În noile democraţii din lume, rolul tinerilor în politică este decisiv. „Orice politică de succes trebuie să ştie că investiţiile în resursele umane tinere reprezintă o strategie-cheie”, se stipulează într-o strategie pentru politici de tineret. Este adevărat că tinerii, conform tradiţiei, trebuie să joace un rol primordial în procesul schimbărilor democratice în orice ţară în tranziţie. Marile revoluţii şi schimbări democratice din ţările spaţiului postcomunist au fost realizate tot de noua generaţie a acestor ţări.

Apatia tinerilor basarabeni este determinată de mai multe circumstanţe (le voi oglindi un pic mai jos). Aceştia nu vor să ia atitudine faţă de anumite aspecte negative din societate. Observăm că foarte mulţi evită să-şi asume responsabilităţi civice.

Mă întreb ce fel de democraţie funcţională vrem să avem, dacă tinerii nu se impun? Un lucru este sigur – tinerii de la noi nu trebuie să aştepte momentul oportun de a se manifesta, de a impune clasei politice de la noi propriile lor aspirații. ACUM este momentul necesar, şi acest „acum” va fi actual şi în viitorul apropiat, precum şi în cel îndepărtat. Personal sunt întristată de pasivitatea tinerilor când vine vorba de politică. Aceştia trebuie să-şi impună deziderate, să se înscrie în organizaţii neguvernamentale sau politice, în funcţie de interesele pe care le au, să fie categorici atunci când văd nedreptate. Ei trebuie să înţeleagă că au calităţi unice, net superioare celor caracteristice generaţiei mai în vârstă. Aceasta din urmă mai trăieşte încă cu trecutul. Au sprijinit sau chiar au tolerat vechiul regim, pentru că nu au văzut altă cale de a i se opune. Prin contrast, tineri politicieni au posibilitatea de a manifesta o atitudine mai promptă în calea stopării unui regim nedemocratic (nu e şi cazul evenimentelor din 7 aprilie 2009).

Spiritul protestatar, educaţia, libertatea de a alege şi de a-şi exprima opinia sunt uneltele lor şi ele trebuie folosite. Dacă e să vorbesc de experienţa personală, atunci pot spune că m-am implicat într-o organizaţie politică de tineret pentru că ştiu că de mine este nevoie şi pentru că conştientizez necesitatea schimbării. Aici am cunoscut oameni care au devenit modele pentru mine, care mă ajută să cresc continuu. În sânul familiei mele politice învăţăm să fim proactivi, să descurcăm probleme complicate, să formulăm revendicări categorice faţă de autorităţi când este cazul. Învăţăm să discernem dedesubturile vieţii politice, să influenţăm benefic lucrurile, să ne asumăm responsabilităţi pe care să le onorăm, să trăim, să gândim şi să acţionăm în spiritul servirii binelui comun. Acesta este, de fapt, modelul liderului care serveşte sau care îi serveşte pe alţii (concept pe care-l întâlnim la Greenleaf).

Din păcate, mulţi tineri din Republica Moldova nu conştientizează beneficiile oportunităţilor de a se afla în centrul evenimentelor, de a le influenţa. Poate absenteismul lor este cauzat de lipsa informaţiei sănătoase. Paradoxal în secolul tehnologiilor, însă adevărat. Totodată, ei nu sunt motivaţi sau cred doar că nu reuşesc, având o groază de activităţi ce le ocupă timpul (ceea ce nu este deloc adevărat). Putem reuşi să facem mai multe lucruri bine dacă ştim să ne gestionăm corect timpul.

Însă nu doar tinerii se fac „vinovaţi” de cultivarea acestei apatii. Există mai mulţi factori care determină situaţia respectivă. Deseori, contextul în care cresc şi se dezvoltă primează. În Republica Moldova, majoritatea tinerilor au o viziune pesimistă asupra viitorului. Aceasta este cauzată şi de guvernare. De aici apare şi dezinteresul total pentru politică, atunci când tinerii văd lipsa de competenţă şi de profesionalism a guvernanţilor. Ei nu văd nici o speranţă de a trăi mai bine acasă şi aleg o cale mult mai facilă de a se debarasa de probleme şi nevoi: emigrarea, şi nicidecum implicarea.

 Aş vrea să mai relev aici şi lacunele sistemului nostru de învăţământ. În cadrul acestuia se ignoră total formarea unei culturi politice în rândurile elevilor. Adolescentul părăseşte băncile şcolii într-o stare de „infantilizare” accentuată. După cum analiza şi Ovidiu Hurduzeu, „elevii sunt învăţaţi să răspundă doar la stimuli (imagini, obiecte şi dorinţe) dintr-un mediu artificial, controlat”. Tânărul se simte incapabil să dezvolte în mod spontan relaţii umane cu „ceilalţi” şi să înţeleagă în mod critic fenomenele sociale, politice, economice în ansamblul lor.

