Ediţia de Vineri
Cauta...

Mihai Ghimpu recidivează: l-a decorat şi pe Urechean
Ediţia de Vineri Nr.20105 din 05 februarie 2010

Liderul AMN, Serafim Urechean, a împlinit, pe 2 februarie, vârsta de 60 de ani. Presa a relatat că aliaţii lui din coaliţia de guvernământ l-au felicitat pe prim-vicepreşedintele Parlamentului cu prilejul împlinirii acestei vârste, iar preşedintele Legislativului, Mihai Ghimpu, folosindu-se de momentul că deţine şi interimatul funcţiei de şef al statului, l-a decorat pe Urechean cu „Ordinul de Onoare”.


În felicitarea sa adresată lui Urechean, Ghimpu face următoarea afirmaţie: „În această zi aniversară, care marchează o vârstă a împlinirilor, constatăm rolul important pe care l-aţi avut în dezvoltarea statului Republica Moldova într-o perioadă de maximă importanţă, când instituţiile democratice se aflau într-o primă fază de dezvoltare”.

Serafim Urechean, un nomenclaturist comunist cu şcoală superioară de partid la Leningrad 

Am fost curios şi eu să aflu care sunt împlinirile din biografia lui Urechean şi, mai ales, „rolul important pe care l-a avut în dezvoltarea statului Republica Moldova”. Deschid Wikipedia şi aflu că în perioada ocupaţiei sovietice, Urechean a fost membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Nu însă un comunist de rând, căci în 1978 devine nomenclaturist cu actele în regulă în cadrul organelor de partid din raionul Briceni, ajungând să deţină, în perioada 1978-1983, chiar funcţia de secretar doi al Comitetului raional Briceni al Partidului Comunist din RSS Moldovenească. 

Mai departe este şi mai interesant. Între anii 1983 şi 1985, Urechean a studiat la Şcoala Superioară de Partid (Comunist) din Leningrad. Reîntors în Republica Moldova, el devine membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească şi chiar este inspector în această structură odioasă a ocupaţiei sovietice. În 1985 este trimis în raionul Anenii Noi în calitate de secretar doi al Comitetului raional al Partidului Comunist din RSSM. În noiembrie 1985 a fost ales preşedinte al Comitetului executiv raional Anenii Noi de deputaţi ai poporului, funcţia pe care o deţine până în 1987.

În 1987, când la Chişinău se înfiripă mişcarea de eliberare naţională, Urechean devine mare ştab la Sindicate, care, după cum spunea chiar Lenin, era „şcoala comunismului” şi „cureaua de transmisie a Partidului Comunist”. În opinia lui Ghimpu, Urechean a avut „un rol important în dezvoltarea statului Republica Moldova”, activând în acea perioadă de formare a statalităţii Republicii Moldova la „şcoala comunismului” şi fiind „cureaua de transmisie a Partidului Comunist”.

Ce a făcut Urechean în calitate de primar al municipiului Chişinău (funcţie în care nu a fost ales în mod democratic, ci numit prin decret de către ex-preşedintele Mircea Snegur, după vechea practică comunistă) o ştie toată lumea, chiar şi Mihai Ghimpu. Poate liderul PL îşi mai aminteşte ce spunea el despre Urechean în alegerile locale din 2007, atunci când nepotul său, Dorin Chirtoacă, candida la funcţia de primar general al Chişinăului: că Urechean este un fost nomenclaturist sovietic, un funcţionar corupt, care a administrat în mod ineficient şi fraudulos primăria capitalei. Acum părerea lui Ghimpu despre Urechean s-a schimbat, pentru că, inclusiv datorită voturilor deputaţilor AMN, el a ajuns prima persoană în stat, acum o mână spală pe alta. Sau poate că Ghimpu şi-a făcut o impresie mai bună despre Urechean după ce a constatat că sub Chirtoacă administraţia municipiului nu a devenit cu nimic mai bună, ba poate chiar mai defectuoasă decât pe timpul lui Urechean? Cine ştie ce gânduri l-au străfulgerat pe Ghimpu atunci când a decis să-l decoreze pe Urechean cu „Ordinul de Onoare”.

