Dragi cititori, poporul ucrainean a trăit, la începutul secolului trecut, una dintre cele mai mari tragedii din istorie. Este vorba de Holodomor, foametea din anii 1932-1933, organizată de regimul sovietic, aflat sub conducerea unuia dintre cei mai mari dictatori ai timpului, Iosif Stalin. Parlamentele din peste 20 de state ale lumii au calificat Holodomorul ca fiind un act de genocid îndreptat împotriva poporului ucrainean şi au îndemnat toate ţările să condamne oficial crimele regimului sovietic.
În acest context, publicaţia FLUX vă propune spre lecturare o carte publicată recent în limba română, care dezvăluie drama pe care a trăit-o poporul ucrainean în acei ani de grea cumpănă. Cartea se intitulează „De ce urmărea să ne distrugă? Stalin şi Holodomorul ucrainean” şi a fost scrisă de profesorul ucrainean Stanislav Kulciţki (tradusă în limba română de Tiberius Puiu), a văzut lumina tiparului cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina la Editura Grupului Ucrainean de presă S.R.L.– Kyiv 2008. Lucrarea conţine o serie de articole pe care autorul le-a publicat în ziarul ucrainean „Deni” şi reprezintă o memorie istorică care transmite cititorilor durerea pe care au trăit-o ucrainenii în urma tragediei provocate de tirania totalitarismului stalinist.
Publicaţia FLUX continuă să publice câte un capitol din această carte, astfel încât, atât ucrainenii din Republica Moldova, care reprezintă cea mai mare minoritate etnică, dar şi toţi cei interesaţi, să cunoască mai îndeaproape adevărul privind una dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX.
Dacă aţi trăit situaţii similare sau cunoaşteţi persoane care au trecut prin chinurile foametei, nu ezitaţi să ne scrieţi pe adresa redacţiei noastre. Scrisoarea dvs. va fi publicată alături de capitolele cărţii pe care dorim să vă o aducem la cunoştinţă.
Capitolul XII
Referatul
Uitându-se în ochii noştri ni se spune în faţă: acestea sunt născociri, arătaţi documentele privind confiscarea alimentelor necerealiere! Aceştia ştiu că în arhive sunt numai mii de documente privind acordarea de către organele puterii de ajutoare în alimente populaţiei înfometate din RSS Ucraineană şi ţinutul Kuban.
Dar nu trebuie să ne grăbim. În noiembrie 1932 Stalin a trimis comisii extraordinare de colectare a cerealelor sub conducerea lui V. Molotov în RSS Ucraineană şi a lui L. Kaganovici în Caucazul de Nord. La 18 şi 20 noiembrie au apărut hotărârile, scrise de Molotov şi vizate de Stalin, ale Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei şi Sovietului Comisarilor Poporului al RSS Ucrainene, în care erau incluse puncte de rău augur privind pedepsele în natură a celor rămaşi datori la colectarea cerealelor - prin confiscarea cărnii şi a cartofilor. La 1 ianuarie 1933 Stalin a poruncit Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei să anunţe prin sovietele săteşti ţărănimea ucraineană că aceia care de bună voie vor preda statului cerealele lor nu vor fi supuşi represiunilor. Iar aceia, care nu vor face acest lucru vor fi supuşi prevederilor hotărârii din 7 august 1932 (legea privind cele cinci spice).
În afară de aceste două puncte, în mesajul lui Stalin nu era nimic altceva. Cum doriţi să înţelegem un document atât de senzaţional, cum ar fi mesajul secretarului general adresat ţăranilor dintr-o republică unională? Mesajul trebuie înţeles textual. Primul punct - obligaţia de a nu aplica represiuni, cel de al doilea - ameninţarea cu represiunile. Legătura dintre cele două puncte nu lasă loc la nici o alternativă: pentru a supune la represiuni un om, trebuie să se constate că acesta ascunde faţă de stat grâul său. Cum se poate face acest lucru? Până acum nu s-a născocit nimic altceva decât percheziţia. Telegrama lui Stalin a devenit semnalul pentru percheziţii în masă, şi încercaţi să o interpretaţi în alt mod!
Comunicatele GPU privind gropile cu cereale găsite la sate demonstrează: au fost multe gropi, dar rezervele de grâne din acestea nu aveau importanţă la nivel de stat. Cerealele găsite erau de ordinul a câteva kilograme sau zeci de kilograme. Din aceasta trebuie să se tragă concluzia că Stalin ştia că nu există cereale în satele ucrainene.
Există documente privind carnea şi cartofii, dar nu există documente privind pedepsele în natură prin confiscarea rezervelor de provizii din fasole, sfeclă, varză şi toate celelalte. Trebuie să ne cereţi tocmai aceste documente! Cereţi-le!
