De aceea, ca să înţelegem logica scenariilor şi acţiunilor de după 5 septembrie este necesar să ne amintim care au fost motivele şi interesele partidelor din Alianţa de a organiza un referendum.

Au fost câteva: unul de faţadă, cum că prin referendum depăşim aşa-numita criză constituţională, şi două neafişate, dar adevărate.

Cel dintâi dintre ele, şi, în acelaşi timp, cel mai mare interes al tuturor componentelor Alianţei a fost şi rămâne menţinerea cu orice preţ la putere, evitând dizolvarea Parlamentului, pentru că nimeni dintre actualii guvernanţi nu poate spune cu certitudine dacă după noi alegeri anticipate ei mai pupă mandatele şi funcţiile pe care le deţin.

Acest adevăr a fost mărturisit în public de către toţi cei patru lideri al Alianţei – Ghimpu, Filat, Lupu şi Urechean – la 9 martie curent, când au anunţat decizia luată unanim despre adoptarea unei noi constituţii care va schimba articolul cu pricina, 78, în aşa fel încât să nu mai fie necesară dizolvarea Legislativului şi anunţarea alegerilor anticipate. Numai după ce partidele politice şi societatea civilă au declarat un protest categoric împotriva acestei decizii aventuriste, învinuind Alianţa de tentativă de uzurpare a puterii de stat, precum şi după câteva reacţii similare din partea unor factori europeni, partidele de guvernământ, formal, au abandonat ideea. Doar Ghimpu a mai umblat un timp cu mâţa în sac, adică cu proiectul noii constituţii pe la instituţiile europene, dar fără folos.

Al doilea mare interes, cel puţin pentru unii dintre liderii guvernării, a fost şi este pofta de a ajunge preşedinte de ţară. Astăzi nu mai contestă nimeni nici acest adevăr.

Aşadar, ideea adoptării unei noi constituţii nu a mers, însă interesele rămân. În noua situaţie creată, liderii Alianţei au recurs la o altă capcană – referendumul pentru o singură modificare a Constituţiei – modalitatea de alegere a şefului statului. Caracterul cinic şi chiar diabolic al acestei acţiuni este că guvernanţii folosesc dreptul cetăţenilor, şi, totodată, dorinţa multora dintre ei, de a alege prin vot direct Preşedintele ţării, ca momeală la referendumul-capcană, menit să le asigure menţinerea la putere. Exact ca în cunoscuta poveste caucaziană, din care, pesemne, s-au inspirat guvernanţii noştri, unde de asemenea, patru eroi-coţcari, acţionau după principiul „Bambarbia! Kerkudu!” adică, cine ne împiedică, acela şi ne va ajuta. Cu alte cuvinte, poporul, care a protestat şi i-a învinuit pentru tentativă de uzurpare a puterii de stat, acum chiar el, din naivitatea şi buna-credinţa sa, le va ajuta. Şi nu numai că le va ajuta. Va da actului de uzurpare a puterii de stat, calificată de Constituţie ca fiind cea mai gravă crimă împotriva poporului, o aparenţă „legală”, iar asta, după calculele liderilor Alianţei, trebuie să-i scutească de orice răspundere pentru comiterea ei.

Braconaj cu capcană autorizată

În mod cert că nu era posibilă nici un fel de manipulare a cetăţenilor de către partidele din Alianţă, dacă Curtea Constituţională manifesta fermitate şi responsabilitate. La 16 martie 2010, înalta Curte a examinat, la sesizare, controlul constituţionalităţii Legii “Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova”, din 30 octombrie 2009, în redacţia majorităţii liberal-democrate. A constatat că prevederile Legii „nu stabilesc termenul-limită, termen care nu poate fi depăşit, fiind obligatoriu, pentru dizolvarea Parlamentului după expirarea unui an de la ultima dizolvare” şi, cu toate acestea, legea a fost declarată constituţională. Practic, Curtea Constituţională, deşi era un lucru foarte previzibil că Mihai Ghimpu nu va dizolva Parlamentul, a dat mână liberă Alianţei să interpreteze Legea Fundamentală cum îi trăsneşte prin minte. Aşa şi s-a întâmplat: Preşedintele interimar refuză să semneze decretul respectiv, iar liderii Alianţei au venit cu o nouă găselniţă neconstituţională scoasă din mânecă şi un termen aiurit sunt din deget: Parlamentul va fi dizolvat într-un termen rezonabil. Noţiunea de „termen rezonabil” nu ţine de domeniul jurisprudenţei şi în nici o legislaţie din lume nu este utilizată ca noţiune ce reglementează relaţiile de drept general şi, cu atât mai puţin, cele de drept constituţional. În limba română, cuvântul „rezonabil” înseamnă „care se menţine în limitele normale, obişnuite; care nu are nimic ieşit din comun; fără exagerări”, pe când ceea ce face Alianţa şi Ghimpu este tocmai invers, total irezonabil.

