Ediţia de Vineri
Cauta...

În opinia specialiştilor crearea unui serviciu de ecarisaj ar soluţiona problema maidanezilor din capitală
Ediţia de Vineri Nr.200969 din 10 iulie 2009

    Problema câinilor vagabonzi a fost discutată, în sfârşit, de către consilierii municipali, în cadrul şedinţei de marţi, 7 iulie, a Consiliului Municipal Chişinău. Viceprimarul capitalei, Vlad Coteţ, a prezentat un raport în faţa aleşilor municipali, unde a venit cu mai multe propuneri de soluţionare a problemei care, se pare, îi deranjează foarte mult pe locuitorii capitalei.


    Coteţ a precizat că la primărie parvin, zilnic, o sumedenie de adresări din partea chişinăuienilor în legătură cu pericolul care îl prezintă maidanezii. Potrivit lui, oamenii se plâng de lătratul maidanezilor în timpul nopţii, atacurile, dar şi de muşcăturile acestora.

    Viceprimarul Coteţ a declarat că în cadrul serviciului de ecarisaj trebuie să activeze specialişti în domeniu, să fie constituită o organigramă. De asemenea, este necesară identificarea unui local unde aceştia să poată lucra. „Fără acest serviciu nu ştiu cum ar putea fi soluţionată problema câinilor vagabonzi. În momentul de faţă, şapte echipe de vânători, din cadrul Regiei „Autosalubritate”, sunt antrenate în prinderea câinilor vagabonzi, amplasarea în cadrul necropolei din strada Uzinelor din capitală şi eutanasierea lor”, a declarat Vlad Coteţ. 

    În acelaşi timp, viceprimarul a informat consilierii că deţinătorul unei ferme de vaci din raionul Anenii Noi, situată la 25 kilometri de Chişinău, este dispus să conlucreze cu Primăria capitalei şi să ofere respectivul spaţiu pentru amplasarea unui azil pentru câinii vagabonzi.

„Problema câinilor vagabonzi oricum va rămâne, însă vom şti că există o structură care se ocupă de toate aceste lucruri”

    Şi alţi consilieri municipali au reiterat importanţa luării unei decizii în legătură cu respectiva problemă. Creştin-democratul Alexandru Corduneanu, a declarat că, în legătură cu crearea unui serviciu de ecarisaj în cadrul municipiului, a prezentat un proiect de regulament care prevede organizarea şi funcţionarea acestuia. „Serviciile subordonate executivului urmau să prezinte o schemă de remunerare şi încadrare a personalului, pentru a putea fi controlat procedeul de alocare a banilor către acest serviciu”, a declarat Corduneanu.

    În aceste condiţii, consideră Corduneanu, am putea cere soluţionarea problemei de la oameni concreţi, dar nu de la alte direcţii municipale. „Nu există alte soluţii în capitalele europene şi în oraşele mari, decât înfiinţarea unui serviciu de ecarisaj. Problema câinilor vagabonzi oricum va rămâne, însă vom şti că există o structură care se ocupă de toate aceste lucruri”, a conchis Corduneanu.

 „Nu câinii vagabonzi trebuie sterilizaţi, ci conducerea primăriei”

    La rândul său, consilierul comunist Valeri Pavlov consideră că problema câinilor vagabonzi, dintr-o problemă nesemnificativă, s-a transformat în una care nu mai poate fi soluţionată. „S-a ajuns la aceea că oamenii sunt mâncaţi de vii de maidanezi. Consider că nu câinii vagabonzi trebuie sterilizaţi, ci conducerea primăriei. Această chestiune trebuie abordată cu maximă seriozitate, dacă vrem să avem rezultate în acest sens”, a conchis Pavlov.

    Viceprimarul Vlad Coteţ a mai precizat că direcţiile capitalei care se ocupă de problema câinilor vagabonzi se conduc după o lege veche şi nefuncţională. Potrivit lui Coteţ, pe de o parte, Regia „Autosalubritate” activează în urma unui ordin din anul 2000, emis de către Ministerul Mediului de pe atunci. Acesta prevede că primăria este obligată să organizeze echipe pentru prinderea câinilor vagabonzi pentru eutanasierea acestora şi jupuirea pieilor. Pe de altă parte, nu este specificat cine trebuie să se ocupe de pieile jupuite şi de cadavrele câinilor. „Din păcate, acest ordin nu a suferit schimbări timp de 9 ani. Ştiu ca vă vine să râdeţi, dar aşa este”, a declarat Vlad Coteţ.

    Coteţ a precizat că, în prezent, este nevoie de surse financiare pentru procurarea medicamentelor pentru a putea steriliza sau eutanasia câinii. Potrivit viceprimarului, eutanasierea unui câine costă circa 70 lei, sterilizarea unei căţele – 200 lei, iar cea a unui câine – circa 150 lei.

    Consilierii municipali au agreat ideea creării respectivului serviciu, iar viceprimarul Coteţ trebuie să prezinte, pe parcursul lunii iulie, un proiect de decizie în acest sens.

    Menţionăm că organizaţiile pentru protecţia animalelor afirmă că în capitală hoinăresc doar 5-6 mii de câini vagabonzi, pe când viceprimarul Coteţ a precizat că, potrivit unor date estimative, în capitală vagabondează mult mai mulţi maidanezi - circa 30 mii.

Şi capitala României se confruntă cu problema maidanezilor

    Se pare că nu doar Chişinăul se confruntă cu problema maidanezilor. Presa românească scria, săptămâna trecută, că în Bucureşti se nasc zilnic aproximativ 100 de maidanezi, iar dacă nu vor fi luate măsuri pentru stoparea înmulţirii lor, peste şase ani pe străzi vor hoinări 2 milioane de maidanezi.

    Potrivit cotidianului „Libertatea”, dacă în anii 1990 problema maidanezilor era deja exasperantă în Bucureşti, între 2000 şi 2005 numărul lor a fost redus drastic prin eutanasiere sau castrare. În ultimii doi ani, numărul câinilor fără stăpân a început să crească iar. Maidanezii provin, în special, din curţile oamenilor şi, în general, din gospodăriile posesorilor de animale care îi lasă să se înmulţească, dar nu mai vor să aibă grijă de pui.

    „Dacă din 30.000 de câini rezultă 100 de pui pe zi, înseamnă că în 2010 vom avea un număr dublu de maidanezi pe străzile Capitalei. Calculând an după an, a rezultat că în 2015 vom avea în Bucureşti 2.000.000 de câini vagabonzi”, se arată în articolul publicat în ziarul „Libertatea”.

Vizualizari: 1132


Trimite unui prieten


 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Februarie 2012
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829
Vremea în Chişinău
Sondaj
Ce fel de alianta il va alege in Parlament pe viitorul presedinte al R. Moldova?
PL-PLDM-PD
PL-PD-PCRM
PLDM-PCRM
PLDM-PCRM-PD
Vom avea anticipate provocate de PLDM prin demisia premierului Filat


Vezi rezultatele »

Vizitatori
free counters