Ţara arde, dar Ghimpu împarte medalii

Părerea noastră este că în Republica Moldova există multe persoane mult mai onorabile decât Serafim Urechean şi care, cu adevărat, au merite importante faţă de ţară, pe care Ghimpu ar fi putut să le decoreze. Deocamdată, asemenea persoane nu s-au învrednicit de atenţia şefului interimar al statului, acesta împarte ordine şi medalii cu găleata doar aliaţilor săi politici şi servitorilor săi mediatici.

Apropo, lui Mihai Ghimpu probabil că nici nu i-a trecut prin cap că sub aspect moral, el nu ar fi în drept să decerneze ordine şi medalii pentru că el nu este preşedinte al Republicii Moldova, nimeni nu l-a ales în această funcţie, el doar asigură interimatul ei, ceea ce la modul practic nu înseamnă nimic mai mult decât să promulge legile adoptate de Parlament. Şi atât.

Cronicarul Ureche a scris despre Ştefan cel Mare că era „de grabă varsătoriu de sânge nevinovat”, apreciere pe care istoricii moderni o consideră mult exagerată. Dacă însă cronicarul ar trăi în vremurile noastre, despre Mihai Ghimpu ar spune că este „de grabă dătătoriu de ordine şi medalii”, şi nu ar exagera cu nimic, ar avea întru totul dreptate. Mihai Ghimpu în loc să se ocupe de reforma instituţională, de eficientizarea şi debirocratizarea administraţiei de stat, de reducerea cheltuielilor bugetare nejustificate, el împarte medalii clasei guvernante. 

Proverbul românesc spune: „Casa arde, iar baba se piaptănă”. În cazul lui Mihai Ghimpu am putea face următoare constatare: „Ţara îngheaţă de frig şi moare de foame şi boli, dar Ghimpu dă medalii foştilor nomenclaturişti sovietici, cu şcoală superioară de partid comunist”. Prin asta am spus totul.


Sergiu PRAPORŞCIC
Vizualizari: 815


Trimite unui prieten

 Comentarii(32):

#1 Scris de Bogdan la 05 februarie 2010
Stimata redactie Flux, decind Serafim este onorabil? Spuneti lucrurile pe nume, poporul nu iubeste articole sofisticate si intortocheli lingvinizate. Serafim Urecheanu este un Cretin cu litera mare, rog sa lasati mesajul pentru ca cretin este un termen medical care corespunde lui Serafim 100/100.

#2 Scris de De vină este Chirtoacă... la 05 februarie 2010
De vină este Chirtoacă...

#3 Scris de Vasile la 05 februarie 2010
Vai de capul nostru.

#4 Scris de 1234 la 05 februarie 2010
nu Ghimpu recidiviaza ci boala lui la cap

#5 Scris de WWW la 05 februarie 2010
p/u #1 Scris de Bogdan ...mai, animala, da dute tu in p...m...gandonule...))

#6 Scris de d-le preporscic la 05 februarie 2010
Casa arde...e proverb moldovenesc, am intrebat o romanca si ea nu a auzit de atare proverb, fitri atent la greble, nu calcati prea des, ca romanismul ista ne-a zacalibit...In privinta imputernicirilor lui Ghimpu, DE CE nu vorbesc juristii, de ce nu apelati la JUSTITIE, ca acest debil sa nu isi faca de cap. Pentru care merite sint decorati toti cei care au ruinat Moldova si adus-o in pragul saraciei? Sau iese ca de la VREMURI usoare trecem la VREMURI grele...

#7 Scris de Ghimpu decoreaza toti criminalii la 05 februarie 2010
http://moldovanoastra.md/index.php?view=viewarticle&articleid=5578

