Ediţia de Vineri
Cauta...

De ce s-a supărat dl Voronin şi cum să depăşim războiul identitar?
Cotidian Naţional Nr.157 din 13 noiembrie 2007

    Dl preşedinte Voronin este în continuare supărat pe România. Chiar furios. De data aceasta mai tare decât până acum. Nu am remarcat până în acest moment să se fi supărat şi pe denumirea valutei naţionale, şi pe stemă. Celelalte idei le-am mai auzit. Iritarea şefului statului vine pe fundalul aceleiaşi crize de identitate, moştenite din trecut şi din dorinţa de a se afirma prin contradicţie.


   Acest gen de atitudine este lesne de explicat. Asemănările izbitoare până la suprapunere provoacă „efectul oglinzii”, iar reacţia este una de negare a propriei reflecţii. Starea de insatisfacţie, plină de tensiune nervoasă pe care o emană domnia sa, este şi dovada faptului că problema identitară rămâne a fi în Republica Moldova una fundamentală. La întrebarea clasică „Cine suntem?” auzim un răspuns izvorât din optica impusă de fostul imperiu sovietic şi suprapusă pe frustrările culturale  actuale. Problema în jurul căreia se axează aceste stări de mânie este cea a nevoii unei legitimizări suplimentare a noului stat apărut după prăbuşirea URSS dincoace de Prut. Chiar dacă nimeni din exterior, în primul rând din România,  nu contestă independenţa Republicii Moldova, chestiunea identitară este cea care nu şi-a găsit încă o rezolvare univocă şi pozitivă în societatea noastră. Spre deosebire de alţii, eu cred că opiniile emise de dl Voronin nu sunt rezultatul unor calcule politice subtile, ci nişte improvizaţii dezarmante care vădesc o viziune adânc înrădăcinată în mentalitatea unei părţi a populaţiei băştinaşe. Desigur, obiectiv suntem români vorbitori de limbă română. Şi aici abordarea ştiinţifică tradiţională este cunoscută. Dar subiectiv  purtătorii aceleiaşi limbi şi ai aceluiaşi neam neolatin de la Răsărit de Prut şi, mai ales, de Nistru se consideră a fi moldoveni vorbitori de limbă moldovenească.  Şi dacă o naţiune este „imaginarul colectiv”, iar mentalităţile nu se schimbă decât în mod cu totul lent,  ceea ce mă preocupă pe mine ca om politic de mai mulţi ani de zile este cum să găsim o soluţie de depăşire a confruntărilor dintre fraţi pe motive etnolingvistice sau identitare. Cum să învăţăm să abordăm astfel de subiecte cu bună-credinţă, cu tact, pozitiv şi constructiv. În această situaţie, pentru factorii de decizie şi politicienii responsabili este insuficient, pur şi simplu, să aibă dreptate.  La ora actuală asistăm la punerea în aplicare a zicerii populare „Când doi se bat, al treilea câştigă”.  Un frate poate este mai instruit şi a fost  mai puţin terorizat (cel puţin la capitolul apartenenţă naţională) de istorie, altul poate e mai cu carte şi nu a cunoscut „spălarea creierilor” până la uitarea de sine. Cum să îi împăcăm, să îi facem să se înţeleagă, iar nu să se nege şi să se certe. Nu să batem din palme maliţios şi nici să turnăm gaz pe foc, ci să îi (îl) potolim. Care este leacul pentru această maladie? - aceasta e întrebarea cu funcţie de comandament pe care trebuie să o avem în minte.

    Şi aici este cazul să ne gândim la armonizarea politonimulul cu etnonimul şi glotonimul.   Din punctul de vedere al dreptului internaţional şi al practicii ţărilor lumii.

