- Este, în primul rând, o lucrare pentru care Editura Cartier merită felicitată. Semnificaţia principală a cărţii, cum bine aţi sesizat, constă în faptul că vorbeşte despre unul dintre posibilii lumii în care trăim. Nu ne spune neapărat cum va arăta lumea, ci ne spune cum ar putea să arate.

- Puteţi să detaliaţi puţin?... Cât de relevante sunt asemenea prognoze?

- A prezice viitorul înseamnă a interveni deja în devenirea lui. Mai ales când este vorba despre rapoarte girate, precum cel pe care îl are cititorul în faţă în această carte, de instituţii precum Consiliul Naţional de Informaţii. A interveni înseamnă a-l modifica. De aici paradoxul unor asemenea întreprinderi: ele nu doar prognozează viitorul, ci indică, aproape de fiecare dată, direcţii de acţiune pentru cei care pot şi se simt vizaţi să acţioneze pentru promovarea propriilor interese pe scena lumii.

    Mai concret. Problema cu aceste rapoarte este că ele nu sunt publicate integral niciodată. Şi nu e vorba aici despre calupuri de text care ar putea conţine informaţii care nu trebuie să ajungă la ochii publicului larg, ci despre părţile finale ale raportului. Adică aşa-numitele ”recomandări” pe care le fac toţi cei care redactează aceste tipuri de materiale. Aceste ”recomandări” sunt, practic, primul semn că viitorul nu va mai arăta aşa cum este cel descris în raport. Căci nu trebuie să arate aşa. Iar ”recomandările” vizează tocmai tipul de intervenţie pe care comanditarul, adică cel care a comandat raportul, trebuie să o aibă în vederea susţinerii şi promovării interesului propriu. Nici o ”lectură” a mersului lumii, mai ales a viitorului ei, nu este neutră sau, mai bine spus, nu se face dintr-o poziţie neutrală.

    De aici ideea că invalidarea acestei prognoze stă tocmai în premisele ei. Marile puteri de astăzi nu vor sta, cu siguranţă, cu mâinile în sân aşteptându-şi, resemnate, evacuarea de pe scena publică mondială sau ştirbirea masivă a prestigiului lor de noii concurenţi. Vor lupta pentru menţinerea supremaţiei şi vor riposta atât cât le va sta în putere. Cu ce mijloace şi cu ce succes, nu este încă limpede.

- În esenţă, prezentul Raport indică pentru anul 2020 următoarele evoluţii, rezumate îndărătul unor sintagme precum „certitudini relative” şi „incertitudini relative”. Cele dintâi sunt următoare: globalizarea aproape ireversibilă şi care tinde să devină mai puţin occidentală; economia mondială creşte cantitativ şi geografic; numărul în creştere al firmelor globale facilitează răspândirea noilor tehnologii; ascensiunea Asiei şi apariţia unor posibile noi puteri economice de mijloc; îmbătrânirea populaţiei în puterile mondiale existente; surse de energie “în teren”, suficiente pentru a face faţă cererii globale; puterea în creştere a actorilor nonstatali; islamul politic rămâne o forţă potentă; îmbunătăţirea posibilităţilor WMD în unele state; arcul de instabilitate care trece peste Orientul Mijlociu, Asia şi Africa; improbabilitate ca şi conflictul dintre marile puteri să escaladeze într-un război total; problemele de mediu şi cele etice devin tot mai presante şi importante; SUA va rămâne singurul actor puternic din punct de vedere economic, tehnologic şi militar.

