Introducere: Contextul politic

La nivel politic, Moldova a fost întotdeauna un stat aflat la intersecţia între Rusia şi Uniunea Europeană. De-a lungul ultimului deceniu, politica ţării a fost determinată, în principal, de Partidul Comuniştilor (PCRM), care a avut o largă majoritate parlamentară pentru a hotărî direcţia politică principală a Moldovei, orientată spre priorităţile dictate de Rusia. Totuşi, începând cu 2009, situaţia părea să se schimbe. Alegerile din aprilie 2009 i-au adus PCRM mai puţin de 50% din voturi. În consecinţă, ei au pierdut majoritatea locurilor în Parlament pe care le avuseseră şi care erau necesare pentru alegerea preşedintelui. Alegerile au fost urmate de proteste şi tulburări politice pe străzile din Chişinău. Cu toate că opoziţia era unită, nu a fost posibilă alegerea unui nou preşedinte cu majoritatea lor simplă. Au fost organizate noi alegeri în iulie 2009, comuniştii pierzând iarăşi, iar partidele de opoziţie (PLDM, PL, PD şi AMN) au acumulat împreună o simplă majoritate de 51,3%, suficientă pentru constituirea Guvernului, dar totuşi insuficientă pentru alegerea preşedintelui. Prin urmare, a fost organizat un alt scrutin în noiembrie 2010. Opoziţia s-a unit în „Alianţa pentru Integrare Europeană” (AIE) şi partidele componente ale coaliţiei au acumulat cu 7 locuri mai mult, având un total de 59 de mandate (din 101). Cu toate că reprezenta majoritatea, era destul de fragilă şi insuficientă pentru alegerea preşedintelui. Comuniştii au rămas cu 42 de deputați în Parlament cel mai mare partid şi o puternică opoziţie. Majoritatea parlamentară formată din partidele-componente ale Alianţei a fost legată doar de sentimentele anticomuniste şi impulsul de integrare în UE cât mai repede posibil (aşa cum, de fapt, sugerează şi numele Alianţei). Posibilitatea iminentă a unor noi alegeri, o coaliţie slabă bazată pe o singură idee majoră (integrarea europeană) şi o opoziţie puternică (Partidul Comuniştilor) au creat o situaţie politică foarte fragilă. În consecinţă, orice subiect legat de integrarea europeană devine foarte uşor un subiect politizat, iar fiecare remarcă sau observaţie din partea reprezentanţilor şi diplomaţilor europeni poate avea un impact enorm şi consecinţe importante asupra politicii şi societăţii moldoveneşti.

Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize

Uniunea Europeană nu închide ochii la evoluţiile din Republica Moldova şi a reacţionat prompt la acestea prin stabilirea negocierilor cu Moldova pentru o relaţie şi mai strânsă. Prin urmare, la 16 decembrie 2012, Consiliul de Miniştri al UE a adoptat propunerea Comisiei Europene privind Planul de acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize pentru Moldova cu propunerea de a crea trafic fără vize între UE şi RM. Comisia Europeană a prezentat acest Plan de Acţiuni Moldovei în ianuarie 2011. Un plan similar a fost prezentat şi Ucrainei.

Este interesant de menţionat faptul că nu au existat negocieri asupra condiţiilor care trebuie îndeplinite de Moldova, pentru că Planul prezentat a fost un document unilateral. Acest aspect este clar ilustrat de scrisoarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene către Alianţa pentru Salvarea Familiilor din Moldova din 12 mai 2011.