#8 Scris de varan la 05 februarie 2010
Domnul Iurie Rosca, dl Praporscic Au trecut 20 de ani de cind cîinii demoliberali ne îndeamnă – Vin vremuri grele, strîngeţi cureaua! Şi aşa la nesfîrşit, fiindcă ne dăn cu capul de pereţi - alegem între porcul liberal urechean şi potlogarul democrat Moşanu. De 20 de ani. Între lupul Voronin şi jigodia Gadircă...Vă vînd o ideie pe care să o propagaţi-popularizaţi – nici un secretar de partid, nici un nomenclaturist in Parlamentul Guvernul, Preşedinţia (aceatsă instituţie ar trebuie lichidată) ţării. Zic au trecut 20 de ani, copii de 5-10-15 ani, neintinaţi, curaţi, de atunci azi pot conduce ţara, acum avînd în jur de 30 de ani...Eu nu zic de simpli comunişti, ceia, mă rog, ca cum petrea cărare, au intrat în partid fiindcă Vroiau să asiste la adunările închise ale lui Gadîrcă, Malev, Busuioc...Eu vorbesc de javre cu scoli de partid şi care au lucrat la ŢK, in organizaţii de partid, etc, amu Feghea (numit adineaori feghE) Ţopa e mare democrat, sau Avrelii Busuioc, sau Jenea Sobor şi alţi cacanari...Lozinca ppcd trebuie să fie – NICI UN NOMENCLATUrist mai mult în cănducerea ţării. Alegeţi oameni noi...Lansaţi mai insistent magnificii! Iura, mie îşi pare rău că ai stîrci-mucegăit în Parlameni 20 de ani. Puteai fi un premier cu adevarat, - eşti un tactic şi un strateg minunat. Dat trenuil a plecat! Uite asta e una din cele mai mari greşale ale tale...

#9 Scris de un siimplu spectator la 05 februarie 2010
Pur si simplu Dnl Ghimpu la jelit nitel,doar stiti ,ca ,,titanicul,, sa dus ...la fund.Fasolele se termina ,,,penele liberale,, continua sa zboare .Cred ,ca e o consolare .Ati vazut,ce cadouri semnificative a primit ?,,Cina de taina,,[aluziila cei 5 deputati,care trebuiau sa voteze presedintele],coniac,,prezident,,cu aluzii la visul neimplinit ba ciar a primit ,am auzit si un cioroi zdohnit ,impodobit cu o panglica funerara[100% e drept.am vazut cu ochii mei].

#10 Scris de eror la 05 februarie 2010
...am vazut un cioroi zdohnit

#11 Scris de 1234 la 05 februarie 2010
http://www.youtube.com/watch?v=uX1H9_47_Q4&feature=youtube_gdata

#12 Scris de pitagora la 05 februarie 2010
Houuuuuuuu... hoit rapanos.... nu te mai saturi de bani,,,si de primit ,,zinacioase" comuniste...

#13 Scris de cucu la 06 februarie 2010
Nu vii ruşine trădătorilor de neam,voroşcaţilor.Iată ce spune-aţi voi cu câţiva ani înapoi:Nu votaţi pentru acei care v-au confiscat pămîntul şi uneltele de muncă, care v-au curăţat podurile în anii de foamete, care şi-au bătut joc de bisericile noastre. Nu votaţi comuniştii sub orice mască s-ar ascunde. Este o singură posibilitate pentru a îndepărta comunismul din satele şi oraşele noastre, din casele şi sufletele oamenilor – să nu-i votăm! “.Nu votaţi pentru acei care v-au confiscat pămîntul şi uneltele de muncă, care v-au curăţat podurile în anii de foamete, care şi-au bătut joc de bisericile noastre. Nu votaţi comuniştii sub orice mască s-ar ascunde. Este o singură posibilitate pentru a îndepărta comunismul din satele şi oraşele noastre, din casele şi sufletele oamenilor – să nu-i votăm! “. “Nu votaţi pentru acei care v-au confiscat pămîntul şi uneltele de muncă, care v-au curăţat podurile în anii de foamete, care şi-au bătut joc de bisericile noastre. Nu votaţi comuniştii sub orice mască s-ar ascunde. Este o singură posibilitate pentru a îndepărta comunismul din satele şi oraşele noastre, din casele şi sufletele oamenilor – să nu-i votăm! “

#14 Scris de pt cucu la 06 februarie 2010
da in afara de copy paste mai stii ceva?

#15 Scris de pt cucu la 06 februarie 2010
roska este cel mai fatarnic si periculos politician pe care l-a avut Moldova.Cica este roman,asa cum este si Tkaciuc rus.Rusine,tradarea va este in singe,si mai aveti glas nerusinatilor.