Mişculanţa Alianţei conduse de Ghimpu

Astăzi liderii Alianţei confirmă ceea ce toată lumea trează la cap intuia şi declara de la bun început, că guvernanţii liberal-democraţi vor să se menţină cu orice preţ la putere şi nu vor dizolva Parlamentul. Lupu şi Urechean o cam scaldă, ba e laie, ba-i bălaie, iar Ghimpu spune deschis că va dizolva Parlamentul când va găsi el de cuviinţă. Unul Filat mai insistă că va face şi va drege totul pentru a anunţa alegeri anticipate, deoarece este foarte convins că anume el va ajunge preşedinte de ţară ales de tot poporul. Şi atunci dizolvarea Parlamentului pentru el mai puţin contează, întrucât hăţurile vor fi în mâinile lui. Deocamdată, totul depinde de rezultatele referendumului şi, chiar mai important, de felul cum înţelege şi tălmăceşte legea Mihai Ghimpu. Statul Republica Moldova, cu Constituţie, cu legi şi instituţii, cu partide politice şi societate civilă, cu Curte Constituţională şi cu presă „liberă”, cu o puzderie de jurişti şi specialişti, a ajuns la cheremul unui om. Numai că asta nu înseamnă dictatură sau cultul personalităţii, mai degrabă un fel de caricatură la dictatură. Sau şi mai exact, e vorba de marasmul puterii.

Este foarte important să analizăm, cu argumente, cum este gândită şi cum va funcţiona capcana juridică în care ne atrage Alianţa condusă de Ghimpu pentru a evita dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate.

UNU. În cazul dacă referendumul eşuează, Ghimpu a recunoscut, deschis şi fără ocolişuri, în cadrul unei emisiuni la PublikaTV, că nu va dizolva Parlamentul. Cu certitudine, toţi ceilalţi lideri ai Alianţei vor susţine, în mod categoric şi solidar, poziţia preşedintelui interimar, pentru că vor avea aceleaşi interese. Şi atunci totul va depinde de aşa-numitul „termen rezonabil” şi hatârul lui Ghimpu. Criza se va aprofunda, iar destabilizarea politică va creşte.

DOI. În cazul în care însă referendumul va fi unul valid, preşedintele interimar la fel nu va semna decretul de dizolvare a Parlamentului. De data aceasta el va invoca nu atât aşa-numitul „termen rezonabil”, cât noile circumstanţe post referendum. Şi anume.

Atât decretul de dizolvare a Parlamentului, cât şi avizul obligator al Curţii Constituţionale pentru semnarea unui asemenea decret prezidenţial, trebuie să indice foarte concret temeiul juridic, adică norma constituţională, pentru dizolvarea Legislativului. După referendum, articolul 78 va fi schimbat în mod radical, iar alineatele (3), (4) şi (5), ce cuprind circumstanţele de dizolvare a Legislativului, pur şi simplu, nu vor mai exista în Constituţia modificată. Nici un alt articol din Legea Fundamentală nu reglementează dizolvarea Parlamentului din cauza nealegerii şefului statului. Şi atunci ne întrebăm: în temeiul cărei norme constituţionale, în vigoare după modificarea Legii Fundamentale, Curtea poate da aviz pozitiv pentru decretul de dizolvare a Legislativului? Răspunsul este unul singur: Curtea nu va putea da un asemenea aviz.