Această scrisoare arată că UE „a înmânat”, pur şi simplu, acest Plan de acţiuni Moldovei. În ea se menţionează că „prin acest Plan de Acţiuni, Uniunea Europeană impune Republicii Moldova o serie de cerinţe obligatorii care trebuie îndeplinite pentru liberalizarea regimului de vize în spaţiul Schengen pentru cetăţenii moldoveni. Planul de acţiuni este parte a unei serii de documente unilaterale venite din partea UE privitor la liberalizarea regimului de vize pentru statele lumii a treia”. De asemenea, se menţionează că acelaşi lucru se aplică şi documentelor legate de liberalizarea regimului de vize şi pentru alţi vecini ai UE, cum ar fi Albania, Bosnia Herţegovina, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Ucraina. Scrisoarea indică foarte clar că „textul documentelor nu este supus negocierilor, dar reprezintă o ofertă a UE adresată unui număr anumit de state, în acest caz, Republicii Moldova”. Această menţiune subliniază faptul că nu au avut loc nici un fel de negocieri, Planul de acţiuni fiind un produs al UE, elaborat de Comisia Europeană şi aprobat de Consiliul de Miniştri al UE.

Examinarea Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize

O privire mai atentă asupra conţinutului Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize arată includerea unor cerinţe surprinzătoare.

Punctul 2.4 al Planului de Acţiuni al UE privind liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova cheamă Moldova să asigure că restricţiile injuste şi măsurile discriminatorii bazate pe „motive de sex, rasă, culoare etnică sau origine socială, caracteristici genetice, stare de sănătate (inclusiv HIV/SIDA), limbă, religie sau credinţă, opinie politică sau de alt fel, apartenenţă la o minoritate naţională, proprietate, naştere, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală” nu încalcă libertatea de deplasare pe teritoriul său.

Articolul 2.4.3 indică obligativitatea adoptării unei „legislaţii antidiscriminare comprehensive, conform recomandărilor organelor Consiliului Europei şi ONU însărcinate cu monitorizarea şi asigurarea protecţiei efective împotriva discriminării” şi ratificării „instrumentelor relevante ale ONU şi Consiliului Europei”. Este interesant că aceste cerinţe particulare, în general, fac parte dintr-un plan de acţiuni al UE privind liberalizarea regimului de vize din moment ce se referă la instituţii noneuropene şi adoptarea unor instrumente nespecificate ale CoE şi ONU. Mai mult chiar, nu există nici o menţiune între cerinţele privind antidiscriminarea care să se refere la necesitatea îndeplinirii legislaţiei europene în acest domeniu. Există directive UE care tratează subiectul nediscriminării şi tratamentului egal: Directiva 2000/43/CE din 29 iunie 2000, care implementează principiul tratamentului egal între persoane indiferent de origine rasială sau etnică, şi Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000, care stabileşte un cadru general pentru tratament egal în angajarea în câmpul muncii. În locul referinţelor la aceste momente ale legislaţiei europene, există recomandările ONU şi CoE. În consecinţă, se creează impresia că Moldova este aşteptată să facă mai mult decât se cere de la statele membre ale UE. Alegerea unei asemenea formulări pentru cerinţele cu privire la antidiscriminare şi liberalizarea regimului de vize i-a creat, probabil, Republicii Moldova impresia că noua lege antidiscriminare trebuie elaborată şi nu ar fi suficientă doar racordarea legislaţiei actuale la directivele europene.

Confuzia din Ministerul Justiţiei cu privire la scopul concret al legii antidiscriminare rezultă într-o formulare controversată a proiectului de lege

Puţin după ce Moldovei i-a fost înmânat Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, Ministerul Justiţiei a elaborat proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea discriminării. Dar se pare că a existat o confuzie în interiorul Ministerului Justiţiei în ceea ce priveşte scopul concret al acestui proiect de lege. Se pare că prin elaborarea legii antidiscriminare au fost urmărite mai multe obiective, cum ar fi adoptarea acquis-ului comunitar, care îndeplineşte cerinţele din planul de liberalizare a regimului de vize, şi de a reuni toate prevederile deja existente pentru antidiscriminare în legislaţia naţională într-o singură lege. Scopul declarat, mai larg şi vag, al legii relevă o oarecare confuzie în cadrul Ministerului Justiţiei cu privire la intenţia exactă a acestei propuneri legislative: Punerea în aplicare a directivelor UE din 2000? Consolidarea legislaţiei naţionale antidiscriminare existente? Măsuri de punere în aplicare în scopul îndeplinirii cerinţelor din Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize?

