Protestele împotriva Alianţei pentru Integrare Europeană vor continua până când actualul Parlament va fi dizolvat, va fi modificat statutul CEC, va fi schimbată conducerea Curţii Constituţionale şi organizate alegeri parlamentare anticipate libere şi corecte. Anunţul a fost făcut de membrii Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, vineri, 27 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă. Totodată, ei au subliniat că actuala putere nu mai dispune de un mandat legitim şi trebuie să demisioneze, indiferent dacă va renunţa sau nu la intenţia de a organiza un referendum pentru modificarea Constituţiei.
Ex-preşedintele PPCD Iurie Roşca, unul dintre membrii Comitetului, a menţionat că actuala putere se face vinovată de uzurpare a puterii în stat, iar faptul că cei de la guvernare invocă aşa-zisul mandat de patru ani al deputaţilor, nu poate fi valabil în cazul de faţă, întrucât, a fost deja depăşit cadrul constituţional. „Instrumentele de propagandă ale actualei guvernări doresc să acrediteze ideea că actualul Parlament are mandatul pe patru ani de zile. Da, dar acest mandat este unul condiţionat. Anume de aceea există articolul 2 din Constituţia Republicii Moldova care precizează că, atunci când noi, alegătorii, delegăm cuiva puterea, aceştia trebuie să o exercite în condiţiile stabilite de Constituţie, nu altfel. Adică este o delegare condiţionată a puterii. Noi am adus toate argumentele, în documentele pe care le-am difuzat cu regularitate, în scrisorile deschise pe care le-am întocmit, în Rezoluţia pe care am adoptat-o la mitingul din 22 ianuarie, care arată cum a fost uzurpată puterea în stat. Iar intenţia de a organiza referendumul doar a declanşat şi mai mult nemulţumirea cetăţenilor Republicii Moldova faţă de cei care au uzurpat puterea. De aceea, atât eu, cât şi colegii mei, ţinem să precizăm că salutăm o eventuală decizie de a renunţa la această aventură cu referendumul, pentru a nu se aprofunda criza politică, dar asta nu înseamnă, sub nici o formă, că, dacă dispare acest subiect de pe ordinea de zi, oamenii care guvernează astăzi Republica Moldova revin în cadrul constituţional. Despre asta este vorba”, a precizat Iurie Roşca.
La rândul său, Anatol Plugaru, a adăugat că este conştient de faptul că Alianţa va continua să ignore cerinţele Comitetului pentru apărarea Constituţiei şi Democraţiei, de aceea, protestele vor continua până va fi restabilită ordinea statului de drept. „Printre noi nu este nimeni care îşi face iluzii privitor la onestitatea actualei guvernări. Suntem cu picioarele pe pământ şi nici nu sperăm că această guvernare va reacţiona prompt şi adecvat la cerinţele noastre. Din punctul nostru de vedere acest Parlament trebuia demult dizolvat, pentru că deja de mult timp activează în afara câmpului constituţional. De aceea, în ceea ce ne priveşte, vom protesta şi de acum încolo împotriva la tot ce este ilegal şi anticonstituţional”, a menţionat Anatol Plugaru.
Amintim că, duminica trecută, câteva mii de oameni au protestat în centrul capitalei, răspunzând la apelul Comitetului pentru apărarea Constituţiei şi Democraţiei, şi au cerut demisia Alianţei pentru Integrare Europeană şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Organizatorii manifestaţiei au declarat că vor protesta continuu, până „în ultima duminică a actualei guvernări”. Următoarea acţiune de protest va avea loc duminica viitoare, 29 ianuarie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, începând cu ora 12.00.

