Sprijinul politic declarat de preşedintele român Traian Băsescu pentru liderii opoziţiei din Chişinău, precum şi intenţia declarată de a acorda cetăţenia română în proporţii masive cetăţenilor Republicii Moldova, sunt privite negativ la sediul UE. Prin aceste gesturi şi posibile acţiuni preconizate, Bucureştiul face propria sa politică faţă de Republica Moldova, fără să se fi consultat cu UE, acţionând în afara cadrului instituţional al UE, şi fără a coordona aceste iniţiative cu politica de vecinătate a UE.

    Chiar dacă acordarea cetăţeniei este o prerogativă a fiecărui stat membru al UE, acordarea cetăţeniei române cetăţenilor Republicii Moldova pe baza unui presupus drept colectiv intră în contradicţie cu politica UE. României i s-a cerut să nu acţioneze în acest mod atunci când România a fost admisă în Spaţiul Schengen, iar România s-a conformat acestei cereri a UE până acum. Acum însă, preşedintele Băsescu şi alte oficialităţi române menţionează cifre de milioane de cetăţeni ai Republicii Moldova - un milion, trei milioane, patru milioane - care ar avea, chipurile, dreptul de a primi cetăţenia română. Dacă Bucureştiul trece la acţiune în acest sens, relaţiile sale cu UE şi cu unele ţări membre ale UE - deja dificile la capitolul migraţiei şi la alte capitole - vor cunoaşte o nouă complicaţie.

    În afară de problema migraţiei, interlocutorii de la Bruxelles sunt preocupaţi de abordarea mai mult politică decât juridică a chestiunii cetăţeniei de către preşedintele român în relaţia cu Republica Moldova. Oferta de a acorda milioane de încetăţeniri româneşti seamănă mai mult cu o strategie de politică externă, decât cu respectarea unui drept individual. Un drept individual poate fi demonstrat în unele cazuri individuale, dar, desigur, nu ca drept colectiv pentru populaţia Republicii Moldova în ansamblul ei.

    Vom asista, oare, la o “Passportizatsiya” de tip rusesc, dar de astă-dată din partea Bucureştiului, ca acţiune de politică externă? În acest caz, precum am constatat personal la sediul UE în această săptămână, UE este preocupată de slăbirea propriei sale poziţii de rezistenţă faţă de politica Rusiei. Conducerea de la Kremlin a folosit deja passportizatsiya ca unul dintre pretextele pentru a invada Georgia; şi a anunţat intenţia de a paşaportiza populaţii ruseşti sau rusofone din alte ţări vecine, precum Ucraina şi Statele Baltice, acestea fiind membre ale UE. Dacă UE va critica Rusia pentru această politică în cazul Ucrainei sau al Statelor Baltice, Rusia va putea răspunde: iată o ţară membră a UE, România, care recurge şi ea la paşaportizare pe cont propriu.

    Retorica preşedintelui român nu-i ajută nici pe liderii opoziţiei din Chişinău. În dezbaterile de la sediul UE în aceste zile, unele guverne membre au exprimat dubii şi rezerve faţă de ceea ce consideră a fi implicarea partizană a preşedintelui român, susţinător deschis al unei părţi a spectrului politic împotriva altei părţi a spectrului politic din R. Moldova. Această abordare nu-i conformă cu practicile UE, nici cu politica de vecinătate a acesteia, şi nici cu diplomaţia UE în criza politică actuală din R. Moldova.

    Diplomaţia română doreşte în mod sincer să sprijine R. Moldova în cadrul UE. Dar vocea Bucureştiului în dezbaterile din UE a pierdut mult din credibilitate în ultimii trei ani, ca urmare a declaraţiilor pripite, necalculate (sau, poate, calculate pentru politica internă) ale preşedintelui Băsescu şi ale altor politicieni români. Desigur, mulţi politicieni români nu se raliază unor asemenea declaraţii. Nici pe departe. Mai ales oamenii politici români cu experienţă de politică externă abordează relaţiile cu Republica Moldova în chip responsabil.

    Abordarea Uniunii Europene este nepartizană în relaţiile cu Republica Moldova, cu atât mai mult în criza politică actuală. Iată de ce Uniunea Europeană rămâne singurul interlocutor credibil, şi singurul mediator viabil, în situaţia actuală din Republica Moldova.