    TOŢI CETĂŢENII REPUBLICII MOLDOVA SUNT MOLDOVENI: români, ucraineni, ruşi, găgăuzi, bulgari, romi, evrei etc.  Ce să facem însă, cu partea destul de numeroasă de reprezentanţi ai etniei băştinaşe care nu se simt români, ci moldoveni?  Aici intervine confuzia şi supărările. Ca să le depăşim, am putea lăsa problema autoidentificării, a autodeterminării etnoculturale pe seama fiecărui cetăţean. Asta cu atât mai mult cu cât în actele de identitate ale cetăţenilor Republicii Moldova  nu e indicată  naţionalitatea. O abordare politică responsabilă trebuie să ţină seama de această realitate şi să conducă spre împăcarea celor care ştiu că sunt români cu cei care cred că sunt moldoveni, lăsându-le libertatea deplină de a alege care nume etnic le oferă mai mult confort psihologic şi corespunde viziunii fiecăruia asupra propriei persoane. Avem nevoie de relaxarea tensiunilor dintre România şi Republica Moldova pe marginea unui subiect sensibil şi, în acelaşi timp, contraproductiv. Interesele naţionale ale Republicii Moldova şi ale României nu sunt divergente, ci complementare. Chişinăul are nevoie de Bucureşti şi va avea nevoie întotdeauna de sprijinul României. Dar pentru a-l obţine şi a-l valorifica e nevoie să ne gândim foarte serios şi responsabil cum dezamorsăm minele propagandistico-diplomatice inventate de imperiul rus şi valorificate din plin de Komintern, care sunt folosite şi azi cu viclenie de neprietenii românilor şi ale moldovenilor (în accepţia politonimică a termenului) pentru a alimenta starea de beligeranţă politică între cele două capitale.   Rănile sângerânde de pe trupul şi conştiinţa românilor din Moldova de Răsărit, a moldovenilor, cum ne numesc deseori în mod curent românii din Ţară, sunt presurate cu sare şi acid din exterior. Să ni le tămăduim cu dragoste şi bărbăţie, cu înţelepciune şi perspicacitate politică.

    Discuţia pe marginea istoriei şi a limbii nu ar trebui să fie o preocupare a politicienilor.  Problemele de predare a istoriei, a limbii şi literaturii ţine de domeniul ştiinţei şi trebuie să îi lăsăm pe savanţi să îşi facă treaba fără imixtiuni politice vulgare cu tentă de ideologii de stat.

    Societatea modernă a învăţat să rezolve de câteva sute de ani încoace conflicte mult mai profunde. Unii cred în Dumnezeu, alţii sunt atei. Dar statul îi tratează cu egal respect, iar oamenii se tolerează şi îşi respectă diferenţele de viziune. Acesta e adevăratul spirit european şi democratic.

    Vladimir Voronin nu este autorul, ci consumatorul unei ideologii, care intoxică relaţiile între fraţi. Este regretabilă şi nedreaptă tirada de învinuiri pe care o aduce dânsul din nou României. Şi totuşi, dincolo de dezaprobări, avem nevoie să înţelegem în profunzime cauzele acestor manifestări pentru a le putea depăşi spre binele cetăţenilor ambelor state şi spre disperarea oponenţilor noştri geopolitici, am numit strategii de la Kremlin.

Iurie Roşca

Vizualizari: 1506


Trimite unui prieten

 Comentarii(27):

#1 Scris de Ac la 12 noiembrie 2007
Domnule Rosca, teoria moldovenista este perdanta nr1 in aceste razboi al surdo-mutilor (sau autistilor, daca vreti). Populatia majoritara din RM, care este romaneasca si care a constientizar asta MEREU, chiar pe timpul URSS, cand alerga dupa carti romanesti pe la Ujgorod sau Vladivostok, a ajuns sa aiba si conditiile in care sa nu-i mai fie frica sa se declare romaneasca. Voronin moare de ciuda si de frica, pentru ca el a mizat pe cartea molodvenismului, si alta nu are (Moscova nu-i acorda favoarea de a-i da Transnistria, iar painea de 16 bani e o utopie, dupa cum stim)... Asta explica rabufnirile isterice ale dlui Bapohuh.

#2 Scris de alex la 12 noiembrie 2007
de acord cu Ac. Mai Ac,tu esti bravo! Scrie articole nu numai comentarii. Dl. Rosca vrea ceva nobil, da nu se poate cu unul ca Voronin. A mai incercat el din 2005 incoace. Ce a obtinut? Nimica. Daca in doi ani a fost nimica, de ce mai spera dl Rosca sa educe un Voronin. Pierde vremea lui si a basarabenilor.

#3 Scris de andu la 12 noiembrie 2007
eu nu cred ca rosca vrea sa educe vreun Voronin...nu e asa prost. Vrea capital electoral.Nu e rau, dar mai are de muncit (mult) in directia asta...ca lumea nu uita asa usor tradarile si nici nu intelege subtilitati politice.