Faptul că scopul exact al legii nu a avut o expresie concretă a creat multă confuzie. Rezultatul este un proiect de lege controversat privind prevenirea şi combaterea discriminării, din care se deduce că depăşeşte prevederile legislaţiei europene în vigoare şi, cel mai important, nu oferă suficientă protecţie pentru libertatea de expresie, de conştiinţă şi libertatea religioasă. Deci, proiectul de lege, într-un fel, merge şi prea departe, dar şi nu suficient de departe.

De ce este problematic proiectul de lege cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării?

Proiectul de lege este problematic din cauza unor prevederi din text formulate în aşa fel încât creează posibilităţi de îngrădire a libertăţii conştiinţei, expresiei, în special cea a instituţiilor şi organizaţiilor religioase.

Articolul 1 al proiectului de lege enumeră o serie de motive de discriminare fără a oferi orice scutiri rezonabile pentru cazuri particulare nicăieri în restul actului legislativ pentru nici unul din motivele de discriminare. Aceasta poate duce uşor la un conflict de drepturi în mai multe situaţii şi este inconsistent cu textele directivelor europene. După cum am menţionat anterior, singurele directive UE cu privire la tratament egal sunt Directiva 2000/43/CE din 29 iunie 2000, care implementează principiul tratamentului egal între persoane indiferent de origine rasială sau etnică, şi Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000, care stabileşte un cadru general pentru tratament egal la angajarea în câmpul muncii, a cărei obiective sunt combaterea discriminării pe bază de religie, dizabilitate, vârstă şi orientare sexuală în procesul de angajare în câmpul muncii. Pentru a asigura faptul că bisericile sau organizaţiile religioase îşi pot rezerva dreptul de a angaja oameni potriviţi pentru munca în instituţiile religioase, această directivă conţine o excepţie privind etosul religios, moment care lipseşte din legea moldovenească.

Articolul 2: Definiţiile privind termenii cu privire la discriminare sunt vag formulate şi lasă mult loc pentru interpretări subiective, în special definiţii ca hărţuire, discriminare indirectă, instigare/instruire la discriminare, victimizare şi acţiune pozitivă. Definiţia instigării la discriminare poate fi interpretată în aşa fel încât să submineze libertatea conştiinţei şi de expresie şi, totodată, nu este necesară în textul legii, din moment ce o asemenea formulare lipseşte în directivele europene privind tratamentul egal. Definiţia discriminării indirecte este, de asemenea, problematică şi incompletă. În cele două directive europene menţionate există o excepţie în aplicarea discriminării indirecte pentru cazurile când practicile pot fi justificate obiectiv; proiectul de lege din Moldova nu conţine o asemenea excepţie. Definiţia acţiunii pozitive poate fi şi ea problematică pentru că depăşeşte cadrul celor două directive şi are un sens neclar, ceea ce poate duce la uzurparea libertăţii de conştiinţă.

Articolul 4, în particular 4.b şi 4.c, pot duce la acţiuni de subminare a libertăţii de expresie, pentru că încearcă să definească forme grave de discriminare, printre care: promovarea/susţinerea discriminării prin intermediul mass-media (4.b) şi plasarea mesajelor discriminatorii în locuri publice (4.c).

Articolul 8 acoperă măsurile antidiscriminare în domeniul angajării. Cu toate că este copiat aproape integral din Directiva 2000/78, acest articol nu include şi excepţia specială privind etosul religios din directivă, ci doar o excepţie formulată general şi vag. Prin urmare, este o implementare incompletă a directivei europene 2000/78. Este uşor de imaginat ce consecinţe pot apărea.

