Personal nu mi-am făcut iluzii nici asupra staturii intelectuale a fostului judecător, nici asupra anvergurii sale morale. Am realizat fără greutate că în condiţiile existente, un om de caracter, cu viziune şi spirit de iniţiativă, nu avea cum să ajungă pe post de personaj împăiat şi instalat de formă în vârful ierarhiei statale. Şi totuşi, sfătuitu-mă cu colegii, am zis că este cazul să îi dăm o şansă. Măcar şi pornind de la prezumţia nevinovăţiei, noţiune familiară venerabilului ocupant al fotoliului prezidenţial.

Am pornit de la o problemă de o acuitate deosebită pentru societatea noastră. Cea a discordiilor majore, care macină clasa politică şi societatea în ansamblu preţ de două decenii pe motivul unor interpretări diferite a chestiunii identitare. Am considerat că anume şeful statului ar putea avea iniţiativa elaborării unei minime platforme politice comune, care să fie acceptată de întreaga clasă politică în calitate de concept consensual a ceea ce trebuie să devină idee naţională. Adică am încercat să punem pe masa noului preşedinte un text care să reflecte temelia unei doctrine statale în care s-ar regăsi întreaga varietate a opţiunilor şi ideologiilor politice.

La 28 martie a.c. am adresat o Scrisoare deschisă preşedintelui Nicolae Timofti, însoţită de un proiect de Declaraţie a Parlamentului intitulată „Cu privire la identitatea naţională a Republicii Moldova şi libertatea asumării identităţii etnice”.În acea scrisoare menţionam, printre altele:

„Ultimele evenimente, alimentate de retorica incendiară a unei serii de lideri de opinie, riscă să împingă climatul politic din ţara noastră spre o degradare vertiginoasă cu efecte explozive şi urmări deosebit de grave. Sarabanda de declaraţii publice agresive a căpătat o amploare periculoasă, iar negarea reciprocă între actorii politici aflaţi în conflict împinge societatea spre dinamitarea ireversibilă a păcii civice”.

Altfel zis, îi sugeram lui Timofti să invite clasa politică să coboare de pe baricadele ideologice şi să-şi concentreze forţele pe un făgaş pozitiv de construcţie statală, de elaborare şi apărare comună a intereselor naţionale ale ţării. Din postura de cap al sistemului politic al statului, dânsul ar fi putut să dea un semnal puternic întregii societăţi, iniţiind consultări cu toate partidele politice şi chemându-le să nu confunde competiţia politică cu exclusivismul ideologic şi să nu admită plasarea intereselor de partid deasupra celor generale. În continuarea mesajului nostru am făcut o trimitere directă la momentul propice pe care ar fi putut să-l valorifice în interesul ţării:

„În această situaţie, anume Dumneavoastră aveţi şansa istorică să deveniţi un factor de echilibru, un mediator între partidele politice care practică un limbaj excesiv, incitând la ură şi respingere a tuturor celor care nu împărtăşesc viziunile lor dogmatice”.

Mai mult, i-am arătat şi calea juridică pe care ar fi trebuit să atingă un astfel de obiectiv:

„În acest context, vă solicităm să faceţi uz de art. 84, alin.(2) al Constituţiei şi să prezentaţi în faţa Parlamentului un mesaj care să contribuie în mod substanţial la stabilizarea situaţiei politice, dar şi la reechilibrarea politicii externe a statului nostru. Scopul unui astfel de mesaj ar urma să fie adoptarea unui document politic de către forul legiuitor printr-un larg consens al tuturor fracţiunilor parlamentare.

Considerăm binevenit să faceţi uz de dreptul Dumneavoastră la iniţiativa legislativă şi să depuneţi în Parlament un proiect de declaraţie Cu privire la identitatea naţională a Republicii Moldova şi libertatea asumării identităţii etnice”.

Pentru a aminti cititorilor textul acestui document, îl reproducem în continuare integral.

„Proiect

DECLARAŢIA PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la identitatea naţională a Republicii Moldova şi libertatea asumării identităţii etnice

Asumându-ne plenar trecutul istoric şi dramatic al poporului nostru,

fiind conştienţi de faptul că tragediile şi frământările care au marcat de-a lungul timpului înaintaşii noştri şi au impus pecetea lor în mentalitatea colectivă,

