Mă întreb cum am ajuns noi din Grupul "3+1" (Lituania, Estonia, Letonia + Moldova), în momentul colapsului Uniunii Sovietice, trecând rapid prin Grupul Balcanilor de Vest, tocmai în Grupul "Stan" (acum devine tot mai relevanta gluma unor foşti colegi de facultate referitor la "Moldostan")?

    Iată ca deja a apărut presupunerea precum că "Regimul nou de tranzit al frontierei cu Ucraina reprezintă rezultatele proaste ale guvernării". Rezultatele cărei guvernări?, mă întreb. A, da, a guvernării comuniste, dar cu toată incompetenţa guvernării comuniste, reală sau imaginară, Ucraina a impus aceste restricţii după ce comuniştii au pierdut alegerile. De ce tocmai acum, când Moldova se afla intr-o criza politica acuta, vecinul de la est de Nistru ne face un asemenea cadou? Să fie oare din cauza orientării "pro-româneşti" sau "pro-ruseşti" a AIE? Ucraina nu accepta nici una nici alta, din simplul motiv ca nu îi este convenabilă nici una din aceste variante. O apropiere agresivă a Moldovei de România, din cauza unor fobii şi prejudecăţi moştenite încă din perioada sovietică, este de natură să deranjeze Kievul, dar apropierea noastră de Rusia ar provoca reacţii de-a dreptul ostile, dat fiind faptul că Moscova este un inamic pe faţă a Ucrainei care urmăreşte divizarea teritorială a acesteia. 

    Ce are de făcut Chişinăul în această situaţie? În primul rând, să-şi consolideze statutul de subiect de drept internaţional suveran şi independent. Cel mai înţelept ar fi ca administraţia Republicii Moldova şi cea de la Kiev să-şi asume un parteneriat moldo-ucrainean pentru integrare europeana, bazat pe relaţii bilaterale prieteneşti. Pragmatic vorbind, cel mai bun partener pe care îl poate avea acum Moldova este Ucraina şi viceversa (asta, desigur, fără a scoate din calcul (în cazul Republicii Moldova) România, de care suntem mult mai apropiaţi pe dimensiunea etno-culturală, cu care suntem o naţiune, vorbind aceeaşi limbă, având aceeaşi istorie, cultură, tradiţii, dar cu care nu ne aflăm în condiţii geopolitice diferite, România fiind membră a Uniunii Europene şi NATO, iar noi rămânând ca şi Ucraina în afara acestor instituţii).

    Trecând în revistă colaborarea de până acum a acestor două state, trebuie menţionat faptul că potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică al Republica Moldova, Ucraina, pe parcursul ultimilor ani, ocupă stabil locul de lider printre principalii parteneri comerciali exteriori ai Moldovei, iar ţara noastră ocupă locul cinci printre ţările CSI în comerţul cu Ucraina. Un alt domeniu de colaborare este Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM), care este sigurul mecanism ce oferă autorităţilor constituţionale de la Chişinău un control, fie şi parţial, pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. La nivel de cooperare regională, Moldova şi Ucraina sunt membri fondatori ai GUAM, în cadrul căreia cooperarea delegaţiilor ţărilor membre include consultări sistematice cu scopul discutării problemelor actuale care vizează interesele de importanţă regională, precum şi elaborarea poziţiilor comune pe aceste probleme. Din punct de vedere politic, relaţia dintre administraţiile de la Kiev şi Chişinău par a fi amorfe, cu unele excepţii, iar pentru a menţine colaborarea în domeniile menţionate mai sus, e nevoie de un angajament politic asumat public, care să contribuie nemijlocit la asigurarea viitorului european al acestor state.

    De aceea, Moldova şi Ucraina au nevoie unul de altul, chiar dacă, la prima vedere, Moldova este un jucător neînsemnat pe harta Europei de Sud-Est. Moldova şi Ucraina trebuie să se ajute reciproc în procesul de integrare europeană şi, mai ales, să lupte împreună împotriva oricăror tendinţe răuvoitoare din exterior. Asta ar exclude îngreunarea procedurii de trecere a frontierei şi ar intensifica demersul comun al acestor două state pentru facilitarea regimului de vize la intrarea în UE.

Ana CIOFU, pentru FLUX