La începutul anului 2010, proclamat de Sfântul Sinod Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti în Patriarhia Română, în contextul aniversării a 125 de ani de când Biserica Ortodoxă Română a devenit autocefală şi a 85 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie, ierarhii Sfântului Sinod adresează un Apel de suflet către toţi clericii şi mirenii ortodocşi români, din afara graniţelor ţării, aflaţi fără binecuvântare în alte Biserici Ortodoxe surori sau în structuri bisericeşti necanonice, de a reveni în comuniune directă cu Biserica Mamă, adică în jurisdicţia canonică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Realizarea acestui deziderat reprezintă împlinirea prevederilor din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, care menţionează faptul că Biserica Ortodoxă Română este Biserica neamului românesc şi îi cuprinde pe creştinii ortodocşi din ţară şi pe creştinii ortodocşi români din afara graniţelor ţării (art. 5), iar organizarea canonică şi pastorală a credincioşilor ortodocşi români din afara graniţelor României se asigură de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (art. 8). Acest principiu este în deplină concordanţă cu hotărârea Conferinţei Presinodale Panortodoxe de la Chambésy-Elveţia (6-13 iunie 2009), care precizează că fiecare Biserică autocefală are dreptul de a-şi păstori propria diasporă.
Prevederile statutare menţionate exprimă datoria Bisericii Ortodoxe Române şi se bazează pe canonul 16 de la Sinodul I Ecumenic (325), care afirmă principiul că nu este îngăduit unei eparhii să primească în jurisdicţia sa clerici şi credincioşi ortodocşi, fără binecuvântarea Bisericii (eparhiei) căreia aceştia îi aparţin.
În acest sens, amintim şi faptul că procesul de revenire a clerului şi a credincioşilor ortodocşi de diferite naţionalităţi la Bisericile-mame (de exemplu în Patriarhia Rusă şi în Patriarhia Sârbă) a început deja, în urmă cu mai mult timp, şi a arătat că, prin coresponsabilitate şi solidaritate etnică ortodoxă, se pot depăşi dezbinări istorice conjuncturale, motivate în trecut pe criterii politice.
Acum, la 20 de ani de la căderea regimului comunist în Europa Răsăriteană, când România este membră a Uniunii Europene şi a NATO şi în condiţiile în care Biserica Ortodoxă Română dezvoltă o activitate fără precedent în afara graniţelor ţării prin reorganizarea şi înfiinţarea de numeroase eparhii în întreaga lume, apreciem că nu mai sunt motive întemeiate de a respinge chemarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la unitate şi comuniune ortodoxă românească.
Suntem încredinţaţi că această atitudine de reînviere şi reconciliere ortodoxă românească va consolida şi va intensifica lucrarea pastoral-misionară, social-filantropică şi cultural-educaţională a Bisericii Ortodoxe Române de pretutindeni, întărind în acelaşi timp demnitatea ortodoxă românească, prin eliberarea unora dintre românii ortodocşi de complexul de a fi „căutători de umbrele canonice“ la străini.
Regretăm că, din motive multiple, unii dintre fraţii noştri ortodocşi români s-au îndreptat spre alte jurisdicţii ortodoxe, în timpul comunismului, însă ceea ce a fost scuzabil în trecut a devenit nejustificabil şi chiar regretabil în prezent, adică înstrăinarea românilor unii de alţii până la dezbinarea lor bisericească.
Încredinţaţi fiind că apelul nostru la unitate şi demnitate ortodoxă românească va fi receptat cu bucurie şi responsabilitate, ca dorinţă de comuniune şi cooperare frăţească, vă împărtăşim tuturor aleasă preţuire şi părintească binecuvântare.
Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu ceilalţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române