În acest context, ziarul FLUX vă propune spre lecturare o carte publicată recent în limba română, care dezvăluie drama pe care a trăit-o poporul ucrainean în acei ani de grea cumpănă. Cartea se intitulează „De ce urmărea să ne distrugă? Stalin şi Holodomorul ucrainean” şi a fost scrisă de profesorul ucrainean Stanislav Kulciţki (tradusă în limba română de Tiberius Puiu), a văzut lumina tiparului cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina la Editura Grupului Ucrainean de presă S.R.L.– Kyiv 2008. Lucrarea conţine o serie de articole pe care autorul le-a publicat în ziarul ucrainean „Deni” şi reprezintă o memorie istorică care transmite cititorilor durerea pe care au trăit-o ucrainenii în urma tragediei provocate de tirania totalitarismului stalinist.

    Ziarul FLUX continuă să publice câte un capitol din această carte, astfel încât, atât ucrainenii din Republica Moldova, care reprezintă cea mai mare minoritate etnică, dar şi toţi cei interesaţi, să cunoască mai îndeaproape adevărul privind una dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX.

    Dacă aţi trăit situaţii similare sau cunoaşteţi persoane care au trecut prin chinurile foametei, nu ezitaţi să ne scrieţi pe adresa redacţiei. Scrisoarea dvs. va fi publicată alături de capitolele cărţii pe care dorim să vă o aducem la cunoştinţă.

    În tratarea problemei genocidului trebuie analizată şi aşa-numita „problemă rusă” din Ucraina. Dezvoltarea cu succes a Ucrainei ca stat, separat de Rusia, se asigură prin respectarea a două condiţii: în primul rând, toleranţa şi reţinerea faţă de „Rusia internă” – ucrainenii rusofoni şi ruşii; în al doilea rând, păstrarea unor relaţii amicale cu poporul rus, simultan cu obţinerea unei independenţe depline faţă de Federaţia Rusă - atât politică, cât şi economică.

    Există însă ucraineni care nu cred în posibilitatea ca Ucraina să se bucure de sprijinul poporului rus în opoziţie cu linia conducătorilor Federaţiei Ruse. Totuşi n-ar trebui să existe vreo frică faţă de poporul rus. Situaţia în lume s-a schimbat mult în ultimii 50-100 ani. Spre deosebire de oamenii politici şi de stat, dintre care mulţi continuă să gândească în virtutea inerţiei cu categorii privind controlul asupra teritoriilor, popoarele doresc să trăiască fără frontiere. Ei au dreptul să-şi aleagă liber conducătorii şi aşteaptă de la aceştia o conducere eficientă, care să asigure o evoluţie pozitivă a bunăstării, prietenia cu ţările vecine, aderarea la spaţiul mondial economic şi umanitar precum şi grija faţă de păstrarea identităţii naţionale. Temeri trezesc nu popoarele, ci elitele, care manipulează conştiinţele oamenilor. Dar posibilităţile elitelor sunt limitate.

    Revizuirea concepţiilor istorice sovietice are loc în Ucraina şi Rusia cu viteze diferite. De aceea au apărut puncte conflictuale, care influenţează negativ relaţiile ucraineano-ruse. Printre acestea trebuie menţionate problema Organizaţiei Naţionaliste Ucrainene (OUN-UPA) sau aprecierea foametei din anii 1932-1933. În cercetarea unor asemenea probleme ar trebui să se urmărească un singur lucru – aflarea adevărului. Miturile istorice pot părea utile. Dar acestea reprezintă numai mijloace de manipulare a conştiinţelor, pe acestea nu se poate construi propria istorie.

    Întrucât în perioada în care s-a aflat în componenţa URSS, Ucraina a fost supusă unor represiuni îngrozitoare, inclusiv Holodomorul, unii reprezentanţi ai opiniei publice din Ucraina şi-au exprimat dorinţa de a „prezenta factura” naţiunii formatoare de stat din statul unional multinaţional, adică poporului rus. Cu atât mai mult, cu cât Federaţia Rusă nu se grăbeşte să se lepede de moştenirea sovietică.

