Aidoma unui refugiu salvator, drept oază reflexivă mi-a slujit, pe parcursul ultimilor ani, atelierul artistului plastic Simion Moisei. Furtunile calvarului, decadenţa deceniului tranziţional n-au izbutit să pătrundă în firava lui cetate picturală, ele izbindu-se zadarnic de „zidurile” atelierului pictorului incredibil de rezistente... E destinul, harul artistic ori credinţa vieţii, ce se alimentează cu hrană delicioasă şi abundentă, care trebuie s-o furnizeze din sine posesorul lor, indiferent de avatarurile vieţii personale.
Simion Moisei rămâne acelaşi incurabil pelerin în labirinturi, precum şi protector al picturii, navigator inspirat în subsolurile tainice ale culorilor, luminii, filozofiei, poeziei... Guvernările politice din ultimii ani nu i-au afectat arsenalul pictural, el îl guvernează autoritar, aici pictorul domneşte. În singurătate e un stăpânitor doctrinar, gestionându-şi sublimul cromatic, nostalgiile baştinei, sinceritatea genetică, ce o păzeşte stăruitor, chiar drastic pe parcursul a circa două decenii de salahorie profesională... Mereu fiind în ascendenţă, într-o febrilă valorificare a stilului propriu de creaţie, Simion Moisei s-a manifestat compoziţional în pictura naţională, inclusiv ca mesagerul Holercanilor Dubăsarilor (localitate nominalizată ca prin minune de pana eminesciană la 8 martie 1878 în „Timpul”: „Oraşul Dubăsari de dincolo de Nistru, care se ţinuse de episcopia Huşilor... era la 1794 până şi o tipografie românească, din care au ieşit multe cărţi bisericeşti.”). Pictorul de la margine de ţară, marcat de har şi caracter, s-a afirmat prin pânzele realizate. Forul interior, raţiunea lucidă direcţionează nava lui artistică. Originalitatea, viziunea artistică a pictorului respinge categoric amoralitatea, suburbanismul... Sinceritatea poate fi un moto al creaţiei lui (cu toate că unul dintre marii gânditori ne avertiza: sinceritatea nu-i o virtute). O componentă organică a stilului lui Simion Moisei este şi corectitudinea, individualitatea temperamentală. El reacţionează univoc, uneori refractar la orice tip de animozităţi, hiperbolizări, subiectivităţi, lipsă de tact, modestie, autoexigenţă... Incorectitudinea, platitudinea le respinge în viaţa personală ca şi în creaţie. „Majoritatea oamenilor cad jertfă iluziilor, himerelor, – afirmă Simion Moisei cu compasiune şi regret. – Iată explicaţia de ce unii conaţionali lasă în urma lor un munte de gunoi. Eu las nişte tablouri copiilor. Ori poate acesta-i destinul implacabil al fiecăruia. De obicei, mulţi se resemnează în faţa obstacolelor, eşecurilor. Destinul adevărat este şi depăşirea acestor obstacole”.
Mai stăruie în memorie şi acum lucrarea de debut intitulată „Drumul Soloneţului”, inclusă la expoziţia organizată de Uniunea Pictorilor şi Ministerul Culturii sub genericul „Pictorii – copiilor” din 1988, achiziţionată mai târziu de Muzeul Naţional de Arte Plastice. „Nu m-a ocolit măiastra pasăre a norocului, – meditează Simion Moisei. – Dar nu m-au ocolit nici vitregiile. O concluzie ce am tras-o pe parcurs aş rezuma-o astfel: numai împreună cu oamenii poţi izbândi şi realiza ceva esenţial. Şi tot cu oameni poţi de..., falimenta. Ca tot ei să-ţi asigure salvarea, triumful.”
În faţa unui alt tablou a continuat în acelaşi ton pătimaş: „Este un adevăr cunoscut din antichitate: interesele mişcă (omenirea). Apoi dragostea pentru munca sistematică, epuizantă, mistuitoare, orientată spre un ideal, nu banala luptă pentru existenţă, supravieţuirea fizică sunt componentele vieţii – creaţiei. Eu am studiat 17 ani ca să însuşesc tainele culorilor, misterul lor, ca ele să îmbrace hainele visurilor, durerilor, frumosului, poeziei, disperării... Pentru mine este un ritual munca. În faţa pânzei şi, ca orice ritual, el necesită demnitate, sublim, puritate, inspiraţie, experienţă, profesionalism.”