înţelegând că disputele dintre marile puteri au produs schimbări geopolitice şi modificări teritoriale cu efecte dureroase asupra destinelor locuitorilor din acest spaţiu,

luând act de dezbaterile publice şi confruntările de ordin politic, uneori deosebit de tensionate,

pornind de la nevoia de a depăşi definitiv controversele asupra unor subiecte care ţin de trecutul istoric şi de înţelegerea diferită a caracterului identitar al majorităţii populaţiei,

bazându-ne pe Constituţia Republicii Moldova, normele de drept internaţional, principiile democratice universal recunoscute şi spiritul de toleranţă, de libertate şi responsabilitate,

respectând dreptul fiecărei persoane umane la opinie, viziune asupra lumii, la autoidentificare naţională, culturală, lingvistică şi religioasă, potrivit propriilor convingeri, fără nici un fel de presiuni sau constrângeri din partea statului sau a factorilor politici,

fiind determinat să asigure o pace civică şi o stabilitate politică durabilă, să contribuie la depăşirea bătăliilor contraproductive pentru trecut în favoarea unei bătălii solidare şi pozitive pentru un viitor stabil şi prosper, în consens deplin cu aspiraţiile tuturor cetăţenilor,

Parlamentul Republicii Moldova declară următoarele:

În spiritul parteneriatului politic şi al convergenţei opţiunilor partidelor parlamentare în problema construcţiei unui stat democratic, deputaţii Parlamentului Republicii Moldova, reprezentând formaţiuni politice diferite, îşi declară solidaritatea asupra necesităţii de a renunţa la contrapunerea etnonimelor de moldovean şi român, precum şi a glotonimelor limba moldovenească şi limba română.

Trecutul zbuciumat al poporului nostru a impus viziuni diferite asupra aceluiaşi fenomen etnolingvistic. Însă astăzi este nevoie de reconciliere istorică şi de toleranţă reciprocă. Într-o societate democratică, principalul subiect este cetăţeanul, care este liber să-şi asume propriul profil identitar în funcţie de convingeri şi tradiţia familială, ca şi în funcţie de universul cultural care îi formează personalitatea.

Republica Moldova este o naţiune politică modernă în sensul civic al termenului. Din această perspectivă şi în conformitate cu normele dreptului internaţional, toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt moldoveni. Identitatea naţională, religioasă sau de alt gen este un drept inalienabil al fiecărui membru al societăţii, fiecare cetăţean asumându-şi numele etnic care consideră că îl exprimă, fără nici o discriminare sau constrângere din partea statului.

Abordarea etnico-istorică şi teritorială, uneori exclusivistă, care a marcat în mod conflictual discursul politic al ultimilor ani, trebuie să facă loc unei abordări complementare, convergente şi destinse a problematicii de ordin etnocultural.

Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova consacră glotonimul „limbă română”, iar în Constituţia ţării este prezentă sintagma „limbă moldovenească”. Astfel, acelaşi fenomen lingvistic cunoaşte două nume, care trebuie privite ca fiind complementare şi semnificând identitatea indiscutabilă a unei singure limbi. Această realitate este recunoscută prin Legea cu privire la limba de stat, adoptată la 31 august 1989.

Astăzi, vechile confruntări care divizau societatea şi spectrul politic în tabere beligerante, axate pe viziunea diferită asupra unor evenimente istorice şi asupra numelui etnic al majorităţii populaţiei, trebuie să rămână în trecut. Având răspunderea politică şi morală pentru dezvoltarea armonioasă şi durabilă a statului şi pentru continuarea reformelor fundamentale în domeniul politic, economic şi social, deputaţii Paramentului Republicii Moldova fac apel către toţi cetăţenii să manifeste solidaritate, toleranţă şi voinţă de a participa la realizarea proiectului naţional de succes al ţării noastre.

Afirmarea Republicii Moldova ca stat independent, democratic şi prosper, ca Patrie comună a tuturor cetăţenilor, trebuie să reprezinte normalitatea pe care avem obligaţia s-o construim cu efortul întregii societăţi.

Preşedintele Parlamentului”

În aceeaşi zi de 28 martie am depus demersul nostru la Preşedinţie. A urmat o lungă pauză de gândire, timp în care emanatul oligarhilor îşi aştepta amenajarea birourilor, dotarea cu autoturisme de lux, cu pază de corp, cu consilieri şi alte mici avantaje, care îi revin unui locţiitor formal al funcţiei de şef de stat. Şi, în sfârşit, omul de stat … degeaba pe post de Preşedinte a catadicsit să formuleze un fel de răspuns. Pe o foaie cu antetul „Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova”, datată cu 11.04.12, nr. 02/1-01-03, primim următorul răspuns:

„Stimate domnule CIOBANU,

Prin prezenta, Vă aducem la cunoştinţă că Domnul Nicolae TIMOFTI, Preşedintele Republicii Moldova, a luat act de scrisoarea deschisă ce i-aţi adresat-o. Şeful statului este conştient de problemele existente în societate şi de necesitatea instaurării unei păci civice, care ar conduce la o stabilitate politică durabilă.