Ştiut lucru. Globul este popolat de o lume politizată şi în cea mai mare parte este reprezentată de conducătorii de state. Atăta timp căt moldovenii rămăn fără reprezentantul lor legitim, veţuind în această lume, se vor simţi în descomfort politic, adică oarecum ciuntiţi, neîntregiţi, la fel cum se întâmplă într-o familie fără tată. Situaţie este foarte gravă. Dim aceate motive suferă nu numai naţiunea dar în mod direct toţi emigranţii moldoveni, care se află şi în Rusia,şi în America,şi în Germania,şi în Franţa,ţi în Ucraina, şi în România.....:În deosebi suferă oamenii de afaceri, şi în mod special suferă clasa politică a Moldovei. (Vedeţi bunăoarâ ce Vă pot spune ambasadorii MD. ). Însuşi statul moldovenesc este lipsit de statutul legitim de a se impune altor state la nivel politic, economic, social, cultural.....Domnul Lupu, căt şi Domnul Filat caută în fel şi chip să dislocuiască acest wacuum politic..... Dar rezultatul e ceia ce se vede. Ce reprezintă aceştea în raport cu Medevedev, Obama, Mercheli, Sarcozi, ori Ianucovici, Băsescu, ş-a-m-d- Cine sînt ei, cu Alianâa lor, în raport cu aceste noţiuni configurative ? Z E R O, iată cine sănt. Acest ZERO şi ne face să ne simţim ciuntiţi, neîntregiţi, umiliţi,anonimi. Ca cetăţeni acest GOL îl purtăm fiecare în suflet, şi ne face ca în momentul de a lua aminte de propria persoană, să privim la NUMELE de MOLDOVAN oarecum detaşaţi, înstrăinaţi, neputincioşi, cu total discomfort, ba chiar cu revoltă şi ură. Şi asta DE CE ? Şi asta PENTRU CE ? Şi asta PÂNĂ CÂND ? Şi asta de dragul CUI ? A AIE ? A lui Ghimpu ? A lui Filat ? A lui Lupu ? Dar asta, CuM îi zice la moldoveni ? Cum,cum, cum ? Da,da,da, asta, asta, asta, ei nu cumva o vor ? Căci cum altfel, dacă ei s-au agăţat de putere, cum ar fi la fel ca de ŢÂŢA ŢÎŢÎCEI !!! CA MOLDOVAN Vă mulţumesc din suflet Domnule Roşca şi Domnule Plugaru ! Vă mulţumeasc! Bineânţeles că biruinţa şi de data aceasta, Vă aparţine. De data aceasta nu mai e vorba de un imperiu în al 70-lea an, ci de un grup de netrebnici. NETREBNICI ! Adic[ AIE. Consideraţi-ne alături de Dumneavoastre. (scris din emigraţie ) Mulţumim !
То что власти сегодня боятся Ю. Рошку, это радует. Они видят как ФЕНИКС ВОЗРАЖДАЕТСЯ. поэтому и засуетились.
Liderii AIE îs mudaci inculţi şi prosşti. Încă Lincoln (1809-1865) spunea: It"s best not to swap horses when crossing stream (Abraham LINCOLN). Ca cum ar pĂ moldoveneşte: Konei na pereprave ne meneaiut. Adică: ). Cel mai bine e să nu schimbăm caii, când avem de trecut o vâltoare. Ceea ce ar insemna: Nu face să purcedem la mari schimbari în momente nu tocmai potrivite pentru una ca asta. Vă rog, traduceţi în limba tonţilor, ca să înţeleagă ŞI Prostil RM ghimpu, şi Mogîldeaţa gigantică lupu, şi, pur şi simplu, contrabansitul filea…
În 2012 basarabenilor li se aminteşte că au trecut 200 de ani de ocupaţie rusească şi sovietică.Isteria lui Roşca şi a altor mancurţi nu este decât o comandă politică a fratelui mai mare făcută mai mult din frică de adevăr decât ca o necesitate politică.RM s-a născut pe bază de minciună şi vrea să dăinuiască amplificând-o.Mulţi îşi pun întrebarea,de ce se procedează în aşa mod,cine are de câştigat ceva?
Pentru cel ce scrie că este Logica. Macrotoponimul substantivat BASARABIA ţine de mentalitatea veacului 19. Trăim in xxi. Avem Republica Moldova ţi cînd este cazul trebuie s o apărăm ţi să i fim devotati.
ca să devină moldoveni,basarabenii trebuie să se scuture de influenţa rusească.Unei majorităţi dintre ei i s-a inoculat o nouă identitate fabricată la Moscova,ei sunt aşa numiţii moldoveni,altceva decât români,continuatorii statului feudal Moldova!!!.O mai mare minciună nu cred că a existat în tot estul Europei.Toate instrumentele propagandei sovietice sunt folosite în acest scop;dezinformarea,ura,şovinismul,xenofobia!-Pentru ce? Cui foloseşte?Nici măcar pentru ruşi acest mod de abordare nu este productiv pentru viitor.Şi atunci?
Mă Tungus. Nu-ţi pare htpublica ta îi un rahat? Şi rahatul ista naşte corespunzănor şi prezidenţi şi primminiştri,şi miniştri,şi parlamentari... voronini,roşchi,dodoni,beşili,praporşcici,starâşi,reşetnicovi şi tunguşi?
Scuze stimate române Logică şi ...... Ne departajăm. Timpul ne va rezolva. Probabil că aveţi nevoie de multe ca să înâelegeţi trei cuvinte:muntean, transilvănean, moldovan.
când cineva l-a întrebat pe Dodon,cum se numeau locuitorii spaţiului Carpato-Nistrean înainte de înfiinţarea statului feudal moldovenesc la 1359,acesta a răspuns că nu ştie,dar în niciun caz români!!!!Vreau să le reamintesc,dacă mai era cazul,moldovenilor creaţi de puterea sovietică că noţiunea de român este menţionată încă din secolul VIII,sub denumirea veche rumîn,într-o bulă Papală,şi face referire la locuitorii spaţiului Carpato-Dunărean.Cei care vor să fie moldoveni,altceva decât români,în ciuda evidenţelor istorice,nu pot să o facă sub denumirea de moldovean,cel mult pot să adopte etnonimul basarabean,care include influenţele ruseşti şi sovietice din comportament şi gândire.