Secolul tehnologiilor şi al consumismului îi face ca să fie indiferenţi faţă de ceea ce se întâmplă în afară. Ei îşi formează propriul sistem de referinţă, preferă să trăiască în ambalaje.

Poate este şi vina organizaţiilor politice care, de cele mai multe ori, se mobilizează doar în ajunul campaniilor electorale. Tinerii doresc să vadă care sunt perspectivele afilierii la un astfel de grup, doresc să aibă sentimentul apartenenţei la acesta, să socializeze, să-şi manifeste capacităţile de lideri.

Nu exclud nici vina politicii promovate, care este una incorectă. Este posibil ca prin absenteism, tinerii să-şi manifeste revolta faţă de politica pe care o fac partidele.

În cazul elitelor sunt câţiva factori care împiedică circulaţia lor în partide şi „justifică” într-un fel neimplicarea lor în viaţa politică.

Cu părere de rău, politica de astăzi este, de cele mai multe ori, realitatea tehnică a „sondajelor de opinii” şi a „campaniilor de imagine”. Doctrinele politice, golite de conţinut, au devenit interşanjabile. Nu contează doctrina (mesajul), contează „consultanţii”, „experţii” care dirijează campaniile electorale. Şi deseori, elitele înţeleg subtextul unei astfel de politici cinice şi nu doresc să se amestece în treburi „murdare”. Mai bine îşi asumă rolul de spectator la acest teatru al democraţiei, mai bine huiduiesc sau aplaudă, dacă este cazul.

O altă „scuză”, dar care nu justifică deloc apatia lor, este lipsa culturii politice, ca şi în cazul tinerilor, ca şi în cazul tuturor oamenilor. Elitele, de rând cu cetăţenii simpli, evită să se „înregimenteze” într-un partid politic (Atenţie!: care NU există doar în campanii electorale şi care NU furnizează bani pentru a atrage mediocrităţile). Ele evită să-şi asume responsabilităţi, să-şi dezvolte caracterul. Nivelarea valorilor, conformismul, fuga de răspundere, evitarea riscului, cinismul, mentalitatea de grup - sunt câţiva dintre factorii care nu ocolesc nici elitele.

Oameni cu un talent deosebit, cu realizări, cu medalii şi diplome de merit, cu semne în piept, aşa-numitele elite, se prăbuşesc atunci când ating un anume nivel al succesului. Ameţesc de propria importanţă, sunt individualişti. Trăind cu trecutul, îşi amintesc în permanenţă de lucrurile măreţe pe care le-au făcut şi se plâng că munca lor nu este apreciată la justa valoare. Cunoscutul expert în leadership J. C. Maxwell ne învaţă că, de fapt, nu contează cât de multe realizări ai avut în trecut. Trecutul este un lucru mort şi nu putem câştiga nici un impuls să ne mişcăm înspre ziua de mâine, dacă târâm trecutul în spatele nostru. Este necesar să ne concentrăm asupra viitorului, căci viitorul nu e ceea ce a fost („The future isn’t what is use to be.”). Or, elitele se comportă exact invers. Au atins culmi importante, dar le lipseşte un caracter viguros care să îi susţină să fie şi în continuare dinamici, să încerce să soluţioneze problemele din comunităţile lor. Din cauza complexului propriei importanţe, aceştia refuză să se alăture unui partid politic, dacă nu i se oferă din start o funcţie, cel puţin vizibilă, sau dacă nu au parte de un stimul serios, de cele mai multe ori, acesta fiind banul (o spun cu aceeaşi părere de rău). Caracterul elitist nu mai are nici o valoare în acest caz. E devalorizat.

Societatea este pestriţă şi schimbările în bine nu vor surveni decât în cazul în care se va face un efort personal. Sunt bune şi strategiile, şi politicile de tineret, şi proiectele care promovează necesitatea participării active a fiecăruia dintre noi, şi lecţiile care ni se oferă gratis, şi campaniile de informare şi de sensibilizare, şi legile adoptate în Parlament, şi…

Însă, atâta timp cât, repet, nu se va face un efort personal, cât nu se va ieşi din acest cerc vicios al lenei şi al evitării de a avea responsabilităţi, nu se va realiza nimic. Campaniile de informare şi sensibilizare vor avea un efect nul. De fapt, în cazul nostru este mai mult o chestiune de mentalitate postsovietică care încă nu a fost înlăturată.

Fiecare dintre noi trebuie să creadă în ideea că putem trăi bine la noi acasă, că nu avem nevoie de o societate de emigranţi. Este necesar să ai combustia necesară pentru a face faţă provocărilor, pentru A VREA şi A FACE. În rest, totul vine de la sine. Mesajul e optimist pentru că ştiu că orice iniţiativă a celui ce are o atitudine pozitivă, este din start un succes. E nevoie să nu contemplăm realitatea, ci să acţionăm direct şi fără rezerve.

Lucia CUJBĂ, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PPCD „Noua Generaţie”