- Când au fost înregistraţi primii imigranţi moldoveni din Italia?

- Imigraţia din Europa de Est a început să existe ca fenomen social relevant în anii ’90, în urma căderii Zidului de la Berlin şi a disoluţiei spaţiului de influenţă sovietică. Anterior au fost notate fluxuri de evrei din Rusia sau de polonezi, dar într-o mică măsură. Puteau fi constatate cazuri singulare, dar nu adevărate colectivităţi. În special în a doua jumătate a anilor ’90 şi, mai mult, în anul 2000, colectivităţile din Europa de Est au crescut simţitor, dar inegal. Cele mai mari, la începutul anului 2007 (conform datelor “Dossier Statistico Immigrazione 2007” Caritas/Migrantes) era cea din România (556 mii persoane), din Ucraina (195 mii), din Republica Moldova (98 mii) şi din Polonia (91 mii).

E necesar de a activa o anumită recuperare

    Comunitatea cetăţenilor moldoveni, deşi este a treia colectivitate din Europa de Est, după mărime, nu este concepută întotdeauna în adevărata sa dimensiune, copleşită un pic de altele. Comunitatea română aproape că a monopolizat întreaga atenţie, fie pentru creşterea numerică, dar şi pentru unele aspecte legate de integrare, cu o particulară referinţă la populaţia de etnie rom. O atenţie deosebită a trezit, mai în pozitiv, prezenţa femeilor din Ucraina, foarte dedicate asistenţei familiilor italiene. În sfârşit, prezenţa imigranţilor polonezi sau, mai bine-zis, a imigrantelor poloneze a avut o rezonanţă amplă din partea opiniei publice italiene, atât pentru aportul în domeniul asistenţei în familie, cât şi pentru înalta pregătire şcolară. Fără a uita că Papa Ioan Paul al II-lea a servit ca reflector pentru a pune în evidenţă această colectivitate.

    Prezenţa moldovenilor a rămas oarecum în umbră, deşi depăşeşte numeric comunitatea poloneză. E adevărat că, pe de o parte, trebuie să se tindă spre valorizarea unei specifice colectivităţi şi, sub acest aspect, e necesar a activa o anumită recuperare. Pe de altă parte, această stare de lucruri implică şi laturi pozitive. Colectivitatea moldovenilor nu a devenit subiect al unui soi de proces de criminalizare, cum s-a întâmplat în cazul românilor. Nici nu a fost redusă, ca percepţie, la un potenţial doar pentru asistenţa de familie, cum s-a întâmplat în cazul ucrainencelor, chiar dacă şi moldovencele lucrează prevalent în acest sector.

Cum poţi trăi într-o ţară şi să fii considerat un străin

    Aceasta demonstrează că factorul numeric şi prezenţa fizică nu înseamnă încă şi cunoaşterea reciprocă. Cazul Moldovei, uneori confundată cu regiunea specifică a României, ne învaţă să fim mai atenţi în procesul de percepţie a imigranţilor, în general. Trebuie să cunoşti ţara, istoria ei, caracteristicile poporului său, organizarea colectivităţilor sale etc.

- Cum a evoluat în aceşti ani comunitatea moldovenilor?

- Deşi fac parte dintr-o structură care de circa 20 de ani studiază fenomenul migraţional în Italia, nu am dificultăţi a recunoaşte că nici eu, nici un alt coleg din echipă nu am studiat în profunzime, până în prezent, integrarea imigranţilor moldoveni. Poate fi aceasta o ocazie pentru a efectua o recuperare, vorbind inclusiv la nivel teritorial, de exemplu în “Osservatorio Romano sulle Migrazioni” (“Observator Român despre Migraţiune”), un alt raport pe care îl edităm anual şi care dedică spaţii ample unor colectivităţi în parte. Aceasta este disponibilitatea noastră şi o propunere de a munci împreună, pentru că aceste capitole de obicei sunt îngrijite de un reprezentant al colectivităţii respective. Se poate proceda în mod autonom când sunt numeroase studii despre o anumită ţară şi un cercetător se poate limita la a face o sinteză a aspectelor mai interesante: acesta nu este însă cazul Moldovei, despre a cărei imigraţie pot fi găsite foarte puţine lucruri.

- Există statistici privind prezenţa cetăţenilor moldoveni în Italia, pe regiuni? Cum pot fi comentate aceste date?

- Noi dispunem de statistici despre rezidenţii moldoveni, care, pe lângă permisul de şedere, au şi un loc de trai (o locuinţă, proprie sau în chirie), deci înregistraţi ca atare de către primăriile respective. Această arhivă, gestionată de către Istat (Institutul Naţional de Statistică), notează prezenţa a 55.803 rezidenţi moldoveni la 31 decembrie 2006, în special în regiunile Veneto, Emilia Romagna, Lombardia, Lazio, Piemonte etc. Alte regiuni au mai puţin de o mie de rezidenţi: câteva sute în Liguria, Friuli, Venezia, Giulia, Abruzzo, Calabria, mai puţini în Sicilia şi Sardinia etc.

    Această dispersie teritorială face ca, în anumite contexte, să fie foarte dificil pentru un imigrant moldovean să-şi întâlnească conaţionalii săi. Această dificultate este temperată însă de posibilitatea de a vorbi aceeaşi limbă cu românii, care se află în întreaga Italie şi într-un număr mai mare.

    Prezenţa imigranţilor moldoveni în Italia nu înseamnă doar rezidenţii. Sunt moldoveni care au permis de şedere, dar nu au reuşit să perfecteze practica de a obţine rezidenţă, din cauza dificultăţilor de a găsi o locuinţă cu chirie. 