Tocmai pe asta mizează liderii Alianţei cu Ghimpu în frunte. După referendum, Ghimpu, Filat, Lupu şi Urechean chiar vor mima o mare dorinţă de a dizolva Parlamentul şi a numi alegeri anticipate, ştiind că înalta Curte Constituţională nu va putea da în acest sens un aviz pozitiv.

TREI. În Hotărârea sa din 16 martie curent Curtea Constituţională constata, pe bună dreptate, că „preşedintele în exerciţiu nu numai că este în drept să dizolve Parlamentul, dar, potrivit Legii Supreme, are şi obligaţia de a proceda astfel”, iar “dizolvarea Parlamentului reprezintă o sancţiune constituţională...”. Totul este adevărat, numai că această sancţiune trebuia şi trebuie aplicată în perioada când este în vigoare încă norma constituţională care a fost încălcată. După dispariţia ei din Constituţia modificată vom înregistra o cu totul altă situaţie, când, într-un fel, a fost depăşit termenul de prescripţie pentru această sancţiune constituţională despre care vorbeşte înalta Curte. De aceea, după intrarea în vigoare a noilor prevederi constituţionale, sancţiunea constituţională de dizolvare a Parlamentului nu va mai putea fi aplicată.

De altfel, o situaţie aproape similară am avut de curând, când Legislativul a prelungit prin modificarea legii perioada de incompatibilitate pentru deputaţi, de la o lună la şase luni. Opoziţia a sesizat Curtea, care a declarat legea neconstituţională, însă hotărârea înaltei instanţe nu a mai avut, practic, nici un efect juridic, pentru că la momentul emiterii ei situaţiile de necorespundere cu norma constituţională se epuizase deja.

PATRU. Unii analişti ar putea spune că de la referendum şi până la validarea rezultatelor lui de către Curtea Constituţională va exista un interval de timp când în vigoare vor fi prevederile Constituţiei de până la modificare şi, în această perioadă, înalta instanţă va putea aviza pozitiv decretul de dizolvare a Parlamentului. Este adevărat, numai că Alianţa a luat în calcul şi această nuanţă. Preşedintele interimar Ghimpu a afirmat deja de mai multe ori că imediat după referendum nu va putea dizolva Parlamentul până acesta nu va vota încă cel puţin legea privind alegerea Preşedintelui de către alegători prin vor direct.

CINCI. În acelaşi timp, Parlamentul nu poate adopta o lege ce derivă din norma constituţională care încă nu este validată şi încă nu a intrat în vigoare. Cu alte cuvinte, Parlamentul nu poate fi dizolvat până nu adoptă legea respectivă, iar legea nu poate fi adoptată până la validarea rezultatelor referendumului. Adică, cum n-ai da, până la validarea rezultatelor referendumului Ghimpu nici nu va pune problema dizolvării Legislativului. Iar după validare, Parlamentul nu poate fi dizolvat, aşa cum am spus mai sus, pentru că noua normă constituţională nu permite acest lucru.

Astfel, prin referendumul-capcană Alianţa, în frunte cu Ghimpu, cu bună ştiinţă şi în mod fariseic, mână soluţionarea problemei într-un cerc vicios, din care, în opinia lor, poate exista o singură soluţie: a organiza în toamnă doar alegeri prezidenţiale şi a amâna dizolvarea Parlamentului până la expirarea aşa-numitului „termen rezonabil”, care rămâne, după cum ne-am convins cu toţii, acoperit completamente de incertitudine.

O poticnealăşi… No pasaran!

La prima vedere o atare situaţie arată, cu adevărat, impas absolut. În realitate, însă, autorilor stratagemei le-au scăpat un detaliu, care dă peste cap toate calculele lor. Şi anume, supoziţia că Parlamentul nu poate adopta o lege ce derivă din norma constituţională care încă nu este validată şi încă nu a intrat în vigoare este greşită. Legea cu privire la alegerea Preşedintelui Republicii Moldova prin votul direct poate fi totuşi adoptată şi până la verdictul Curţii Constituţionale asupra rezultatelor referendumului şi modificării articolului 78 din Legea Fundamentală, dar cu o condiţie obligatorie, ca în dispoziţiile finale şi tranzitorii de executare a legii să fie specificată prevederea că norma legală intră în vigoare numai după intrarea în vigoare a modificărilor constituţionale operate prin plebiscit.

