Puterea e dedublată: AIE conduce o jumătate de ţară, Congresul Civic încearcă să conducă a doua jumătate. Sistemul este sfâşiat şi zguduit de conflicte permanente. Elitele se întrec în discreditarea statului, justiţiei, Constituţiei. La toamnă am putea avea vreo 5 referendumuri, ceea ce, pe lângă faptul că este absurd, politic şi juridic, erodează însuşi sistemul politic.

Găgăuzia îşi fortifică propria statalitate, Transnistria se integrează latent cu Rusia (adoptă legi ruseşti, permite rubla rusească ca monedă de circulaţie, vinde proprietăţile sale Rusiei, participă la alegeri în Dumă, cere deschiderea de consulate ruseşti, introduce programele ruseşti în sistemul de învăţământ etc.), iar RM, dacă e să dăm crezare unor experţi ucraineni şi ruşi (ex: Vitali Kulik, Stanislav Belkovski, Modest Kolerov), – cu România.

În 20 de ani am edificat o societate sfâşiată, un stat slab, nimerit în zona de intersecţie a unor interese geopolitice puternice, care, în orice moment, poate fi sfâşiat între actorii regionali (Transnistria – de Rusia, RM – de România, Găgăuzia – de Turcia sau Rusia, raionul Taraclia – de Bulgaria).

În mass-media deja se speculează ideea că Rusia ar putea amplasa în Transnistria o bază militară, rachete Iskander sau o staţie radar „Voronej”. Vlad Socor este mai „optimist”, declarând că Rusia se îndreaptă spre recunoaşterea de facto a Transnistriei ca fiind separată de Republica Moldova. Deci, în viitor ne putem ciocni cu dezasamblarea definitivă a statului, scindarea ireconciliabilă a societăţii.

Sistemul se poate prăbuşi…

Deşi în 1991 elitele ne promiteau că independenţa ne va face mai prosperi, fiindcă nu vom hrăni „ocupanţii”, ci pe noi înşine, situaţia, din păcate, este aşa cum este. PIB-ul RM aşa şi nu a depăşit PIB-ul din 1990. Industria a dispărut aproape cu desăvârşire, constituind doar 12-15% din PIB. Sistemul medical, educaţional, nemaivorbind de infrastructură, au degradat sesizabil, fiind cu mult sub media celor de la startul tranziţiei.

Astfel, RM rămâne „campioană” europeană la hepatite, boli cardiovasculare, tuberculoză, mortalitate infantilă, divorţuri (peste 50% familii divorţează în primii doi-trei ani de la căsătorie), longevitatea vieţii (68-69 pentru RM, 79 pentru UE), nivel de urbanizare (40% locuiesc în oraşe în RM, 70-80% în UE), sărăcie. Un studiu al Băncii Mondiale ne plasa, prin 2006, pe penultimul loc în lume după calitatea drumurilor… Alte cercetări internaţionale ne-au recunoscut campioni mondiali la consumul de alcool, depăşind chiar Rusia, Finlanda şi Cehia!

Nu funcţionează eficient economia, justiţia, sistemul de învăţământ, de protecţie socială şi de ocrotire a sănătăţii.

Mecanismul de protecţie socială a populaţiei este unul degradant, care riscă să se prăbuşească în următorii 5-10 ani, din cauza creşterii dramatice a numărului pensionarilor şi reducerii populaţiei economic active. Raportul de aproximativ 1,5 pensionari la un lucrător este unul catastrofal, fiindcă normal ar fi 3 lucrători la un pensionar. Argumentul e la suprafaţă: venitul mediu al majorităţii populaţiei e sub minimul de existenţă, peste 70% sunt săraci. Banca Mondială, într-un raport recent, a atenţionat conducerea Republicii Moldova că se poate confrunta în viitorii ani cu riscul creşterii sărăciei, şi chiar a subnutriţiei. FMI ne promite scăderea ritmului de creştere economică.

La fel, riscă să se prăbuşească şi paradigma creşterii economice, care se bazează pe transferul resurselor valutare de peste hotare, ce constituia în 2008 aproximativ 36% din PIB. O recunoaşte chiar ministrul V. Lazăr. Adăugaţi la toate acestea creditele (azi 1,2 miliarde de dolari, datoria globală fiind de peste 5,4 miliarde de dolari în 2011, adică 90% din PIB), care vor trebui întoarse în câţiva ani şi concluzia va fi una evidentă.

La capitolul transferuri valutare în structura PIB, ocupam în 2005 al II-lea loc în lume după insula Tongo, în 2006 – al III-lea loc în lume după Haiti şi Tongo, fiind urmaţi de Lesoto, toate trei state dictatoriale prin definiţie. În 2009, primul loc e ocupat de Tadjikistan (35% din PIB), stat asiatic dictatorial, al doilea – de RM. Azi ne păstrăm poziţia de frunte în primele 10 state ale lumii.

Exporturile, care au crescut cu 50% (!), au la bază mecanismul de reexportare a mărfurilor, care este unul dubios, fiindcă nu reprezintă producţie internă, ci externă. Îngheţarea creşterii salariilor şi pensiilor, recomandată de FMI, are ca efect îngheţarea cererii, deci şi a creşterii economice.

