Ediţia de Vineri
Cauta...

Peste 1500 de euro pentru obţinerea ilegală a diplomei de absolvire
Ediţia de Vineri Nr.200996 din 27 noiembrie 2009

Un angajat al MAI este suspectat de poliţişti că, influenţând mai mulţi funcţionari din cadrul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, elibera ilegal diplome de absolvire. Acesta a fost reţinut, recent, de poliţişti în momentul în care primea de la un doritor de astfel de diplome suma de 1100 de euro.


Potrivit unui comunicat al MAI, poliţiştii au stabilit că bărbatul, care deţine funcţia de inspector-şofer al Direcţiei generale pază de stat a MAI, în vârstă de 37 de ani, datorită influenţei pe care o are asupra unor factori de decizie din cadrul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din municipiul Bălţi, a extorcat şi primit bani de la mai mulţi cetăţeni, în scopul eliberării diplomelor de absolvire. Inspectorul suspect a fost reţinut în momentul în care primea de la un solicitant 1100 de euro. Această sumă era a doua tranşă, prima, de 500 de euro, fiindu-i transmisă cu câteva zile înainte de reţinere. Banii au fost extorcaţi în schimbul eliberării unei diplome de absolvire a facultăţii de drept din cadrul instituţiei nominalizate. În alt caz, poliţia a mai stabilit că inspectorul a primit şi suma de 300 de euro pentru eliberarea unui permis de conducere.

În cazul în care va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă în mărime de la 20.000 la 60.000 de lei sau închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani.

Un alt caz de implicare a angajaţilor instituţiilor de forţă în cazuri de corupţie a fost descoperit la Centrul militar teritorial Bălţi. Prim-adjunctul comandantului acestei subdiviziuni a Ministerului Apărării este suspectat de extorcarea şi primirea de la un locuitor al oraşului Bălţi a 100 de euro în schimbul urgentării procedurii de eliberare a livretului militar. Funcţionarul, în vârstă de 49 de ani, a ajuns pe mâna poliţiei chiar în faţa subdiviziunii pe care o conduce, în momentul în care elibera ilegal livretul militar solicitantului. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă să ajungă la închisoare pe un termen de la 5 până la 10 ani.


Victor TĂNASE
Vizualizari: 459


Trimite unui prieten


 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Martie 2010
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
Sondaj
Cum apreciati intentia autoritatilor de a ceda Ucrainei teritoriul Republicii Moldova de langa traseul Odesa-Reni care traverseaza satul Palanca?
Antinationala
Necesara
Buna


Vezi rezultatele »