Articolul 10, care se referă la nondiscriminare, în prevederile despre bunurile publice şi servicii enumeră un număr de aşa-numite „bunuri publice”, care face neclar la ce exact se referă „bunuri publice şi servicii”. Mai mult, nu are corespondenţă în cele două directive, care nici măcar nu ating asemenea subiect. Articolul 10 pare să se bazeze pe o directivă neadoptată despre tratamentul egal general referitoare la prevederile bunurilor publice şi serviciilor. Această directivă generală nu a fost adoptată de către UE pentru că este controversată, iar o iniţiativă similară a eşuat recent în Austria.

Articolul 11 despre interzicerea discriminării în sfera educaţiei nu este bazat pe nici una din prevederile directivelor europene şi nu este, prin urmare, necesară într-un act legislativ al cărui scop este implementarea directivelor UE. Articolul 11.f despre cooperarea cu ONG-urile în formularea programelor educaţionale nediscriminatorii este alarmant. Articolul 11.2 este, de asemenea, deosebit de îngrijorător, deoarece această dispoziţie ar împiedica instituţiile de învăţământ de la impunerea unor restricţii în criteriile de admitere în toate situaţiile, fără de indicarea excepţiilor pentru cazuri sau situaţii specifice. În Nota informativă a Ministerului Justiţiei, prezenţa acestui articol se explică prin implementarea unei prevederi a Convenţiei nondiscriminare în educaţie a UNESCO. Totuşi, acest articol depăşeşte Convenţia însăşi, care, de fapt, asigură excepţiile pentru şcolile religioase.

Articolul 13 privind Consiliul special pentru prevenirea şi combaterea discriminării este îngrijorător. Directivele europene prevăd asemenea organ numai pentru discriminarea pe motive de rasă şi origine etnică. Ar fi problematic dacă activitatea unui asemenea consiliu ar fi extinsă şi asupra altor domenii de discriminare, mai ales că nu este necesar conform directivelor UE. Mai mult chiar, acest Consiliu primeşte multe împuterniciri în baza articolului 14 al proiectului de lege, inclusiv aplicarea de sancţiuni (art. 14.k), ceea ce nu există ca prevedere nici în legislaţia moldovenească, nici în cea europeană. Este neclar care ar fi scopul unui asemenea Consiliu şi dacă împuternicirile şi atribuţiile acestuia corespund proceselor democratice.

Articolul 23 prevede linii directoare privind aplicarea sarcinii probei. Prin acest articol, probele în proces sunt, mai degrabă, responsabilitatea acuzatului, decât a reclamantului. Cu toate că este injust, articolul este prezent în directivele europene, de aceea este mai complicat de argumentat împotriva acestuia. Totuşi, este important de menţionat că în 2006, România a amendat legea antidiscriminare şi a introdus conceptul de partajare a sarcinii probei, făcând-o un pic mai corectă.

Reacţii şi dezbateri

Există o serie de aspecte referitoare la modul de redactare a proiectului de lege, care au creat reacţii puternice şi care sunt destul de controversate din cauza faptului că acestea pot avea consecinţe grave pentru protecţia drepturilor fundamentale ale libertăţii de exprimare, conştiinţă şi religie. Respectiv, propunerea a provocat o mulţime de reacţii negative în societatea moldovenească. Cu toate acestea, critici puternice faţă de lege au fost, de asemenea, alimentate de o lipsă de cunoaştere şi înţelegere cu privire la conţinutul legii şi scopul său. Acest lucru s-a datorat unor neînţelegeri, precum şi scopului excesiv de larg al legii, care a creat confuzie şi suspiciune.