#4 Scris de alex la 12 noiembrie 2007
Andule, de acord. Dar dl. Rosca cum vrea capital electoral cu ”subtilitati politice”? Basarabeanul nu intelege astea acum. E greseala.

#5 Scris de Voronin-generalul fara oaste, brutarul fara faina la 13 noiembrie 2007
Dati-i lui voronin o carte de limba romana de clasa a III-a, sa invete sa citeasca ...moldoveneste. Scoate-l din Moldova, da-i 3000 de ruble si debarca-l in America. Limba nu stie, la biserica romaneasca n-o sa-l primeasca caci el e MALDAVAN. Meseria de prim secretar de partid comunist nu se practica in America. Poate cu brutaritul sa faca ceva, desi cred ca n-a fost niciodata un brutar bun. Lasati-l singur acolo si-n 2-3 saptamani ajunge la un consulat romanesc sa ceara ajutor(se va gandi ce bine era daca accepta cele 2 consulate suplimentare in Basarabia). Omul vostru nu poate trai decat intr-o fosta Repubica Unionala. Si nu oricare. Kazahstan, Rusia, poate Ucraina daca are prieteni. De ce? Simplu nu are decat cateva unelete, si acelea tin de fostul sistem comunist. Nu-i capabil sa se dumireasca pe ce lume traieste in 2007. Viseaza ca in anii de glorie a lui Bodiul sau Grosu. Doar limba rusa l-ar ajuta sa gaseasca o slujba. Portar, usier? Vai de capul lui, amaratul de "sef de Stat". Asta stie sa faca, sa STEA si sa injure tot ce nu-i place si nu intelege.

#6 Scris de Voronel la 13 noiembrie 2007
In ultima vreme se discuta mult,in anumite medii despre averile fabuloase acaparate de familia Voronin,se discuta despre modul cum sunt spalati banii murdari.Aceste discutii au loc ib toate mediile - pe strada,in autobuz,in magazine, in politie, in armata cat si in structurile serviciilor secrete.S-au luat chiar masuri de a monitoroza aceasta jefuire a noastra cat si filierele prin care imensa bogatie acumulata pe spinarea noastra se stocheaza la Moscova.Frica este mare.Si ce si-a spus dl.general care este umilit sistematic de alt general (Smirnov):ia sa mai scuip oleaca spre Romania ca sa-i fac sa nu se mai gandeasca la averea mea.Si incepe:da-i cu biserica,da-i cu limba,....si da-i si da-i si lupta si lupta...poate se alege ceva.Si se alege:praful aruncat de Voronin in ochii nostri nu ne poate sa vedem ca este pe un drum totalmente gresit,ca locul lui de tradator nu este printre noi ci la Moscova,ca Europa nu inghite smecheriile puse la cale de el via Moscova. Nu va ramane in istorie(daca nu e prea mult)nici barem ca un cadavru stalinist.Pana atunci trebuie sa fim atenti la mecanismul prin care ne vinde tot ce avem in tara rusilor ,la mudul prin care isi scoate averile pentru a si le puna in siguranta.In curand va suna ceasul.Oare pentr cine?

#7 Scris de IonDombrov la 13 noiembrie 2007
Noi suntem Romini,Noi suntem Romini...!!!