Sec 21, lumea imita Gauri Negre in conditii de laborator, noi insa, inca nu stim cine suntem si unde mergem.
Jos Alianta pentru deconsolidare europeana! Jos alianta pentru dezintegrare europeana! Jos Alianta care compromite aderarea la UE!
Рошка спаил Парлаиент. Под мудрым руководством тов. Воронин. АЕИ копечно шваль. Сейчас кто кого на Площади. Воронин и Рошка - выбираёте. И есть ещё Сырбу,Мунтян,Рейдьан,Решетников,Старыш,Прапорщик. Da cu cine să grăielti?!
Aliantei oligarhice ea expirat mandatul. JOS REGIMUL ANTICONSTITUTIONAL LUP-GHIMPU-FILAT
DEMISIEA OLIGARHILOR ESTE SANSA NOASTRA A INTREGULUI POPOR
Puterea o ligarhica nelejitima sa demisioneze neconditionat
Mergem astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi să strigăm JOS ALIANŢA, JOS OLIGARHII, JOS BANDIŢII.
oligarhi si-au subordonat toate institutile statukui de drept si exercita puterea in mod abuziv si nelegitim...
Bravo Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei pentru curajul de care dă dovadă.
SUNTEM INDURERATI DE CEEA CE SE INTIMLA IN RM.FAPTUL CA AIE NE_DEZONORAT TARA DUCE LA O TRAGICA DEZORDINE A RM.SUNTEM CONSTIINTII CA AM FACUT GRESEALA ALEGIND AIE.DEEACCEEA TE INDEMNAM SA LICHIDAM ACESTI URZUPATORII DE LA CONDUCERE .SUNTEM O FORTA CARE LUPTAM PENTRU VIITORUL NOSTRU.DRAGII MEI SUNTEM IMAGINNIII DE MIINE.JOSSSSSSSSSSS AIIEEEEEEEEEEEE.LUPTA SI NU VEI REGRETA JOSSSSSSSS URZUPATORILOR.NOI DORIM O TARA PROSPERA....................
Bravo!! pentru Apararea Constitutiei SI Democratiei pentru curajul care il are si care da dovada,Jos Alianta pentru deconsolidare europeana! Jos alianta pentru dezintegrare europeana! Jos Alianta care compromite aderarea la UE!vom fi mereu impreuna si vom lupta cot la cot!!
Roska a devenit, tarla-matla, un pezevenchi monstru. Ignoranta, ipocrizia si setea salbatica de-a se vedea presedinte de tara, i-au devenit atat de familiare, incat nici nu mai simte c-a ajuns o borhotura!
JOS AIE .VA URIM .JOSSSSSSSSSSSSSSS
In mai bine de 2 ani AIE nu facut absolut nimic! Acus 3 ani acestia induc tara in saracie ridicindu-ne preturile la toate produsele si serviciile! Probabil ca am comis cea mai mare greselea atunci cind mi-am dat votul pentru ei! Este de ajuns, ne-au demonstrat ca nu sunt caspabili de nimic! La vale cu alianta! Sa intre la conducere oameni inteligenti, destepti, patrioti, capabili sa conduca aceasta tariosoara!!!
JOS PUCISTII FSB!TRAEASCA R.MOLDOVA LIBERA SI DEMOCRATICA!
Bravo Rosca ! TRAEASCA R. MOLDOVA !!! JOS AIE !!! JOS MAFIA !!!!!!!!
Bravo Iurii Ivanovici ROSca! Tak derjati! VORonin e multumit de tine! Molodetsi!Inca o medalie de la FSB (KGB)!!!
rosca la inaltime ca de fiecare data. succes. mafiotii jos, conducerea unei tari este un lucru serios, anii 90 sau dus demult. ghimpu ceai facut pentru apropierea de romania, lasule, profitorule.jos.
d.plahotniuc,cu daca ti ai fi folosit calitatile si spre binele acestui stat ai fi reusit sa castigi mult mai mult, si bani si respect, asa ai demonstrat ca esti un profitor imoral. chir imi pare rau.esti baiat simpatic dar dar mintea nu tii sanatoasa. lupule esti un impotent ai dato/n bara dea binelea. dar filat e doar furat, si atat. chiar imi pare rau pentru voi, am avut niste sperante. dorin lasal pe mosul tau si apucate de politica singur ca el iti face capatul acum ai ocazia cu rosca.