Pe parcurs a pictat biserici, a înălţat răstigniri în satul său de baştină, studiază opere de artă din istoria culturii universale, astfel a însuşit tehnici picturale, misterele cromaticii clasice, biografiile autorilor consacraţi. N-a urmărit să facă carieră cu orice preţ ori să devină membru al Uniunii Artiştilor Plastici, dar perseverează.
Cu toate că lucrările prezentate la secţia pictură din cadrul uniunii din luna noiembrie pentru expoziţia de titular al ei au fost apreciate contradictoriu, nu la justa lor valoare, mai mult au produs nedumerirea autorului. S-a confirmat, o dată în plus, practica rutinară şi interesele extrapicturale ce dăinuie aici. Valoarea nu se confirmă, ci trezeşte invidie în sufletul neprofesioniştilor. El se orientează spre valorile primordiale, ctitoreşte proiecte, realizează pânzele visate, tinde să se distanţeze de la canoanele amoralităţii: „Viaţa ne creează un păienjeniş prin care trebuie să ne strecurăm abil, fără a-l deteriora ori fără a ne rătăci prin el. Chiar şi prin ploaia torenţială trebuie să te poţi mişca printre picături. Dumnezeu ne ocroteşte mai mult când suntem corecţi, oneşti, cuvioşi, cinstiţi cu sine şi aproapele nostru. Dacă cunoşti aceste nesavante adevăruri şi le respecţi, te poţi considera un norocos, floarea succesului va înflori în destinul tău”, consemna pictorul într-un interviu de la începutul anului trecut.
Tinereţea a dedicat-o în întregime studiilor, apoi s-a încadrat în munca de creaţie şi la executarea comenzilor... Paralel este preocupat de grijile familiei, amenajarea atelierului, construcţia casei... Realizarea acestor obiective nu-i o problemă simplă pentru un pictor începător. Cu enorme sforţări, muncind fără răgaz, a izbutit în toate domeniile. Preţul plătit numai el îl cunoaşte. Precum numai el ştie numărul tablourilor pictate. Anul trecut a realizat o serie de tablouri emblematice pentru creaţia sa, ele atestă un nou capitol din biografia creaţiei, harul său plastic a sintetizat experienţa acumulată în intervalul anilor dedicaţi picturii. „Intuiesc, simt, visez lucrările în care se va materializa taina visurilor mele. Sper a fi pregătit pentru a transpune pe pânze aceste năzuinţe purtate în suflet. Nu camuflez faptul că am pictat copii după Leonardo, Botticelli, Rafael, Caravaggio, Semiradski, Kiprenski... Caut insistent prin istorie ce n-am găsit la facultate. După ce te-ai hotărât să uceniceşti la şcoala titanilor renaşterii italiene, la impresioniştii francezi ori suprarealiştii spanioli... destinul profesional îţi este pecetluit”, meditează sublim Simion Moisei.
Ultima sa expoziţie s-a derulat în sediul complexului hotelier de la centrul „Moldexpo” în toamna trecută. Amploarea expoziţională a consemnat momentul revelator-creativ indiscutabil pentru spectator. Colecţionarii consacraţi de tablouri au studiat minuţios picturile lansate de Simion Moisei. Cu deosebită curiozitate s-au produs la expoziţie angajaţii Ambasadei Chinei din republică. Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti îi solicită cu insistenţă tablourile pentru o expoziţie pe malul Dâmboviţei, dar nu are posibilitatea să onoreze invitaţia. Speră că va da curs în viitorul apropiat invitaţiei. Putem remarca recentele tablouri: „Vârstele pescăruşului”, „Descătuşarea iluziilor”, „Alunecarea fluidului într-o supleţe ionică”, „Autoportretul cu fiul sau odă dragostei dintâi”, „Şapte zile la Stockholm sau Nostalgie mediteraneană”, „Trei graţii”, „Prinţesa Bahus” şi altele. Succesul său este rodul unei munci inspirate. A rămâne devotat acestei „doamne” în condiţiile delirului actual este un destin asumat. Şi el îl urmează cu fidelitate, zidindu-şi destinul artistic în pânzele pictate.
Grigore Grigorescu
1977-2000