    Astfel, Levko Lukianenko, îndelungată vreme fost deţinut politic în URSS, iar în Ucraina independentă deputat în Parlament şi preşedintele Asociaţiei cercetătorilor privind foametea din Ucraina, a declarat, la 15 noiembrie 2002: „Membrii asociaţiei au cules o mare cantitate de documente, care dovedesc: Moscova a planificat şi înfăptuit în mod deliberat Holodomorul în Ucraina, pentru a potoli mişcarea de eliberare naţională, a reduce numărul de ucraineni, pentru a dilua etnosul ucrainean cu muscali şi prin aceasta să prevină lupta viitoare a ucrainenilor pentru a ieşi de sub dominaţia Moscovei”.

    Când apar asemenea păreri, acestea provoacă disensiuni nu numai faţă de popoarele vecine, ci şi în sânul populaţiei Ucrainei. Orice afirmaţii fără veridicitate istorică devin rusofobie, care este o noţiune străină pentru aproape toate straturile de cetăţeni ucraineni.

    Este adevărat că „implantarea” naţiunii ruse, aflată în poziţie dominantă în URSS, în republicile naţionale (îndeosebi în republicile baltice, în Moldova şi în Ucraina) nu a constituit o invenţie numai a lui Stalin. Această politică urmărea într-adevăr să distrugă din rădăcină mişcarea de eliberare naţională. Dar coloniştii ruşi (militari, intelectualitatea tehnică şi umanitară, muncitorii calificaţi) nu erau preocupaţi de planurile strategice ale Kremlinului. Nu se gândeau la aceasta nici ucrainenii rusificaţi care erau supuşi asimilării (uneori stihiinice, alteori conştient orientate) timp de secole, şi nu timp de decenii. Este important ca trecutul tragic al Ucrainei să unească diferitele pături ale populaţiei, nu să le divizeze.

    Când oamenii politici din Ucraina acuză Kremlinul de nimicirea etnicilor ucraineni, aceştia întâmpină deseori reacţii sceptice de neîncredere.

    Adevărul despre Holodomor nu poate rămâne inaccesibil înţelegerii opiniei publice internaţionale. Trebuie să se demonstreze de ce conducătorii inumani de la Kremlin au adoptat decizia privind acţiunea criminală, pe deplin conştientă, calculată cu anticipaţie şi asigurată în amănunţime prin măsuri organizatorice bine gândite, asupra unei părţi a teritoriului propriei sale ţări.

    Adevărul despre Holodomor trebuie să fie lipsit de exagerări emoţionale, cel puţin în ceea ce priveşte numărul celor care au pierit. Altfel nu va fi recepţionată ca un adevăr, ci ca o propagandă. Adevărul despre Holodomor este o parte a conştiinţei istorice a poporului. Restabilirea memoriei istorice este direct legată de eliberarea conştiinţei poporului de stereotipurile sovietice. Din păcate, până în prezent în Ucraina s-a acordat prea puţină atenţie acestui aspect. Datorită absenţei totale a activităţii de lămurire, o mare parte a societăţii ucrainene nu poate emite o apreciere obiectivă privind bilanţul realizărilor şi eşecurilor din primele două decenii de putere sovietică, adică din epoca construcţiei comuniste. În conştiinţele acestor oameni există până acum aprecierile deformate ale Cursului scurt de istorie al PC (b) US. În mod evident, foametea-genocid din anii 1932-1933 nu se înscrie în asemenea aprecieri.

    Tragedia poporului ucrainean atrage tot mai mult atenţia cercetătorilor din străinătate, îndeosebi în Italia, Germania, Polonia. La 24 noiembrie 2005, Parlamentul lituaniana adoptat o rezoluţie în memoria victimelor represiunilor politice şi a foametei-genocid din anii 1932-1933 din Ucraina. La 20 decembrie 2005, o rezoluţie asemănătoare a fost adoptată de Parlamentul Georgiei, iar la 16 martie 2006, de către Senatul Poloniei. În încheiere, iată cuvintele cu care se încheie rezoluţia Senatului Poloniei: „Senatul Republicii Polonia cinsteşte pe toţi cei care au fost chinuiţi în perioada Marii Foamete din Ucraina, precum şi pe acei eroi, nu foarte numeroşi, care deseori cu arma în mână au luptat împotriva pericolului nimicirii poporului, împotriva tiraniei comuniste, a făţărniciei şi minciunii. Noi ne solidarizăm cu acţiunile poporului ucrainean şi, de asemenea, cu acţiunile preşedintelui, ale parlamentului, guvernului, organelor de autoconducere, asociaţiilor de veterani, îndreptate spre comemorarea acestei tragedii, care fiind un avertisment privind rezultatele ideologiei totalitare, nu poate fi niciodată uitată”.