Nu ai frate – nu ai parte!

Fondurile Uniunii Europene destinate cooperării transfrontaliere pot fi accesate de colectivităţile locale din Republica Moldova doar sub rezerva existenţei unui parteneriat cu alte colectivităţi locale din România. Majoritatea primăriilor de la noi nu depun la Centrul European de Cooperare Transfrontalieră din Iaşi proiecte de finanţare, dat fiind că nu întrunesc condiţia primă şi elementară de a avea parteneri oficiali dincolo de Prut.

O iniţiativă meritorie uitată

Cu 19 ani în urmă, trei entuziaşti, Ion Holban, Anatol Eremia şi Emil Mândâcanu, publicau în ziarul „Viaţa satului”, în premieră absolută, o Listă a localităţilor cu denumiri identice sau asemănătoare de pe ambele maluri ale Prutului, cuprinzând şi localităţile din sudul şi nordul Basarabiei istorice, precum şi localităţile româneşti din Moldova de peste Nistru. Semnatarii listei lansau atunci una dintre cele mai importante iniţiative, care, realizată fiind, ar fi putut produce efecte pozitive concrete în procesul de strângere a relaţiilor noastre intraetnice şi interstatale. Să cităm puţin din pledoaria celor trei entuziaşti de la Chişinău: „Făcându-se o simplă comparaţie a denumirilor celor peste 1 900 de sate din Basarabia şi Transnistria cu cele circa 13 500 de localităţi de pe teritoriul României, s-a stabilit că mai bine de 800 de aşezări din partea stângă a Prutului au denumiri identice sau foarte asemănătoare cu peste 2 340 de localităţi de cealaltă parte a râului: Bulboaca (Anenii Noi) şi Bulboaca (Vaslui), Costeşti (Râşcani) şi Costeşti (Hunedoara), Petreşti (Ungheni) şi Petreşti (Cluj)… Unele cazuri sunt de-a dreptul surprinzătoare, cum este cel al Sloboziei: 21 de localităţi în Basarabia şi Transnistria şi 37 de localităţi în România! Să ne imaginăm doar: Slobozia în Transnistria şi Slobozia în judeţul Argeş, centrul Munteniei, Lăpuşna în Moldova noastră şi Lăpuşna şi judeţul Mureş, inima Transilvaniei!...” şi „Fără a face apeluri speciale, suntem siguri că în satele noastre se vor găsi mulţi doritori de a intra în contact cu cei de dincolo pentru a coresponda, a se vizita reciproc, a organiza acţiuni comune la nivel de sat, şcoală, familie, a stabili relaţii economice şi culturale directe ş.a.m.d. Nu vă rămâne, dragi prieteni, - ţărani, intelectuali, elevi – decât să manifestaţi iniţiativă şi să scrieţi fraţilor din România, care, sperăm, nu vor întârzia cu răspunsul. Indicaţi pe plic satul şi judeţul respectiv cu menţiunea „Destinatar: Primarul (Directorul şcolii, al liceului etc.)”. Vă dorim succes!” Frumoasă iniţiativă, într-adevăr…

Din păcate însă, cum se întâmplă adesea la noi, la români, toată lumea a salutat iniţiativa, pe când realizarea ei a fost lăsată pe seama altora… Dacă am face o statistică aproximativă, am observa că prea puţine localităţi din Republica Moldova sunt înfrăţite cu sate şi oraşe din România. Şi nu neapărat după criteriul numelui identic sau asemănător, aşa cum sugerau semnatarii Listei despre care vorbim. O evaluare sumară ne arată că doar vreo 100 de primării de dincoace de Prut, dintr-un total de 890 (doar a noua parte!), au încheiat până acum acorduri de înfrăţire şi parteneriat cu primării de dincolo de râul care desparte, dar şi uneşte cele două state ale noastre.

Ne trebuie o Strategie

Abia acum, după ce limita naturală a Prutului a devenit, din 1 ianuarie 2007, frontieră oficială a Uniunii Europene, ne dăm seama cât de util ar fi fost să fi avut nu 100, ci 1000 de acorduri de înfrăţire şi parteneriat cu localităţile din cuprinsul României. Această ratare se explică şi prin faptul că ne-a lipsit (şi ne mai lipseşte încă!) o Strategie naţională, amplă şi coerentă, bine compartimentată şi etapizată, pentru evitarea riscurilor şi efectelor negative pe care le comportă noua frontieră comunitară aşezată trufaş pe vechea linie de divizare Hitler-Stalin (sau Ribbentrop-Molotov).

Consecinţe negative ale extinderii UE

Înfrăţirile transfrontaliere sunt în Europa de astăzi una dintre formele de diminuare a acestui tip de efecte la frontiera exterioară a UE, prin intensificarea contactelor transfrontaliere între conaţionalii de pe ambele părţi ale graniţei. Este potrivit să amintim aici că acum şase ani, Consiliul Europei, examinând situaţii de felul celei pe care o avem noi astăzi la Prut, ne avertiza că „deplasarea spre est a frontierelor exterioare ale Uniunii Europene şi introducerea de vize pentru traversarea acestora poate avea consecinţe negative asupra schimburilor comerciale, turistice, culturale, ştiinţifice, umanitare şi a altor schimburi dintre populaţiile ţărilor separate din nou de frontiere. În unele cazuri închiderea acestor frontiere va avea drept consecinţă reducerea contactelor dintre membrii aceluiaşi grup etnic care trăiesc de cele două părţi ale frontierei” (Doc. 10025, Consecinţele extinderii Uniunii Europene asupra libertăţii de circulaţie între statele membre ale Consiliului Europei, 7 ianuarie 2004).

