În felicitarea sa adresată lui Urechean, Ghimpu face următoarea afirmaţie: „În această zi aniversară, care marchează o vârstă a împlinirilor, constatăm rolul important pe care l-aţi avut în dezvoltarea statului Republica Moldova într-o perioadă de maximă importanţă, când instituţiile democratice se aflau într-o primă fază de dezvoltare”.

Serafim Urechean, un nomenclaturist comunist cu şcoală superioară de partid la Leningrad 

Am fost curios şi eu să aflu care sunt împlinirile din biografia lui Urechean şi, mai ales, „rolul important pe care l-a avut în dezvoltarea statului Republica Moldova”. Deschid Wikipedia şi aflu că în perioada ocupaţiei sovietice, Urechean a fost membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Nu însă un comunist de rând, căci în 1978 devine nomenclaturist cu actele în regulă în cadrul organelor de partid din raionul Briceni, ajungând să deţină, în perioada 1978-1983, chiar funcţia de secretar doi al Comitetului raional Briceni al Partidului Comunist din RSS Moldovenească. 

Mai departe este şi mai interesant. Între anii 1983 şi 1985, Urechean a studiat la Şcoala Superioară de Partid (Comunist) din Leningrad. Reîntors în Republica Moldova, el devine membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească şi chiar este inspector în această structură odioasă a ocupaţiei sovietice. În 1985 este trimis în raionul Anenii Noi în calitate de secretar doi al Comitetului raional al Partidului Comunist din RSSM. În noiembrie 1985 a fost ales preşedinte al Comitetului executiv raional Anenii Noi de deputaţi ai poporului, funcţia pe care o deţine până în 1987.

În 1987, când la Chişinău se înfiripă mişcarea de eliberare naţională, Urechean devine mare ştab la Sindicate, care, după cum spunea chiar Lenin, era „şcoala comunismului” şi „cureaua de transmisie a Partidului Comunist”. În opinia lui Ghimpu, Urechean a avut „un rol important în dezvoltarea statului Republica Moldova”, activând în acea perioadă de formare a statalităţii Republicii Moldova la „şcoala comunismului” şi fiind „cureaua de transmisie a Partidului Comunist”.

Ce a făcut Urechean în calitate de primar al municipiului Chişinău (funcţie în care nu a fost ales în mod democratic, ci numit prin decret de către ex-preşedintele Mircea Snegur, după vechea practică comunistă) o ştie toată lumea, chiar şi Mihai Ghimpu. Poate liderul PL îşi mai aminteşte ce spunea el despre Urechean în alegerile locale din 2007, atunci când nepotul său, Dorin Chirtoacă, candida la funcţia de primar general al Chişinăului: că Urechean este un fost nomenclaturist sovietic, un funcţionar corupt, care a administrat în mod ineficient şi fraudulos primăria capitalei. Acum părerea lui Ghimpu despre Urechean s-a schimbat, pentru că, inclusiv datorită voturilor deputaţilor AMN, el a ajuns prima persoană în stat, acum o mână spală pe alta. Sau poate că Ghimpu şi-a făcut o impresie mai bună despre Urechean după ce a constatat că sub Chirtoacă administraţia municipiului nu a devenit cu nimic mai bună, ba poate chiar mai defectuoasă decât pe timpul lui Urechean? Cine ştie ce gânduri l-au străfulgerat pe Ghimpu atunci când a decis să-l decoreze pe Urechean cu „Ordinul de Onoare”.

Ţara arde, dar Ghimpu împarte medalii

Părerea noastră este că în Republica Moldova există multe persoane mult mai onorabile decât Serafim Urechean şi care, cu adevărat, au merite importante faţă de ţară, pe care Ghimpu ar fi putut să le decoreze. Deocamdată, asemenea persoane nu s-au învrednicit de atenţia şefului interimar al statului, acesta împarte ordine şi medalii cu găleata doar aliaţilor săi politici şi servitorilor săi mediatici.

Apropo, lui Mihai Ghimpu probabil că nici nu i-a trecut prin cap că sub aspect moral, el nu ar fi în drept să decerneze ordine şi medalii pentru că el nu este preşedinte al Republicii Moldova, nimeni nu l-a ales în această funcţie, el doar asigură interimatul ei, ceea ce la modul practic nu înseamnă nimic mai mult decât să promulge legile adoptate de Parlament. Şi atât.

Cronicarul Ureche a scris despre Ştefan cel Mare că era „de grabă varsătoriu de sânge nevinovat”, apreciere pe care istoricii moderni o consideră mult exagerată. Dacă însă cronicarul ar trăi în vremurile noastre, despre Mihai Ghimpu ar spune că este „de grabă dătătoriu de ordine şi medalii”, şi nu ar exagera cu nimic, ar avea întru totul dreptate. Mihai Ghimpu în loc să se ocupe de reforma instituţională, de eficientizarea şi debirocratizarea administraţiei de stat, de reducerea cheltuielilor bugetare nejustificate, el împarte medalii clasei guvernante. 

Proverbul românesc spune: „Casa arde, iar baba se piaptănă”. În cazul lui Mihai Ghimpu am putea face următoare constatare: „Ţara îngheaţă de frig şi moare de foame şi boli, dar Ghimpu dă medalii foştilor nomenclaturişti sovietici, cu şcoală superioară de partid comunist”. Prin asta am spus totul.