Vizita la Moscova a preşedintelui Vladimir Voronin şi întrevederea sa cu Dmitri Medvedev şi Igor Smirnov a constituit un alt eveniment important produs săptămâna trecută. În cadrul respectivei întruniri trilaterale, părţile au semnat o declaraţie comună în care reiterează necesitatea reluării negocierilor în problema transnistreană în formatul 5 plus 2. În acelaşi timp, trupele pacificatoare din zona de conflict vor fi înlocuite de un contingent internaţional sub egida OSCE.
Aşadar, din câte am observat, a fost o întrevedere în cadrul căreia nu s-a decis nimic important, ci s-a discutat cu aceeaşi sterilitate ca şi până în prezent despre necesitatea rezolvării diferendului transnistrean. Orice discuţie la această temă, cu participarea liderului separatist de la Tiraspol, este inutilă, ab initio, din simplul motiv că acesta nu va accepta niciodată să recunoască integritatea teritorială a Republicii Moldova şi retragerea trupelor ruseşti din stânga Nistrului, aşa cum îşi doreşte Vladimir Voronin. Sigur, preşedintele ţării este obligat să caute cu disperare noi soluţii pentru a restabili unitatea naţională, mai ales în condiţiile în care interesul Occidentului faţă de soluţionarea conflictelor îngheţate din fostul spaţiu sovietic este estompat de escaladarea crizei economice, de problemele din Irak, Iran sau Afganistan. Nu suntem siguri însă, că soluţia ideală ar fi tocmai antrenarea totală a Moscovei în procesul de negocieri. Acest lucru va fi posibil doar atunci când Kremlinul va înceta să sprijine regimul separatist de la Tiraspol şi îşi va retrage trupele din stânga Nistrului.
Analistul Vladimir Socor are perfectă dreptate. Moscova nu poate fi nicidecum garant al integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, din contra, imperialismul rusesc tinde să sufoce ţara noastră. Anume din acest motiv, a declarat reputatul analist, într-un interviu acordat postului de televiziune EU TV, că este inacceptabilă accederea în Parlament a unor forţe politice care lucrează discret pentru ruşi, dorind să cufunde Moldova în haos şi instabilitate.
Declaraţia lui Socor sugera cam următoarele: Europa mizează mult pe climatul de stabilitate, instalat în Moldova după alegerile din 2005, şi speră că acesta va fi consolidat şi în urma alegerilor din 2009, în urma cărora, speră Socor, PCRM şi PPCD vor coopera eficient şi în viitorul Legislativ. În acelaşi timp, remarca analistului politic, cercurile politice europene nu prea agreează retorica zgomotoasă, distructivă, a aşa-zisei opoziţii de carton, reprezentate de AMN, PLDM şi PL.
Fără să-şi dea seama, făcând această declaraţie, Vladimir Socor a călcat serios pe bătătura lui Constantin Tănase, şeful gazetei Timpul, organ de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova. După cum îi e feleşagul, Tănase s-a apucat să-l înjure copios pe Socor, făcându-l fiu al iepei roş-oranj şi pretins „analist internaţional” care iese din paradigma deontologică a analiştilor independenţi şi intră în cohorta de adulatori ai comuniştilor”. Ar fi fost normal ca directorul de la Timpul să-şi pună întrebarea de ce factorii de decizie europeni doresc, într-adevăr, stabilitate şi nu acceptă dezmăţul instituţional în care vor să ne scufunde Urechean, Filat sau Mihai Ghimpu, după modelul haosului din cadrul Consiliului Municipal Chişinău.
În loc să mediteze profund asupra acestui subiect, Tănase nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să sugereze că demnitarii europeni sunt, delicat vorbind, neinformaţi sau chiar de-a dreptul proşti. Dacă Hans Gert Poettering, şeful Parlamentului European, sau Jose Manuel Barroso, şeful Comisiei Europene, nu s-au înhămat încă la căruţa lui Vladimir Filat, asta înseamnă, ne dă de înţeles trubadurul înverzit, că instituţiile occidentale serioase pe care dânşii le conduc sunt naive şi dezinformate. Adică tot un fel de iepe roş-oranj, mai ales că Partidul Popular European, din care şi Barroso şi Poettering fac parte, şi-a declarat sprijinul total pentru creştin-democraţii moldoveni în alegerile din 5 aprilie.