În primul dosar, Iurie Roşca este acuzat că în timpul unui concert în aer liber organizat de PPCD ar fi maltratat un poliţist. Acest dosar a fost fabricat în 2002 de comunişti şi apoi suspendat tot de ei la insistenţele Consiliului Europei. Iată însă că, la o distanţă de aproape opt ani, dosarul a fost repus pe rol, dar nu de comunişti, ci de guvernarea democrat-liberală, care a acces anul trecut la putere în urma a două scrutine electorale, dar şi ca rezultat al confruntărilor stradale violente cu „regimul dictatorial comunist al lui Vladimir Voronin”. Este un paradox. Cei care anul trecut manifestau zgomotos şi violent împotriva „dictaturii comuniste”, astăzi, ajunşi la putere, îi persecută pe demonstranţii anticomunişti din 2002, care protestau împotriva aceluiaşi regim, cu singura diferenţă că acum opt ani opoziţia creştin-democrată nu a recurs la violenţe, a protestat paşnic, spre deosebire de opoziţia liberală, care a provocat ciocnirile între poliţie şi protestatari, care, la rândul lor, s-au soldat cu sute de răniţi în rândurile apărătorilor ordinei publice (mai puţin în rândurile demonstranţilor), dar şi cu incendierea şi devastarea edificiilor Parlamentului şi a Preşedinţiei.

Acum guvernarea liberal-democrată înfierează comportamentul poliţiei din timpul evenimentelor din aprilie anul trecut. Vladimir Filat, Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, Serafim Urechean (nu şi Marian Lupu şi Dumitru Diacov, în cazul cărora, cel puţin, deocamdată, nu există nici o dovadă că ar fi avut vreo implicare în organizarea protestelor din aprilie trecut), au etichetat acţiunile poliţiei din 7 aprilie 2009 drept represalii, iar pe poliţişti drept criminali. Iată însă că pentru anul 2002 măsurătorul este altul.

Ba mai mult, participanţii la manifestaţiile violente din 2009 sunt prezentaţi în public de către autorităţi drept eroi, martiri, chiar dacă aceştia s-au lăsat manipulaţi de câţiva lideri liberali care doreau să ajungă cu orice preţ la putere, iar în rândurile lor s-au strecurat o mulţime de infractori care s-au dedat unor acţiuni criminale. Primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a şi anunţat că municipalitatea va ridica monumente în centrul oraşului, în Grădina publică „Ştefan cel Mare”, va redenumi străzi în cinstea acestora. Totodată, în cazul organizatorilor protestelor din 2009 Procuratura şi-a retras toate acuzaţiile, absolvindu-i de orice răspundere (singurul bănuit este Sergiu Mocanu, ceilalţi sunt curaţi ca lacrima).

Dar să reţinem că anume liderul PLDM, actualul prim-ministru Vladimir Filat, a fost cel care a înştiinţat în scris autorităţile publice locale din Chişinău că la 7 aprilie 2009 va organiza o manifestaţie de protest. Şi potrivit legislaţiei, el era obligat să menţină caracterul paşnic al protestelor. Însă, Vladimir Filat şi alţi lideri liberali, după ce au aţâţat spiritele şi au provocat mulţimea, au plecat, lăsând masele furioase să-şi facă treaba până la capăt. Pe înregistrările video se vede foarte clar cum mulţimea a început să arunce cu pietre în poliţişti încă în momentul în care liderii liberali instigatori erau în piaţă. Aceştia au dispărut subit abia atunci când deja devenise clar că protestele vor degenera într-o confruntare violentă cu poliţia. Deci, a urmat un scenariu bine calculat. Dar organizatorii protestelor din 7 aprilie nu au compărut în faţa Justiţiei, care este sigura în stare să judece cine este vinovat şi cine nu este? Şi atunci unde este imparţialitatea Procuraturii. Păi unde să fie, dacă ea rămâne a fi la cheremul guvernanţilor, o unealtă de persecutat pe cei indezirabili puterii?

Alta este abordarea în cazul lui Iurie Roşca. El este considerat vinovat şi pasibil de pedeapsă penală, chiar dacă dosarul respectiv este cusut cu aţă albă şi protestele organizate de acesta au fost paşnice, în concordanţă cu normele şi practicile europene. Cum poate fi explicat acest paradox? În opinia mea, foarte simplu. Actuala guvernare doreşte să se răzbune pe Iurie Roşca şi pe ceilalţi lideri creştin-democraţi, care, de-a lungul anilor, au dat în vileag fapte de corupţie, infracţiunile economice şi chiar actele criminale în care au fost implicate şi persoane care astăzi se află în fruntea statului sau în spatele celor cocoţaţi la putere pe bani de sorginte îndoielnică şi cu metode discutabile. Neavând de ce să se agaţe, neavând nimic care ar putea să i se încrimineze lui Iurie Roşca, aceştia au scos din sertarele Procuraturii un dosar duhnind a naftalină şi spirit revanşard.

Amintim că procurorii l-au anunţat pe Iurie Roşca că au în gestiune încă un dosar penal, instrumentat de Procuratură tot în perioada protestelor anticomuniste de masă din 2002. Şi acest dosar este o făcătură. Dar se vede că ura viscerală a umbrit mintea unor potentaţi ai zilei. Atâta cât e, fireşte. Că de unde nu-i, se ştie, nici Dumnezeu nu cere.

De remarcat în treacăt că nimeni dintre exponenţii actualei puteri nu a suflat o vorbă de regret, îngrijorare sau desolidarizare în raport cu tentativele Procuraturii de a lansa contra liderilor creştin-democraţi acţiuni represive în stilul cel mai sovietic şi KGB-ist. Iar tăcerea în aceste cazuri este extrem de elocventă. Astfel stând lucrurile, ce fel de reformă în Procuratură să mai aşteptăm de la puterea de azi. Sunt ei orare în stare să dea curs insistenţelor Consiliului Europei să revizuiască statutul acestei instituţii extrem de importante într-un stat de drept. Şi despre ce fel de independenţă a puterii judecătoreşti mai poate fi vorba dacă Procuratura e folosită ca o unealtă pentru răfuieli politice?

Apropo de independenţa Justiţiei. Aţi observat, stimaţi cititori, cât de acerbă este lupta actualilor guvernanţi contra judecătorilor? Credeţi cumva că ei luptă pentru reformarea sistemului judecătoresc? Pe naiba! Ei se zbat să pună toţi judecătorii sub un control total, exact după modelul procurorilor! Nu zicem că printre judecători nu ar exista şi persoane corupte. Dacă există, să fie trase la răspundere! Dar, - atenţie! –, încă o dată: Procuratura, cea mai sovietică, cea mai birocratizată, cea mai centralizată structură din toate structurile organelor de drept este ţinută în braţe de către falnicii noştri liberali ca un odor scump, iar judecătoriile sunt scuturate ca în 1937.

Închei cu proverbul buturuga mică răstoarnă carul mare.

Sau dacă ăsta supără, mai zicem unul: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!

Nu-i bun nici ăsta?

No bine, măi potentaţilor, mai am unul, special pentru voi: de ce ţi-i frică, de aia nu scapi.