Ediţia de Vineri
Cauta...

Referendumul şi întrebarea lui întrebătoare
Ediţia de Vineri Nr.201032 din 03 septembrie 2010

Aşadar, întrebarea care va figura în buletinele de vot la referendumul constituţional din 5 septembrie va fi, aşa cum au stabilit o parte a reprezentanţilor plenipotenţiari ai poporului, adică deputaţii, şi cum a aprobat Comisia Electorală Centrală: „Sunteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de întreg poporul?”.


Din cauza sintagmei poetice „întreg poporul” şi a enormului ei potenţial manipulator, această întrebare întrebătoare naşte, la rândul ei, alte întrebări la fel de întrebătoare.

Care anume? Bunăoară: Cine este „întreg poporul”? „Întreg poporul” este, pur şi simplu, „poporul” sau „poporul întreg” de la vlădică la opincă, de la mic la mare? E vorba cumva de pleroma sau plenitudinea naţiunii politice? „Întreg poporul” poate fi şi o şesime din popor, adică jumătate din o treime? Celelalte cinci şesimi de cetăţeni fac parte sau nu din ceea ce s-ar numi “întreg poporul”? „Întreg poporul” înseamnă rezultat de 100% pro şi nici o iotă mai puţin la eventualele alegeri prezidenţiale? Persoanele fără drept de vot (minorii, condamnaţii, bolnavii psihic) sau absenteiştii sunt parte a „întregului popor”? De ce este invocat ansamblul naţiunii politice şi nu modalitatea directă de alegere a şefului statului, aşa cum au declarat că şi-o doresc iniţiatorii referendumului? De ce se referă întrebarea la CINE trebuie să-l aleagă pe Preşedinte, şi nu la CUM trebuie să fie ales acesta? De ce întrebarea nu este completă, astfel încât să se refere şi la „demiterea Preşedintelui Republicii Moldova de către întreg poporul”?

Cum defineşte Constituţia „poporul”? În preambulul său, Legea supremă ne spune că „cetăţenii de altă origine etnică” „împreună cu moldovenii constituie poporul Republicii Moldova”, iar articolul 10 specifică: „Statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova. Republica Moldova este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi”. Totodată, atunci când ne vorbeşte despre modalitatea de exercitare a votului de către cetăţenii cu drept de vot, articolul 61 al Constituţiei precizează că: „Parlamentul este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”. Codul electoral stabileşte, de asemenea, în articolul său 2 (principiile participării la alegeri) că „cetăţeanul Republicii Moldova participă la alegeri prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”, iar articolul 5 (vot direct) stabileşte că „alegătorul votează personal”.

Întrebarea este de ce reprezentanţii plenipotenţiari ai poporului, adică mult stimaţii deputaţi, nu au formulat întrebarea de o manieră clară şi corectă, ca şi în cazul modalităţii de alegere a Parlamentului: „Sunteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea Preşedintelui Republicii Moldova prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”? Întrebarea noastră este absolut legitimă, întrucât „întreg poporul”, ca erou colectiv în opera politică moldovenească, nu este subiect învestit cu dreptul individual de vot, acest drept revenindu-le cu titlu exclusiv, în condiţiile legii, cetăţenilor majori de ambele sexe, sub rezerva să nu fi fost privaţi de acest drept în temeiul legii.

Şi atunci, de ce au substituit stimaţii noştri parlamentari chestiunea MODALITĂŢII de alegere a şefului statului cu cea a SUBIECTULUI de vot? Răspunsurile sunt la suprafaţă. Pe de o parte, s-a urmărit gâdilarea orgoliilor populare, astfel încât poporul, scuzaţi, ÎNTREG POPORUL, să se lase uşor pe spate, topit de fericire şi satisfăcut de actul de exercitare a suveranităţii. Pe de altă parte, dacă stăm să judecăm drept, acestui măgulit ÎNTREG POPOR i se pregăteşte încă de pe acum rolul mai puţin plăcut de ţap ispăşitor pentru alegerea viitorului preşedinte, dat fiind că scenarii peste scenarii s-au urzit şi vor fi puse în aplicare pentru o recidivă moldovenească a unui recent şi deloc fast caz ucrainean.


Vlad CUBREACOV
Vizualizari: 549


Trimite unui prieten

 Comentarii(6):

#1 Scris de andrei la 03 septembrie 2010
daca taceai mai bine faceai, te-am ales si ce folos ai votat un comunist

#2 Scris de salvie la 03 septembrie 2010
Stimabile, Andrei, se pare că ai o logică cam strâmbă : alor noştri li se permite orice, chiaer dacă e greşit, că-s de-ai noştri... Cu o astfel de logică nu ajungi prea departe...Democraţie nu înseamnă hoas şi libertate fără margini, ci corectitudine în toate, mai ales dacă te avânţi în funcţii înalte !

#3 Scris de RM la 04 septembrie 2010
Oameni buni ciar nu vedeti ca este ultima agonie a unor maidaneji incoltiti.Despre cubriacov nici nu vorbim ca nu a avut nici odata opiniia sa de tiamalui rosca.

#4 Scris de membru AMN la 05 septembrie 2010
Cubreacov, Alianţa va câştiga referendumul, pentru că vor participa peste 70% din alegători la votare! Mai bine uită-te la sondaje!

#5 Scris de Dorina la 05 septembrie 2010
Da eu zic ca participarea va fi de vreo 80%.

#6 Scris de Vai!!!! la 07 septembrie 2010
Vai!!! Ce colaj foto pentru cublic! Dar comentariul e bun. Trebuie sa recunoastem.

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Februarie 2012
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829
Vremea în Chişinău
Sondaj
Ce fel de alianta il va alege in Parlament pe viitorul presedinte al R. Moldova?
PL-PLDM-PD
PL-PD-PCRM
PLDM-PCRM
PLDM-PCRM-PD
Vom avea anticipate provocate de PLDM prin demisia premierului Filat


Vezi rezultatele »

Vizitatori
free counters