Ediţia de Vineri
Cauta...

71 de ani de la primul val de deportări în Basarabia şi Bucovina
Ediţia de Vineri Nr.201222 din 15 iunie 2012

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, Basarabia a fost scufundată în lacrimi, durere şi disperare

Deportările din Basarabia şi Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autorităţile sovietice. Primul val de deportări a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) şi a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32 423 de persoane, dintre care 6 250 să fie arestate, iar restul 26 173 de persoane – deportate (inclusiv 5 033 de persoane arestate şi 14.542 de persoane deportate din RSS Moldovenească).


De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiţi gata! acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi în spaimă de cele întâmplate, neînţelegând unde merg şi de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi binevoitorul sau binefăcătorul care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.

Deportaţilor le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcaţi în camioane sau chiar – în unele sate – în căruţe, fiind duşi până la gara de trenuri.

În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrânii – aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori! sau Emigranţi voluntari.

În Basarabia, 90 de vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 de vagoane – din staţia Basarabeasca, 44 de vagoane – din staţia Căuşeni, 48 de vagoane – din staţia Tighina, 187 de vagoane – din staţia Chişinău, 48 de vagoane – din staţia Ungheni, 83 de vagoane – din staţia Ocniţa, 133 de vagoane – din staţia Bălţi, 73 de vagoane – din staţia Floreşti, 40 de vagoane – din staţia Râbniţa, 38 de vagoane – din staţia Bolgrad, 103 vagoane – din staţia Arţiz, 340 de vagoane – din staţia Cernăuţi.

Drumul spre punctele de destinaţie a durat vreo două-trei săptămâni. Condiţiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar peşte sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici o asistenţă sau consultaţie medicală. Astfel, în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiţii sanitare s-au răspândit diverse boli infecţioase şi mulţi suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări feroviare, câtorva persoane li se permitea să iasă pentru câteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împuşcare, astfel că nu era nici o posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morţii.

Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soţie şi copii şi dus în lagărul de muncă forţată, în GULAG. Ceilalţi membri ai familiei erau trimişi în Siberia sau Kazahstan.

Cei deportaţi în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrân, erau repartizaţi la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în cooperative meşteşugăreşti. Pentru munca depusă nu erau remuneraţi echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.

Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportaţii din RSSM au fost amplasaţi în RSS Kazahă (9 954 de persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6 085), Novosibirsk (5 787) şi Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportaţii din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6 195 de persoane), Kâzâl-Ordânsk (1 024) şi Kazahstanul de Sud (2 735), iar în regiunea Omsk erau dispersaţi în 41 de raioane.

Pătura socială mai bine pregătită din punct de vedere intelectual, adică învăţătorii, preoţimea, fruntaşii satelor şi oraşelor, funcţionarii, militarii etc. au fost represaţi la modul cel mai barbar. S-a înfăptuit, de asemenea, uciderea multor bărbaţi din Basarabia (sovieticii au arestat în anul ’40 familiile celor care prezentau pericol pentru regimul de ocupaţie, bărbaţii fiind ulterior duşi şi împuşcaţi în închisorile din Tiraspol, iar şotiile împreună cu copiii lor deportaţi în Siberia şi Asia Mijlocie).

Gheorghe V. Ganga (n. 1929): „La noi, prima deportare s-a efectuat la 13 iunie 1941.

Au fost ridicaţi: Simion Petru Ganga, pe atunci deputat în Parlamentul de la Bucureşti, preotul din sat Mihail Kvatcovschi.

În 1940 (…) viceprimar în satul nostru a fost Ion Teodor Branişte – a fost ridicat; după cum şi Timofei Fedico, delegat la judeţ; a fost deportat şi întâiul primar al satului de la anul 1918 – Iustin Ion Ciobanu.

Când i-au dus, pe bărbaţi i-au luat aparte, iar pe soţiile şi copiii lor i-au deportat în regiunea Tomsk din Rusia.

Au revenit la baştină cu ani mai târziu: soţia lui Ion Branişte; soţia lui Iustin Ciobanu; soţia lui Timofei Fedico – Alexandra, cu doi fii ai ei – Samoil şi Victor; a revenit şi fiul preotului Kvatcovschi, Nicolae, care a fost judecat în 1947 pentru participare la lupta de rezistenţă contra ocupaţiei sovietice.

Pe aceştia îi ţin minte bine pe toţi.”

Estimarea numărului de victime

Numărul celor deportaţi se ridică la peste 22 000 de persoane. După alte surse, numărul deportaţilor ar fi fost de 24 360 sau chiar de 30 000 de persoane.

Sursa: istoria.md

Vizualizari: 580


Trimite unui prieten


 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Mai 2013
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Vremea în Chişinău
Sondaj
Vizitatori
free counters