Dacă facem un calcul elementar, constatăm următoarele:

a) Pe de o parte, Comisia Electorală Centrală, conform art. 60 al Codului electoral, întocmeşte, în decurs de 5 zile, un proces-verbal privind rezultatele votării şi îl prezintă spre validare Curţii Constituţionale. Înalta Curte, conform art. 89 al Codului electoral, trebuie să valideze rezultatele referendumului în decurs de 10 zile. La toate de până aici mai adăugăm încă două-trei zile necesare pentru publicarea hotărârii Curţii Constituţionale şi obţinem, în sumă, circa 15-18 zile. Dacă se mai întâmplă ca unul din partidele politice să conteste rezultatele anunţate de CEC şi să solicite renumărarea voturilor, atunci acest interval de timp se va mări cu încă circa 7 zile (art. 60 al Codului Electoral).

b) Pe de altă parte, în această perioadă de peste două săptămâni Alianţa şi preşedintele inte­rimar Ghimpu au timp berechet pentru a parcurge toate etapele prevăzute de legislaţie în cazul dizolvării Parlamentului şi anunţării alegerilor anticipate: Ÿconvocarea sesiunii Parlamen­tului (se poate una extraordinară în termen de 3 zile) şi adoptarea legii despre alegerea Preşe­dintelui; Ÿsesizarea Curţii Constituţionale de către preşedintele interimar; Ÿexaminarea sesizării de către înalta Curte şi adoptarea unui aviz pozitiv, întrucât la acea vreme putere juridică va avea norma constituţională nemodificată; Ÿsemnarea decretului prezidenţial de dizolvare a Parla­mentului şi numirea datei alegerilor anticipate.

Deci, oricât de mult s-ar strădui şi ar soroci, oricât de sofisticate planuri ar urzi, Alianţa, în frunte cu Ghimpu, nu va putea ocoli verdictul de dizolvare a Parlamentului, decât prin încălcarea Constituţiei. No pasaran!

În loc de concluzie reamintim cititorilor că un referendum valid înseamnă, de fapt, declanşarea mecanismului unei capcane diabolice, care va prinde Republica Moldova şi societatea într-un cerc vicios din care va fi dificil de ieşit. Mai ales dacă guvernarea nici nu-şi va da străduinţa. Alianţa liberal-democrată va dori să se menţină la guvernare chiar şi cu preţul violării cadrului constituţional, iar asta înseamnă „uzurparea puterii de stat”, faptă care constituie, conform articolului 2 din Legea Fundamentală, „cea mai gravă crimă împotriva poporului”. Numai că guvernanţii liberal-democraţi vor căuta să scape de răspundere în faţa legii, încercând să-i facă complici la delictul comis de ei pe alegătorii care vor merge la referendum şi vor vota „pentru”.

Ca capcana diabolică pentru Republica Moldova poate fi anihilată numai dacă alegătorii nu vor înghiţi momeala. Singura soluţie pentru ţară este ca cetăţenii să meargă la referendum, dar să voteze CONTRA modificării Constituţiei. Eşuarea referendumului, chiar dacă nu garantează depăşirea imediată a crizei politice, oricum înseamnă revenirea lentă în albia normalului şi salvarea ţării de o mare destabilizare.

Dizolvarea Parlamentului nu este doar o sancţiune constituţională care urmează a fi aplicată actualului for Legislativ, cum constata înalta Curte, ci un adevărat blestem pentru Alianţa de guvernare, de care nu va scăpa orice ar inventa, oriunde s-ar ascunde şi oricât ar fugi de el.

Cum spunea unul dintre eroii aceleiaşi poveşti caucaziene la care ne-am referit mai sus, de aici încolo liderii Alianţei au de parcurs unul din cele două drumuri posibile: primul duce la dizolvarea Parlamentului imediat după referendum, iar al doilea – pe banca acuzaţilor pentru uzurparea puterii de stat.

Astăzi nimeni nu poate spune cu certitudine pe care dintre acestea vor merge liderii Alianţei. Paradoxal, dar pe ambele e scris: Drum bun! Alegerea le va aparţine.

Mihai ADAUGE, pentru FLUX