#8 Scris de ', Text = ' la 13 noiembrie 2007


#9 Scris de Iuliana la 13 noiembrie 2007
Vladimir Voronin, ca in timpul Razboiului Rece Politicienii romani si opozitia de la Chisinau critica dur declaratiile antiromanesti si antieuropene ale presedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Politicieni importanti din Romania si din Republica Moldova condamna la unison declaratiile antiromanesti si antieuropene ale presedintelui moldovean, Vladimir Voronin. Ieri, „Evenimentul zilei” a prezentat in exclusivitate un amplu interviu cu presedintele Republicii Moldova in care acesta a acuzat Romania de amestec in treburile interne ale tarii sale. Presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu-Tariceanu au refuzat sa comenteze declaratiile lui Voronin. Mircea Geoana (PSD): „Vina apartine MAE” „Astea sunt declaratii de genul celor din timpul Razboiului Rece. Arata relatiile glaciale dintre Bucuresti si Chisinau, care, in ultima perioada, au fost neglijate. Vina apartine atat Ministerului de Externe, cat si presedintiei, care nu a acordat suficienta atentie acestui lucru, din contra. Declaratiile lui Voronin arata ca a ramas la stadiul relatiilor din vremea lui Stalin. De aici mai e cale lunga pana la spriturile date intre Cotroceni si Chisinau”. Cristian Diaconescu (PSD): „Semnale nedorite” „Ce se intampla acum in Moldova, ca si in Ucraina, sunt semnale nedorite ale esecului politicii externe si diplomatiei la Rasarit. Am reusit sa compromitem relatiile cu vecinii de la Rasarit, iar afirmatiile lui Voronin arata si neputinta diplomatiei romanesti in acea directie. Nimeni de la Bucuresti nu a catadicsit sa-i raspunda presedintelui moldovean, care a facut foarte multe greseli si afirmatii tendentioase, invatate probabil la o scoala care indeparteaza Moldova de Occident”. C.V. Tudor (PRM): „Republica Moldova nu e tara” „Eu nu voi numi Republica Moldova tara niciodata. Ea este o parte integranta a Romaniei Mari si, mai devreme sau mai tarziu, va reveni la patria-mama. Acest individ sinistru nu ajungea sef de stat daca nu erau cei ca Iurie Rosca, care au mintit populatia, au adus nivelul de trai la o cota inumana, astfel incat sarmanii romani de peste Prut ar fi votat cu oricine numai sa scape de impostorii respectivi. Sunt declaratii de om profund bolnav, iresponsabil, care taraste in troaca porcilor nume sacre la romani, cum este numele lui Stefan cel Mare”. Ludovic Orban (PNL): „Asa presedinti, asa relatii” „Nu asta e calea pe care trebuie sa o urmeze liderii Republicii Moldova pentru a se apropia de Europa. Drumul Moldovei spre Uniunea Europeana trece prin Romania. In ce priveste calitatea relatiilor diplomatice dintre cele doua tari am de spus doua vorbe: la asa presedinti, asa relatii. Este vorba si de inconstienta presedintelui Basescu in privinta intereselor rusesti”. Sorin Frunzaverde (PD): „ Nu am finantat ilegal partide” „Eu nu am asemenea informatii ca am finanta ilegal partidele din Republica Moldova. Niciuna din afirmatiile pe care le face nu e adevarata si nu cred ca Voronin are dovezi care sa le sustina. Republica Moldova face parte din aceasta politica de vecinatate a UE si a semnat un plan bilateral de colaborare, iar aceste declaratii nu pot decat sa le afecteze relatiile cu EU. Este de fapt un subiect care nu exista, o implicare a Romaniei in treburile interne ale Moldovei este practic de neconceput”. Vladimir Voronin „Limba poate sa se asemene moto-moto” Prezentam cele mai dure afirmatii ale presedintelui Moldovei din interviul publicat ieri de „Evenimentul zilei” Intr-un interviu acordat in exclusivitate EVZ, Voronin a acuzat Romania ca finanteaza ilegal partide politice de la Chisinau si ca Romania impune cu „de-a sila” standarde romanesti, limba, stema, tricolorul. Voronin a numit Romania ultimul imperiu al Europei, expresie utilizata de Lenin si Stalin. Romania tot timpul ne implica noua prin diferite metode standardele romanesti. Incepand de la limba, istorie, denumirea valutei nationale, inclusiv tricolorul, inclusiv stema. Si