Ediţia de Vineri
Cauta...

Parlamentarii au muncit din greu, pentru a se odihni mai mult
Ediţia de Vineri Nr.201226 din 13 iulie 2012

Biroul Permanent al Parlamentului a decis ca şedinţa de joi, 12 iulie, va fi ultima din sesiunea de primăvară–vară a Legislativului. Deputaţii PCRM, PSRM şi deputatul neafiliat Mihai Godea s-au pronunţat împotriva încheierii actualei sesiuni parlamentare înainte de termen, informează MOLDPRES.


Igor Dodon, liderul PSRM, a declarat că este incorect ca această sesiune a Parlamentului să fie încheiată atât de rapid, întrucât deputaţii au de examinat încă multe proiecte importante.

Iurie Muntean, deputat PCRM, de asemenea, s-a arătat nemulţumit de decizia de a încheia sesiunea parlamentară cu câteva săptămâni înainte de termen. “În situaţia în care se află ţara, noi închidem şedinţele Parlamentului cu trei săptămâni înainte de termen. Dacă conform legislaţiei şedinţele se desfăşoară până la sfârşitul lunii iulie, atunci acestea trebuie să aibă loc”, a spus Muntean.

Deputatul neafiliat Mihai Godea a propus ca Legislativul să mai activeze o săptămână, deoarece deputaţii trebuie să audieze rapoartele de activitate ale mai multor instituţii de stat, însă demersul acestuia nu a fost susţinut.

Pentru a putea pleca mai devreme în vacanţă, deputaţii au lucrat miercuri, 11 iulie, până aproape de miezul nopţii. În intervalul de timp de la ora 14.00 şi până la 23.36, aceştia au votat în jur de 30 de proiecte de lege.

Majoritatea parlamentară a adoptat rectificările la Bugetul de stat pentru anul 2012, rectificări anunţate anterior de premierul Filat, după vizita experţilor FMI în Moldova. Astfel, veniturile la buget se vor reduce cu 334 de milioane de lei, cheltuielile vor scădea cu 425 de milioane, iar deficitul bugetar se va reduce până la 906 milioane de lei.

Tot în şedinţa de miercuri, a fost adoptat proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2013, de asemenea, de către deputaţii AIE. Potrivit MOLDPRES, proiectul de lege prevede introducerea cotei de 20% a TVA-ului la zahăr, faţă de 8%, în prezent, majorarea cotei reduse a TVA pentru gazele naturale şi lichefiate – de la 6% la 8%, precum şi introducerea cotei standard a TVA, de 20%, pentru producţia agricolă primară, cu restituirea diferenţei de 12%.

Totodată, pentru a diminua consumul de ţigări, se prevede modificarea cotei accizului la articolele de tutun, în vederea ajustării graduale a acestora la nivelul ţărilor din regiune. De asemenea, în 2013 va fi modificată şi modalitatea de accizare a băuturilor alcoolice tari.

Din 2013, va fi schimbat şi cenzul de vârstă la importul autoturismelor, de la 7 ani la 10 ani, şi vor fi introduse cote mai mari la accize pentru autovehiculele cu vârsta de 8, 9 şi 10 ani – de +5%, +10% şi, respectiv, +15%.

Fracţiunea PCRM nu a susţinut acest proiect de lege. În opinia deputaţilor comunişti, politica bugetar-fiscală prevede mai multe măsuri antisociale şi aplicarea acesteia va majora presiunea fiscală. “Acest proiect nu trebuie adoptat, deoarece el garantează stagnarea ţării şi datorii”, a afirmat deputatul PCRM, Oleg Reidman.

Joi, la ultima şedinţă a Parlamentului din această sesiune, după discuţii aprinse, deputaţii Alianţei au aprobat proiectul de Hotărâre privind aprecierea istorică şi politico-juridică a regimului totalitar comunist din Republica Moldova. De vineri, 13 iulie, parlamentarii sunt în vacanţa binemeritată.


FLUX
Vizualizari: 455


Trimite unui prieten

 Comentarii(7):

#1 Scris de 12 Iul 2012 | 0 Comentarii Nivel record de șomeri în Grecia: Rata șomajului în aprilie – 22,5% la 14 iulie 2012
pe moldoboii nostri îi prosteşti una-doaă. AVENTURA cu UE este o tîmpenie, o capcana LIBERastă. Islanda (şi nu numai) ÎNCĂ nu este membră a (h)UE, da uite Grecia e şi? Abia dacă mai respiră Elada...În loc să se ocupe de destinul ţării, ei umblă la simbolurile comuniste. EI, comuniştii.

#2 Scris de inca o INFO la 14 iulie 2012
Девальвация евро неизбежна, уверены экономисты Merrill Lynch. Сократить потерю конкурентоспособности может снижение курса евро к доллару минимум на 20%. И это единственный способ сохранить еврозону в существующем...

#3 Scris de kKgvvcaIoiMzcZlcHWk la 27 iulie 2012
Ei Silveira, te1 de sacanagem, qrndeeuo abrir minhas feridas! Eu je1 tive um coelho maconheiro!!! Quando eu estava fazendo a cadeira de iniciae7e3o e0 adolesceancia desgarrada, peguei umas sementes de uma bala de maconha bem verde e resolvi plantar le1 por casa.. Depois de um bom tempo, as plantinhas comee7aram a nascer, e pouco depois a sumir.. Tava le1 eu pensando que tava fudido porque meu pai tinha achado minha plantae7e3o de erva (que ele quase me pegou plantando e eu disse que eram tomates), quando cheguei em casa mais cedo e peguei o coelho que eu havia ganho da minha namorada na e9poca comendo o penfaltimo pe9 da minha gloriosa plantae7e3o. Priemeiro eu fiquei puto e tive que remover o faltimo pe9 que ainda tinha e coloce1-lo em um lugar mais alto, onde o desgrae7ado maconheiro do coelho ne3o pudesse pege1-lo. Mas coisa de uma semana depois, o coelho teve paralisia cerebral (ou algo parecido), o bicho num se mechia mais, continuava vivo com as patas esticadas e redgidas. Aguentou umas 2 semanas eu dando comida direto na boca dele e morreu Bem que mame3e dizia que as drogas matam!Quanto ao faltimo pe9 que restou da minha vida de narcotraficante,fiz uma viagem e como ne3o podia pedir a ningue9m pra cuidar da dita cuja, a planta morreu de sede.. E aed acabou minha vida de Fernandinho Beira-Mar.. hehe

#4 Scris de gPIAIahYvDny la 28 iulie 2012
B5Ls9G <a href="http://cstdicwgqire.com/">cstdicwgqire</a>

#5 Scris de JyLPfOqlyxLYlBlZU la 28 iulie 2012
Cza9wt , [url=http://ybzyfzjktqfm.com/]ybzyfzjktqfm[/url], [link=http://zyecgejnyzqc.com/]zyecgejnyzqc[/link], http://buctyhssvaxv.com/

#6 Scris de SkEYtiwxalCiMf la 29 iulie 2012
fiCMgi <a href="http://tscbngecvwex.com/">tscbngecvwex</a>

#7 Scris de OxvMUgKaNS la 30 iulie 2012
FDm7Wf , [url=http://qtuwemaumhqv.com/]qtuwemaumhqv[/url], [link=http://gyoisjpqlorb.com/]gyoisjpqlorb[/link], http://reuylesaqpmk.com/

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Mai 2013
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Vremea în Chişinău
Sondaj
Vizitatori
free counters