În raport cu media imigranţilor, moldovenii au mai mari dificultăţi de a rezolva situaţia de rezidenţă

    În urma unei proceduri mai complexe, bazată pe utilizarea diferitelor arhive statistice, “Dossier Caritas/Migrantes” a estimat că la 31 decembrie 2006, pe teritoriul Italiei se aflau legal 89.149 de cetăţeni moldoveni, deci dublu în raport cu cei înregistraţi ca rezidenţi.

- Există date privind imigranţii moldoveni care se află ilegal în Italia? Care era situaţia la începutul anului 2008?

- Statisticile privind imigranţii ilegali sunt întotdeauna imprecise. Se poate afirma cu siguranţă că prezenţa lor e certă, nu însă şi numărul lor. În decembrie 2007 au fost depuse cereri de angajare pentru 700 mii de imigranţi, pentru 170 mii de locuri disponibile. Deci, mai mult de o jumătate de milion de persoane în situaţie de ilegalitate. Pentru cetăţenii moldoveni au fost prezentate 38 mii de cereri. În prezent muncim la elaborarea noului raport “Dossier Statistico Immigrazione”, care va fi prezentat la 30 octombrie 2008: noi înşine nu avem, deocamdată, noile date, dar sperăm să le recuperăm în aceste luni.

- Putem vorbi despre contribuţia cetăţenilor moldoveni în sistemul productiv italian?

- Spre deosebire de comunitatea ucraineană, în cazul cetăţenilor moldoveni nu este atât de disproporţionată prezenţa bărbaţilor şi a femeilor, deşi numărul femeilor este mai mare (65 la sută).

    Acest fapt denotă o puternică prezenţă în sectorul asistenţei de familie, dar şi implicarea în alte domenii. Fără braţele de muncă din Europa de Est sectorul de construcţii din Italia ar trece prin grave dificultăţi, ca şi în cazul muncilor staţionare din agricultură etc.

    Din 2.704.000 de muncitori imigraţi, înregistraţi la sfârşitul anului 2006, 64.526 erau cetăţeni moldoveni, prevalent în Emilia Romagna, Lombardia şi Lazio. Aceste date atestă, cum se poate afirma despre întreaga colectivitate de imigranţi, că cetăţenii moldoveni au un nivel înalt de activitate ocupaţională, cu o importantă contribuţie la Produsul Intern Brut.

- Vă rog să vă referiţi la unele aspecte legate de integrarea imigranţilor: achiziţionarea locuinţelor în Italia, copiii abandonaţi, criminalitatea etc.

- În ceea ce priveşte cumpărarea caselor, în lipsa unor date specifice despre comunitatea de moldoveni, pot afirma că este puternică tendinţa imigranţilor de a achiziţiona o locuinţă: în medie, unul din 10 imigranţi a reuşit deja, iar în diferite conteste teritoriale numărul este mai mare. Această tendinţă indică un ataşament puternic al nou-veniţilor pentru noua lor ţară: casa este şi o bază pentru a reuni familia şi a dezvolta organic propriul proiect. Există încă dificultăţi pentru a avea acces la credite, în cazul celor care au doar permisul de şedere, nu şi carta di soggiorno. Pe lângă aceasta, trebuie de spus că situaţia conjuncturală din Italia este departe de a fi satisfăcătoare: suntem o ţară care atrage, sub diferite aspecte, imigranţii, dar şi îi irită, sub altele. Faptul că suntem vecini, aproape unii de alţii, trebuie să ne ajute să depăşim împreună dificultăţile ţării.

    Problema copiilor abandonaţi este foarte gravă, deoarece astfel sunt denaturate posibilităţile de creştere şi de formare într-o perioadă făcută pentru a visa, nu pentru a fi exploataţi. În acest fenomen există de toate: familii destrămate, părinţi care îşi vând copiii, persoane fără scrupule care fură copii, adolescenţi dificili în căutare de probleme, mizeria care sporeşte fără măsură dificultăţile deja cunoscute. Între propunerile inteligente pe care le-am auzit, în acest context, este utilizarea asociaţionismului şi a familiilor de imigranţi pentru recuperarea copiilor de aceeaşi naţionalitate.

    În privinţa criminalităţii discursul e extrem de delicat. Pe de o parte, e adevărat că cel care comite infracţiuni trădează încrederea ţării-gazdă şi afectează imaginea colectivităţii din care face parte. Din păcate, între imigranţi nu lipsesc infractorii şi uneori numărul lor e cel care surprinde.

    Mă abţin aici de a propune statistici sau a face anumite comparaţii – acest parcurs metodologic trebuie să fie extrem de precis, bazat pe date concrete. Pot afirma că între femeile imigrate, ca şi în cazul femeilor italiene, incidenţa privind criminalitatea este mai redusă în raport cu bărbaţii imigraţi: un lucru care impresionează negativ este exploatarea tinerelor în scop sexual, un comerţ nedemn, dar foarte bogat. Făcând o distincţie între imigranţii legali şi cei ilegali, ţinând cont de prevalenţa în rândul lor a celor foarte tineri, nivelul de criminalitate în rândul imigranţilor este aproximativ egal în raport cu italienii.

    Imigranţii nu sunt, prin definiţie, delincvenţi, dar pot deveni, aşa cum acest risc există pentru italieni. Bătălia pentru o viaţă onestă e o motivaţie continuă care cere o bună disponibilitate individuală, datorată şi educaţiei în familie, dar şi unei eficiente politici privind imigranţii – trebuie să depunem eforturi în aceste două direcţii.

Ecaterina DELEU, FLUX