Biografia oficială a premierului Vladimir Filat ne anunţă că dumnealui şi-a satisfăcut, în anii 1987-1989, serviciul militar în termen. Aceeaşi informaţie este preluată de enciclopedia electronică Wikipedia. În nici una dintre biografiile primului ministru nu apare precizarea în ce trupe anume, adică în care gen de armă şi-a satisfăcut premierul nostru serviciul militar.
Ei bine, o fotografie mai veche, obţinută pe surse, postată recent pe reţeaua de socializare pe internet Facebook şi preluată de ziarul nostru, ni-l înfăţişează pe Vladimir Filat soldat în Armata Sovietică. Această fotografie spune mult şi multe de la sine.
Întâi, văzând acronimul rusesc „ПВ” („PV”) de pe epoleţi, înţelegem că genul de armă în care a servit domnul Filat patria sovietică a fost unul mai aparte. „PV” înseamnă „Pogranicinâie voiska”, adică „Trupele de grăniceri”. Este vorba, evident, despre Unităţile speciale ale Trupelor de grăniceri ale Comitetului Securităţii Statului (KGB) ale URSS, ca să redăm denumirea completă a genului de trupe în care premierul nostru a servit Uniunea Sovietică.
Faptul că a făcut parte, doi ani de zile, din trupele speciale ale KGB este ascuns cu multă grijă de premier şi de biografii săi bine plătiţi. Nimeni nu cunoaşte exact pe care anume segment al frontierei sovietice, în care anume unitate şi la care anume pichet de grăniceri s-a aflat în perioada respectivă bravul nostru soldat. Există însă voci care susţin că prima jumătate de an de serviciu în trupele KGB Vladimir Filat a petrecut-o în Crimeea, la Sevastopol, în ceea ce se numea pe timpuri „Simferopolski otread”, după care actualul nostru premier a fost repartizat în altă unitate. Uniforma sa din 1989 ne spune clar că nu este vorba de trupele maritime, ci de cele de infanterie ale KGB (în rusă – „suhoputnâie pogranvoiska KGB”).
În al doilea rând, Vladimir Filat nu numai că a slujit în trupele KGB, dar a şi fost un grănicer sovietic de valoare, remarcat de conducerea militară. Imediat după postarea fotografiei cu pricina pe internet, lumea s-a apucat să desluşească ce insigne şi distincţii sovietice strălucesc în pieptul bombat al falnicului grănicer KGB. Dat fiind că fotografia este alb-negru, la o rezoluţie proastă, de acum 21 de ani, această sarcină este mai complicată, dar nu imposibilă. De aceea, am încercat să clarificăm şi noi care au fost distincţiile grănicerului KGB, Filat, căci pentru care merite i-au fost acordate este, deocamdată, mai greu de aflat sau de precizat.
Aşadar, să le luăm pe rând. Distincţia de sus, în formă de medalie, este cea mai importantă dintre toate cele 5 decoraţii militare sovietice ale grănicerului nostru. Este vorba despre o distincţie a KGB, şi anume, distincţia „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri). Această distincţie, având gradele I şi II, a fost instituită la 8 aprilie 1969 de către Iuri Vladimirovici Andropov, prin Ordinul nr. 53 al KGB de pe lângă Sovietul de Miniştri al URSS. Regulamentul distincţiei şi descrierea acesteia au fost semnate de către general-colonelul Pavel Ivanovici Zârianov, şeful trupelor de grăniceri ale KGB. Având dimensiunile de 4 x 5 centimetri, distincţia pectorală „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri) reprezenta o stea cu cinci colţuri (pentagramă) pe fundalul unui nimb de raze. În centrul pentagramei este situat un scut cu imaginea profilului unui grănicer sovietic. Facem o paranteză aici pentru a arăta că scutul reprezintă o constantă în heraldica organelor NKVD, KGB, iar, mai nou, şi a Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS). De ambele laturi ale scutului apare inscripţionarea „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri), redată cu litere aurii. În spatele figurii grănicerului, în partea superioară a nimbului de raze este reprezentată imaginea unei borne de frontieră cu stema URSS. În partea inferioară a nimbului de raze este situat un scut mic pe care este redat gradul distincţiei. În conformitate cu punctul 2 al Regulamentului distincţiei, aceasta se acorda soldaţilor, matrozilor, sergenţilor şi subofiţerilor din trupele de grăniceri ale KGB „pentru serviciu militar exemplar în apărarea frontierelor de stat ale URSS, pentru abilităţi în reţinerea infractorilor la frontiera sovietică şi pentru manifestarea în aceste cazuri a curajului, perseverenţei, rezistenţei, a rezultatelor excelente în pregătirea politică şi militară şi pentru disciplină militară exemplară”. Distincţia este suspendată de o bandă verde, culoarea trupelor KGB, de altfel ca şi culoarea epoleţilor şi petliţelor purtate de militarii din aceste trupe. Şi aici nu facem nici un fel de aluzie la faptul că premierul Filat a insistat ca partidul său să-şi ia drept culoare distinctivă culoarea verde. Este, desigur, vorba de o simplă coincidenţă, nimic mai mult. Trebuie să mai precizăm că distincţia „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri) de gradul I se acorda personal de către şeful trupelor de grăniceri ale KGB. Cum a ajuns premierul nostru să primească în 1989 această distincţie din partea KGB şi pentru care merite concrete? Nu putem şti. Dar timpul va vărsa lumină, cu siguranţă, asupra acestei chestiuni şi atunci orice semn de întrebare se va spulbera.
Celelalte decoraţii din pieptul soldatului din trupele de grăniceri ale KGB sunt, evident, mai mici ca valoare, dar totuşi, de neneglijat. Bunăoară, „Starşii pogranicinik” v-ar spune ceva? Nu ne vom opri însă astăzi asupra lor. Vom reveni, poate, cu o altă ocazie la acest subiect. Este bine să le lăsăm şi cititorilor noştri libertatea să se pronunţe. Vom spune doar că cele trei distincţii, din rândul al doilea, sunt legate, de asemenea, de trupele KGB. Numai ultima insignă, din cel de-al treilea rând, este una sportivă.
Ei, iată că povestea premierului de culoarea epoleţilor trupelor KGB începe să devină mai interesantă. Şi mai desluşită. Nu de alta, dar multă lume nu înţelegea ce o fi avut oare în vedere, la 7 aprilie 2009, ziaristul Victor Roncea din Bucureşti când a spus verde, pe şleau, româneşte că nimic esenţial nu se schimbă la Chişinău, atâta doar că o mână de kaghebişti mai tineri îi înlocuieşte pe alţi kaghebişti mai bătrâni! Ce trist adevăr, nu-i aşa?

Maia Laguta scoate oamenii la proteste: Gazul nu e o „fasulă”!
Băsescu: România niciodată nu a avut pretenții teritoriale față de RM (JDC, 27-01-11). Accepţie: Ar fi o neghiobie să pretinzi la ceea ce nu ţi-a aparţinut vreodată. Dintotdeauna am fost DOUĂ PRINCIPATE DUNĂRENE, cu excepţia Unirii pe care au făcut-o un grup de intelectuali, ca să vadă CE mîncare de peşte mai e şi asta...Îi cu oase, care ztgîrîie în gît.
Şi la ce v-aţi mira? Potlogar kruglîi, adică pe toată linia...Şi ce, moldoboii nu l-au votat?
Corect, Elena, Multi au fost ca Filat. Si eu spre exemplu am slugit in pogran da acu locuesc in State si nu are nimic una cu alta. Problema e ca cind cinele (Rosca in contextul nostru) nu are ce face - se linge pe oua. Ma iertati , Rosca pe a lui nu le ajunge si le lustruesste pe ale lui FILAT
Nu vad pana cand nimic deosebit in aceasta informatie.Parca in timpul URRS majoritatea nu au fost asemeni lui Vl.Filat.
Dar de ce nu ati cerceat ce a facut Filat de la demobilizare pana la admiterea la Universitatea din Iasi? Chiar , va rog, sa aflati...
vezi, poate ca iti place :)