Cei care au supravieţuit Holodomorului au povestit că brigăzile sub comanda cekiştilor luau de la oameni toate proviziile. În consecinţă, telegrama de Anul Nou indică fără greş omul care a dat semnalul acţiunii represive de confiscare a alimentelor necerealiere sub pretextul fals de luptă pentru realizarea colectărilor de cereale.
Acum în Ucraina se pregăteşte un volum complet al Cărţii naţionale a memoriei „Holodomorul anilor 1932-1933”. Din relatările publicate şi nepublicate ale martorilor se extrag pentru acest volum menţiunile privind confiscarea tuturor proviziilor şi despre surogatele cu care se hrăneau oamenii. Se marchează pe hartă locul unde a trăit martorul. Aceste puncte acoperă toată Ucraina şi dovedeşte faptul că organizatorii percheziţiilor primeau aceleaşi instrucţiuni verbale.
Mai ţineţi minte raportul lui A. Iakovlev la congresul deputaţilor poporului URSS din anul 1989? Încă nu era cunoscut textul protocolului secret la pactul Ribbentrop-Molotov, deşi M. Gorbaciov, care stătea în prezidiu, când a devenit secretar general, a semnat pentru faptul că a luat la cunoştinţă acest lucru. Gorbaciov tăcea, dar Iakovlev a prezentat în mod convingător concordanţa absolută a acţiunilor lui Stalin cu protocolul secret conform copiei publicate în Occident. A devenit clar că protocolul secret nu este un mit al propagandei occidentale. La fel dovedim că ordinul privind confiscarea alimentelor necerealiere de la ţăranii înfometaţi ai Ucrainei nu este un mit. Harta geografică cu relatările martorilor Holodomorului va deveni o probă la orice tribunal.
Stalin a denumit „biciuire” tactica sa de colectare a grânelor, care a fost aplicată timp de trei ani la rând, în anii 1930-1932: la început să se ia toate cerealele, iar apoi să se acorde ajutor în alimente populaţiei înfometate. În viitor este posibil ca această tactică să fie numită genocid. Dar moartea ca rezultat al colectărilor exagerate de grâne se poate justifica, dacă acest lucru se doreşte neapărat: cerealele le vindeau în străinătate, pentru a obţine valută, necesară pentru cumpărarea de uzine, fără care Uniunea Sovietică ar fi pierdut războiul. Se fac şi asemenea afirmaţii - ultima dată în declaraţia Dumei de Stat.
Dar moartea, care a urmat datorită confiscării alimentelor necerealiere, nu poate fi justificată cu nimic. Crearea de către stat a unor condiţii incompatibile cu supravieţuirea fizică - aceasta este formularea din Convenţia ONU privind genocidul. În mecanismul Holodomorului se include nu numai confiscarea proviziilor. Aici are loc şi o blocadă: statul nu a dorit ca cei înfometaţi să apară în alte regiuni şi de aceea a blocat RSS Ucraineană şi Kubanul. De aici vine şi interdicţia de a folosi cuvântul „foamete” care s-a menţinut până în anul 1987. Interdicţia de a folosi cuvântul „foamete” în documentaţia de partid absolut secretă excludea orice acţiune nepermisă din partea organelor locale. Despre foamete se putea vorbi numai în „dosarele speciale”, deci lupta cu foametea se putea face numai cu aprobarea centrului. Iar această luptă a început în luna februarie 1933, când statul a început să-i hrănească pe cei înfometaţi prin intermediul colhozurilor şi sovhozurilor.
Acţiunea lui Stalin de confiscare a alimentelor a durat numai o lună — ianuarie. Dar aceasta a creat la sate o nouă situaţie, prevenind o explozie socială. Acum statul a devenit un binefăcător, deoarece cei înfometaţi erau hrăniţi de stat. Mai am încă timp pentru a-i răspunde lui Soljeniţân în legătură cu rolul „muscalilor” în Holodomor.
Uniunea Sovietică s-a menţinut prin dictatura partidului - stat puternic centralizat, dar era conform constituţiei construită pe principiul etnic. Fiecare republică unională putea ieşi din componenţa URSS, o asemenea posibilitate era prevăzută de constituţiile respective. Toţi cunosc noţiunea de „naţiune titulară” - care nu exista în afara URSS» însă naţiunea titulară este o naţiune etnică, iar naţiuni curate din punct de vedere etnic nu există. Stalin se temea, după cum recunoştea în scrisoarea către Kaganovici din 11 august 1932, că „putem pierde Ucraina, imediat ce treburile vor deveni mai proaste”. Iar în anul 1932 treburile au devenit într-adevăr mai proaste, a început criza economică, a cărei expresie exterioară a devenit foametea din anii 1932-1933. Nu întâmplător URSS s-a descompus pe linia frontierelor republicilor unionale, dar nu în anul 1932, ci în anul 1991. De ce atât de târziu? Anii 1933 şi 1937 constituie o explicaţie suficientă a acestui fapt. Şi încă o observaţie, legată de principiul etnic în structura statului. Ruşii erau naţiune titulară la scara URSS, dar erau mai jos în ierarhia politică în comparaţie cu naţiunile titulare ale republicilor unionale. Federaţia Rusă nu avea un centru sub forma Comitetului Central al Partidului Comunist al Rusiei. Iar în Rusia nu exista un asemenea partid, acesta ar fi fost periculos pentru Kremlin, cu toată centralizarea extremă a Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice. Nu exista la Moscova nici un centru guvernamental al Federaţiei Ruse în adevăratul sens al cuvântului.