multe, multe alte lucuri pe care pe parcursul acestor ani Romania ni le baga noua cu de-a sila. Finantari ilegale (...) Iaca-asa! Prin persoanele care sunt platite si sustinute in presa scrisa. (...) Prin mai multe metode. Mai mult ilegal, pe care nu le cunosc nici cetatenii Romaniei care platesc impozite. Doi: prin persoane care sunt implementate peste tot locul in structuri... (...) Din mai multe domenii: culturii, stiintei... Da, domeniul politic! Corect: politic! (...) Iaca, ultima implicare a Bisericii Ortodoxe Romane, prin deschiderea a trei episcopate care, parca, candva au fost pe acest teritoriu. (...) Este un act de agresiune impotriva credinciosilor din Republica Moldova si impotriva Bisericii noastre Ortodoxe. Este un act de agresiune si este clar ca noi nu o sa fim indiferenti. (...) Scopul este de a realiza acele intentii pe care nu le-au putut realiza predecesorii romani: ca sa fie un stat romanesc unic. Acesta este scopul! (...) Toate relatiile cu presedintii si Iliescu, si Basescu de la inceput erau foarte simpatice, foarte frumoase. Pe urma trec la aceleasi trasaturi care au fost si cu Iliescu, actualmente si cu Basescu. Tot acel nationalism unionism, pe care le promoveaza catre Moldova absolut deschis. (...) Cetatenii tarii au dreptate. Savantii, cand i-au intrebat pe ei, asta a fost in ‘93-’94. Ei erau asa de flamanzi ca erau gata sa cunoasca ca asta e limba care o vorbeste cineva din insulele Malaziei, malaziene (n.r. - a vrut sa spuna Malaysiei). N-o sa fiu roman (...) Eu am vorbit trei ani de zile in urma. Romania este ultimul imperiu in Europa! (Pauza) Dar soarta imperiilor stiti care este... (...) Limba poate sa se asemene moto-moto, dar noi o numim moldoveneasca. Mata te numesti intr-un fel, eu ma numesc in alt fel. Acesta este identitatea mea si acesta este identitatea dumneavostra. Dar nu sa imi impui cu de-a sila ca, nu, tu nu esti moldovean, tu esti roman! Dar nu mai sunt eu roman! N-am sa fiu niciodata! Nici nu se discuta! Mie imi place ca eu sa fiu moldovean, cum a fost mama, cum au fost buneii, cum au fost toti strabuneii, cum a fost Stefan cel Mare! Ce nu-i clar aicea? E foarte clar! (Marius Draghici) PARERI DUMITRU DIACOV - PRESEDINTELE PARTIDULUI DEMOCRAT DIN MOLDOVA „Cineva este finantat de Rusia” „Regret ca se mentine starea aceasta tensionata dintre Chisinau si Bucuresti. Comunistii vor sa-si mobilizeze electoratul pe pozitii antiromanesti. Daca Voronin are dovezi ca partidele din Moldova sunt finantate din afara, sa le scoata! Sa vina si cu dovezile ca „cineva” este finantat de Rusia si de Transnistria. Iar cele mai mari cheltuieli le are partidul de guvernamant, partidul comunistilor, al lui Voronin.” SERAFIM URECHEAN - PRESEDINTELE ALIANTEI "MOLDOVA NOASTRA" „Voronin, cel mai mare mincinos din Moldova” „Domnul Voronin a depasit orice morala. Este iresponsabil! Aceasta este o noua runda din razboiul diplomatic declansat de Voronin impotriva Romaniei si a UE. Nu cunosc ca Romania sa fi dat un leu la partidele moldovenesti. Sunt inventii de-ale lui Voronin, recunoscut ca fiind cel mai mare mincinos din Moldova. Apropierea lui Voronin de UE este falsa.” SERGIU MOCANU - PRESEDINTELE ACTIUNII POPULARE DIN MOLDOVA „Voronin nu doreste integrarea Moldovei in UE” „Pentru prima data dupa mult timp putem constata ca Voronin isi dezvaluie adevarata esenta: ura impotriva romanilor si a Romaniei. E greu sa explici ura lui fata de romani din punct de vedere politic. Este o chestiune de ordin persona. Voronin nu doreste integrarea Moldovei in UE pentru ca esenta lui este sovietica. Pentru el UE e o chestie abstracta.” MIHAI GHIMPU - PRESEDINTELE PARTIDULUI LIBERAL DIN MOLDOVA „Moscova cheltuie mai multi bani la Chisinau!” Presedintele Voronin vine din sistemul vechi, e crescut, educat de Moscova. Voronin nu are de ales, pentru ca UE e optiunea cetatenilor. A nu te grabi, cum spune el, insemna a ramane in sfera de influenta a Rusiei. Mai multi bani cheltuie Moscova la Chisinau! Cu toate ca Romania ar fi trebuit sa tina cont ca avem acelasi sange.”