#16 Scris de Petru la 06 februarie 2010
Oare daca il decora si pe rosca tot un astfel de articol ati fi scris? Lichele marsave de fluxisti, pepecedisti si alte mutre spurcate.

#17 Scris de Radu la 06 februarie 2010
Petru nu fi prost si bleg chiar cu totul.Citeste si invatà carte,apoi vin-o si tu cu pàrerile tale" pretioase",pentru cà acum e jale,esti ridicol!!!

#18 Scris de Octav ptr Petru LiberaluPDrast la 06 februarie 2010
http://moldovanoastra.md/index.php?view=viewarticle&articleid=5716

#19 Scris de omega la 06 februarie 2010
Măi prostovanilor,după ce că vă duce Roşka de nas cum vrea muşchii lui,mai aveţi şi tupeu,mai bine v-aţi pune cenuşă în cap.Ia întrebaţi-l pe Roşka ce a făcut cu banii donaţi de Romania şi de alţi sponsori pentru ajutorarea victimelor din conflictul nistrean.În care buzunar i-a băgat?.După ce s-a terminat conflictul a devenit foarte prosper,era plin de bani.

#20 Scris de cucu la 06 februarie 2010
PENTRU 14 !!! STIMABILE CEIA CE-AM PUS EU ÎN REPETARE --AŞA MI-A FOST INTENŢIA, IAR TEXTUL DAT ÎL AM ÎN ORIGINAL PE CSETĂ CU VOCEA DRAVULUI tov. ŞTRFAN SECĂREANU ÎNTR-O COMPANIE ELECTORALĂ DE PE VREMURILE CÂND ACEI DE-ALDE TINE POATE CĂ CĂUTAU DOAR FOLOASE DIN PATRIOTISMUL VOSTRU FALS. APOI, EXPUNE-ŢI, DRAGUK MEU PĂREREA ASUPRA TEXTULUI, DACĂ EŞTI AŞA DE DEŞTEPT ŞI PATRIOT ....

#21 Scris de omega la 06 februarie 2010
Urmatorul care va primi znacioc va fi Filat, el tare a mai "muncit" Daca sa vorbesc la concret despre mirsavenia de Filat cind a fost director al departamentului privatizarii si administrarii proprietatii de stat. In urma privatizarii "Moldovapromstroibank" prezent "Moldinconbank" FILAT a FURAT 5 milioane 326 mii de lei. A privatizat sanatoriul "Prietenia" din Sergheievka a fost vinduta cu doar 417 lei pe cind ea era estimata la cel putin 1 milion 528700 lei. Acele 6 fabrici de vin din Rusia parca au disparut fara urma in rma folosirii baghetei magice a lui Filat:"Orlovschii vinzavod", "Tverskoi vinzavod", "Votkinschii vinzavod"... Un lucru nu pot sa inteleg, cum timp de citiva ani 1998-2001 a dovedit sa Prihvatizeze :"Farmaco Chisinau", "Agropetrol", "Ciment", "Neptun Nord", "Inmancommetal", "Moldagrotehnica", "Piele", "Protos", "Ionel", "Faprochim". Este nevoie sa mai mentionez ca nenorocitul de Filat a mai prihvatizat si simpatica cladire de proportii considerabile care se afla la adresa bulevardul Stefan cel Mare 65 la intersectia cu strada Izmail vis a vis de magazinul Unic. Capodopira lui Filat este prihvatizarea Uzinei de ciment din Rezina, atuncea Filat a furat poporul moldovenesc de peste 14 milioane de $. Pe cind compania autohtona oferea 15 milioane $ Filat la vindut cu doar 200 mii $ companiei franceze "Finarge 26". A mai vindut teren din Rezina de 188,5 ha la un pret de 5,7 milioane lei, pe cind pretul real era de cel putin 113,5 milioane lei. Sa mai mentionez si prihvatizarea sau cadonarea pt cash a avioanelor MIG 29 si TU 154B. Ei cit pe ce sa uit, Filantropul nostru a mai prihvatizat 6 avioane Tupolev si a alungat de la lucru circa 200 de angajati ai companiei "Air Moldova". Ei ce oameni buni sa-i "dam" unda verde cretinilor liberali sa "dobiveasca" Moldova pina la urma. Liberalodemocratii la Gunoi.