Mecanismul de creştere economică, bazat pe transferuri, este unul parazitar, care, pe lângă faptul că se poate prăbuşi în cel mult 5-10 ani, stimulează autoritarismul politic, favorizează stagnarea reformelor. Subliniem aici că majoritatea statelor dependente de transferuri sunt dictaturi.

În mod logic, apare întrebarea: de ce nu se produc reformele, care ar asigura supravieţuirea sistemului? Explicaţia, pe lângă interesul de menţinere a profiturilor pentru oligarhi, ar fi următoarea: exportând ca şi statele petrolierele „resurse naturale”, adică umane, sistemul nu are nevoie de reforme, deschidere, competitivitate, demonopolizarea economiei, investiţii etc., fiindcă are un venit garantat de 2 miliarde de dolari din transferuri valutare. Plus credite şi granturi, datorită conflictului transnistrean, plus taxe vamale din tranzitul mărfurilor. Respectiv, pentru ce să te modernizezi? Amintesc că, în 2001, datoria externă a RM şi cea garantată de stat constituia 75% din PIB, în 2009 – 13%, în 2012, conform unor date, este de circa 40%, fiind în creştere continuă. http://www.bizmedia.md/Biznews/R.-Moldova-are-o-datorie-externa-de-aproximativ-55-miliarde-USD.-VEZI-AICI-cui-si-cat-datoram.html)

Creşterea economică de 4-5% anual, conservează stagnarea şi înapoierea, fiind de facto imitare a mişcării. Ion Sturza a declarat recent că RM are nevoie de o creştere de cel puţin 8-10% anual pentru a ieşi din situaţia deplorabilă în care se află. Unii economişti vorbesc de 12-15%. În caz contrar, la o creştere de 4-5% care ne aşteaptă în următori ani, vom rămâne pe vecie în urma statelor europene.

AIE şi interesul naţional

Deputaţii şi miniştrii, în loc să se concentreze pe elaborarea, în regim de urgenţă, a soluţiilor anticriză, implementarea acquis-ului comunitar, reformarea justiţiei şi demonopolizarea economiei, se joacă de-a ţara în bumbi. Ministrul Protecţiei Sociale (PD) se laudă că 5 miliarde de lei se plătesc în plic, adică nu sunt impozabili. Ministrul Economiei (PD) declară că, în 5 ani, modelul economic moldovenesc se poate prăbuşi. Ministrul Transporturilor (PL), având un buget fabulos de 1 miliard de lei, promite că până în 2014 nu va fi construit nici un drum nou! Ministrul Sănătăţii (PLDM) ne spune cu mândrie că 66% din populaţie suferă de boli cronice. Ministrul Culturii (PD) nu găseşte nimic mai nobil decât să facă lobby pentru Casa Media, care îi aparţine renumitului oligarh, interzicând publicitatea în cinematografe. Procuratura, în loc să lupte cu criminalii, luptă cu opoziţia, amendând recent peste 20 de tineri din PCRM pentru participarea la proteste. Culmea e că unii dintre păgubaşi nici nu au participat la aceste acţiuni! Preşedintele CCA, M. Pocaznoi, cere de la Guvern, în cel mai obraznic mod cu putinţă, două automobile de serviciu la preţ de 900 000 de lei!

Preşedintele ţării tot e preocupat de probleme „strategice”: îşi promovează cumnatul la funcţia de vicepreşedinte de raion, acceptă limuzine de jumătate de milion de euro, propune pentru judecători salarii de 1500-2000 de euro, uitând că media pe economie e de aproximativ 3000 de lei (în februarie 2012 a scăzut comparativ cu aceeaşi lună a 2011).

Liderul PL e preocupat doar de funcţia de procuror general.

V. Plahotniuc promovează înverşunat introducerea sistemului uninominal, care-i va permite să controleze nu doar PD şi PL, dar întreg Parlamentul.

PCRM organizează referendumuri, care nu vor da nici un rezultat juridic, în schimb vor spulbera 40-60 de milioane de lei bugetari. Dacă, prin absurd, se vor desfăşura toate cele 5 referendumuri, acest lucru ne-ar costa între 200 şi 300 de milioane de lei!

Mi se creează uneori impresia că elita politică s-a detaşat totalmente de realitate şi îi este în cot de problemele reale ale cetăţenilor, inventând probleme imaginare.

O asemenea situaţie nu mai poate fi tolerată. Dacă republica se pretinde a fi parlamentară, atunci premierul (sau preşedintele) trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru situaţie, cerând şi pârghiile respective. Or, haosul şi degradarea nu pot dura la infinit, iar fluturarea cu acordul şi algoritmul devin deja nu doar ridicole, dar şi antidemocratice. Democraţia nu înseamnă toleranţa faţă de dezmăţul oligarhilor şi a funcţionarilor corupţi. Democraţie înseamnă lege, ordine, responsabilitate. Ţara are nevoie stringentă nu de lideri de partide, ci, cum ar spune Max Weber, de un Lider Naţional, un individ carismatic apt să-şi asume răspunderea pentru destinul ţării. În caz contrar, ne ducem de râpă.

Întrebarea este: cine va opri haosul din Republica Moldova?

Bogdan ŢÎRDEA
Sursa: bogdantsirdea.eu