Vedem că Planul nu mai vorbeşte de interzicerea discriminării şi egalitatea drepturilor, ci stabileşte că unicul angajament propus de Guvern în domeniul discriminării este „asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale”. După care, acelaşi Plan ne spune că acţiunea planificată pentru realizarea acestui angajament constă în adoptarea Legii antidiscriminare.

Altfel zis, Planul scrie negru pe alb că adoptarea Legii antidiscriminare este o acţiune necesară pentru a asigura respectarea deplină a drepturilor minorităţilor sexuale. Unde au dispărut alte categorii de persoane discriminate? De ce Guvernul a decis să-şi asume angajamente doar în privinţa minorităţilor sexuale?

Planul scrie că o acţiune suplimentară pentru asigurarea drepturilor minorităţilor sexuale este ratificarea Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului (Protocolul 12 se referă la interzicerea discriminării pe orice criterii). Prin includerea acestei acţiuni în Plan, Guvernul indirect impune Parlamentul ca acesta să ratifice Protocolul 12. Aceasta se face pentru ca mai târziu, promotorii Legii antidiscriminării să invoce Protocolul 12 şi să afirme că Parlamentul şi alte autorităţi statale sunt obligate să adopte toate aşa-zisele măsuri de antidiscriminare (vom clarifica mai jos care sunt ele).

Vedem că situaţia este alta decât afirmă unii politicieni şi activişti prohomosexuali. Moldova nu a ratificat Protocolul 12 şi nu s-a angajat să implementeze toate măsurile ce derivă din acesta (considerată ca fiind temeiul principal în argumentarea includerii sintagmei „orientare sexuală” în legislaţia statelor care ratifică acest Protocol), ci invers: câteva persoane din Guvern încearcă să oblige Parlamentul să ratifice Protocolul 12, pentru ca pe viitor să nu mai existe nici un temei de a refuza adoptarea unor măsuri antidiscriminare.

Aproape sigur, odată cu ratificarea Protocolului 12, minorităţile sexuale vor cere şi alte drepturi pentru ei, inclusiv dreptul la adopţii şi căsătorie. De ce nu? Se va zice că Constituţia, care prevede că familia este căsătorie dintre bărbat şi femeie, contravine Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului, şi că, în acest caz, prevalează Convenţia, iar normele din Constituţie trebuie considerate nule.

De altfel, dacă examinăm pagina web a Consiliului Europei, vom vedea că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene nu au ratificat Protocolul 12. Ne referim aici la Austria, Bulgaria, Belgia, Danemarca, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Letonia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia etc. Şi doar câteva ţări, între care Olanda, România, Finlanda şi Serbia, au ratificat Protocolul cu pricina.

Este curios că Planul transmis de Guvern Parlamentului prevede ca angajament „asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale”. Deci, interesul celor care au scris planul şi care promovează Legea antidiscriminării nu se limitează doar la angajarea în câmpul muncii şi accesul la servicii ale celor discriminaţi. Ei doresc drepturi depline pentru minorităţi sexuale. Şi ce înseamnă „drepturi depline”, dacă nu dreptul la căsătorie şi dreptul de adopţie? Deja activiştii prohomosexuali încearcă să ne convingă că un copil educat de un cuplu homosexual oricum e mai protejat decât unul crescut în internat, demolând, chipurile, argumentul Bisericii că homosexualii nu contribuie la naşterea şi creşterea copiilor.

Să fim atenţi şi la un alt detaliu. Unicul document oficial impus de partenerii străini este Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize din 16 decembrie 2010. Lecturarea documentului scoate în evidenţă două momente deosebit de importante. În primul rând, documentul prevede că autorităţile din Moldova vor asigura „adoptarea unei legislaţii antidiscriminare”. Deci, nu e vorba de o anumită lege, ci de legislaţie. Şi doi: documentul prevede sintagma „orientare sexuală”, însă… acest criteriu de discriminare se referă doar la libertatea de circulaţie în Republica Moldova. Cităm din textul acestui document:

„Garantarea faptului că libertatea de circulaţie în Republica Moldova a cetăţenilor moldoveni şi a străinilor aflaţi în mod legal sau apatrizilor nu este supusă unor restricţii nejustificate, inclusiv măsurilor de natură discriminatorie, bazată pe orice motiv, cum ar fi sex, rasă, culoare… sau orientare sexuală”. Atât, nu mai mult.

Ce ar fi trebuit să facă un guvern responsabil în aşa caz? Să le zică acestor parteneri străini că Republica Moldova îndeplineşte cerinţa de nediscriminare, cel puţin din următoarele motive:

• există peste 70 de legi care interzic discriminarea pe toate criteriile posibile;

• nu există nici un precedent de discriminare pe motiv de orientare sexuală în Republica Moldova (unicul caz de „discriminare” cu o paradă a minorităţilor nu poate fi calificată decât ca o provocare bine orchestrată);

• homosexualii şi promotorii lor o duc bine-mersi în Moldova. Drept dovadă este avalanşa de activişti şi promotori ai drepturilor homosexualilor, autodeclaraţi experţi şi avocaţi în drepturile minorităţilor sexuale, care primesc donaţii de milioane de euro (deci, nimeni nu-i discriminează să obţină fonduri), care sunt cunoscuţi public, merg liber pe stradă, participă liber la emisiuni, sunt angajaţi în organizaţii bine finanţate (deci, nu sunt discriminaţi în angajarea la serviciu). Şi nu există nici un caz în care un homosexual sau activist să fi fost atins sau lovit, sau limitat;

• legile moldoveneşti obligă toate autorităţile statale să supravegheze respectarea egalităţii în drepturi şi să nu admită discriminarea pe orice criterii (şi faptul că acest lucru nu se întâmplă, nu înseamnă că se va întâmpla după o eventuală adoptare a acestei Legi ruşinoase!;

