de Ana la 27 februarie 2010
oameni buni, cu cat am ramas eu in urma?????????? Unde sunt dosarele din 7 aprile? deja au fost trasi la raspundere organizatorii si toti infractorii? dar de ce eu nimic despre toate acestea inca nu stiu??? de ce nu se ocupa de lucruri cu adevarat importante, ci redeshid dosarele suspendate?

#12 Scris de Ana pt liberali si comunisti la 27 februarie 2010
hei, parca v-am adresat o intrebare, de ce fugiti de la raspuns? de frica sau ca inca nu v-au programat raspunsul? "De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau, si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau?" . sa va zic sincer nu stiu ce s-a intamplat in 2002, dar stiu ce a fost in 2009. iata cand isi vor scoate barna din ochi acei care au facut aceasta dezordine si au provocat agesie in aprilie vor vedea cum sa scoata paiul din ochiul cuiva.

#13 Scris de pt ana la 27 februarie 2010
crede-ma,in schimb la tine vederea s-a opacizat complet.Nu mai vezi tu insati,trebuie sa fi dusa de mina de cineva,in cazul tau este rosca cel care te conduce.asa ca mai bine ai lua pozitia mutului.

#14 Scris de Ana la 27 februarie 2010
spre marea mea bucurie si spre marea ta dezamagire pot sa-ti zic ca slava Domnului pot sa analizez situatia si sa fac concluzii corecte. inteleg ca imi va fi greu sa primesc de la voi raspuns la intrebarele adresate mai sus. si nu incerca sa inchizi gura celui, care iti deschide ochii. nu e ceva inventat de mine sau ce am visat ieri seara. faptele vorbesc de la sine. cat de orb trebuie sa fii ca sa nu le vezi? "anticmonusnitii" duc pana la capat ceea ce nu au reusit comunistii. sau nu e asa?

#15 Scris de Anonim la 27 februarie 2010
"logica".Ia sà-mi spui tu,ai vàzut ori ai auzit despre un alt popor de cat cel roman sà fie asa cum este acum?Eu unul nu stiu cà ar exista o astfel de natiune care are asa "talent iscusit" in asi distruge sufleteste pe aproapele sàu?Ai mai gàsit tu la vre-un popor sà-si urascà semenul,sà-l blesteme,sà-l deteste,sà-l invideize?Sunt sigur cà NU! Atunci te intrebi pe tine,ce care te socoti destepatà,luandu-ti ca pseudonim "logica",de ce procedezi asa?e unteleg cà vrei sà te ràzbuni pe cineva,dar in inima ta sunt fràmantàri de constiintà,pentru cà gura si scrisul tàu avanseazà ratiunea ta.Stii exact cà PPCD a fost si este partidul cu adevàrat ce tine de interesele tàrii.Nu este de vinà PPCD cà cei ce in 1991 in loc sà citeascà "Declaratia de Unire cu Romania",au scos din buzunar "Declaratia de independentà".Dacà nu mà crezi,atunci fà un demers oficial lui Ion Hadircà,ori lui Nicolae Dabija,ori lui Valeriu Matei,ori lui Nedelichiuc si ei cu sigurantà vor confirma.

#16 Scris de Costica ptr nicolae ilogic la 28 februarie 2010
Tare a mai luptat mafia liberalodermocrata sa scape de Rosca si PPCD. Dar nu va fost bucuria de lunga durata caci voi tradatorilor oricum veti fi in vizoru nostru. Ati fost in "stare" sa gasiti niste dosare fabricate de comisi ca sal distrageti pe Rosca de la Tradarea voastra fata de tara. MOLDOVA NU SE VINDE !!!!!!!!!!!!!!!!

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Septembrie 2010
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930
Sondaj
Pe cine ati vota la functia de presedinte al Republicii Moldova, in cazul in care acesta va fi ales prin vot direct?
Marian Lupu
Vladimir Filat
Mihai Ghimpu
Vladimir Voronin
Serafim Urechean
Iurie Rosca
Vladimir Turcan
Valeriu Pasat
Victor Selin
Veaceslav Untila


Vezi rezultatele »