Ediţia de Vineri
Cauta...

Pensionarii, spionii şi dubla loialitate
Ediţia de Vineri Nr.201031 din 26 august 2010

Sistemul de inteligenţă al Republicii Moldova, citeşte Serviciul de Informaţii şi Securitate, suferă remanieri de cadre. Preşedintele subcomisiei parlamentare pentru controlul activităţii SIS, Iurie Stoicov, a afirmat, în cadrul unei emisiuni televizate, că sistemul de securitate al Republicii Moldova cunoaşte epurări de cadre care au loc pe baze politice.


Cadre în care statul moldovean a investit atât informaţie specifică, cât şi resurse financiare, sunt forţate să părăsească serviciul, a spus Stoicov. Iurie Stoicov, actualmente preşedintele subcomisiei parlamentare de control al activităţii SIS, timp de opt ani a ocupat funcţia de preşedinte al comisiei pentru securitate şi ordine publică, a negat presupunerea că la venirea în 2001 la guvernare a PCRM ar fi procedat la fel. Negaţiile lui Stoicov au fost confirmate de liderul PPCD, Iurie Roşca, care a spus că venirea în 2001 la putere a comuniştilor, nu a atras după ea epurări.

În Republica Moldova, odată cu schimbarea componenţei actului guvernamental, posibilitatea epurărilor pe baze politice devine o legitate. Putem presupune că odată cu demiterea din funcţie a lui Valeriu Pasat, aceste epurări politice din sistemul de securitate al statului moldovean să fi venit mai târziu? Cartea lui Tudor Butnaru şi Alexandru Ganenco, Istoria Serviciilor Secrete - Breviar, ne spune că pentru eficientizarea noului serviciu creat, Păsat a propus scoaterea din componenţa serviciului de informaţii a trupelor de grăniceri şi a redus personalul serviciului până la cifra de 1324 de persoane.

Anume în timpul primului director civil al Serviciului de Securitate şi Informaţii al Republicii Moldova, bugetul instituţiei s-a majorat de patru ori, atingând cifra de 46 de milioane de lei. Acţiune care poate trezi doar invidiile celorlalte structuri de forţă, dar şi invidia partidului care avea cel mai mare număr de deputaţi din legislativ.

Cert este că, deşi opinia publică nu are prea mult acces la informaţiile reale din cercul comunităţii de informaţii al Republicii Moldova, aflăm din surse avizate, Roşca şi Stoicov, că la legea cu privire la statutul ofiţerului de securitate au fost făcute rectificări legislative care i-au lăsat cu gura deschisă şi cu ochii în soare pe cei care dau cu sapa în grădina securităţii statului. Noua majoritate parlamentară a scos din lege obligativitatea statului de a asigura cu spaţiu locativ ofiţerii de securitate.

Putem afirma că prin această rectificare noua conducere politică a statului moldovean i-a lăsat fără nici o motivaţie palpabilă pe tinerii din serviciul inteligent al ţării. Reactivarea în înalte funcţii de comandă a unor persoane care au fost scoase la pensie stinge elanul tinerilor profesionişti din cadrul SIS. Noua componenţă a Colegiului SIS din care fac parte Gheorghe MIHAI, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, în calitate de membri - directorii adjuncţi Valentin DEDIU, Valeriu FURDUI şi Vadim VRABIE, precum şi şefii de direcţii din cadrul instituţiei Alexei Timuş, Alexandru Popescu, Sergiu Druţă, Ion Solonaru, Valeriu Urzică şi şeful aparatului directorului Simion Rusu, dă şi ea obolul pensionarilor. Care pensionari poate că au fost sau sunt foarte buni în domeniul lor, însă despre aceştia, cu excepţiile de rigoare, mediile de informare din Republica Moldova nu prea cunosc. Apropo, Valentin Dediu este fiul academicianului Dediu, cel care e şi tatăl Corinei Fusu? Ar fi interesant să fie da, nu?

Fostul preşedinte al subcomisiei parlamentare pentru controlul activităţii SIS, Iurie Roşca, afirmă că prin reactivarea la comandă a unor persoane care şi-au început cariera de ofiţer de securitate în KGB ar pune sub semnul îndoielii loialitatea acestora faţă de statul Republica Moldova.

Lipsa de motivaţie a unor profesionişti ai sistemului inteligent moldovean se pliază perfect la vehiculările din presă care afirmă că SIS-ul nu ar avea “reacţie adecvată şi oportună” şi că Moldova “refuză să îşi dezvolte capacităţi proprii de apărare şi de asigurare a securităţii.” Afirmaţiile cu pricina apar mai mult ca urmare a lipsei unui discurs pro-activ al serviciului de presă al SIS, dar şi de slaba prezenţă a reprezentanţilor instituţiei la dezbaterile societăţii civile dedicate sensibilelor subiecte de securitate. La ultima masă rotundă dedicată arhitecturii de securitate, reprezentantul instituţiei inteligente moldoveneşti nota de zor ce spuneau alţii, fără a avea împuternicirile de a prezenta un punct de vedere oficial asupra tematicii abordate.

Îngrijorarea lui Iurie Roşca poate că e firească odată ce unii din părinţii fondatori ai actualului serviciu inteligent al statului moldav au fost persoane care au stat la bazele căderii regimului Ceauşescu în România. Aceste persoane, care, posibil, mai sunt încă active în acest serviciu, au îndeplinit misiuni de recunoaştere în zonele fierbinţi din timpul războiului rece, şi care, posibil, să aibă o dublă loialitate.

Nodul gordian se află în această zonă a dublei loialităţi, căci prezenţa unor astfel de profesionişti în funcţii sensibile poate atrage după ea delicate responsabilităţi.

Construirea unui corp de ofiţeri de securitate dedicaţi statului moldav este una din obligaţiile elitelor politice moldovene aflate la cârma administrării statului. Remanierile care au loc în SIS nu vin însă să consolideze acest corp de elită al statului, ci din contră contribuie doar la slăbirea moralului şi dă apă la moara denigratorilor de serviciu.

Sursa: http://victornichitus.podomatic.com
Vizualizari: 1040


Trimite unui prieten

 Comentarii(2):

#1 Scris de Dan la 31 august 2010
Comunistii nu au recurs la epurari, ei au ridicat in grad persoane fara bun simt si i-au retrogradat pe cei cu experienta si responsabilitate. S-a procedat ca pe vremea puterii sovietice - lichelele au devenit sefi, iar liderii adevarati - exterminati sau deportati. Dupa venirea comunistilor la putere, in sistemul "de inteligenta" au fost persoane care au plecat capul si care au plecat cu totul.

#2 Scris de titi la 01 septembrie 2010
Victor, da ce-ai studiat tu la institutia ceia speciala din Galati!!!!???....

 Adauga comentariu:

Nume:        
E-mail:        
Comentariu:
  Introduceţi codul din imagine:

 
Calendarul ediţiilor
«
Februarie 2012
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829
Vremea în Chişinău
Sondaj
Ce fel de alianta il va alege in Parlament pe viitorul presedinte al R. Moldova?
PL-PLDM-PD
PL-PD-PCRM
PLDM-PCRM
PLDM-PCRM-PD
Vom avea anticipate provocate de PLDM prin demisia premierului Filat


Vezi rezultatele »

Vizitatori
free counters