• Codul penal actual prevedea aplicarea unor pedepse foarte severe pentru încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

Guvernul însă, a ales o altă cale, adoptând un odios Program naţional de implementare a Planului de acţiuni RM-UE pentru liberalizarea regimului de vize din 4 martie 2011. Anume acest program stabileşte, ca măsură obligatorie în domeniu, adoptarea unei Legi separate pentru antidiscriminare (punctul 73). Şi a inventat această măsură nu partenerii străini, ci Guvernul (mai exact, unele persoane de acolo). Anume prin această lege Guvernul a absolutizat criteriul orientării sexuale – am văzut mai sus că în Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, sintagma „orientarea sexuală” apare doar la compartimentul libertăţii circulaţiei persoanelor. Şi cireaşa de pe tort, anume Guvernul a venit cu iniţiativa modificării Codului penal prin introducerea unor pedepse foarte aspre pentru infracţiuni pe motiv de orientare sexuală. Partenerii străini nici în gând nu visau la aşa ceva…

Cineva se dădea cu părerea că unele persoane sus-puse din Guvern şi acoliţii lor au devenit nişte obsedaţi pe problemele discriminării. Din câte putem vedea, situaţia este mai gravă. Să pare că aceştia şi-au cam ieşit din minţi. Aducem aici ca exemplu o strategie elaborată de Guvern şi adoptată recent de Parlament – Strategia Naţională de Descentralizare. Strategia porneşte de la intenţia de descentralizare şi asigurare a autonomiei autorităţilor publice locale. Ca să înţelegem ce orientare are această strategie, vom remarca că în textul ei, cuvântul „(ne)discriminare” se repetă de 47 de ori (!), iar cuvintele „egalitate de gen” şi derivatele acestuia – de 56 de ori(!). Discriminării şi egalităţii de gen îi sunt dedicate capitole separate, înşirate pe zeci de pagini (aceasta în contextul unei strategii de descentralizare). Deci, problema de bază pe care o vede Guvernul în domeniul descentralizării este… discriminarea şi egalitatea de gen. Pentru comparaţie, în aceeaşi Strategie, cuvântul „familie” (dacă ignorăm ministerul, a cărui denumire conţine acest cuvânt) apare de 3 ori, cuvântul „copii” apare de 5 ori. E clar că familiei şi copiilor nu le este dedicat nici un capitol, şi aceste cuvinte apar doar în câteva fraze.

Frumoase priorităţi ale Guvernului!

P.S. Nu putem să nu remarcăm un detaliu avut loc la emisiunea Fabrika (Publika TV) din 8 mai 2012. Un fost viceministru al Justiţiei (cel care a semnat modificările la Codul penal prin care se doreşte instituirea unui sistem represiv faţă de cei care nu agreează „valorile” Legii antidiscriminării) şi o activistă-avocat-apărător al drepturilor minorităţilor sexuale, afirmau fără drept de replică că Parlamentul Moldovei este obligat să adopte Legea antidiscriminare, cu păstrarea sintagmei „orientare sexuală”, deoarece, înţelegi tu, oare, Moldova ar fi ratificat Convenţia europeană a drepturilor omului, iar articolul 14 al acesteia interzice discriminarea. Nimic mai mincinos!

Îi comunicăm fostului viceministru şi activistei că articolul 14 al Convenţiei europene a drepturilor omului, la fel ca şi articolul 2 din Declaraţia universală a drepturilor omului, la fel ca orice alt act internaţional în domeniul drepturilor omului, nu conţin sintagma „orientare sexuală”.

Cităm articolul 14 din Convenţie:

„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.

Vedem că orientarea sexuală nu se regăseşte în articolul 14. Este adevărat că această normă se încheie cu cuvintele „orice altă situaţie”, la care presupunem că vor apela foştii viceminiştri şi activiştii prohomosexuali pentru a argumenta păstrarea în lege a sintagmei în cauză. Ar fi o nouă minciună. Cuvintele „orice altă situaţie” nu trebuie înţelese într-un sens absolut şi aplicabil faţă de orice situaţii posibile, deoarece chiar Convenţia europeană cuprinde excepţii de la normă, care admit discriminarea în anumite cazuri. Spre exemplu, Convenţia garantează libertatea de exprimare, de circulaţie, de gândire etc., dar permite că aceste drepturi să fie restricţionate dacă atentează la aceleaşi valori de securitate naţională, siguranţă publică, protecţia sănătăţii şi moralei etc. Un activist prohomosexual va afirma cu spumă la gură că restricţionarea drepturilor de exprimare, circulaţie, gândire este o discriminare, dar iată că Convenţia europeană ne arată cu totul altceva.

Apropo, aflat pe aripile unui entuziasm înflăcărat, fostul viceministru afirma că Moldova va trebui să plătească la CEDO despăgubiri pentru toate cazurile de interzicere a paradelor homosexuale (iar activista-avocată râdea pe sub mustaţă în semn de aprobare). Reamintim promotorilor drepturilor homosexuale că aceeaşi Convenţie europeană permite ca dreptul la întruniri să fie restrâns dacă este necesar de a asigura securitatea naţională, siguranţa publică, protecţia sănătăţii şi moralei etc.

Promotorii drepturilor homosexualilor ar putea să manipuleze mult la această temă, dar un lucru rămâne cert şi nu poate fi contestat. Nici Convenţia europeană şi nici Declaraţia universală nu conţin sintagma „orientare sexuală”. Şi dacă acest lucru nu a fost spus la emisiune, îl spunem noi acum…

Centrul Ortodox de Sociologie „Aletheia”
Sursa: teologie.net