Pe de o parte, dezbaterile asupra legii propuse s-au axat pe atacarea acesteia, deoarece este considerată un mijloc de promovare a drepturilor homosexualilor. Ca urmare, un atac împotriva legii propuse a început să fie văzut de unii ca o luptă împotriva homosexualilor, care a complicat şi mai mult lucrurile prin crearea unei situaţii în care toţi cei care au fost împotriva acestei legi au fost văzuţi ca homofobi. Acest fapt a distras atenţia de la problema reală a legislaţiei: legea antidiscriminare nu asigură o protecţie adecvată libertății de gândire, de conştiinţă şi de religie! Proiectul a fost trimis înapoi de către parlamentari Guvernului, care, la moment, îl revizuieşte.

Pe de altă parte, vedem că o mare parte din dezbaterile asupra acestei legi au fost axate pe ideea că legea este necesară pentru a pune în aplicare cerinţele UE pentru liberalizarea regimului de vize. Cu toate acestea, Ministerul Justiţiei nu a afirmat acest lucru nici într-un document oficial. O astfel de declaraţie ar putea fi confruntată cu realitatea faptului că ar fi nerezonabil pentru UE să se aştepte ca Republica Moldova să adopte măsuri în cadrul legislaţiei sale care nu fac parte din acquis-ul UE. Impresia că legea propusă este necesară pentru a pune în aplicare cerinţele UE pentru liberalizarea regimului de vize, din păcate, a fost întărită de declaraţiile Monicăi Macovei, membru al Parlamentului român şi preşedinte al Delegaţiei parlamentare europene pentru Republica Moldova, precum şi cele ale reprezentantului UE, Dirk Schuebel.

Reacţii internaţionale interpuse în dezbaterea democraticăşi discuţiile despre această lege

Probabil nu este surprinzător faptul că reprezentanţii UE s-au implicat în influenţarea dezbaterilor cu privire la proiectul de lege şi, astfel, intenţionat sau nu, au intervenit în procesul legislativ. Monica Macovei, europarlamentar român şi preşedintele Delegaţiei Parlamentare pentru Republica Moldova, a scris o scrisoare deschisă deputaţilor moldoveni la 22 martie 2011. Ea începe prin a felicita Guvernul moldovean pentru această iniţiativă legislativă cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării, după care trece rapid să explice de ce includerea orientării sexuale între criteriile nediscriminării nu este negociabil din perspectiva UE. Ea îşi bazează argumentele pe cerinţele articolului 21 din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale şi Directiva 2000/78/CE. După enumerarea unui număr de convenţii la care Republica Moldova trebuie să atragă atenţie, fără multe explicaţii despre ce implică aceasta, ea îşi încheie scrisoarea cu ”Egalitatea şi combaterea discriminării sunt valori fundamentale ale UE. Salut eforturile Republicii Moldova de combatere a discriminării şi de racordare la legile şi valorile UE”.

Este interesant de observat că Monica Macovei a dat o informaţie incompletă despre ceea ce înseamnă aderarea la valorile europene. Scrisoarea ei se concentrează numai pe argumentarea legitimităţii includerii uneia dintre criteriile nediscriminării în acquis-ul comunitar, adică orientarea sexuală. Ea menţionează că orientarea sexuală este protejată prin Directiva 2000/78/CE, dar evită să spună că această directivă include o excepţie extrem de importantă pentru etosul religios în procesul de angajare, inclus în directivă, special pentru protejarea libertăţii de conştiinţă şi religioase, ceea ce lipseşte cu desăvârşire din proiectul de lege moldovenesc. În plus, dincolo de omiterea intenţionată sau neintenţionată a articolului despre exceptarea etosului religios, ea critică şi singura excepţie semnificativă existentă în textul proiectului de lege moldovenesc din articolul 7 (3). Potrivit acestuia, ”nu se va considera discriminare cazul în care îngrădirea unui drept este justificat prin motive obiective şi pentru un scop legitim şi mijloacele de atingere a acestui scop sunt proporţionate, adecvate şi necesare în procesul democratic”. Mai mult, argumentul doamnei Macovei precum că Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale ar sta la baza oferirii protecţiei împotriva discriminării pe motiv de orientare sexuală este incomplet. În primul rând, Carta nu a fost ratificată de către toate statele-membre UE. Polonia şi Marea Britanie, de exemplu, au negociat o derogare de la Cartă. În negocierile cu UE, Macedonia, de asemenea, a protestat împotriva necesităţii de adoptare a Cartei ca parte a Tratatului de la Lisabona, pentru că asta le-ar afecta politicile naţionale privind familia. Este interesant de notat faptul că regimul de vize pentru Macedonia a fost scos fără o asemenea lege liberală precum cea propusă în Moldova. În plus, Monica Macovei pare a fi extrem de selectivă la alegerea tipurilor de drepturi din Cartă la care să se refere. Ea a folosit numai articolul 21 (unde se protejează orientarea sexuală), fără a menţiona alte drepturi din acelaşi document ca ”libertatea de gândire, conştiinţă şi religie” (art. 10 din Cartă) sau ”libertatea de expresie şi informare” (art. 11 din Cartă).

