Până la 15 mai, în incinta Muzeului Naţional de Artă al Moldovei puteţi admira obiecte de tezaur naţional din fondul documentar Eminescu, cum ar fi ceasul de aur, inelul sigilar sau fotografiile originale ale poetului, dar şi obiecte personale ce au aparţinut Veronicăi Micle.
Obiectele de valoare care i-au aparţinut lui Mihai Eminescu au fost aduse la Chişinău la iniţiativa ministrului Culturii din Republica Moldova, Boris Focşa, în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al Moldovei şi Muzeul Literaturii Române din Iaşi. În cadrul expoziţiei mai pot fi văzute volume originale ale poetului, publicaţii din reviste de literatură, materiale jurnalistice, două broşe ale Veronicăi Micle, precum şi gentuţa cu fir de argint a acesteia.
„Expoziţia documentară „Mihai Eminescu” a fost realizată în premieră la Chişinău. Iniţiativa aparţine ministrului Boris Focşa. Ministerul Culturii a şi sprijinit financiar această expoziţie”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Muzeului Naţional de Artă, Tudor Zbârnea.
Ministrul Culturii, Boris Focşa, a declarat că i-a venit această idee în timp ce se afla în vizită la Iaşi. „Este foarte important ca şi cei din Republica Moldova să se apropie şi să vadă aceste obiecte pentru a crea tangenţe în culturile noastre”, a adăugat ministrul. Ministrul Culturii a mai menţionat că dacă publicul va manifesta interes, e posibil ca şi de ziua naşterii lui Mihai Eminescu, pe 15 ianuarie, când sărbătorim Ziua Naţională a Culturii, să mai fie organizată o astfel de expoziţie.
„Valoarea acestor obiecte constă în faptul că ele au fost atinse de mâna poetului şi poate că mai păstrează şi acum energia lui Mihai Eminescu”, a declarat directorul Muzeului Literaturii Române din Iaşi, Daniel Corbu, care ne-a mai spus că autorizarea ca aceste obiecte să părăsească ţara a fost semnată de ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, Kelemen Hunor, înainte să fie demis Cabinetul de Miniştri Ungureanu, a fost ultima semnătură a ministrului, care a permis asigurarea acestei expoziţii în Republica Moldova.
La Chişinău ajung în premieră obiecte de care s-a atins mâna lui Eminescu. Ceasul cu mecanism francez al poetului Mihai Eminescu, expus la Muzeul de Artă, este o bijuterie din aur masiv de 18 karate şi, alături de inel, a fost un dar al tatălui lui Mihai Eminescu pentru fiul său.
Potrivit organizatorului, valoarea ceasului lui Eminescu, exprimată astăzi în bani, este de 250.000 euro, la aceeaşi sumă se ridică şi valoarea inelului sigilar.
De-a lungul vieţii sale, Mihai Eminescu a făcut doar patru fotografii, două dintre ele se regăsesc în gestiunea Muzeului Literaturii Române din Iaşi şi pot fi văzute în cadrul expoziţiei de la Chişinău. De asemenea, poetul a mai avut trei ceasuri şi toate din aur: unul dăruit de junimişti, altul de Veronica Micle şi cel dăruit de tatăl său. S-a păstrat doar cel dăruit de căminarul Gheorghe Eminovici. Două s-au pierdut după ce Eminescu le-a amanetat, în repetate rânduri, şi le-a recuperat de mai multe ori de la bişniţarii evrei.
Valoarea celor 50 de piese expuse la Chişinău se ridică la aproape jumătate de milion de euro. La transportare, preţioasele bunuri au fost escortate de cinci poliţişti.
Liliana POPUŞOI