#10 Scris de Iuliana la 13 noiembrie 2007
mai sus articol din EVZ

#11 Scris de Nuti la 13 noiembrie 2007
Dl. Rosca foarte frumos spus, pacat ca multi ticalosi nu inteleg ceea ce trebuie de facut in Moldova si pacat ca sunt sau poate nici nu sunt politicieni ca Dvs. tot respectul il aveti de la tinerii din Chisinau. Sus inima! Jos Dusmanii!

#12 Scris de Ion la 13 noiembrie 2007
Eu nu sunt nici cu rosca, nici impotriva lui. Vreua doar sa atrag atentia asupra unui detaliu, foarte important, in opinia mea: Rosca abordeaza problema identitara in alt mod decat s-a facut pana acum. Renunta la emotii, la abordarile isterice si apocaliptice pe care le au unii din Basarabia si vine cu argumentul, cu analiza rece, incearca sa stabileasca care este relatia cauza/efect. Are o abordare, pragmatica, tehnicista, as spune. S-ar putea sa aiba dreptate, odata ce abordarea emotiva nu a rezolvat problema identitara in RM

#13 Scris de mariuca la 13 noiembrie 2007
Draga Ioane, fii atentla ce face nu ce abordeaza la rece rosca.

#14 Scris de ion la 13 noiembrie 2007
Vad ca alte ziare de la Chisinau nu prea au luat atitudine fata de cele afirmate de Voronin in interviul din EvZ. De ce oare?

#15 Scris de ion la 13 noiembrie 2007
Si nici alti politicinei nu au spus nimic. De ce Rosca a vorbit, iar altii au tacut? Sau nu i/a intrebat nimeni, sau nu au avut ce spune, sau nu au vrut sa spuna.

#16 Scris de Lily la 13 noiembrie 2007
Si cine roscatule a facut alianta cu diavolul? Cu ce nas mai deschide asta gura? Manipuleaza turma in scopuri personale exact cum a facut-o diavolul rosu, doar ca metoda de manipulare e mai subtila.

#17 Scris de cactus la 13 noiembrie 2007
Ai impresia ca seful statului e bolnav de cap.Altfel nu poti cataloga toate cele declarate de el.Ori vrea sa-i cinte in struna lui Putin , ca acela sa accepte vinurile modovenesti.Fiti atenti cica bunelul lui a fost moldovean, el e moldovean, si Stefan cel Mare a fost moldovean. Se pune in rind cu domnitorul.Pai tovarase Voronin, nici la papucii lui Stefan nu ajungi.Sa se scoale el acuma sa vada citi misei sun in saraca Moldova, ar scoate sabia din teaca si ar zice: piei satana. P.S.Oare Olesca tot moldovean se socoate?

#18 Scris de ioana la 13 noiembrie 2007
13 Noiembrie 2007 IOANA LUPEA: Conspiratia romaneasca Ioana Lupea: "Presedintele moldovean, Vladimir Voronin, are nevoie de o diversiune care sa atraga atentia cetatenilor de la problemele politico-economice ale republicii. " De aceea a inventat inamicul extern, Romania, ale carei politici fata de Moldova pot fi calificate ca ambigue, in niciun caz imperiale. Pe de o parte, Romania se ofera sa medieze, in virtutea vecinatatii si in beneficiul Chisinaului, relatia Moldovei cu UE si sa contribuie, impreuna cu partenerii occidentali, la gasirea unei solutii privind problema transnistreana. Pe de alta parte, refuza sa recunoasca limba moldoveneasca, o frauda istorico-lingvistica, dar statuata prin constitutie. Conspiratia romaneasca este deci o strategie de uz intern a sefului statului moldovean care nu putea apela ca omologul sau georgian, Mihail Saakasvili, la sperietoarea Moscova. Spre deosebire de acesta, Voronin isi trage puterea de la Kremlin, de care Moldova este dependenta energetic si economic. Desi Partidul Comunistilor continua sa conduca in sondaje, increderea populatiei in presedinte, in presedintie si in modul in care este condusa tara s-a prabusit. Un recent sondaj IMAS arata ca 54% dintre moldoveni cred ca directia tarii lor este gresita, 59% sunt nemultumiti de situatia economica, iar 47% de nivelul de trai. Pe fondul acestei insatisfactii, victoria opozitiei in alegerile locale, in special a liberalului Dorin Chirtoaca la Chisinau, reprezinta pentru comunisi semnalul de alarma pentru alegerile din 2009. Acesta este motivul pentru care Voronin incearca sa saboteze administratia Capitalei si sa decredibilizeze opozitia acuzand-o ca este unealta Romaniei. Intentia Bucurestiului de a acorda cetatenie tuturor solicitantilor moldoveni l-ar putea lasa pe Vladimir Voronin fara populatie si, implicit, fara votanti. Daca pana acum Moldova a fost o tara inchisa, migrarea masiva a fortei de munca in Occident prin Romania (62% si-au exprimat dorinta de a castiga in strainatate) ar putea sa duca la schimbarea profunda a societatii moldovenesti, cu consecinte politice si geostrategice. Cititi si: HERA: Limba moto-moto a lui Voronin Vladimir Voronin, ca in timpul Razboiului Rece Ioana Lupea