Un alt oficial european care s-a implicat în dezbaterile asupra proiectului de lege antidiscriminare a fost reprezentantul Uniunii Europene, Dirk Schuebel. Într-o conferinţă de presă din 26 mai 2011, potrivit presei moldoveneşti, acesta a declarat următoarele: ”În 2011, luna de miere a luat sfârşit. Acum am devenit un cuplu şi trebuie să lucrăm împreună pentru atingerea rezultatelor”, astfel, subliniind că este timpul pentru Moldova ca aceasta să îndeplinească cerinţele UE. El şi-a încheiat declaraţia referindu-se, în special, la proiectul de lege cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării: „Adoptarea legii antidiscriminare este o precondiţie pentru liberalizarea regimului de vize. Acesta este un punct din Planul UE-RM. Dacă proiectul de lege antidiscriminare nu este adoptat, cerinţele planului de acţiuni nu vor fi îndeplinite”.

Această declaraţie a fost înţeleasă şi transmisă de către presa moldovenească ca un mesaj clar că Moldova nu are altă opţiune decât a adopta legea în forma ei iniţială şi controversată. Aceasta este, prin urmare, o declaraţie făcută din ignoranţă asupra deficienţelor proiectului de act legislativ. Mai mult, se poate trage concluzia că domnul Schuebel a făcut abuz de autoritatea sa şi cea a Uniunii Europene.

După cum am văzut, potrivit MAEIE, Planul de Acţiuni nu a fost negociat, ci înmânat unilateral Moldovei ca un set de criterii. În plus, Planul de Acţiuni nu indică forma în care prevederile antidiscriminare trebuie adoptate în legislaţia moldovenească, ci doar faptul că principiul antidiscriminării din orice motive trebuie admis de către aceasta. Prin urmare, nu ar fi suficient dacă Parlamentul decide să adapteze legislaţia doar urmând Directivele UE 2000/43 şi 2000/78 cu prevederile şi excepţiile valide pentru fiecare stat în parte? Poate UE să ceară mai mult de la o ţară inclusă în Politica de Vecinătate decât o face de la propriii membri în calitate de condiţii pentru liberalizarea regimului de vize?

Unele reacţii internaţionale la propunerea legislativă din Moldova s-au referit la alte motive decât cele expuse de către Monica Macovei şi Dirk Schuebel. Preocupaţi de situaţia din Moldova, Bas Belder (MEP) împreună cu Peter van Dalen (MEP) au pus următoarea întrebare Comisiei Europene, la 12 iulie:

„La 16 decembrie 2010, Consiliul de Miniştri a aprobat Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu Republica Moldova, elaborat de Comisia Europeană şi prezentată de către aceasta Moldovei în ianuarie 2011. Planul privind liberalizarea regimului de vize a fost elaborat în urma unei evaluări a obstacolelor posibile pentru călătoriile fără vize. Unul dintre obstacolele identificate a fost „problemele de relaţii externe (inclusiv a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), legate de circulaţia persoanelor. Ca rezultat, punctul 2.4.1 din Planul de acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize abordează această problemă şi solicită ca legislaţia să fie revizuită, pentru a evita restrângerea libertăţii de circulaţie pe un număr mare de posibile motive de discriminare. Punctul 2.4.3 al Planului de acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova solicită să adopte o „legislaţie antidiscriminare cuprinzătoare”, în scopul de a garanta drepturile cetăţenilor şi protecţia minorităţilor.