- „Incertitudinile cheie” sunt identificate ca următoarele: dacă globalizarea va reduce numărul economiilor rămase în urmă, în ce măsură ţările asiatice stabilesc “noile reguli ale jocului“; decalaj tot mai mare între “avuţi” şi “neavuţi” din democraţiile fragile; rezolvarea sau continuarea crizelor financiare; măsura în care conectivitatea globală provoacă guvernele şi generează crize; dacă ascensiunea China/India apare în mod lent; abilitatea Uniunii Europene şi a Japoniei de a-şi adapta forţa de muncă, sistemele de asistenţă socială şi integrarea populaţiei de emigranţi; dacă Uniunea Europeană devine o supraputere; instabilitatea politică în ţările producătoare şi de aici probleme ale furnizării energiei; dorinţa şi abilitatea statelor şi a instituţiilor internaţionale de a se adapta la aceşti actori; impactul religiozităţii asupra unităţii statelor şi a potenţialului de conflict; dezvoltarea ideologiei fundamentaliste de tip jihad; ambiguitatea numărului şi capacităţilor nucleare în lume, de aici incertitudini legate de abilitatea teroriştilor de a obţine arme biologice, chimice, rediologice sau nucleare; apariţia unor evenimente precipitante care duc la răsturnarea guvernelor şi creează instabilitate; abilitatea de a controla punctele importante şi competiţia pentru resurse; măsura în care noile tehnologii creează sau rezolvă dilemele etice; dacă alte ţări vor provoca mai deschis Washingtonul şi dacă Statele Unite pierd supremaţia, încotro va evolua lumea în care trăim.

- Ţinând seama de aceste posibile evoluţii, care sunt scenariile prognozate de către autorii Raportului pe care se bazează lucrarea?

- Raportul oferă câteva scenarii de evoluţie interesante. Primul este Lumea Davos, prin care se oferă o ilustrare a modului în care, în următorii 15 ani, creşterea economică robustă, condusă de China şi de India, ar putea modela procesul de globalizare – dându-i o faţă mult mai nonoccidentală şi transformând chiar şi câmpurile de luptă politică.

    Al doilea este numit Pax Americana şi analizează cât va mai supravieţui dominaţia Statelor Unite schimbărilor radicale din decorul politic global şi cât va mai servi la modelarea unei ordini globale noi şi autocuprinzătoare.

    Ultimul, cel mai frisonant, se numeşte Ciclul fricii şi oferă un exemplu al modului în care toate preocupările legate de proliferare se pot dezvolta până în punctul în care sunt luate măsuri intruzive de securitate pe scară largă, pentru a preveni izbucniri ale unor atacuri mortale, introducând, posibil, o lume orwelliană.

- După cum precizează şi autorii raportului, toate aceste scenarii ilustrează doar câteva dintre viitoarele posibile care s-ar putea dezvolta în următorii 15 ani, dar gama largă de posibilităţi pe care le putem imagina sugerează faptul că această perioadă va fi caracterizată de schimbări tot mai mari, în special, în contrast cu starea Războiului Rece. Scenariile însă nu sunt reciproc exclusiviste: „putem vedea două sau trei scenarii din acestea la un loc, în aceeaşi combinaţie sau gamă largă de alte scenarii”.

- Domnule Dungaciu, să mai precizăm în final că dumneavoastră sunteţi şi autorul postfeţei acestui volum, un material amplu de 100 de pagini intitulat „Lumea în 2020: UE, SUA, Rusia şi noi”.

- Un material care nu infirmă, nici confirmă, predicţiile Raportului, doar încearcă să completeze tabloul cu alte elemente, probabil, utile. De pildă, reperul principal pe care se concentrează analiza dedicată UE din postfaţă este „capacitatea de absorbţie” a uniunii, sintagmă ambiguă şi prost definită, deocamdată, dar în raport cu care se vor juca şansele sau neşansele de integrarea ale R. Moldova în UE pe următorii ani. Predicţia legată de America pivotează în jurul unui element surprinzător: problematica identitară şi modul cum aceasta influenţează direcţiile de politică externă ale unui stat. Iar viitorul posibil al Federaţiei Ruse este lecturat prin grila pe care o consider cea mai aptă astăzi să ne ofere un posibil răspuns: ce este, ce face şi cum gândeşte aşa-numita „generaţie Putin”, adică tineri de astăzi care mâine se vor afla în fotoliile de conducere ale unei Rusii din ce în ce mai orgolioase. Nu în ultimul rând, cititorul din R. Moldova şi România găseşte acolo consideraţii asupra prezentului şi viitorului R. Moldova şi o secţiune dedicată problematicii Kosovo, chestiune care va marca semnificativ profilul politic şi geopolitic inclusiv al vecinătăţii estice (R. Moldova, y compris) chiar până în 2020.

- Domnule Dungaciu, vă mulţumim pentru interviu şi dorim tuturor celor interesaţi lectură plăcută!