Umilirea politică a Rusiei nu era întâmplătoare. Când aceasta a încetat ca urmare a reformei constituţionale a lui Gorbaciov, la Moscova a început confruntarea dintre două centre de putere, care a dus la explozia URSS.
La 27 noiembrie 1932, la şedinţa comună a Biroului Politic al Comitetului Central şi al Comisiei Centrale de Control a Partidului Comunist (bolşevic) din întreaga Uniune, Stalin a ameninţat cu „o lovitură nimicitoare” pe acei „colhoznici şi colhozuri” care se ocupau cu sabotarea colectărilor de cereale. În continuarea acestei ameninţări a venit ameninţarea exprimată în telegrama de Anul Nou adresată ţărănimii ucrainene.
De ce „lovitura nimicitoare” s-a îndreptat asupra Ucrainei şi ţinutului Kubanului? în Caucazul de Nord erau ucrainizate aproape jumătate din raioane, după cum se sublinia în hotărârea Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) pe întreaga Uniune şi a Sovietului Comisarilor Poporului URSS din 14 decembrie 1932.
Kubanul complet ucrainizat ar fi trebuit alipit la Ucraina, deci aceasta ar fi sporit în mod periculos potenţialul economic şi uman al Ucrainei în URSS. Chiar şi în cămaşa de forţă a unei republici sovietice cetăţenii Ucrainei, prin simpla lor existenţă, constituiau o ameninţare pentru conducătorii de la Kremlin.
Teroarea în masă era un element inseparabil al construcţiei comunismului, care a avut loc într-o ţară multinaţională. De aceea, cele arătate mai sus ajută să se înţeleagă componenţa etnică a terorii.
Teroarea poate adopta diverse forme. Nu trebuie să se vorbească numai despre Holodomor. Simultan cu aceasta a avut loc distrugerea partidului comunist din Ucraina, numărând o jumătate de milion de membri, pe care Stalin i-a caracterizat, în scrisoarea citată către Kaganovici, cu o interjecţie diabolică: „500 mii membri, he-he”. În cinci ani acest partid a fost adus la jumătate. În acelaşi timp a avut loc nimicirea „petliuriştilor”, adică a acelor care au avut o participare activă în revoluţia ucraineană din anii 1917-1920. Scopul tuturor acestor acţiuni ale Kremlinului consta în transformarea naţiunii titulare ucrainene dintr-o naţiune, care coincidea cu statul, într-o comunitate etnică inofensivă.
A. Soljeniţân ştie mai bine decât alţii ce înseamnă teroarea. De ce nu poate să considere ceea ce s-a petrecut în Ucraina ca fiind teroare? Cred că aici o parte din vină ne aparţine şi nouă. Noi vorbim despre faptul că Stalin i-a nimicit pe ucraineni prin foamete şi nu numai prin foamete. Numind Holodomorul „Holocaustul” ucrainean noi îi silim şi pe ruşi şi pe proprii noştri cetăţeni să se gândească că aceasta a fost o epurare etnică. Eu îi înţeleg pe aceia care numesc Holodomorul un Holocaust, aceştia folosesc o noţiune obişnuită, care a căpătat deja statutul de genocid. Dar acest lucru este periculos, aceasta duce la ideea că pentru Holodomor este vinovată Moscova şi nu Kremlinul. Iar epurarea etnică înseamnă curăţirea unui teritoriu pentru un alt popor. Care anume - nu este greu de ghicit. Teroarea este altceva.
Încă o împrejurare, dacă putem spune aşa, în „apărarea Kremlinului”. Stalin i-a nimicit în masă pe ucraineni, dar numai în Ucraina şi în Kuban, într-o perioadă strict delimitată. Genocidul este „lovitura nimicitoare” din ianuarie 1933, care a dus la pieirea a 3,5 milioane de oameni. Aceasta reprezintă nimicirea unei părţi şi nu a întregului popor, cu scopul de a impune restului populaţiei o anumită normă de comportare. Aceasta este o formă de teroare şi nu de epurare etnică. O asemenea teroare nu are legătură cu „muscalii”, conform terminologiei lui Soljeniţân, nici cu gruzinii, din rândul cărora a apărut Stalin, nici cu evreii de care aparţinea Kaganovici. E timpul să ne desprindem din îmbrăţişarea publiciştilor politicizaţi şi să privim adevărul în faţă!