Urmând această recomandare a Planului de acţiuni, Moldova a elaborat un proiect de lege antidiscriminare bazat pe Directiva 2000/78/CE privind tratamentul egal în procesul de angajare în câmpul muncii şi Directiva 2000/43/CE privind tratamentul egal indiferent de originea etnică şi rasială. Totuşi, proiectul de lege depăşeşte aceste directive, incluzând, de exemplu, un număr mai mare de cazuri de discriminare, dar fără a oferi prevederi specifice pentru excepţii care ar proteja libertatea de conştiinţă sau etosul religios, ca cele incluse în Directiva 2000/78. ONG-urile naţionale din Moldova şi-au exprimat îngrijorarea că proiectul de lege nu oferă mijloace suficient pentru apărarea libertăţii de conştiinţă şi de expresie din cauza lipsei excepţiilor adecvate în textul proiectului de lege. Reprezentantul UE pentru Republica Moldova, dl Schuebel, a făcut declaraţii în cadrul unei conferinţe de presă, sugerând că Moldova ar trebui să adopte legea în forma ei iniţială pentru a obţine liberalizarea regimului de vize. Aceste declaraţii au întărit afirmaţii anterioare de aceeaşi natură făcute de un europarlamentar într-un interviu.

Este rezonabil ca Comisia Europeană să ceară Moldovei să îndeplinească condiţiile privind liberalizarea regimului de vize prin adoptarea unei legi antidiscriminare care depăşeşte cadrul prevederilor acquis-ului comunitar?”

Epilog

Situaţia cu privire la proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea discriminării este alarmantă datorită unei combinaţii de factori. Din cauza confuziei Ministerului Justiţiei privind scopul legii, includerii în planul de liberalizare a regimului de vize a unor cerinţe bazate pe diferite instrumente internaţionale şi omiterii unor excepţii cruciale, proiectul de lege a devenit controversat şi, eventual, un pericol real pentru libertatea de conştiinţă, expresie şi religie.

Acceptând ca legea antidiscriminare în forma ei actuală să fie asociată cu liberalizarea regimului de vize ar crea un precedent grav pentru alte state din Politica de Vecinătate. Planurile de acţiuni ale Moldovei şi Ucrainei pentru liberalizarea regimului de vize conţin paragraful despre asigurarea nediscriminării din orice motive ca mijloc de facilitate a libertăţii circulaţiei. Aceste planuri de acţiuni vor fi folosite ca model pentru planuri viitoare în alte stat ale Politicii de Vecinătate. Respectiv, este imperativ să nu lăsăm ca implementarea principiului libertăţii de circulaţie prin combaterea discriminării să fie asociat cu implementarea unei legi antidiscriminare liberale care nu este necesară.

Să sperăm că Parlamentul moldovenesc va fi înţelept în deciziile sale de îndemnare a MAEIE să adapteze legea cu prevederi limitate la cerinţele directivelor europene astfel încât legea cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării să nu devină o lege care să combată, totodată, şi libertăţile fundamentale în societatea moldovenească. Speranţa noastră este că AIE va fi suficient de puternică să reziste presiunii unor anumiţi diplomaţi europeni şi că va tinde spre integrarea Moldovei în UE cu demnitate şi respect pentru propriile drepturi ca un stat european suveran.

Leo van DOESBURG (Mişcarea Politică Creştină Europeană)
Anca BULICA (CARE for Europe, Bruxelles)