#19 Scris de iona la 13 noiembrie 2007
originalul:http://www.evz.ro/article.php?artid=330511

#20 Scris de lilian la 13 noiembrie 2007
eu zic d-le rosca ca tre sa va aratati antivoroninist prin alegerea carmuirii chisinaului democrate, nu prin votarea lui resetnicov in sis, iar ceea ce faci neatale in acest articol poate si inel din a treia. de grait mult si in dodii stim ca poti, la treba sa te vedem. cind vedem la treaba - si aici actioneti cu voronin, iar cartea romaneasca las-o - e prea sfanta si duruta ca sa pui maini-le-ti murdare

#21 Scris de Drongo la 13 noiembrie 2007
Bravo! Bravo Tovarasi! Bravo, tovarase Rosca, mincatear ghiena focului, bucurate pe ce cine ai votat la 4 aprilie. Un analfabet, care ne face de rusine. Dar VINOVAT DE ACEST LUCRU ESTI MATALUTA, cata nesimtire! Este inadmisibil halul in care am ajuns, halal de tine cetatene Rosca. Dupa 2009, in vila de la Condrita, ar fi bine sa-i predati ore de limba romana prietenului Voronin. Poate da Domnul si scapam de voi. ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU!

#22 Scris de lilian la 13 noiembrie 2007
omeneste, il inteleg pe rosca, is si eu membru ppcd. nu a simtit cum un compromis cu cioronin l-a condus, insa, la nenumarate altele. tradarea capatand proportii devastatoare. acum, dle rosca a venit momentul de onoare: retrage-te de pe viata polotica, nu atrage lumea dupa tine la fundul marii. stiu ca intr-un fel tii la noi, dar nu mai esti actual. esti compromis pana peste cap. nu trage "plapuma politica" asupra-ti ca-i vai de capul nostru. evaporeaza-te.

#23 Scris de matilda la 13 noiembrie 2007
Rosca procedeaza corect. Abordeaza lucrurile pragmatic. Voronin nu a spus nimic nou. El este un antiroman de cand s-a nascut. Problema este de ceilalti care o fac pe romanul si joaca carusii, sunty in legaturi directe cu partidul lui Putin . Acestia sunt mai periculosi pentru interesele romanesti.

#24 Scris de lilian la 13 noiembrie 2007
dar cand votezi in sis un om al lui voronin inainte de alegeri tot esti proroman? matilda, frecventeaza alt cerc decat cel al tinerii generatii. ai crescut doar, nu?

#25 Scris de Andrei la 13 noiembrie 2007
Rosca trebuie sa plece de pe arena politica1Personal nu-l cred in nimic ceea ce zice!Chiar daca scrie romane.Bine s-a orientat caci si-a facut o echipa de oameni care i se supun si nu-i incalc cuvintul.Cred ca cele scrise in acest articol nu sunt cuvinte de-ale lui Rosca.Cineva a scris pentru el

#26 Scris de pam la 13 noiembrie 2007
cred ca cineva l-a ajutat sa se faca inteles...el e mai brutal in exprimare cand da interviuri directesau scrie singur.Mai fara subtilitate.

#27 Scris de matilda la 14 noiembrie 2007
Ura nu va permite sa judecati lucid, va intuneca mintile si asa intunecate. Numai Rosca si echipa sa poate sa-l inlature pe nebunul de Voronin. Prin felul in care abordeaza problemele. Elegant, abil, pragmatic, rational si cu inima fierbinte. Alde voi care va inecati de ura sunteti slabi! Cu de alde voi poti pierde tara.

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Septembrie 2010
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930
Sondaj
Pe cine ati vota la functia de presedinte al Republicii Moldova, in cazul in care acesta va fi ales prin vot direct?
Marian Lupu
Vladimir Filat
Mihai Ghimpu
Vladimir Voronin
Serafim Urechean
Iurie Rosca
Vladimir Turcan
Valeriu Pasat
Victor Selin
Veaceslav Untila


Vezi rezultatele »