Potrivit expertului Adrian Lupuşor, ultimele date publicate recent de BNM arată că ratele medii ale dobânzilor la creditele acordate în monedă naţională au constituit, în luna iulie a anului curent, 16,02%, şi îşi păstrează tendinţa de scădere. În pofida acestui fapt, volumul creditelor noi acordate în lei moldoveneşti s-a diminuat cu 13,4% datorită agenţilor economici care au luat mai puţine credite, având în vedere sezonul de vară. Deşi dobânzile la credite s-au diminuat de la începutul anului cu circa 1 punct procentual., majoritatea comentatorilor economici, presa specializată, dar şi oamenii de afaceri, invocă problema nivelului înalt al dobânzilor drept cauza majoră a accesibilităţii limitate la creditele bancare.

Potrivit analistului, problema accesului sectorului real al economiei la resursele creditare ale băncilor a constituit mereu o problemă acută pentru Republica Moldova şi chiar un factor de limitare în ceea ce priveşte dezvoltarea activităţii investiţionale şi a creşterii economice per ansamblu. Fără îndoială, nu putem nega faptul că nivelul dobânzilor constituie o constrângere privind accesul la credite, însă accentul trebuie pus pe factorii care determină băncile să majoreze şi să menţină dobânzile la un nivel atât de ridicat. Există mai mulţi factori care determină accesibilitatea limitată la credite.

Unul dintre aceştia ar fi nivelul redus al rentabilităţii economice a companiilor autohtone. În anul 2008, când efectele crizei economice încă nu s-au făcut simţite din plin, circa 30% din toate companiile locale care au raportat profit net pozitiv, au înregistrat un nivel al rentabilităţii economice superior ratei medii a dobânzii la credite de circa 21%. Marea majoritate a companiilor au înregistrat o creştere a gradului de îndatorare care contribuie la decapitalizarea şi erodarea rentabilităţii acestora. La modul practic, aceasta înseamnă că companiile nu dispun de pârghiile necesare care ar asigura gestionarea adecvată a resurselor creditare astfel încât acestea să genereze debitorului mai multe beneficii decât costuri. Astfel, anume managementul financiar ineficient şi, respectiv, nivelul infim al rentabilităţii economice înregistrat în majoritatea companiilor care activează în Republica Moldova formează o constrângere fundamentală pentru accesul sectorului real la credite, este de părere Adrian Lupuşor.

(In)capacitatea companiilor de a elabora planuri de afaceri autentice constituie unul din factorii majori care explică reticenţa băncilor în privinţa acordării creditelor. Acesta se bazează pe credibilitatea potenţialilor debitori în faţa băncilor care deseori este subminată de abilităţile limitate a antreprenorilor de a efectua estimări credibile, strategii de marketing calitative etc.

Un alt factor menţionat de analistul de la Expert-Grup este evaziunea fiscală.

Nedeclararea veniturilor şi activelor companiilor este o problemă fundamentală pentru întreaga economie moldovenească şi afectează în mod special accesul sectorului real la credite. Este absolut firesc că nu există date mai mult sau mai puţin exacte cu privire la proporţiile evaziunii fiscale. Însă este elocvent faptul că, în perioada creşterii economice robuste din 2004-2008, marea majoritate a companiilor active înregistrau profituri nete negative, tendinţă care, după toate probabilităţile, continuă şi în prezent. Prin urmare, capacitatea de îndatorare a companiilor respective este foarte mică, având în vedere cerinţele băncilor comerciale privind gajul, informaţia privind fluxurile de numerar etc., precum şi confidenţa redusă a băncilor faţă de aceste companii.

Prin urmare, managementul ineficient din cadrul majorităţii companiilor autohtone şi evaziunea fiscală de proporţii, explică şi abordarea foarte conservativă de către băncile comerciale a propriilor politici de creditare.

Această abordare, consideră Lupuşor, se manifestă printr-o atitudine mai rigidă vizavi de tipul şi valoarea gajului solicitat. Este binecunoscut faptul că la solicitarea gajului, băncile acordă prioritate imobilelor valoare a căror depăşesc cu circa 30-50 de procente suma creditului. O abordare mai flexibilă în acest sens ar permite gajarea altor active: linii de producţie, conturi curente, fluxuri de numerar, anumite contracte pe termen lung, anumite instrumente financiare etc., fapt ce ar putea extinde accesul la credite.

De asemenea, în contextul managementului financiar, în mare parte, ineficient şi a ponderii mari a economiei subterane, băncile se asigură împotriva riscului de faliment sau a incapacităţii temporare de plată a debitorilor prin majorarea primelor de risc incluse în ratele comerciale ale dobânzilor la credite. În final, aceasta contribuie la scumpirea creditelor.

Având în vedere confidenţa scăzută a băncilor privind capacitatea de plată a sectorului real, băncile comerciale mereu au manifestat un interes sporit pentru împrumuturile guvernamentale - mult mai sigure şi mai lichide.

În concluzie, constrângerile principale ce ţin de accesul sectorului real la creditele bancare ţin de capacitatea managerială a companiilor autohtone de a asigura un nivel adecvat al rentabilităţii economice, care ar permite investirea resurselor împrumutate la rate superioare ratelor dobânzilor şi confidenţa limitată a băncilor în sectorul real, menţionează analistul Expert-Grup. În rezultat, băncile recurg la majorarea primelor de risc, plasarea lichidităţilor sub forma împrumuturilor guvernamentale şi aplicarea unor cerinţe foarte stricte privind gajul care, în ultimă instanţă, explică nivelul relativ înalt al dobânzilor la creditele bancare.