În Bulgaria este posibil să dai sau să primeşti mită în mod absolut legal, scrie ziarul sofiot „24 Ceasa“. Schema, simplă, e folosită de toţi politicienii şi magistraţii corupţi, motiv pentru care până acum niciun oficial nu a fost reţinut pentru mare corupţie.
Şpaga „avans“
Şpaga se dă sub formă de avans pentru achiziţia unui bun mobil sau imobil. De exemplu, funcţionarul X trebuie să ia o decizie în favoarea omului de afaceri Y. X îl trimite pe Y, împreună cu o rudă a sa, la biroul unui notar public.
Cel mai des ruda este soţia funcţionarului X, care îşi vinde maşina sau un bun imobil. Se încheie un contract de vânzare-cumpărare, în care se stabileşte un avans de 50.000-100.000 euro. Avansul este plătit, funcţionarul X face serviciul cerut, iar omul de afaceri Y renunţă la achiziţie. Urmarea: avansul rămâne la vânzător, soţia lui X.
În cazul în care cineva devine curios, X poate prezenta documentul de la notar ce dovedeşte că a primit banii drept avans în cadrul unui contract de vânzare-cumpărare, reziliat din vina cumpărătorului. Totul este legal şi poliţia nu poate face nimic, această practică fiind preferata înalţilor funcţionari, magistraţi şi miniştri bulgari.
Şpaga „acţiuni“
Schema funcţionează pentru sume de câteva zeci sau sute de mii de euro. Când este vorba de milioane, situaţia se complică. Înainte de a ajunge în buzunarul ministrului, banii sunt trecuţi prin nişte societăţi comerciale. Cel mai des se fac achiziţii fictive de terenuri mari sau de acţiuni la Bursa de Valori.
Foarte des funcţionarii şi magistraţii menţionează în declaraţiile lor de avere venituri mari din afaceri cu acţiuni, scrie „24 Ceasa“. În loc să ceară mită unui om de afaceri, funcţionarul corupt îi cere acestuia să cumpere acţiuni de la el, la un preţ foarte mare.
Şpaga „comenzi”
Des întâlnită este şi metoda prin care funcţionarul îi cere celui care îi oferă mită să comande servicii la un preţ ridicat, la o societete comercială apropiată oficialului. De exemplu, dacă o companie vrea să primească un teren aflat în proprietatea statului, aceasta trebuie să comande un studiu de marketing de un milion de euro unei agenţii sugerată de funcţionar sau să cumpere materiale de construcţii de la o firmă apropiată acestuia. Această schemă este preferată de miniştri.
După „Adevărul”

lasa ca a sa vina liberalii si a sa faca legalizare mitei si la noi. nu livberalelor!!!!!!!!!!!!!
In Europa asa fel de scheme de mituire au loc demult.In Bulgaria se simte privelegiile UE.Dar si MD nu ramine in urma prin ingeniozitate.Exemplul Doc.Dodon cu munca lui stiintifica.
vad ca multi au stat aici ca sa invete cum se face mita legfal. nui nimic, noi sintem de la sis si ii verificam pe toti
Mda.... inca sa se mai legalizeze si la noi asa ceva... strsnic!!!! Ei, dupa cite vad in Bulgaria cine are putere, intoarce si suceste asa, ca sa-i iasa lui.
Pai, nu e o schema mai veche a lui Filat??