Această necesitate constituie unul din obiectivele activităţii Preşedintelui republicii, care va contribui la soluţionarea problemelor în cauză ţinând cont, bineînţeles, şi de sugestiile clasei politice şi ale societăţii civile.

În numele Domnului Preşedinte al Republicii Moldova, Vă aducem mulţumirile de rigoare pentru manifestarea poziţiei Dumneavoastră civice.

Cu stimă,

Ion PĂDURARU, Secretar general”

Am păstrat intact originalul, cu tot cu specificul lingvistic defectuos. Aşadar, ce am obţinut? Un răspuns formal, birocratic, şters şi lipsit de orice noimă. Dincolo de cele câteva fraze de serviciu – nimic, zero barat. Nici un cuvinţel despre subiectul abordat de noi, despre tema propriu-zisă. Nici despre proiectul de declaraţie, nici despre sugestia de a se face uz de dreptul la iniţiativă legislativă. Experimentatul jurist Ion Păduraru, ex-ministru al Justiţiei şi avocat, ştie bine că lipsa unui răspuns ar fi putut atrage un proces de judecată în baza legii privind petiţiile. Iar unul care ar fi sugerat, oricât de vag, atitudinea şefului său şi, prin cumul, al statului, faţă de chestiunea abordată, ar fi putut provoca nemulţumirea patronilor săi politici. Iată de ce, în lipsa unei soluţii mai bune, am primit ţidula respectivă. Adică, Preşedinţia a preferat politica struţului: la apariţia unui minim risc, bagă, nene, capul cât mai adânc în nisip şi evită asumarea oricărei responsabilităţi. Altminteri, „păpuşarii” de la putere ar putea să-l tragă de urechi pe cel care nu are decât să exercite rolul ingrat şi dezonorant de păpuşă. Acum rămâne de văzut dacă în cazul dat este vorba doar de laşitatea tradiţională a unor tipi comozi, care privesc slujbuliţele obţinute prin protecţie ca pe nişte simple sinecure sau de opacitatea unor mediocrităţi lipsiţi de viziune. Sau, aşa cum zicea cineva, de vină poate fi tot lipsa de perspectivă. Vorba veche: prostului îi arăţi luna şi el se uită la deget.

Cert este un singur lucru: Preşedinţia noastră a fost populată cu oameni de paie în frunte cu o paiaţă. Reiese că, fără să vrem, am aruncat mărgăritare în faţa porcilor. În Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 7:6, Hristos, rostind predica de pe munte, îi învăţa pe ucenicii Săi:

„Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi”.

Iar în capitolul 5:37 al Evangheliei după Matei suntem îndemnaţi să avem răspunsuri univoce, fără viclenii şi ocolişuri:

„Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este”.

Iată că însă, în cazul nostru avem în faţă tocmai eschivarea de la un răspuns clar şi răspicat. Se vede că umblatul cu fofârlica şi fuga de răspundere va fi principala îndeletnicire a zisului preşedinte şi a camarilei sale. Desigur este mai comod a bate câmpii atunci când societatea e devastată de nedreptate, sărăcie şi corupţie, când spiritele se incendiază până la temperaturi explozive. Statul cu capul tras între umeri şi cu coada între picioare – iată sportul preferat al falnicului nostru preşedinte.

La prima vedere ar reieşi că tot efortul nostru sincer de a-l determina pe Timofti să se descovoieze, să treacă la acţiune în folosul binelui comun a fost unul inutil. Altfel zis, am stricat orzul pe gâşte, am oferit ceva util cuiva care nu ştie să preţuiască una ca asta. Dar, după opinia noastră, nu este chiar aşa. Cel puţin am demonstrat o teză. Avem în fruntea statului un mameluc, adică un om lipsit de personalitate şi de păreri proprii, dar şi de durere pentru poporul pe care vrea să-l reprezinte. Că de condus, n-are cum. Pentru asta sunt stăpânii săi: Filat, Plahotniuc, Lupu şi Ghimpu, cei care sfâşie Moldova ca pe o pradă.

P. S.: De altfel, un răspuns similar a primit şi Radu Buşilă, preşedintele Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, asociaţie care reuneşte peste treizeci de organizaţii neguvernamentale. Prietenul nostru Radu îi cerea preşedintelui Timofti să ia atitudine în problema aşa-zisei legi antidiscriminare. A urmat un răspuns la fel de formal şi sumar, fără nici o aluzie la subiectul abordat. Şi de această dată cel mai iubit dintre moldoveni a preferat să adopte atitudinea unui organ anume (a nu se confunda cu unul de stat): particip, dar nu mă bag. Cam aşa este şi relaţia lui Timofti cu guvernarea ţării.

Victor CIOBANU, preşedinte PPCD