#22 Scris de frontist la 07 februarie 2010
Care-i treaba ppppcedistilor tradatori ce se face cu decoratiile Moldovei????? Voi cu putleristii primiti doar nagrade la Moscova! Da Urecheanu este BRAVO si MERITA si mai mare decoratie, fiindca el a fost de partea poporului si a aprat cauza nationala intr-un moment hotaritor pentru poporul moldovei tradat de voi, atuncea cand voi faceati gheseft cu comunistii si va pregateati sa vindeti tara rusilor. In legatura cu aceasta va amintesc, ca de obicei in cazul vostru, oamenii se duc la Nistru si se impusca. Hai, ca intarziati deacu. Davai , davai russchie procladchi (s kraliscami, estestveno).

#23 Scris de frontist huev la 07 februarie 2010
Te intreb , CE a facut urechean pentru tara? Ca a furt/o? Ca si Filat?De ce lumea nu ii acuza de furat pe luPULA si ghmPULA/ Fiindca au furat doar ce se tavalea pe sub garduri. Cretinoglu frontist

#24 Scris de pt frontist huev la 07 februarie 2010
ppcdistilor,vi s-au imuiat picioarele cind ati auzit de tradarea liderului vostru? dar voi stiati de fapt dar o dati cotita acum.Si sa stiti de la mine,cel mai mare tradator pe care la avut neamul asta se numeste rosca-iuda.La ista om conteaza in primul rind banii si ca sa va conduca pe voi e extrem de simplu.Asa ca roscatilor ati devenit niste exemplare bune pentru zoo,sa se uite lumea la voi si sa se cruceasca.

#25 Scris de pt LiberaloPDrasti la 08 februarie 2010
http://moldovanoastra.md/index.php?view=viewarticle&articleid=5716

#26 Scris de Anonim la 08 februarie 2010
Lui "huev".Bunà notà ti-ai pus singur,puscàriasule!Reciteste-ti mesajele sà vezi cit de neghiob si prost esti.

#27 Scris de I. Burciu la 08 februarie 2010
Fiţuica lui roj(c)a şi (cică) a pIpIcIdI cu numele flux (zisă şi ziar !!!!!!!), imi aminteşte de WC-urile sovietice pe la gările auto din tot Sovietschii Soyuz - unte nu te uiţi - NUMAI KAKAT !!! De aceea PĂ PIŞI şi eu în WC-ul PiPicIdI ...

#28 Scris de Urechean la 08 februarie 2010
CIND VORONIN IL DECORA PE IVAN BODIUL VOI UNDE ERATI ATUNCEA TRADATORILOR? De obicei oamenii cinstiti, daca au gresit sau au tradat tara, se duc la Nistru si se impusca. Voi ce asteptati, sa se topeasca gheata? Faceti un produh si satiti intr-insul. Suces.

#29 Scris de frontist la 08 februarie 2010
Nimeni nu-i curat ca cristalul. Si pe Soare s-au gasit pete, dar TRADAREA DE PATRIE constituie un PACAT si o INFRACTIUNE MAJORA care nu se earta nici odata. Poate, nu stiu, poate si au Filat si Urechean niste pacate, poate si Lupu are pacate, dar IN MOMENTUL HOTARITOR ei au sustinut CAUZA POPORULUI DE ELIBERARE DE SUB JUGUL SRAIN RUSESC, care s-a dovedit atit de drag voua TRADATORILOR. Dispretul poporului pe veci va va acoperi numele. De fapt voi asta stiti si singuri. Haimanale!

