Cauza socială a acestor proteste este îngustă. Numărul demonstranţilor a scăzut rapid de la o zi la alta în decursul celor şase zile de proteste. Declinul nu este surprinzător. Economia Georgiei a crescut spectaculos în ultimii 2-3 ani. În anul curent, PIB-ul înregistrează o creştere de 14 %, aceasta în pofida blocadei comerciale şi de transport din partea Rusiei. La această creştere se adaugă asistenţa americană pentru dezvoltare. Georgia a avansat mult în clasamentele internaţionale la capitolul climatului investiţional şi al combaterii corupţiei. Tranzitul de petrol şi gaz a început să aducă venituri ţării, promiţând venituri masive în anii apropiaţi, desigur, cu condiţia stabilităţii politice. Într-un discurs rostit la Tbilisi, la 1 noiembrie, Secretarul de Stat adjunct american, Daniel Freed, a prezentat o listă foarte temeinică a succeselor guvernării şi perspectivelor promiţătoare ale Georgiei. Aşa stând lucrurile, cum se explică destabilizarea bruscă? Ea este rezultatul unei operaţiuni politice a opoziţiei pe care autorităţile au neglijat sau au întârziat să o gestioneze corect. Cauzele principale sunt, în primul rând, iresponsabilitatea liderilor celor douăsprezece mici partide şi grupări din opoziţie rivale între ele, dar unite temporar în ambiţia de a veni la putere pe căi neconstituţionale. Încă din octombrie, cu câteva săptămâni înainte de declanşarea protestelor din Tbilisi, alianţa opoziţiei a anunţat intenţia de a desfiinţa instituţia prezidenţială, a cerut alegeri parlamentare anticipate şi a chemat oficial la restaurarea monarhiei în Georgia. Precizez că monarhia georgiană şi-a încetat existenţa acum două secole. Ideea restaurării nu are nici o bază socială, iar candidaţi nu se văd. Motiv pentru care se propune desemnarea unui copil din os domnesc care să fie educat pentru a deveni rege. Asemenea fantezii politice pot să-i surprindă pe cei care nu-i cunosc personal pe liderii opoziţiei georgiene, unii dintre care, nu toţi, dar unii, au caractere aprinse, comportări uneori insuficient controlate şi ambiţii personale nemăsurate.

    Al doilea factor, în ordinea importanţei, este moştenirea economică, politică şi psihologică a perioadei 1990-2003. În acea perioadă, Georgia s-a prăbuşit economic atât de grav, încât refacerea economiei, începând cu anul 2004, nu a cuprins nici pe departe toată populaţia, deocamdată. În plan politic şi psihologic, Georgia a trăit în acea perioadă două revoluţii cu răsturnare de regim. Liderii opoziţiei vor şi ei acum revoluţia lor. Vorba preşedintelui moldovean Vladimir Voronin: „Doamne fereşte!”. Patronul financiar al opoziţiei este miliardarul Badri Patarkatişvili, îmbogăţit în economia tenebră a anilor 1990-2000, în Rusia, alături de prietenul său apropiat Boris Berezovski. În Georgia, Patarkatişvili propune o aşa-zisă federalizare a ţării nu cu Abhazia şi cu Osetia de Sud, dar federalizare cu cele zece provincii actuale, lăsând guvernării centrale împuterniciri minime. Planul său ar lichida, pur şi simplu, statalitatea Georgiei.

    Demonstraţiile au decurs paşnic până la 7 noiembrie, dar revendicările erau anticonstituţionale. În ziua de 7 noiembrie, opoziţia, în evidentă pierdere de teren şi pierdere de viteză, a încercat să instaleze corturi pentru o tabără permanentă în centrul oraşului Tbilisi. Atunci au intervenit, în sfârşit, forţele de ordine, care, până atunci, nu interveniseră deloc. Intervenţia a avut loc cu folosirea, uneori excesivă, a forţei şi aceste scene au putut fi văzute pe ecranele televizoarelor, dar, încă o dată în plus, fără a pătrunde în cauzele mai adânci ale evenimentelor.