Ediţia de Vineri
Cauta...

AJCD solicită informaţii privind bunurile şi cheltuielile instituţiilor guvernamentale
Ediţia de Vineri Nr.20105 din 05 februarie 2010

Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi (AJCD) a anunţat în mod public iniţierea unui proiect de reformare a instituţiilor guvernamentale, care, în opinia membrilor acestei organizaţii neguvernamentale, “ar permite depăşirea modelului învechit de organizare a administraţiei centrale a statului”. Acest proiect constituie „o iniţiativă a tinerilor profesionişti specializaţi în diverse domenii, care doresc să contribuie la eficientizarea modului de funcţionare a Guvernului Republicii Moldova”.


În scopul realizării acestui proiect, AJDC a adresat o petiţie premierul Vladimir Filat prin care solicită următoarele informaţii: 

„1. Lista exhaustivă a imobilelor care fac parte din patrimoniul administraţiei publice centrale, incluzând sediile instituţiilor guvernamentale (clădirea Guvernului, a ministerelor, departamentelor, agenţiilor şi altor structuri afiliate Executivului), precum şi informaţia privind locurile de amplasare, suprafaţa şi modul de utilizare la ora actuală.

2. Lista exhaustivă a terenurilor care fac parte din patrimoniul administraţiei publice centrale, incluzând informaţia privind suprafeţele acestora, destinaţia lor şi modul de utilizare;

3. Suma cheltuielilor calculate cumulativ pentru un an, care va include întreţinerea tuturor instituţiilor guvernamentale, cum ar fi costurile pentru reparaţia curentă a imobilelor, energia electrică, apă, energia termică, serviciile telefonice şi de internet, serviciile auxiliare, precum personalul tehnic (deservirea clădirilor, paza) şi de salubritate”.

Într-un comunicat de presă al AJCD se arată că a solicitat să i se ofere aceste informaţii „într-un termen cât mai restrâns posibil, informaţia respectivă fiind necesară pentru efectuarea unui studiu care urmează să fie elaborat de către experţi naţionali în parteneriat cu experţi şi instituţii europene”. Totodată, membrii AJCD precizează că „studiul respectiv va propune o concepţie nouă de optimizare a modului de funcţionare a administraţiei publice centrale în conformitate cu cele mai reuşite standarde internaţionale”.

Petiţia adresată premierului Vladimir Filat a fost semnată de către preşedintele AJCD, Radu Buşilă.

Vizualizari: 473


Trimite unui prieten

 Comentarii(7):

#1 Scris de logica la 05 februarie 2010
nu înţeleg,de ce trebuie să folosiţi cuvinte care le înţeleg mai puţini,doar aşa ca să vă daţi rotunzi.În loc de exhaustiv nu era mai bine să scrieţi complet ( lista completă ).

#2 Scris de Romania pt logica la 05 februarie 2010
schima-ti numele pe "critica". daca cunosti rau romana, deschide dictionarul explicativ roman si imbogateste-ti vocabularul.

#3 Scris de logica la 05 februarie 2010
exhaustiv = adj(livresc);care epuizeaza un subiect;complet.Nu credeam că scrieţi un roman şi aveţi nevoie de anumite cuvinte.

#4 Scris de elena pt logica la 07 februarie 2010
zi merci, ca datorita acestui cuvint ti-ai mai amintit si tu ca exista dictionar ,in caz contrar nu stiu ce te-ai fi facut

#5 Scris de pt elena la 08 februarie 2010
Paradigma ta este comprehensiunea mea! acum cauta prin dictionare!

#6 Scris de de acord la 08 februarie 2010
Sint de acord cu demersul facut, de 20 de ani nu am vazut sa ceara cineva asa informatii, vrem sa stim adevarul, poate optimizarea trebuie facuta si in institutiile guvernului

#7 Scris de logica la 08 februarie 2010
întrebarea ce se pune este,cine oare i-a indicat lui de acord să scrie acordat?,s-au poate a scris dezacordat,mai şti,când totul e delimitat şi Roşca e dezechilibrat.

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Ianuarie 2010
»
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Sondaj
Pe cine ati vota la functia de presedinte al Republicii Moldova, in cazul in care acesta va fi ales prin vot direct?
Marian Lupu
Vladimir Filat
Mihai Ghimpu
Vladimir Voronin
Serafim Urechean
Iurie Rosca
Vladimir Turcan
Valeriu Pasat
Victor Selin
Veaceslav Untila


Vezi rezultatele »