Prutul ca o Cortină de Aur

Din păcate, Prutul, care a fost o adevărată Cortină sovietică de Fier, a devenit astăzi o Cortină europeană de Aur. Ea nu poate fi străpunsă decât tot cu instrumentar european. Iar mecanismul parteneriatelor transfrontaliere între administraţiile locale este unul cât se poate de adecvat şi eficient în vederea reducerii consecinţelor negative (pentru noi) ale extinderii UE şi avansării frontierelor ei geostrategice până pe Prut.

De ce să nu cooperăm exemplar?

Consiliul Europei s-a preocupat şi mai înainte de problematica efectelor negative ale frontierelor, sugerând soluţii practice, din păcate neglijate atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti. Un Comitet restrâns al experţilor Consiliului Europei (Direcţia mediu şi puteri locale şi regionale) a elaborat, încă în 1995, un Studiu, intitulat „Formele exemplare de cooperare transfrontalieră în privinţa grupurilor etnice de pe teritoriul mai multor state”, consacrat tematicii care ne interesează. Este suficient să parcurgem titlurile celor 4 Capitole ale lui, pentru a ne da seama despre utilitatea acestuia: 1. Forme exemplare, reţele de cooperare şi măsuri în vederea facilitării cooperării transfrontaliere, 2. Recurgerea minorităţilor naţionale la mediile de informare pentru difuzarea de informaţii care le privesc, 3. Aplicarea Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră, 4. Sugestii privind alte forme de cooperare transfrontalieră în acest subiect. Spre deosebire de noi, ţări ca Ungaria, Franţa, Austria, Grecia şi altele nu au ezitat să aplice aceste sugestii şi recomandări ale forului de la Strasbourg. Şi asta în condiţiile în care masivul etnic, cultural şi lingvistic românesc este singurul pe continent rupt în două de frontiera UE.

Villages roumains - Satele româneşti

Un exemplu unic şi extraordinar în materie de înfrăţire transfrontalieră ni l-a dat Elveţia în ultimii ani ai Războiului Rece, când această ţară, nu fără participarea Casei Regale Române, a lansat proiectul „Villages roumains” („Satele româneşti”). În ce consta acest proiect? În stabilirea legăturilor directe între comunităţi locale, instituţii, familii şi persoane din Elveţia cu persoane, familii, instituţii şi comunităţi locale din satele româneşti ameninţate cu sistematizarea. Guvernul confederal de la Berna a suportat multe dintre cheltuielile implicate de operaţiunea „Satele româneşti”. Legăturile stabilite atunci între satele elveţiene şi cele româneşti sunt funcţionale şi astăzi.

Să vorbească faptele

Nici la Chişinău, dar nici la Bucureşti, cu toată retorica naţională, nici una dintre instituţiile abilitate ale statului şi nici misiunile noastre diplomatice nu s-a preocupat la modul concret, serios şi constant de problema parteneriatelor locale transfrontaliere ca forme exemplare şi eficiente de cooperare. Este foarte uşor să gesticulezi verbal, făcând bombastic declaraţii de principiu, cu caracter general, despre unitatea şi identitatea noastră de neam. Mai greu este să te implici concret, fără zgomot, cu răbdare şi migală, în procesul de multe ori anevoios de construcţie continuă a acestei unităţi şi identităţi, îngrijindu-te de fiecare comunitate românească extrafrontalieră şi de fiecare român de rând rămas dincoace de Cortina europeană de Aur. 

Lumea Românească, de la macronivel – la micronivel

E simplu să rămâi în schema relaţiilor de la stat la stat, de la guvern la guvern, adică la macronivel. Iar cum regimurile şi guvernele sunt colorate politic, aceste scheme simpliste se dovedesc de multe ori nefuncţionale pe motivul subiectivismelor ori sub pretextul neagreării politice a omologului. Mai util, mai înţelept şi mai sigur este să extindem şi să diversificăm tipul de legături din interiorul Lumii noastre Româneşti, ducându-le spre temelie, la micronivel. Pentru asta trebuie să le dăm comunităţilor concrete de români posibilitatea legăturii directe, pe viu şi permanente, cu fraţii „de dincolo”. Relaţiile mijlocite între români de către cele două guverne ale noastre, trebuie completate cu cele nemijlocite. Numai aşa putem clădi o Lume Românească cu adevărat solidară.

Readucem astăzi în atenţie Lista localităţilor gemene de o parte şi de alta a Prutului. Sperăm să-i determinăm astfel pe factorii responsabili din administraţiile locale şi centrale, din Republica Moldova şi din România, să dea în sfârşit startul unui proces metodic şi sistematic de construcţie a acelei „reţele de cooperare” transfrontalieră recomandate insistent de Consiliul Europei. După ce o vom vedea creată, reţeaua de parteneriate şi solidarităţi locale transfrontaliere va funcţiona autonom, dând întruchipare principiului subsidiarităţii. Ea va răscoli în adânc şi va pune în mişcare multe dintre energiile noastre naţionale.

Cu nume identic sau fără, satele şi oraşele din Republica Moldova nu trebuie să fie în continuare orfane. Înfrăţirea transfrontalieră este, în acest caz, soluţia cea mai bună.