Iurie Roşca are perfectă dreptate: Spre deosebire de alte republici ex-sovietice Republica Moldova are, într-adevăr, o situaţie specifică. Între altele, figurează pe un loc de frunte în lista ţărilor în care Rusia a lansat, la începuturile mişcării de emancipare de sub jugul sovietic, arma separatismului în scopul menţinerii ţării sub control. Prin urmare, s-a ajuns în situaţia în care fostele teritorii româneşti, astăzi părţi ale noilor state independente Ucraina şi Republica Moldova, nu mai pot fi recuperate de către Statul Român. Aceasta este realitatea, ne spune Iurie Roşca, şi numai ţinând cont de ea, putem încerca să identificăm anumite soluţii şi să dezvoltăm proiecte pozitive şi solide, în folosul românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

    Implementarea unor proiecte funcţionale privind cooperarea regională este însă foarte dificilă în condiţiile diferendului identitar extrem de acut, prezent în Republica Moldova, dar şi a mentalităţii nostalgice, irealiste, a unor exponenţi ai clasei politice de la Bucureşti. Trebuie să înţelegem, în acest context, că disputele identitare la Chişinău şi alimentarea lor din exterior, fie din Rusia, România sau de la Tiraspol, sunt contraproductive.

    Nu doar pentru că recursul ostentativ şi uneori agresiv la identitate îşi extrage ideologia din trecut, ci pentru că el se produce într-un context geopolitic delicat, prestabilit şi foarte greu de schimbat. Clivajul moldoveni-români, unul evident anacronic, reprezintă o realitate pe care nu o poate neglija nimeni – nici puterea de la Chişinău, nici administraţia de la Bucureşti. Asta nu înseamnă însă, că el trebuie alimentat. Din simplul motiv că un astfel de conflict, într-o astfel de zonă, polarizează excesiv societatea şi are, în ultima instanţă, efectul butoiului cu pulbere.

    Iurie Roşca are dreptate şi atunci când spune că misiunea politicienilor responsabili din cele două capitale este de a echilibra tendinţele antagoniste şi de a instaura un climat de stabilitate care ar permite dezvoltarea Republicii Moldova şi integrarea ei în Uniunea Europeană, alături de România. Misiunea este, fără îndoială, una extrem de dificilă. Evenimentele postelectorale au demonstrat cât de fragil este statu-quoul identitar în Republica Moldova şi cât de uşor poate fi acesta dinamitat de declaraţii nechibzuite, venite de pe ambele maluri ale Prutului. Puterea de la Chişinău a acuzat România de implicare activă în actele din 7 aprilie, pornind de la poziţia uşor hazardată a administraţiei de la Cotroceni şi de la atitudinea extrem de războinică a unei părţi din presa de la Bucureşti. Reacţia Preşedinţiei române a fost una naturală, profund emoţională, însă nedocumentată, care a neglijat totalmente realităţile de la Chişinău. Apogeul acestui război diplomatic a fost declaraţia, eminamente electorală, a lui Traian Băsescu de la Piatra Neamţ în problema spinoasă a tratatului bilateral şi a tratatului privind traficul la frontieră.

    Iurie Roşca a propus, la Bucureşti, o soluţie rezonabilă pentru depăşirea impasului, o soluţie care ar trebui să satisfacă ambele părţi. Adică edificarea unui stat independent Republica Moldova, unul democratic şi dezvoltat economic, fără prezenţa militară a Federaţiei Ruse. România, din raţiuni strategice, trebuie să fie unul din principalii susţinători ai acestui proiect, iar pentru asta trebuie, categoric, să abordeze în mod realist noile realităţi geopolitice. Altfel spus, să-şi construiască o relaţie pragmatică, durabilă şi eficientă, frăţească chiar, cu statul Republica Moldova, indiferent de culoarea partidului care se află la guvernare. Asta deoarece formaţiunile politice sunt proiecte mai mult sau mai puţin efemere, însă Republica Moldova este o realitate de necontestat.

    Administraţia de la Bucureşti trebuie să conştientizeze faptul că sprijinirea deschisă şi necondiţionată a unor partide politice în detrimentul altora este contraproductivă şi alimentează starea de suspiciune în societatea moldovenească. Cu alte cuvinte, România trebuie să fie avocatul Republicii Moldova în ansamblu, nu al unor aventurieri politici care şi-au descoperit peste noapte vocaţia de români verzi şi care fac cărări bătute la Cotroceni în căutare febrilă de fonduri electorale. Românismul ţipător al acestora este unul fals, de paradă şi, prin urmare, trecător. În acelaşi timp, statul Republica Moldova este un proiect politic statornic, cu opţiunea strategică declarată de atingere a unui viitor european, obiectiv pe care îl poate îndeplini cu sprijinul sincer al României.

    Concluzia lui Iurie Roşca este logică şi firească: interesul naţional al României şi interesul naţional al Republicii Moldova sunt noţiuni complementare. Promovarea activă a acestora, adăugăm noi, se poate realiza doar într-un climat de permanentă comunicare între cele două maluri ale Prutului. Pentru asta însă, este nevoie de abordarea cu maximă delicateţe şi prudenţă a chestiunilor identitare. Numai în acest fel, cele două ţări se vor putea apropia cu adevărat. Numai în acest fel România va deveni un avocat veritabil al Republicii Moldova, iar Republica Moldova se va transforma din duşman în aliat de nădejde al Bucureştilor.