Sfântul Varlaam, Mitropolitul Moldovei, s-a născut în jurul anului 1590 în Borceşti, un sat dispărut de lângă Târgu Neamţ. A fost călugăr la Mănăstirea Secu, un timp egumen, apoi la Mănăstirea Dragomirna şi la Catedrala Mitropolitană din Suceava. În 1632 a fost ales Mitropolit al Moldovei (hirotonit la 23 septembrie 1632), şi a păstorit până în aprilie 1653, când s-a retras la Mănăstirea Secu; în 1639 s-a numărat printre cei trei candidaţi la scaunul de Patriarh ecumenic.

Ajutat fiind de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) s-a preocupat mai mult de probleme culturale. De pildă, în 1640 a înfiinţat o tipografie în Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi (trimisă de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, împreună cu meşterii tipografi), în care au apărut mai multe cărţi de învăţătură. În septembrie-octombrie 1642 au avut loc lucrările „Sinodului de la Iaşi”, la care au participat delegaţi ai Patriarhiei Ecumenice, ai Mitropoliei Kievului şi ai Mitropoliei Moldovei (Varlaam cu sufraganii săi), care au aprobat „Mărturisirea Ortodoxă” a Mitropolitului Petru Movilă.

Sfântul Mitropolit Varlaam, procedând ca un Patriarh, a convocat, în 1645, la Iaşi un sinod al tuturor ierarhilor din Moldova şi Ţara Românească. Acel sinod comun al principatelor româneşti extracarpatice a aprobat „Răspunsul împotriva Catihismului calvinesc”, şi a preînchipuit, pentru întâia oară, nevoia de unificare bisericească a românilor din cele trei principate ale Moldovei, Munteniei şi Ardealului. Sinodul de la Iaşi din anul 1645 a discutat şi aprobat lucrarea Sfântului Ierarh Varlaam, intitulată „Răspunsul împotriva Catihismusului calvinesc”. Aceasta era o lucrare dogmatico-polemică, o „replică” la un Catehism calvin tipărit în limba română în Transilvania, prin care se încerca atragerea românilor ortodocşi la noua confesiune calvină. Sfântul Mitropolit Varlaam adresează „Răspunsul…” său, tipărit la Iaşi, „iubiţilor creştini şi cu noi de un neam români, pretutindeni tuturor ce se află în părţile Ardealului şi în alte părţi pretutindeni ce sunteţi cu noi într-o credinţă”, „ca nu cumva să se întâmple să fie neşcine sfătuit şi amăgit de vicleşugul şarpelui adică al ereticilor”.

Tot Mitropolitul Varlaam a sfinţit bisericile ctitorite de Vasile Lupu, între care şi Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi (1639), în care au fost aşezate moaştele Cuvioasei Parascheva, aduse de la Constantinopol (1641). Cea mai importantă lucrare tipărită de Mitropolitul Varlaam se intitula „Carte românească de învăţătură dumenecele preste an şi la praznice împărăteşti şi la svănţi mari”, cunoscută mai ales sub numele de „Cazania lui Varlaam”. Denumirea completă a cărţii este: „CARTE ROMÂNEASCĂ // DE ÎNVĂŢĂTURĂ // DUMENECELE // preste an şi la praznice împărăteşti şi la sfinţi Mari. // Cu zisa şi cu toată cheltuiala // LUI VASILIE VOIVODUL // şi domnul ţării Moldovei din multe // scripturi tălmăcită din limba // slovenească pre limba Romeniască. // DE VARLAAM MITROPOLITUL // De Ţara Moldovei. // În Tipariul Domnesc. În Mănăstirea // a trei S[feti]teli în Iaşi de la Hs. 1643”. Este de reţinut că luminatul Domn al Moldovei, Vasile Lupu, care a suportat întreaga cheltuială pentru tipărirea cărţii, a scris cu mâna lui, în loc de prefaţă, un „Cuvânt împreună câtre toatî semenţia romeneascî” în care citim până astăzi şi pot citi şi fraţii noştri de la Moscova următoarele: „Io, Vasilie Voievod, cu darul lui Dumnedzău ţiitoriu şi biruitoriu şi Domn a toată Ţara Moldovei, dar şi milă şi pace şi spăşenie a toată semenţia românească pretutindere ce să află pravoslavnici în această limbă, cu toatî inima cerem de la Domnul Dumnedzău şi izbăvitorul nostru Hristos. Dintru cât s-a îndurat Dumnedzău dintru mila sa de ne-au dăruit, dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească, întâiu de laudă lui Dumnedzău, după aceea de învăţătură de folos sufletelor pravoslavnici”. „Cartea românească de învăţătură” cuprindea 54 de cazanii la duminici şi 21 la sărbătorile împărăteşti şi ale sfinţilor. Era în parte tradusă, în parte prelucrată după două opere contemporane, una grecească, „Comoara Mitropolitului grec Damaschin Studitul” († 1577), alta slavo-ucraineană, „Evanghelia învăţătoare” a predicatorului şi Episcopului Chiril Staroveţchi (tipărită la Rohmanov în 1619). Mitropolitul Varlaam le-a adaptat însă la realităţile româneşti şi le-a redat într-o frumoasă limbă românească, încât el poate fi considerat un adevărat „ctitor” al limbii noastre literare; textul pericopelor evanghelice (incluse în Cazanie) este tradus tot de el. „Cazania” a cunoscut o largă circulaţie în toate teritoriile locuite de români şi a fost reeditată mereu, începând cu „Chiriacodromionul” de la Alba Iulia din 1699.

 A mai tipărit şi cartea „Şapte Taine a (le) Bisericii” (Iaşi, 1644), prelucrată după retorul grec Toma Teofan Eleavulkos (sec. al XVI-lea), o explicare a celor şapte Taine, sub formă catehetică. Prin 1618, ca monah la Secu a tradus în româneşte Leastviţa (Scara) Sfântului Ioan Scărarul (Sinaitul), după ediţia neogreacă comentată a Episcopului Maxim Margunios (traducerea Sfântului Ierarh Varlaam a circulat în manuscris).

A trecut la Domnul în luna august/septembrie a anului 1657, la Mănăstirea Secu.

Sursa: basilica.ro