#30 Scris de pt "frontist" recent LiberastPDast la 08 februarie 2010
http://www.regnum.ru/news/1226145.html Contind pe un dialog cu Vladimir Putin, prim-ministru al Republicii Moldova Filat ar fi trebuit să înceapă cu scuze personale şi oficiale pentru întreruperea brutala şi fără precedent a "Memorandumului Kozak" în 2003. Întrucât, prietenii de azi ai lui Filat şi cu participarea lui personală în rol secund în anul 2003, în faţa Ambasadei ruse de la Chişinău, au ars în mod public portretul preşedintelui rus Vladimir Putin şi au călcat în noroi drapelul rus. ( În 2003, actualul prim ministru al Moldovei Vladimir Filat a fost un simplu membru al Partidului Democrat. Deşi PDul făcea parte din Comitetul pentru Apărarea Independenţei şi a Constituţiei a RM, constituînd 8 partide din opoziţie şi 18 ONGuri, scopul fiind respingerea semnarii "Memorandumului Kozak", dar avea o atitudine destul de constructive fata de Memorand, exprimată de liderul partidului Dumitru Diacov în felul următor: (((((“ Partidul Democrat nu se expune împotriva propunerii Russiei în privinţa Memorandumului Kozak, dar crede ca anumite puncte trebuiesc schimbate”))))). Acţiunele lîngă Ambasada Russiei urmate de ardere portretului presedintelui rus Vladimir Putin şi a steagului rusesc au fost organizate de (((Iurie Roşca))) liderul Partidului Popular Creştin Democrat, cu susţinerea PSD şi PSL(din 2008 Oleg Serebrian vicepreşedinte a PD); în ultima clipa ex- preşedintele a RM, liderul PCRM Vladimir Voronin a refuzat sa semneze Memorandumul care anterior fusese acceptat; în urma alegerilor parlamentare din 2005, deputaţii ai partidelor lui Roşca, Serebrian, chiar şi deputaţi a PDului lui Dumitru Diacov au dispus voturile care nu se ajungeau pentru alegerea presedintelui in al 2 tur. (((((Se pare că ex-preşedintele Rusiei nu a uitat încă umilirea Mondiala din 2003, atunci când, după un efort fara precedent din partea Rusiei privind rezolvarea definitivă a problemei transnistrene, câteva ore înainte de ceremonie şi de vizita oficială lui Putin la Chişinău, rezolvarea situatiei a fost intrerupta))). Printre altele atuncea în 2003 Vlad Filat şi tovarăşii săi din coaliţia actuală, sa opus public soluţionării definitive a problemei transnistrene. / / / În general, aceste cvasi-state ca Republica Moldova, în ciuda pseudo-instituţiilor şi decoratiilor sunt sortite la instaurari permanente din extern a puterii guvernamentale , în ţara lor. Aş dori să reamintesc cititorilor că (Iurie Rosca, Vlad Cubreacov si Stefan Secareanu impreuna cu sustinatorii PPCD. Pe data de 25 noiembrie 2003 cind comunistii si partidele liberale erau de acord cu Memorandumul Kozak, cu planul de distrugere a Independentei Moldovei si legalizarea prezentei militare ruse, doar PPCD a fost unicul initiator in crearea COMITETULUI pentru APARAREA INDEPENDENTEI si a CONSTITUTIEI, tot PPCDul a scris proiectele de documente ale acestui organizm si a fost inima acelor demonstratii stradale de proportii care pina la urma au respins planul de incorporare a tarii noastre in orbita intereselor geopolitice rusesti.

#31 Scris de frontist la 09 februarie 2010
Da, da, stim bine: PPCD si Edinaia Rossia frati pe veci (cum e Tanda asa e si Manda). Ati gasit si ce sa citati: REGNUM !!??? Rosca + Putler = lubovi i bratia navechi! Zagranita vam "pomojet"! si alte mantre moscovite. Iaca trag apa si ma duc..

#32 Scris de Radu ptr asa zisul "frontis" la 11 februarie 2010
De fapt esti un LiberaloPDast, ba mai mult te mindresti cu asta. Daca te-ai gindi cu capu dar nu cu partea corpului cu care lucrezi cel mai mult, ai sti ca Ghimpu si Alianta ptr Integrarea estica au promis ca cu orice pret il vor face pe M. Lupu prezident. Acesta din urma cu partidul sau PDast a facut alianta cu Edinaia Rosia. Ei acuma ai sa gindesti cu capul sau cu fundu precum ai facut pina acuma.

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Martie 2010
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
Sondaj
Cum apreciati intentia autoritatilor de a ceda Ucrainei teritoriul Republicii Moldova de langa traseul Odesa-Reni care traverseaza satul Palanca?
Antinationala
Necesara
Buna


Vezi rezultatele »